en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

Noaptea de Crăciun

10.

 

Era obiceiul pe vremea lui Isus şi mai este şi astăzi la beduinii, la păstorii nomazi care locuiesc în corturi în pustiul Palestinei ca, la naşterea unui copil, femeile care au asistat-o pe mamă la naştere să iasă din cort şi să vestească tatălui care aşteaptă afară cu nerăbdare evenimentul cu aceste cuvinte: Îţi vestim o bucurie mare: astăzi ţi s-a născut un fiu. Când în noaptea Crăciunului se naşte la Betleem Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cerul se deschide şi îngerii lui Dumnezeu vestesc marele eveniment păstorilor şi întregii omeniri: „Vă vestesc vouă o bucurie mare care va fi pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul”.

Noaptea Crăciunului este noaptea bucuriei. Despre această bucurie vorbeşte deja profetul Isaia în prima lectură a Liturghiei: „Tu îi dai poporului tău mari bucurii şi el se bucură înaintea ta cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii”. Dar care este motivul bucuriei? De ce se bucură? „Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat”. Şi ce dacă s-a născut un copil? Nu se nasc în fiecare minut pe pământ mii de copii? Nu se nasc zilnic sute de mii de copii? Nu se nasc în fiecare an pe pământ milioane de copii? Iar venirea pe lume a unui copil, nu e mai degrabă un motiv de întristare, de îngrijorare, de teamă? O gură în plus de hrănit. Părinţii se întreabă cu strângere de inimă: Vom avea cu ce creşte acest copil? Ce se va alege de acest copil când va creşte mare? Nu va fi crucea şi Calvarul nostru? Nu va fi ruşinea familiei? Nu ne va da în cap? Nu ne va scoate în drum? Nu va ajunge un criminal?

Copilul care se naşte la Betleem nu trebuie să ridice astfel de întrebări. El nu este un copil ca miile de copii care se nasc în fiecare zi. El e motiv numai de bucurie şi speranţă, căci el vine să ne aducă pacea, dreptatea, mântuirea.

Primul cuvânt, primul îndemn pe care îngerii îl adresează păstorilor este: Nu vă temeţi! Căci păstorii aveau, într-adevăr, de ce să se teamă. Găsim scris într-o predică rabinică din vremea aceea: „Nu există pe lume o stare de viaţă mai dispreţuită decât aceea a păstorilor”. Meseria de păstor însemna meseria de hoţ, de bandit, de tâlhar la drumul mare. Nu ştiau carte. Nu cunoşteau legea Domnului. Trăiau de-a valma cu animalele sălbatice în pustiu, de care nu se deosebeau prea mult. Erau excomunicaţi. Nu mergeau la slujbă, nici la sinagogă, nici la templu. Nu aveau drepturi civile; nu erau admişi ca martori la proces. Rabinii interziceau să se cumpere de la ei brânză şi lână: puteau fi lucruri de furat. Dacă un păstor cădea într-o groapă era interzis să-l scoţi de acolo. Nu erau admişi la pocăinţă deoarece nu mai ştiau pe cine au jefuit, de la cine au furat, ca să dea înapoi ce au jefuit, ce au furat. Cu alte cuvinte, erau excluşi cu desăvârşire de la mântuire. Păstorii ştiau ce învăţau rabinii, anume, că Mesia, atunci când va veni, pe ei îi va nimici prima dată cu suflarea gurii sale. Ne imaginăm spaima, groaza care i-a paralizat în primul moment pe păstori când au auzit glasul îngerilor: „Vai nouă! S-a născut Mesia! Suntem pierduţi! Ne nimiceşte cu suflarea gurii sale pe noi cei mai păcătoşi dintre păcătoşi”. „Nu vă temeţi”, îi încurajează îngerul, „nu vă face nimic, e vorba de un copil culcat pe paie, e înfăşat în scutece, mânuţele îi sunt legate, nu are cum să vă lovească. A venit să vă salveze, nu să vă nimicească!” Evanghelistul Luca notează că păstorii au discutat, s-au încurajat, s-au îndemnat între ei înainte de a porni la drum: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ne-a făcut cunoscut Domnul”.

Apăsaţi, zdrobiţi de conştiinţa păcatelor noastre trecem şi noi ca păstorii prin momente de descurajare, de disperare, de frică: mă mai iartă Dumnezeu? Nu sunt deja un osândit la iad? Îngerii ne îndeamnă şi pe noi: „Nu vă temeţi! Apropiaţi-vă de copilul din iesle! Nu vă face nimic, căci pentru voi, în primul rând pentru voi, s-a născut. În el a apărut bunătatea lui Dumnezeu şi dragostea lui faţă de oameni”.

Fiul lui Dumnezeu s-ar fi putut naşte în Roma imperială, în palatul lui Augustus, în lux, în bogăţie. Dar a preferat să se nască într-un grajd, în mijlocul animalelor, în sărăcie, în neputinţă; pentru el nu s-a găsit loc în casa de oaspeţi; din iubire faţă de cei săraci şi umili, ca să dea speranţă şi bucurie tuturor săracilor pământului, celor părăsiţi, celor lipsiţi de valoare în ochii lumii. Cristos a răsturnat complet logica, gândirea oamenilor. Pe scara valorilor în vârf, de acum, nu mai stau cei bogaţi, puternici, înarmaţi, savanţii, înţelepţii acestei lumi, ci cei săraci şi umili, cei care se fac mici şi neînsemnaţi asemenea pruncilor.

În noaptea aceasta copii şi nu numai copii aşteaptă daruri de la Moş Crăciun, iar unii dintre ei i-au trimis şi scrisori spunându-i ce ar dori să le aducă. Dar de la Cristos ce cadouri aşteptăm în această noapte? Citim într-o povestire că într-o zi, Isus s-a întors în mod vizibil pe pământ: era Crăciunul şi erau mulţi copii adunaţi pentru sărbătoare. Isus s-a prezentat în mijlocul lor, iar ei l-au recunoscut şi au început să-i bată din palme. Unul dintre ei l-a întrebat ce dar a adus, apoi toţi copiii şi-au făcut curaj şi l-au întrebat unde-i sunt cadourile El şi-a desfăcut braţele şi le ţinea întinse. Unul dintre copii a spus, nemulţumit: „Vedeţi că nu ne-a adus nimic? Nu spune bine tata că religia nu foloseşte la nimic, că nu ne dă nimic, nu are nici un cadou pentru noi?”

Dar un alt copil a replicat: „Isus, lărgindu-şi braţele vrea să spună că ni se dă pe sine, că el este cadoul, că ni se dăruieşte ca frate, ca Fiu al lui Dumnezeu pentru a ne face pe toţi fii ai lui Dumnezeu, asemenea lui”.

În această noapte de Crăciun, în această oră, Cristos se naşte în mod sacramental pe sfântul altar, sărac şi umil ca şi în ieslea Betleemului. Iată semnul după care îl veţi recunoaşte, le-a spus îngerul păstorilor: veţi găsi un Prunc culcat pe paie şi înfăşat în scutece. Iată semnul, semnul euharistic, după care îl vom recunoaşte şi noi în noaptea aceasta: vom găsi un Prunc culcat pe altar; scutecele în care e înfăşat sunt pâinea şi vinul. Să ne facem şi noi mici şi umili ca nişte prunci. Căci numai cine e copil la suflet se poate apropia de Pruncul euharistic; numai cine este copil poate intra în atmosfera de bucurie a Crăciunului, poate gusta farmecul acestei nopţi sfinte.