en-USro-RO

| Login
25 septembrie 2020

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI
28 decembrie
5.

 

Să reflectăm câteva momente asupra unei fraze pe care sfântul Ioan ne-a spus-o în prima lectură: „Dumnezeu este lumină şi în el nu este întuneric”. Ce lucru preţios este lumina! Să ne închipuim ce ar fi viaţa noastră fără lumină, dacă am fi nevoiţi să trăim permanent cufundaţi în întuneric, într-o veşnică noapte. Ochii nu ne-ar folosi la nimic. De ne-am duce mâna numai la un centimetru distanţă de ochi, nu o vedem. Ce este lumina soarelui pentru ochii trupului este Dumnezeu pentru ochii minţii şi ai sufletului. Dumnezeu este lumină. Cine nu-l are pe Dumnezeu trăieşte în întuneric, se naşte în întuneric, moare, dispare în întuneric. Nu ştie pentru ce se naşte, nu ştie pentru ce trăieşte, nu ştie pentru ce moare, nu ştie ce să facă cu viaţa lui.

Dacă umblăm în lumină, spune mai departe sfântul Ioan, noi suntem în comuniune unii cu alţii, adică trăim în iubire. Numai în lumina care este Dumnezeu noi putem descoperi şi vedea în semenii noştri chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică putem vedea că sunt fraţii noştri. Ce-ar fi, dacă n-ar fi lumină? Am trăi veşnic în întuneric, ar năvăli peste noi fiarele din păduri, urşii şi lupii şi, neştiind cine se apropie de noi, dacă este om sau fiară, ne-am da mereu în cap unii altora. Aşa este o lume fără Dumnezeu, care trăieşte în întuneric, o junglă în care oamenii îşi dau în cap şi se sfâşie unii pe alţii.

În sfârşit, scrie sfântul Ioan, dacă zicem că nu avem păcate, ne înşelăm şi adevărul nu este în noi; minţim. Numai luminaţi de Dumnezeu, noi ne putem vedea păcatele şi ne putem vedea sufletul desfigurat de păcat. Cine trăieşte fără Dumnezeu, adică în întuneric, nu vine la biserică, trăieşte în desfrâu, în beţii, nu posteşte, înjură, fură, dar zice că nu face nici un păcat. De aceea, nu se spovedeşte cu anii, toată viaţa, că n-are ce spune la Spovadă.

Când noi ne rugăm pentru răposaţi, cerem pentru ei lumină. „Odihna cea veşnică dă-le-o lor, Doamne, şi lumina fără de sfârşit să le strălucească”. Altfel spus: „Doamne, fă ca ei să te vadă pe tine, care eşti lumină, şi să se bucure de vederea feţei tale. Dar această lumină o putem cere şi pentru noi, şi lumina fără de sfârşit să ne strălucească nouă. Doamne, fă să te avem mereu pe tine, ca să nu ne trăim viaţa în întuneric”.