en-USro-RO

| Login
9 martie 2021

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

În ziua de Crăciun

7.

 

Într-una din zile, Mântuitorul le-a spus ascultătorilor săi: „Fericiţi ochii care văd ce vedeţi voi şi urechile care aud ce auziţi voi. Căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi nu au văzut, şi să audă ce auziţi voi, şi nu au auzit”. Aceste cuvinte ne răsună în urechi, în aceste momente, nouă, celor care ne aflăm lângă ieslea Mântuitorului. Ne numărăm printre puţinii oameni de pe pământ care au fericirea să fie în ziua de Crăciun la locul unde a venit pe lume Fiul lui Dumnezeu făcut om. Aici, în locul unde ne aflăm noi acum, s-a petrecut evenimentul central al istoriei omenirii. În acest loc, Cristos a împărţit definitiv istoria lumii în două ere: era dinainte de Cristos şi era de după Cristos. În acest loc, Dumnezeu şi-a descoperit negrăita sa iubire faţă de oameni. În acest loc, pentru prima dată, cerul s-a unit cu pământul. Aici s-a instalat acea scară pe care a văzut-o patriarhul Iacob în visul său. Acea scară sprijinită cu un capăt de pământ şi cu celălalt de cer. Pe această scară, Dumnezeu coboară la oameni, iar oamenii urcă la Dumnezeu.

Să ne imaginăm ce s-a petrecut în acest loc acum două mii de ani. Aici, în Betleem, unde s-a născut David, fiul lui Iesse, unde profetul Samuel l-a uns ca rege pe David, unde a domnit David mai înainte de a-şi stabili capitala la Hebron şi apoi la Ierusalim. În acest oraş orânduise Dumnezeu, după cum a scris profetul Mihea, să se nască Mesia, din familia şi din neamul regelui David. Împăratul Augustus, stăpânul celui mai mare imperiu din istoria omenirii, stăpânea şi Palestina. În orgoliul său nemăsurat, voia să ştie câţi supuşi are. A poruncit să se facă recensământul în tot Imperiul. Fiecare trebuia să se prezinte la recensământ la locul său de baştină. Iosif era originar de aici, din Betleem, din Iudeea. Dar observaţi că Iudeea e săracă, este făcută din pustiu şi piatră. Galileea, în Nord, în schimb, este mult mai bogată, pământul este mult mai roditor. Şi aşa cum dumneavoastră aţi plecat din România, venind în ţară străină, ca să câştigaţi o bucată de pâine, la fel, Iosif a plecat în Galileea în căutare de lucru. S-a stabilit la Nazaret, unde s-a şi căsătorit cu Maria şi unde muncea ca dulgher pentru a-şi întreţine familia. A venit cu soţia la Betleem, după porunca împăratului, pentru recensământ. „Şi pe când erau ei acolo”, relatează evanghelistul, „s-a împlinit vremea când Maria trebuia să nască. Şi l-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. L-a înfăşat în scutece şi l-a culcat într-o iesle, pentru că nu era loc pentru ei în casa de oaspeţi”.

Sfântul Pavel ne spune într-una dintre scrisorile sale: „Dumnezeu ne-a vorbit odinioară în multe feluri prin profeţi. Dar acum, în ultima vreme, ne-a vorbit prin Fiul său”. Şi ce ne vorbeşte, ce ne spune Fiul său, copilul culcat aici, în ieslea Betleemului, lângă care ne aflăm? Ce ne spune, nu prin cuvinte, ci prin plânsul său? Mai presus de toate, ştim că un copil, când plânge, este mai convingător decât atunci când vorbeşte; ne spune că el vrea să se nască din nou în inima noastră. E de-ajuns că s-a născut odată într-un grajd, pe paie, în murdărie, în mijlocul animalelor. El vrea să se nască, prin harul său, în sufletele noastre curate.

Pentru sărbătoarea Crăciunului, Biserica noastră are trei Liturghii: una la miezul nopţii, care aminteşte naşterea Fiului din Tatăl, naşterea din veşnicie. A doua Liturghie este la auroră şi aminteşte de naşterea lui Cristos din Maria, la Betleem. A treia este în cursul zilei, Liturghia pe care o celebrăm acum: ea aminteşte de naşterea mistică a lui Cristos, prin harul său, în sufletele noastre.

Spune o legendă creştină că, a doua zi după ce s-a născut Mântuitorul, un tânăr de aici, din Betleem, a alergat în grabă la casa celui mai celebru şi mai înţelept rabin din Ierusalim şi i-a povestit evenimentele extraordinare ce s-au petrecut noaptea trecută la Betleem: cum au apărut îngerii, cum a fost găsit copilaşul într-o grotă, cum au venit păstorii şi le-au adus daruri. „Oare acesta să fie Mesia cel prevestit de profeţi?”, a întrebat tânărul, dornic să ştie adevărul. Rabinul s-a ridicat de pe scaunul său, a deschis uşa ce dădea spre stradă, a privit la dreapta, a privit la stânga, a tras cu urechea câteva clipe, apoi s-a întors, s-a aşezat din nou pe scaun şi a zis: „Nu, nu este el. Nu e Mesia”. „De unde ştii că nu e el?”, insistă tânărul. Şi rabinul continuă: „Pentru că totul este ca şi înainte. Nu s-a schimbat nimic. Dacă ar fi venit Mesia, ar fi început deja revolta împotriva romanilor. Or, nu s-a întâmplat nimic”. Dacă în viaţa noastră nu s-a schimbat nimic, dacă noi trăim în păcatele de mai înainte, dacă noi îl înjurăm pe Cristos şi crucea pe care a murit şi Biserica sa, pentru noi Mesia n-a venit, Cristos nu s-a născut, degeaba am bătut azi drumul până la Betleem.

Cristos s-a născut la Betleem ca să ne smulgă din puterea păcatului şi a Satanei, să ne redea viaţa harului, să ne facă din nou copii ai lui Dumnezeu, să refacă în noi chipul, asemănarea cu Dumnezeu, distrusă prin păcat. Dacă vă uitaţi cu atenţie la intrarea în bazilica „Naşterii Domnului”, de alături, puteţi vedea un vas mare, cu capac deasupra. Tradiţia populară spune că aceasta este fântâna din care a scos apă Maica Domnului cât a stat aici, la Betleem, după ce l-a născut pe Isus, şi că în această fântână a căzut steaua ce i-a condus pe magi până la Betleem. Şi mai spune tradiţia populară că, dacă cineva are sufletul curat, îşi vede chipul în apa din această fântână. Dacă nu are sufletul curat, nu vede nimic. De fapt, nu este o fântână, ci o cristelniţă, un bazin foarte vechi, în care se boteza, atunci când Botezul se făcea prin scufundare. Această tradiţie cuprinde o învăţătură preţioasă. La Botez, Dumnezeu a întipărit în noi chipul său. Intrând în bazilică, suntem invitaţi la o verificare: dacă am privi în apa Botezului din acest bazin, s-ar mai reflecta pe suprafaţa acestei ape chipul lui Dumnezeu din noi?

Acum, în încheiere, vă invit la un lucru extrem de serios şi important. Vă invit ca aici, lângă ieslea Mântuitorului, să reînnoiţi jurămintele pe care le-aţi făcut la Botez. Vă invit să vă lepădaţi din nou, dar o dată pentru totdeauna, de Satana, de mândria lui şi de faptele lui, iar faptele Satanei sunt înjurăturile, desfrâul, cuvintele spurcate, beţiile, duşmăniile şi toate celelalte păcate. Să răspundă „Mă lepăd!” numai cine este sincer, numai cine vrea să înfăptuiască o schimbare radicală şi totală a vieţii, numai cine doreşte ca din această zi să fie un alt om. Aşadar: Vă lepădaţi de Satana? Şi de toate faptele lui? Şi de toată mândria lui? Mântuitorul să primească şi să vă ajute să duceţi la îndeplinire jurămintele pe care le-aţi făcut lângă ieslea în care el a venit pe lume, astfel încât să vă amintiţi şi să puteţi spune până la moarte: ziua de Crăciun a anului 1995, zi în care s-a născut Cristos din Fecioara Maria, este ziua când eu m-am renăscut la o viaţă nouă.

Betleem, Câmpul păstorilor (1995)