en-USro-RO

| Login
24 ianuarie 2020

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI
28 decembrie
1.

 

Liturgia de astăzi începe cu acest îndemn pe care ni-l face Biserica: „Veniţi să-l adorăm pe Cristos cel născut pentru noi, care le-a dat pruncilor nevinovaţi cununa martiriului”.

Liturgia acestei sărbători ne pune în faţa ochilor două tablouri, două scene, am zice, două piese de teatru, care se petrec în două locuri diferite. Prima se petrece pe pământ: e o tragedie sângeroasă, cutremurătoare. Actorul principal e un monstru, o fiară însetată de sânge, care măcelăreşte copii nevinovaţi, fiinţe ce nu se pot apăra şi care au dreptul să trăiască. Că Irod era o fiară, nu un om, rezultă şi din faptul că în ultimii ani ai vieţii i-a ucis pe trei dintre proprii săi copii. Uciderea copiilor nevinovaţi este cea mai îngrozitoare crimă, de aceea, uciderea copiilor a fost considerată întotdeauna ca fiind lucrarea Satanei. Faraonul Egiptului, care a poruncit să fie ucişi, înecaţi în Nil, copiii evreilor, spre a-i lua viaţa lui Moise, a fost considerat de evrei drept o întruchipare a Satanei. Irod, care, ca şi faraonul, ucide copii ca să ia viaţa celui de al doilea Moise, viaţa lui Isus, a fost considerat de creştini tot o întruchipare a Satanei.

De la începutul creştinismului până în prezent, au fost ucişi din ură împotriva lui Cristos 70 de milioane de creştini. În timpul în care trăim, numai într-un an sunt ucişi în lume 68 de milioane de copii prin avort, aproape câţi martiri au murit în 2000 de ani de existenţă a Bisericii. Este dovada cea mai clară a existenţei Satanei şi a lucrării sale în lume.

Ce are Satana cu copiii? Răspunsul e simplu. El nu poate suporta nevinovăţia. Şi cum copiii sunt fiinţele cele mai nevinovate, ura lui se îndreaptă, în primul rând, împotriva copiilor. Aşadar, în scena de pe pământ, copiii spintecaţi de săbii; se aud plânsul şi vaietele disperate ale mamelor; de aceea, sărbătoarea de azi are o notă apăsătoare de tristeţe.

În faţa unui spectacol atât de cutremurător, se ridică fără voie tulburătoare întrebări: „De ce permiţi, Doamne, să fie ucişi copii nevinovaţi de asemenea călăi? De ce nu intervii? De ce nu le iei apărarea?” Răspunsul ni-l dă Biserica, îndreptându-ne privirea spre a doua scenă, care se petrece în cer. Cortina se dă la o parte şi ne sunt prezentaţi micuţii ucişi pe pământ; fericiţi, laolaltă cu îngerii care înconjoară tronul lui Dumnezeu. Aşa i-a văzut apostolul Ioan în vedenia sa: jucându-se cu coroanele primite, urmându-l pe Miel oriunde merge şi cântând o cântare nouă, pe care nimeni nu putea să o cânte. „Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel” (Ap 14,4).

De aceea, nota dominantă a sărbătorii de azi nu este tristeţea, ci bucuria. Victoria nu a fost a lui Irod, care a rămas în istorie ca un personaj odios, ca un monstru sângeros, ci a acestor copii. Aceşti copii s-au mântuit, au primit cununa martiriului fără să ştie că mor pentru Cristos, pentru a salva viaţa lui Cristos.

Mântuirea e darul gratuit al lui Dumnezeu, care se naşte din sângele pe care l-a vărsat Cristos. Noi, cei în vârstă, privim cu nostalgie la aceşti copii nevinovaţi, care au ajuns în cer, conştienţi că ne-am pierdut nevinovăţia. Mântuirea va fi şi pentru noi darul gratuit al lui Cristos. Sperăm şi noi să ne mântuim. Cu o singură condiţie, cea despre care vorbeşte sfântul Ioan în prima lectură a Liturghiei: să ne recunoaştem cu toată sinceritatea păcătoşi. „Căci dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine şi adevărul nu este în noi”.