en-USro-RO

| Login
14 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 14 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ștefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, cãlug. m.
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Înț 7,22-8,1: Înțelepciunea este iradierea luminii veșnice, oglinda fãrã patã a lucrãrii lui Dumnezeu.
Ps 118: Cuvântul tãu, Doamne, rãmâne în vecii vecilor.
Lc 17,20-25: Împãrãția lui Dumnezeu este înãuntrul vostru.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR

26 decembrie

8.

 

Ieri am sărbătorit venirea pe lume a unui Dumnezeu care, din dragoste către noi, oamenii, a coborât din cer şi a îmbrăcat trup omenesc. Astăzi avem sărbătoarea unui om care, din dragoste către Dumnezeu, s-a dezbrăcat de trupul său şi a zburat la cer. Este vorba despre sfântul Ştefan, cel dintâi martir. Şi aş vrea, în predica de astăzi, să scot în evidenţă două aspecte din viaţa acestui sfânt, şi anume: spiritul lui de împăciuire şi spiritul de iertare.

Primii creştini din Ierusalim duceau o viaţă comună; erau un singur suflet şi o singură inimă. Aveau totul împreună, în comun, şi bani, şi hrană, şi îmbrăcăminte, şi averile. Tot ce aveau creştinii depuneau la picioarele apostolilor şi aceştia împărţeau fiecăruia după trebuinţă. Dar crescând numărul credincioşilor, de la o vreme s-au ivit între ei unele neînţelegeri. Creştinii ce proveneau din păgâni se socoteau nedreptăţiţi. Se plângeau că văduvele ce proveneau din evrei primeau mai mult la împărţirea pomenilor şi a hranei zilnice. Se făcea părtinire – unii primeau mai mult, alţii mai puţin, şi de aceea erau nemulţumiri. Pe de altă parte, apostolii nu mai puteau face faţă la toate, fiind prea ocupaţi cu predicarea Evangheliei şi cu rugăciunea. Prin urmare, era necesar să aleagă câteva persoane care să se ocupe cu administrarea averilor şi cu împărţitul hranei şi a îmbrăcămintei.

Cei doisprezece apostoli au adunat întreaga comunitate creştină şi au hotărât să aleagă şapte bărbaţi cinstiţi, plini de înţelepciune şi de Duh Sfânt, care să se ocupe cu treburile acestea. Toate privirile s-au îndreptat, în primul rând, asupra lui Ştefan, cunoscut pentru cinstea, pentru înţelepciunea şi dreptatea lui. Au fost aleşi încă alţi şase şi apostolii, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile asupra lor sfinţindu-i diaconi. Şi de atunci, prin spiritul de împăciuire, mai ales al sfântului Ştefan, în comunitatea creştină din Ierusalim nu s-a mai auzit nici o plângere, nici o nemulţumire.

Dacă în fiecare familie ar fi numai câte o persoană care să se asemene cât de cât sfântului Ştefan, care să ştie să se jertfească pe sine pentru ceilalţi, câtă pace, câtă linişte ar fi, ar dispărea din familiile noastre atâtea certuri, atâtea neînţelegeri! Lucrul pe care ar trebui să-l preţuiască soţii cel mai mult ar trebui să fie pacea, liniştea în familie. Ce folos că ai belşug în casă, dacă nu ai pace? Dacă vor să aibă linişte în casă, soţii trebuie să-şi înfrâneze limba. În primul rând, soţia trebuie să ştie şi să tacă, să nu aibă totdeauna ultimul cuvânt, să fie supusă, răbdătoare. Să ştie să tacă la timp şi să vorbească la timp. Destul că vine bărbatul nervos de la muncă. Atunci se apucă şi ea să-şi descarce necazurile, să se tânguiască, să-i reproşeze: „Ţie ce-ţi pasă? Pleci, nu stai acasă toată ziua. Eu stau tot timpul cu copii, de la mine cer de toate: şi mâncare, şi îmbrăcăminte”. Şi astfel, se iscă cearta. Mai degrabă, când bărbatul vine necăjit de la muncă, soţia să aibă un surâs, un cuvânt bun de compătimire: „Ce greu a fost pentru tine azi, cât ai muncit!” Şi dacă are vreodată ceva de spus, un reproş de făcut, să aleagă timpul potrivit şi să o spună cu linişte, cu dragoste, cu blândeţe. La fel, bărbatul, după porunca sfântului Pavel, să-şi iubească soţia aşa cum Cristos şi-a iubit Biserica şi s-a jertfit pentru ea. Să nu uite bărbaţii că soţiile lor au de purtat o povară mare cu copiii, cu gospodăria, de aceea, când se întorc de la lucru, să nu se apuce de trântit: „Ţie ce-ţi pasă? Stai toată ziua acasă, nu ştii cum se câştigă un ban!” Şi el să se uite pe sine şi să găsească un cuvânt delicat de compătimire, de laudă pentru munca, pentru osteneala ei. Nu au spiritul de împăciuire al sfântului Ştefan acei soţi care mereu se ceartă sau poate chiar se bat. Nu au spiritul sfântului Ştefan acei părinţi, şi mai ales acele mame, care, prin limba lor înveninată, provoacă neînţelegere, vrajbă, dezbinare în familia copiilor lor căsătoriţi. După ce şi-au căsătorit copiii, părinţii să-şi vadă de treaba lor şi să nu se mai amestece prea mult în casa şi în treburile copiilor.

În al doilea rând, să vedem cum a ştiut sfântul Ştefan să ierte. Fiindcă sfântul Ştefan îl predica cu înfocare pe Cristos şi i-a acuzat în faţă pe evrei de crima de a-l fi omorât pe Cristos, fariseii l-au condamnat la moarte. L-au scos la marginea oraşului, ca să-l omoare cu pietre. S-au dezbrăcat ca să fie mai sprinteni şi au lăsat hainele în seama unui tânăr cu numele de Saul. Şi, în timp ce pietrele zburau spre el, sfârtecându-i trupul, el se ruga în genunchi pentru duşmanii săi: „Doamne, nu le socoti lor acest păcat”. I-a iertat pe duşmanii săi. Pe noi nu ne omoară nimeni. Totuşi, la cel mai mic cuvânt, la cea mai mică jignire sau supărare, ţinem ură, duşmănie ani de zile, ne certăm, nu ne vorbim cu anii, izbucnim în blesteme, în înjurături.

Un creştin care poartă ură, care blestemă, înjură pe alţii nici nu ar trebui să se mai numească creştin. „De pe aceasta vă va cunoaşte lumea că sunteţi ai mei, dacă vă veţi iubi unii pe alţii”. Isus a suferit atâtea chinuri, dar pe cruce i-a iertat şi s-a rugat pentru duşmanii săi. Sfântul Ştefan a făcut la fel, s-a rugat şi i-a iertat pe duşmanii săi.

Acelaşi lucru ni-l porunceşte şi nouă Cristos: faceţi bine celor ce vă fac rău, rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc. Dar câţi dintre noi îndeplinesc porunca cea mai mare a lui Cristos? Şi rugăciunea făcută de sfântul Ştefan pentru duşmanii săi nu putea rămâne fără rezultat. Pentru rugăciunea lui, Dumnezeu l-a convertit pe Saul, pe tânărul care păzea hainele călăilor. Dacă Sfântul Ştefan nu s-ar fi rugat, ci i-ar fi blestemat pe duşmanii săi, aşa cum facem noi, noi nu l-am fi avut astăzi pe sfântul Pavel, Apostolul neamurilor.

Se plâng, mai ales, unele femei că soţii lor sunt răi; copiii, la fel, şi, de aceea, îi blestemă, îi înjură toată ziua. Să nu se mai numească creştine, căci nu împlinesc porunca iertării, pe care ne-a dat-o Cristos. Şi să ştie că soţii lor şi copiii lor vor fi tot mai răi câtă vreme vor blestema şi vor înjura, în loc să se roage pentru ei. Pentru rugăciunea sfântului Ştefan, a făcut Dumnezeu una dintre cele mai mari minuni ale creştinismului, convertirea lui Saul. La fel, şi noi, prin rugăciune, şi nu prin blesteme şi înjurături, îi vom aduce pe alţii pe calea cea bună.

Aceste două lucruri: împăcarea şi iertarea duşmanilor, să le învăţăm din pilda sfântului Ştefan, pe care îl sărbătorim în ziua de astăzi. Să-i cerem lui Dumnezeu aceste două lucruri prin mijlocirea sfântului Ştefan. Să ne rugăm şi noi cum se roagă sfânta Biserică în Liturghia de astăzi. „Doamne, te rugăm, fă să-l imităm pe acela pe care îl cinstim; ca să învăţăm să-i iubim pe duşmanii noştri, căci sărbătorim intrarea în cer a aceluia care a ştiut să se roage pentru prigonitorii săi lui Isus Cristos, Fiul tău”.