en-USro-RO

| Login
4 august 2020

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Anul A
1.

 

Cu sărbătoarea de astăzi, sfânta Biserică vrea să ne arate importanţa pe care o are familia. Familia este celula de bază a societăţii. Şi aşa cum nu poate fi un trup sănătos cu celule bolnave, la fel, nu poate exista o societate sănătoasă cu familii bolnave; sigur, sub aspect moral.

Are dreptate Gotthold Ephreim Lessing când scrie că familia este şcoala cea mai mare întemeiată de Dumnezeu, în care se face educaţia neamului omenesc. Mai mult, familia este celula de bază a Bisericii. Fără familii solide, Biserica ar dispărea. Spunea un alt scriitor spaniol, Miguel de Unanumo: „Agonia familiei înseamnă agonia creştinismului”. Au înţeles foarte bine lucrul acesta duşmanii Bisericii, care, voind să distrugă Biserica, distrug familia. Lovind în familie, nu intenţionează altceva decât să lovească în Biserică. Aşa trebuie să înţelegem războiul cumplit declanşat împotriva familiei, prin divorţ, avort, convieţuire fără căsătorie religioasă, adulter, concubinaj, aşa-numitele căsătorii între homosexuali; e un război ce vizează distrugerea Bisericii.

Sărbătoarea de astăzi ne reaminteşte că familia este sfântă, că este voită şi orânduită de Dumnezeu. Când Dumnezeu decide să devină om, el se naşte ca orice copil, în sânul unei familii. Putea să coboare pe pământ ca un adult, în vârstă de 30 de ani. Să apară dintr-odată pe ţărmul Iordanului, să ceară botezul de la Ioan. Dar nu a voit aşa: din veşnicie, el şi-a ales o mamă, un tată purtător de grijă, o familie în care să se nască şi să trăiască până la vârsta de 30 de ani.

Familia sfântă din Nazaret devine astfel model pentru toate familiile din toate locurile şi din toate timpurile. E o familie întemeiată pe respectarea legilor lui Dumnezeu, pe rugăciune, pe practicarea virtuţilor, pe iubire reciprocă. Există în literatura creştină veche o admirabilă povestire, care ne spune că, într-o zi, Maria a luat găleata şi a plecat să aducă apă de la fântână, de la unica fântână ce poate fi văzută şi astăzi la Nazaret. Dar Iosif îi ia din mână găleata, vrea s-o scutească pe soţia sa de oboseală. Din urmă îl ajunge Isus, care îi smulge lui Iosif găleata din mână; el este cel care aduce apă de la fântână. O povestire simplă, naivă, dar care descrie perfect atmosfera ce domnea în familia sfântă, o atmosferă de dăruire reciprocă. Nimeni nu trăia în mod egoist, pentru el însuşi; fiecare trăia, muncea, se sacrifica pentru ceilalţi, ca ceilalţi să fie fericiţi.

Familia este sanctuarul vieţii, aici se aprinde scânteia divină a vieţii; creşte, se dezvoltă viaţa copilului. Evanghelia de azi ne descrie cum, la un moment dat, în familia din Nazaret, viaţa copilului a fost în pericol. Cel care a voit să-l ucidă a fost regele Irod. Să nu ne mirăm că acest monstru sângeros a ucis copiii mai mici de doi ani din Betleem şi din împrejurimi. Nu i-a cruţat nici pe cei din familia lui: şi-a ucis trei copii, a ucis-o pe soţia sa, Miriam, şi-a ucis soacra, şi-a ucis un cumnat. În Vechiul Testament, simbolul Satanei a fost Faraonul Egiptului, cel care a ucis copiii nevinovaţi ai evreilor, înecându-i în Nil, pe vremea lui Moise.

Creştinismul a văzut simbolul şi întruchiparea Satanei în regele Irod, ucigaşul de copii nevinovaţi. Dumnezeu iubeşte viaţa, Satana urăşte viaţa. Am întâlnit şi cunoscut persoane obsedate de gândul sinuciderii; îmi mărturiseau că mereu Satana le şoptea la ureche, le îndemna să se sinucidă. Am cunoscut personal cazul unei copile de 13 ani, infestată, chinuită de Diavol, în preajma căreia se petreceau fenomene diabolice ieşite din comun. Tatăl ei avea un cuţit mare de tăiat porci. Acel cuţit, oriunde s-ar fi aflat, în altă cameră, trecea prin uşile închise şi apărea mereu lângă ea. Copila îmi spunea că Diavolul mereu o îndemna să se sinucidă cu cuţitul acela.

Ca să ne dăm seama cât de puternic acţionează astăzi Satana în lume, ce ravagii face, să ne gândim la cei peste 60 de milioane de copii nevinovaţi şi lipsiţi de apărare, ucişi în lume în fiecare an. În fiecare an sunt mai multe victime decât a făcut cel de al Doilea Război Mondial – cel mai cumplit război din istoria lumii. Atâtea familii, din sanctuare ale vieţii, sunt transformate în lăcaşuri ale morţii. Atâtea spitale şi maternităţi sunt transformate în abatoare umane. Dar de ce atâta ură şi înverşunare la Satana împotriva vieţii copiilor nevinovaţi? Explicaţia este simplă. Vă mai amintiţi de imaginile pe care acum câţiva ani buni în urmă, pe vremea aceasta, le vedeam mereu la televizor, la aşa-zisa Revoluţie? Neputând să pună mâna pe tiran şi să se răzbune, lumea se răzbuna pe portretul său, îl rupea, îl călca în picioare, îl distrugea, îi dădea foc. Omul poartă în el chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Este portretul lui Dumnezeu. Satana nu se poate răzbuna pe Dumnezeu, şi atunci, se răzbună pe omul care este portretul lui Dumnezeu. Şi unde e mai frumos chipul lui Dumnezeu, decât în copiii nevinovaţi? De aceea copiii sunt ţinta principală a Duhului celui Rău.

Sfânta Familie din Nazaret era o familie cu toate necazurile, greutăţile şi suferinţele familiilor noastre, printre care ani îndelungaţi trăiţi în ţară străină, în Egipt, printre străini. Cu toate acestea, în Familia din Nazaret domneau pacea, liniştea, bucuria, mulţumirea sufletească, deoarece Dumnezeu locuia în această familie şi voinţa lui era îndeplinită în toate.

Aceeaşi pace şi mulţumire va domni şi în familiile noastre, în ciuda tuturor lipsurilor şi dificultăţilor, dacă, aşa cum ne învaţă apostolul Pavel în a doua lectură a Liturghiei, vom avea o inimă plină de îndurare, de bunătate, de omenie, de blândeţe, de îndelungă răbdare şi, mai ales, o inimă plină de iubire, care ştie să suporte şi să ierte.