en-USro-RO

| Login
1 martie 2021

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

SFÂNTUL IOAN,
APOSTOL ŞI EVANGHELIST

27 decembrie
4.

 

„În dimineaţa Paştelui, Maria Magdalena a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Isus”, la Ioan. De ce la aceşti doi apostoli aleargă Maria Magdalena, ca să ducă vestea cea mare a învierii, şi nu la alţii? Că a alergat la Simon Petru, înţelegem. El era capul tuturor, primise o funcţie şi o responsabilitate unică. Numai lui îi spusese Isus: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Dar la Ioan pentru ce a alergat? Tocmai fiindcă era ucenicul pe care îl iubea Isus şi nimeni nu se putea bucura mai mult ca el aflând că Isus trăieşte, că a înviat. Dar dacă Ioan era ucenicul pe care îl iubea Isus, la fel de bine s-ar putea spune că Ioan era ucenicul care îl iubea pe Isus. Petru şi Ioan alergau împreună la mormânt. Dar Ioan a alergat mai repede şi a ajuns cel dintâi. A alergat mai repede fiindcă era mai tânăr decât Petru. Dar a alergat mai repede fiindcă iubirea din inima lui, dorinţa de a-l vedea pe Isus îi puneau aripi la picioare, îl făceau să zboare mai mult decât să alerge.

La cina cea de taină, Petru se dădea viteaz: „Doamne, chiar dacă toţi te vor părăsi, eu nu te voi părăsi. Merg chiar la moarte pentru tine”. Şi la fel spuneau şi ceilalţi. Şi ştim cât de laş şi fricos s-a arătat Petru numai peste câteva ore în faţa unei servitoare. În momentul în care Isus a fost arestat în Grădina Măslinilor, toţi ucenicii au rupt-o la fugă, ca să nu fie arestaţi şi ei.

Numai Ioan a avut curajul să-l urmeze pas cu pas pe Isus pe drumul Calvarului, a înfruntat frica de moarte şi a asistat alături de Maria la răstignirea sângeroasă şi la moartea lui Isus. În cazul lui Ioan, s-a adeverit cuvântul pe care îl găsim scris în Cântarea Cântărilor: „Iubirea este mai tare decât moartea”. Poate că aşa trebuie să înţelegem cuvintele pe care Ioan le scria chiar la sfârşitul Evangheliei sale: „S-a zvonit printre fraţi, printre ucenici, că ucenicul pe care îl iubea Isus nu va muri deloc”. Nemulţumirea şi invidia celorlalţi ucenici se exprimă în întrebarea pe care Petru i-o pune lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi? Chiar nu va muri niciodată?” Aşa se explică legenda foarte răspândită în primele veacuri ale Bisericii, că, de fapt, Ioan, în mormântul său de la Efes, nu e mort, ci doarme. Şi faptul că ţărâna de pe mormânt uneori se înălţa în văzduh era semnul că el respira înăuntru.

În prima sa Scrisoare (cap. 3), Ioan ne spune clar că iubirea e mai tare ca moartea, învinge moartea. Cine nu iubeşte rămâne în moarte. Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că iubim. Iubirea este veşnică pentru că e desprinsă din Dumnezeu, iar Dumnezeu, care este iubire, e veşnic. De aceea, cine face o declaraţie sinceră de iubire nu zice: „Te iubesc un an sau doi, sau zece, sau până la moarte”, ci zice: „Te iubesc pentru toată veşnicia”, căci iubirea este mai tare decât moartea. Iubirea pentru Isus l-a făcut pe Ioan să nu se teamă de moarte nici pe Calvar, nici atunci când, potrivit tradiţiei, pe vremea împăratului Domiţian, a fost aruncat în cazanul cu ulei clocotit. Iubirea a învins moartea.

Ioan, apostolul iubirii, ne învaţă ce înseamnă a-l iubi pe Cristos. În primul rând, înseamnă a fi cât mai asemenea lui, a-l copia în toate, a fi icoana vie a lui Cristos, aşa cum tata sau mama care îşi iubesc copilul se străduiesc să fie cât mai asemenea cu copilul: se pleacă, se fac mici în faţa copilului, imită vocea lui, modul lui de a vorbi, pronunţă stâlcit cuvintele, aşa cum le pronunţă copilul. Ne informează vechile cărţi apocrife că Licomed, prefectul Efesului, a pus un pictor să picteze pe ascuns chipul lui Ioan. Când i-a arătat portretul, Ioan i-a spus: „O, Licomed, tu ai pictat portretul mort al unui mort! Ce ai făcut tu e o lucrare infantilă şi imperfectă. Isus are alte vopsele. Ele se numesc credinţă, bunătate, blândeţe, iubire, curăţie, prietenie, umilinţă, seninătate, bucurie. De-ai putea tu folosi toată această gamă de culori şi să reproduci chipul lui în mine!”

A-l iubi pe Cristos cu inima lui Ioan înseamnă a te gândi mereu la Cristos. Cum poţi să iubeşti pe cineva fără să te gândeşti permanent la el? Sfântul Andrei Fournet a intrat în casa unei femei tocmai când aceasta mătura casa. „Fiica mea”, i-a zis, „la ce te gândeşti în timp ce munceşti?” „Părinte, nu mă gândesc la nimic”. „Nu faci bine deloc. Gândeşte-te mereu la Cristos şi, când mături, spune-i: «Doamne, fă curat în sufletul meu şi scoate din el gunoiul păcatului, aşa cum eu fac curat în casă». Când aprinzi focul, spune: «Doamne, aprinde în inima mea focul iubirii tale». Când urci treptele casei, spune: «Doamne, fă să urc în cer aşa cum urc acum aceste trepte»”.

A-l iubi pe Cristos înseamnă a dori să te întâlneşti mereu cu el, să fii cât mai mult timp lângă el. Cine iubeşte cu adevărat o persoană şi să nu dorească să se întâlnească şi să vorbească, dacă e posibil, zilnic cu ea?

Şi noi zilnic ne putem întâlni cu Cristos în sfânta Împărtăşanie, ne putem rezema capul pe pieptul lui, aşa cum l-a rezemat Ioan la Cina cea de Taină, şi putem asculta bătăile inimii sale.