en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR

26 decembrie
3.

 

Sfântul Pavel, în Scrisoarea sa către Corinteni, scrie aceste cuvinte: „Fraţilor, noi am devenit spectacolul lumii şi al îngerilor şi al oamenilor, căci suntem batjocoriţi şi noi binecuvântăm, suntem prigoniţi şi noi răbdăm, suntem huliţi şi noi înălţăm rugăciuni”.

Un asemenea spectacol, care a smuls admiraţia cerului, a îngerilor şi a oamenilor, l-a dat sfântul Ştefan; în timp ce ploaia de pietre curgea asupra lui, se ruga pentru duşmanii săi care îl omorau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Nu există lucru oricât de greu pe care omul să nu-l facă, dificultate oricât de mare peste care să nu treacă, pericol oricât de mare pe care să nu-l înfrunte, fiind cu ochii la răsplata care îl aşteaptă.

Vă amintiţi de scena din Sfânta Scriptură cu David şi Goliat. Goliat era uriaş, voinic ca un munte, îmbrăcat cu platoşă de fier şi coif de oţel, cu sabie şi suliţă, iar în faţa lui se afla David, care, spre deosebire de acest colos, era mic şi pipernicit, doar cu o praştie în mână şi cu cinci pietricele culese din albia râului în traista sa de cioban. Dar răsplata pe care regele Saul i-a promis-o i-a dat putere şi curaj lui David, ca să înfrunte, să lupte şi să-l învingă pe uriaş.

Lucrul cel mai greu de pe lume, mai greu decât a fost pentru David să-l învingă pe Goliat, este a te învinge pe tine însuţi, a-ţi călca pe inimă, a nu te răzbuna, a ierta, a iubi, a te ruga pentru cei care îşi fac rău şi te prigonesc, iar acest act de eroism nu-l putem săvârşi decât cu ochii la răsplata care ne aşteaptă.

Dumnezeu ne-a promis că, dacă vom ierta, vom deveni copii ai săi. „Iubiţi-i pe duşmanii voştri”, spune Cristos, „ca să fiţi copii ai Tatălui vostru, care este în ceruri, care face să răsară soarele şi peste cei buni, şi peste cei răi”.

Lui David i se promiteau bunuri imense; creştinului care iartă i se promit bunurile cerului; lui David şi familiei sale li se promitea iertarea datoriilor şi a impozitelor; celui care îl iartă pe fratele său, Dumnezeu îi promite iertarea păcatelor sale, şi Dumnezeu îl iartă numai în măsura în care acesta îl iartă pe fratele său.

Câte certuri, răzbunări, duşmănii ne întunecă viaţa şi ne iau dreptul chiar şi de a ne numi creştini, căci, dacă îi iubiţi numai pe prietenii voştri, iar pe duşmanii voştri îi urâţi, ce aţi făcut mai mult decât păgânii? Care păgâni nu fac la fel? Câte pretexte şi motive nu găsim pentru a ne justifica duşmănia din inimă, şi pentru care credem că suntem scutiţi de a ne împăca cu duşmanii noştri; ba că „el e mai tânăr decât mine, el să-mi ceară întâi iertare, ba că el m-a jignit mai întâi... Cum să-l iert dacă mi-a făcut atâta rău?” Şi alte o mie de pretexte.

O duşmănie mare se făcuse între om şi Dumnezeu; omul era vinovat, căci îl ofensase pe Dumnezeu, şi iată că Dumnezeu cel ofensat face primul pas pentru împăcarea cu omul: îl trimite în lume pe Fiul său. Dacă un Dumnezeu se umileşte în felul acesta în faţa omului, oare tu cum nu poţi să te umileşti în faţa fratelui tău, ştiindu-te păcătos ca şi el, şi să faci primul pas al împăcării? Cât bine am face noi dacă am şti să iertăm şi să ne rugăm pentru cei care ne fac rău; cum i-am câştiga noi pe duşmanii noştri, iertându-i! Cristos a predicat o viaţă şi a făcut minuni, dar oamenii nu s-au întors, nu au crezut în dumnezeirea lui. Pe cruce îi iartă pe păcătoşi, pe duşmanii care l-au răstignit: „Părinte, iartă-i, că nu ştiu ce fac”; şi iată că unul dintre tâlharii ce erau răstigniţi cu el îi cere iertare; sutaşul şi soldaţii păgâni de sub cruce îşi bat pieptul şi recunosc: „cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu”.

Sfântul Ştefan a predicat şi a făcut minuni, dar nu i-a convertit pe duşmanii săi. Dar moare, îi iartă şi se roagă pentru duşmanii săi şi iată că cel mai înverşunat duşman se converteşte: Saul! Sfântul Augustin spune: „Dacă Ştefan nu s-ar fi rugat, Biserica nu l-ar avea astăzi pe sfântul Pavel!”

Într-adevăr, prin răzbunare, prin violenţă, nu-i învingem pe duşmanii noştri, ci mai tare îi îndârjim şi facem să crească duşmăniile.

Cât de frumoasă este acea poveste care spune că furtuna şi soarele au văzut odată un călător ce trecea pe un drum şi au pus un pariu: cine va reuşi mai repede să scoată haina de pe acel călător. A început mai întâi furtuna să sufle, să vâjâie, încercând să smulgă haina acelui călător. Dar cu cât sufla mai tare, cu atât omul îşi strângea mai tare haina pe el. Furtuna nu a reuşit să-i scoată haina. A încercat apoi soarele. L-a învăluit pe acel om cu razele sale liniştite şi calde şi îndată omul şi-a scos haina şi a agăţat-o la capătul toiagului.

Această poveste ne învaţă că nu cu furtuna răzbunării îl învingem pe duşmanul nostru, ci cu căldura iubirii şi a iertării.

În viaţa regelui Filip al Macedoniei se povesteşte că avea în armata sa un căpitan ce îl duşmănea şi îl vorbea tot timpul de rău. Prietenii regelui îl sfătuiau să-l pună la punct pe acel căpitan mizerabil prin ameninţări şi pedepse exemplare. Dar Filip a procedat astfel: i-a trimis duşmanului său o sumă mare de bani, spunând că, dacă doreşte mai mulţi, îi va da. Şi iată că cel mai mare duşman al regelui a devenit cel mai bun prieten. De unde mai înainte îl bârfea tot timpul, acum îl lăuda şi-l ridica în slava cerului. Celorlalţi prieteni uimiţi, întrebându-l cum de a reuşit aceasta, regele a spus: „În puterea mea stă ca pe bârfitori să mi-i transform în adoratori”.

De câte ori nu încercăm noi să-i punem la punct pe cei care ne fac rău, ne vorbesc de rău, ameninţându-i că plătim la preotul ortodox, că-i punem pe toacă, batjocorindu-i, vorbindu-i şi bârfindu-i încă pe atâta cât fac ei. Şi care e rezultatul? Nu facem altceva decât să mărim duşmăniile şi dezbinările. Dacă am şti să iertăm, să ne rugăm pentru ei, să tăcem, să le facem bine, i-am câştiga pe toţi aceştia de partea noastră.

Exemplul glorios de iertare, de iubire a duşmanului, pe care ni l-a dat sfântul Ştefan şi pe care ni-l pune astăzi în faţa ochilor sfânta Biserică, să ne facă să smulgem din noi orice gând de duşmănie, de ură, de răzbunare, care ne înveninează inima. Numai în felul acesta, vom putea vedea pe patul de moarte, asemenea sfântului Ştefan, cerul deschis; numai aşa vom putea spune ca şi el în clipa morţii: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu”.