en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

Noaptea de Crăciun

8.

 

După ce, în zilele Adventului, am aşteptat, am suspinat, ne-am rugat: „Picuraţi cerurilor rouă de sus şi norii să-l plouă pe cel drept, să se deschidă pământul şi să-l nască pe Mântuitorul”, iată că Biserica, în noaptea aceasta, ne dă vestea cea mare. Ea introduce Liturghia din noaptea de Crăciun cu acest îndemn: „Să ne bucurăm cu toţii în Domnul, căci s-a născut în lume Mântuitorul. Pacea adevărată a coborât din cer la noi”.

Biserica repetă ceea ce îngerii au vestit păstorilor din înălţimile văzduhului: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul. Iată semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle”. Îngerii vorbesc despre un semn. Acest copil, care se naşte într-o grotă săpată în stâncă, înfăşat în scutece, culcat, îl vom găsi mai târziu, la vârsta de 33 de ani, mort, culcat într-o grotă săpată tot în stâncă. Stâncile în Palestina sunt foarte uşor de scobit. Grotele săpate în stâncă sunt folosite ca adăposturi pentru animale, dar şi ca morminte, cavouri pentru morţi. Copilul culcat în grota Betleemului va fi culcat în mormântul pe care Iosif din Arimateea l-a săpat în stâncă. „Veţi vedea un copil înfăşat în scutece”. Ca un copil înfăşat în scutece va fi culcat Isus în mormântul lui Iosif din Arimateea. La evrei, morţii erau înmormântaţi îmbrăcaţi cu hainele pe care le purtaseră în viaţă. Numai cei condamnaţi la moarte şi executaţi erau înfăşuraţi goi într-o pânză, ca şi copiii, în scutece şi legaţi de jur împrejur cu fâşii de pânză.

Acest copil, care vine pe lume, e un semn. „Fiul lui Dumnezeu” – spune sfântul Leon cel Mare, papă, într-o predică de Crăciun – „se naşte pentru a fi răstignit pe cruce”. Un Dumnezeu Creator, de dragul creaturilor sale, se naşte într-un grajd. Ceea ce apostolul Pavel numeşte nebunia crucii a început cu o altă nebunie: nebunia Betleemului.

Sfântul apostol Pavel, în lectura a doua a Liturghiei din noaptea de Crăciun, ne spune că harul, îndurarea aducătoare de mântuire a lui Dumnezeu, s-a arătat tuturor oamenilor. În noaptea aceasta, noi sărbătorim naşterea lui Cristos, dar, o dată cu naşterea lui Cristos, sărbătorim propria noastră naştere. Cristos este capul, noi, cei care prin Botez formăm Biserica, suntem trupul. Dar cum s-ar putea naşte capul fără trupul întreg? De aici, urmări şi obligaţii extrem de importante pentru viaţa şi comportamentul nostru, pentru modul nostru de a gândi, de a vorbi, de a munci, de a trăi, de a ne distra. Dacă Cristos, capul, este atât de curat, de cumpătat, cum putem noi, cei care suntem trupul lui, să-l purtăm în acele locuri unde se păcătuieşte? Dacă noi suntem mâinile lui Cristos, cum îl putem noi forţa pe Cristos să fure cu mâinile noastre? Cum poate trupul să-şi înjure capul? Cum poate fi un cap atât de frumos cu un trup atât de monstruos? Iată de ce Biserica, la Liturghia din noaptea de Crăciun, ne-a citit cuvintele sfântului Pavel din a doua lectură: „să părăsim păcatul şi poftele lumeşti ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în sfinţenie şi pietate”.

Ascultând Evanghelia la Liturghia din noaptea aceasta un gând amar şi un sentiment de tristeţe ne apasă inima: nu s-a găsit pentru ei, scria evanghelistul, un loc în casa de oaspeţi. Văzând-o pe Maria în starea în care se afla, oricine ar fi trebuit să-i cedeze locul în casa de oaspeţi, oricine ar fi trebuit să-i deschidă uşa casei, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să nu fie nevoit să se nască într-o grotă de la marginea oraşului, printre animale. În Irlanda este un obicei: în noaptea de Crăciun, la fiecare casă, la geam e o lumină, o lumânare aprinsă. E un semn. Creştinii irlandezi vor să atragă atenţia sfintei Familii. În caz că Iosif şi Maria trec în noaptea aceasta prin oraşul sau satul lor, pe strada lor, să nu li se mai întâmple ce li s-a întâmplat odată la Betleem. În noaptea aceasta, uşa casei lor este deschisă, sunt aşteptaţi şi bineveniţi în casa lor.

Acestea sunt gândul, dorinţa şi îndemnul pe care le adresăm şi noi Mântuitorului în această noapte de Crăciun: Isuse, îţi deschidem larg uşile, ţi-am pregătit un loc curat şi cald, vino în sufletele noastre, vino în viaţa noastră, vino în familiile noastre. Vino şi rămâi mereu cu noi.