en-USro-RO

| Login
24 ianuarie 2020

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI
28 decembrie
2.

 

Există o mare asemănare între ceea ce ne povesteşte sfântul Matei în Evanghelia Liturghiei de azi cu privire la Isus şi ce ne povesteşte Cartea Exodului din Vechiul Testament cu privire la Moise. Cristos este noul Moise. Astfel, faraonul Egiptului îi omoară pe toţi copiii evreilor. La fel, Irod, regele Iudeii, îi omoară pe toţi copiii mai mici de doi ani din Betleem şi din împrejurimi. Moise, ca să scape de furia faraonului, care voia să-l ucidă, fuge în ţară străină. La fel, Isus, ca să scape de furia regelui Irod, care voia să-l ucidă, fuge în ţară străină, în Egipt. Când a trecut pericolul, Dumnezeu îi spune lui Moise să se întoarcă în ţară: „Întoarce-te, căci au murit toţi cei care căutau să ia viaţa copilului”. Exact aceleaşi cuvinte i le spune îngerul lui Iosif când îi cere să ia mama şi copilul şi să se întoarcă în ţară.

În inima sărbătorii de azi stă masacrul pe care l-a înfăptuit crudul rege Irod în încercarea de a-l ucide pe Cristos, în care vedea o ameninţare şi un rival la tronul său. Evanghelistul Matei, pentru a evoca disperarea şi jalea mamelor ce şi-au văzut copiii înjunghiaţi de soldaţii lui Irod, citează cuvintele profetului Ieremia (31,15): „Un strigăt se aude în Rama: bocete şi lacrimi amare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să se lase mângâiată pentru copiii ei, căci nu mai sunt”. Profetul se referă la copiii şi tinerii din tribul lui Benianim, iar Benianim era fiul lui Iacob şi al Rahelei, adunaţi în localitatea Rama şi, de acolo, duşi în captivitate în Babilon, şi la durerea mamelor acestor copii, văzându-i smulşi din braţele lor şi pierduţi pentru totdeauna. Rahela, soţia patriarhului Iacob, a murit la Betleem, la naşterea lui Beniamin, în cursul unei călătorii. Mormântul ei poate fi văzut şi azi. O tradiţie care circula pe vremea lui Isus spunea că, în fiecare an, la aniversarea deportării în Babilon a copiilor şi tinerilor de la Rama, Rahela ieşea noaptea din mormânt şi îi jelea pe copiii ucişi de Irod: erau copiii ei, căci toţi, la origine, se trăgeau din ea.

Sărbătoarea de azi ne oferă o învăţătură esenţială pentru viaţa noastră creştină şi decisivă pentru mântuirea noastră veşnică. Învăţătura este aceasta. Cristos ne-a mântuit, nu prin jertfe exterioare, aduse la templu, ci prin jertfa interioară, prin sacrificarea propriei voinţe. Când a venit în lume, a zis: „Jertfe şi arderi de tot nu ţi-au plăcut, ci mi-ai alcătuit un grup. Atunci, am zis: «Iată, vin, Dumnezeule, ca să fac voinţa ta»”. Mântuirea adusă de Cristos este un dar absolut gratuit oferit copiilor care încă nu judecă. Aşa s-au mântuit cei vreo 25 de copii sub doi ani masacraţi de Irod. Aşa sperăm să se mântuiască cei vreo şaizeci de milioane de copii masacraţi anual în lume de propriile mame prin avort. Sperăm ca aceşti copii să vadă şi ei faţa lui Dumnezeu, chiar dacă n-au văzut lumina Soarelui, pe o cale pe care numai Dumnezeu o ştie, printr-un fel de botez al sângelui.

Pentru cei care au ajuns la vârsta priceperii, mântuirea este tot darul gratuit oferit omului, însă un dar condiţionat. Iar condiţia este aceasta: ca omul să-şi sacrifice propria voinţă şi să împlinească în toate voinţa lui Dumnezeu. Dacă nu ne sacrificăm propria voinţă, jertfele exterioare, jertfa sfintei Liturghii, rugăciunile nu-i sunt plăcute lui Dumnezeu; sunt formalism, ipocrizie şi nu ne mântuim cu ele. Nimic mai contrar spiritului creştin şi învăţăturii lui Cristos, decât o viaţă dublă la un creştin. Ne rugăm lui Dumnezeu spunându-i că îl iubim şi că vrem să-i împlinim voinţa, iar când am terminat rugăciunea, ne apucăm de înjurat şi blestemat. Umplem biserica la Liturghie, apoi umplem cârciumile şi ne îmbătăm sau discotecile noaptea, de parcă Dumnezeu ar fi prezent numai în biserică, nu şi în locurile unde se păcătuieşte.

Iosif din Evanghelia sărbătorii de azi este model desăvârşit de ascultare promptă şi necondiţionată. Dumnezeu îi porunceşte: „Scoală, ia copilul şi mama şi fugi în Egipt”. Ei se scoală în toiul nopţii şi pleacă. „Întoarce-te în ţară”. Şi se întoarce imediat. Iosif a înţeles bine cuvintele pe care Isus ni le spunea nouă tuturor: „Nu cel care îmi spune mie «Doamne, Doamne» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voinţa Tatălui meu va intra în împărăţia cerurilor”.