en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR

26 decembrie
2.

Ieri am sărbătorit Crăciunul, adică naşterea Domnului. Astăzi sărbătorim un alt Crăciun, o altă naştere, naşterea pentru cer a unui om: este Ştefan. Ieri Dumnezeu s-a născut pentru pământ, azi un om s-a născut pentru cer. Este vorba despre Ştefan, cel dintâi creştin care a sigilat cu sângele său propriu credinţa în Cristos, de aceea, a rămas înscris în calendar cu numele de protomartir - primul martir al Bisericii.

În primele timpuri ale Bisericii, când un creştin era ucis pentru credinţă, comunitatea creştină din care provenea martirul scria aşa-numita passio, un raport, o dare de seamă, o descriere amănunţită a martiriului, a modului în care martirul a fost torturat şi omorât. Această passio era citită în fiecare an la Liturghie, în sărbătoarea martirului, şi era trimisă şi altor comunităţi creştine, pentru a fi citită în biserică. De pildă, când, către anul 150, a fost ars pe rug sfântul Policarp, episcop de Smirna – astăzi Izmir, în Turcia – în passio pe care au scris-o creştinii din această comunitate, ni se descrie cum s-au petrecut lucrurile. Este redată emoţionanta rugăciune pe care a rostit-o sfântul episcop, aşezat în genunchi, înainte de a fi urcat pe rug; creştinii prezenţi, după ce trupul a fost ars, au adunat oasele ce au mai rămas şi le-au păstrat ca pe nişte nestemate de mare preţ; ei s-au hotărât ca, în fiecare an, la comemorarea morţii lui, să se adune şi să citească această descriere, passio, pentru ca acei creştini care aveau să moară ca martiri ai credinţei să se încurajeze cu exemplul lui eroic.

Sfântul Augustin, care a fost un mare cinstitor şi un mare răspânditor al cultului sfântului Ştefan, scria la vremea sa: „Dacă pentru alţi martiri cu greutate putem găsi passio – descrierea morţii –, pentru a o citi cu ocazia sărbătorii lor, passio – descrierea martiriului lui Ştefan o găsim într-o carte canonică ce face parte din Sfintele Scripturi”. Care este această carte? E cartea numită Faptele Apostolilor, pe care a scris-o sfântul evanghelist Luca. Descrierea martiriului lui Ştefan am auzit-o în prima lectură a Liturghiei de azi.

Din descrierea sfântului Luca am reţinut trei expresii care îl caracterizează pe sfântul Ştefan: Ştefan era un bărbat plin de credinţă; Ştefan era un bărbat plin de forţă; Ştefan era un bărbat plin de har.

Plin de credinţă. Cum a fost credinţa lui Ştefan? A fost o credinţă cultivată, conştientă, îngrijită, luminată, întemeiată pe o perfectă cunoaştere a Sfintei Scripturi. Discursul lung, pe care el l-a ţinut în sinagogă în faţa adversarilor săi şi pe care îl găsim în capitolul al VII-lea din Faptele Apostolilor, este o trecere completă în revistă a istoriei mântuirii de la Abraham până la Cristos. Ştefan îşi iubea şi îşi preţuia credinţa şi, ca un adevărat apostol şi misionar, voia să o transmită şi altora, ca şi ei să se mântuiască prin credinţă în Cristos. Acest lucru rezultă iarăşi din predica înflăcărată pe care o ţine în faţa iudeilor.

Credinţa lui Ştefan nu era o vorbă goală, nu era o teorie, o abstracţie, ci o credinţă vie, tradusă în fapte, pusă în practică, mărturisită până la eroism: nu ezită să-şi verse sângele pentru ea. Credinţa lui Ştefan s-a arătat foarte bine în faptele sale de iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. Îşi sacrifica timpul şi forţele pentru a sluji cu mâinile lui la mesele săracilor.

Remarcă foarte bine sfântul Augustin: Ştefan a avut o singură armă cu care a luptat, a învins în toate luptele şi şi-a meritat coroana nepieritoare, onorându-şi numele, căci numele grec Stefanos înseamnă coroană. A fost iubirea. Din iubire i-a dojenit pe iudeii furioşi; văzându-i în greşeală, a voit să-i aducă pe calea cea bună. Din iubire s-a rugat pentru cei care îl omorau cu pietre, ca să nu fie pedepsiţi. Cu iubire l-a învins pe Saul, făcând din prigonitorul său un tovarăş, un însoţitor în ceruri. Încheie sfântul Augustin: iubirea a fost scara pe care Cristos a coborât din cer pe pământ, iubirea a fost scara pe care Ştefan a urcat de pe pământ în cer.

În al doilea rând, sfântul Ştefan a fost un bărbat plin de forţă. Tăria, forţa, curajul lui s-au arătat în gestul eroic de a se lăsa ucis pentru credinţă, după ce le-a spus duşmanilor săi fără teamă adevărul în faţă. Dar, mai ales, tăria lui sufletească s-a arătat în gestul eroic de a ierta şi de a se ruga pentru ucigaşii săi. În timp ce ploaia de pietre cădea asupra lui, a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le lua în seamă păcatul acesta!” După aceste cuvinte, a adormit, a murit. A te răzbuna, a urî, a blestema când cineva îţi face rău e lucrul cel mai uşor de pe lume. Dar cine face aşa ceva e un laş, dă dovadă de slăbiciune. În schimb, este un adevărat erou cel care pune în practică porunca lui Cristos: „Iubiţi-i pe duşmanii voştri, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei care vă asupresc şi vă prigonesc” (Mt 5,44).

Biserica ne pune astăzi înainte exemplul luminos al sfântului Ştefan, nu numai pentru a-l admira, ci pentru a-l imita: şi pentru a-l implora să ne dobândească o credinţă vie şi trăită, nouă, celor care ducem, poate, o viaţă mai rea decât a celor care nu-l cunosc pe Cristos; tărie şi curaj în a face bine şi a ierta, nouă, celor care trăim în duşmănie, ură şi răzbunare; să ne facă să preţuim şi să păstrăm harul sfinţitor, frumuseţea interioară, sufletească, pe noi, cei care încercăm să creăm o frumuseţe exterioară falsă, artificială, pentru a ne acoperi urâţenia sufletească.

Să ne ajute să trăim în aşa fel încât, la sfârşitul vieţii, să putem spune cuvintele pe care le-a spus el înainte de a-şi da sufletul: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”.