en-USro-RO

| Login
13 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Miercuri, 13 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Augustina (Livia), cãlug.
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Înț 6,1-11: Ascultați, regilor, și înțelegeți!
Ps 81: Ridicã-te, Dumnezeule, și judecã pãmântul.
Lc 17,11-19: Nu s-a gãsit cine sã se întoarcã și sã-l glorifice pe Dumnezeu decât acest strãin?

Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 32-a de peste an

Anul A
2.

 

Liturgia Bisericii nu putea găsi un timp mai potrivit decât acesta, care urmează imediat după Crăciun, pentru a ne pune în faţa ochilor, spre contemplare şi imitare, Familia sfântă din Nazaret, modelul tuturor familiilor creştine.

Primul templu, pe care Fiul lui Dumnezeu întrupat l-a sfinţit şi în care a locuit pe pământ, a fost căsuţa din Nazaret, unde trăia şi muncea sfânta Familie. Creştinismul, am putea spune, s-a născut într-o familie. Sfânta Familie este prima binecuvântare şi primul dar făcut lumii de către Cristos după naşterea sa – un dar, un cadou pe care ni l-am putea imagina atârnând în pomul de Crăciun, după cum prima binecuvântare, pe care Creatorul a dat-o la începutul lumii, a fost destinată tot familiei - familiei primilor noştri părinţi.

Primul gând în sărbătoarea de astăzi e unul de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, fiindcă ne-a dat harul să ne naştem în sânul unei familii creştine; un gând de recunoştinţă faţă de părinţii noştri, care ne-au adus la viaţă, ne-au îngrijit, ne-au crescut, ne-au educat, au suferit şi s-au sacrificat pentru noi.

Un mare păstor sufletesc din zilele noastre, cardinalul Tonini, spunea aceste cuvinte, într-un interviu, la încheierea anului consacrat familiei: „Când voi ajunge în faţa lui Dumnezeu, îi voi zice: «Mă laşi să mă duc la tata şi la mama? Am pregătit un mic discurs, pe care vreau să li-l ţin». Când îi voi vedea, le voi spune: ‚Trebuie să vă mulţumesc atât de mult! Cât erau de adevărate lucrurile pe care mi le-aţi spus, cât erau de frumoase, cât erau de sfinte!’»”

Dar s-ar părea că sărbătoarea de astăzi e destinată familiştilor, că azi nu e ce predica la călugări, la călugăriţe, la cei care au renunţat la o familie pământească. Nu este adevărat. Sărbătoarea Sfintei Familii nu e destinată numai familiei naturale, întemeiată pe legături de sânge şi formată din tată, mamă şi copii. Este destinată în egală măsură ucenicilor, familiei supranaturale a lui Isus, întemeiată pe credinţă şi iubire, în care oricine poate fi frate şi soră cu Isus. Ba s-ar părea că, în primul rând, acesteia din urmă îi este destinată sărbătoarea de azi, având în vedere că apostolul Pavel, în a doua lectură, îndeamnă familia cea mare a ucenicilor lui Isus să urmeze iubirea, bunătatea, răbdarea, blândeţea, smerenia şi celelalte virtuţi care domneau în sfânta Familie din Nazaret. Familia din Nazaret nu e una ca oricare alta. Copilul Isus e un străin pe care îl îngrijesc părinţii; nu e fiul lui Iosif, e fiu adoptat, e fiul Mariei, dar nu numai al ei; într-un fel, e un străin şi pentru ea, căci, mai presus de toate, e Fiul lui Dumnezeu. Cât de izbitoare este asemănarea între Familia sfântă din Nazaret şi familia voastră religioasă, unde voi sunteţi tată şi mamă pentru copiii pe care îi îngrijiţi, care sunt străini, nu sunt ai voştri!

Ce trebuie să vadă şi să imite orice familie, fie naturală, fie supranaturală, la sfânta Familie din Nazaret? Mai întâi, ascultarea, care este condiţia păcii şi armoniei în orice familie. În Familia din Nazaret, Maria ascultă de soţul ei. Iosif ascultă de Maria, căci dorinţele soţiei sale sunt porunci pentru el. Copilul Isus, deşi Dumnezeu, ascultă de părinţii săi; Creatorul e supus creaturilor. Şi toţi trei ascultă de Dumnezeu, împlinindu-i voinţa. Ascultă Maria: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Ascultă Iosif. Când i se porunceşte: „Ia copilul şi pe mama sa”, Iosif pleacă fără să scoată un cuvânt. Ascultă Isus: „Nu ştiaţi că trebuia să fiu în cele ce sunt ale Tatălui meu?”

Unitatea Familiei din Nazaret trebuie să se reflecte în orice familie creştină: în cea naturală şi în cea supranaturală, în comunitatea religioasă. Această unitate este exprimată în patru cuvinte care încep cu „co” – ceea ce înseamnă „împreună cu”: coabitare, convieţuire, co-responsabilitate, colaborare.

Coabitare: a iubi să locuieşti împreună, în casă, în familie, în comunitate, sub acelaşi acoperiş. Şi când eşti în afara ei, să simţi că te sufoci, că nu eşti în mediul tău normal de viaţă, că eşti ca un peşte pe uscat.

Convieţuire: con-vivere, a trăi împreună sub acelaşi acoperiş, dar nu ca nişte străini, ca într-un hotel sau într-un han, sau într-o sală de aşteptare dintr-o gară, unde pasagerii stau la adăpost împreună, fără să se cunoască, ci a trăi împreună sub acelaşi acoperiş aceleaşi bucurii, aceleaşi dureri, aceleaşi preocupări.

Co-responsabilitate: într-o familie, într-o comunitate, nu numai tata şi mama, nu numai superiorii, ci toţi membrii sunt răspunzători de binele, de bunul mers al familiei, al comunităţii. Toate problemele familiei, ale comunităţii, sunt problemele fiecărui membru în parte.

Colaborare: într-o familie, într-o comunitate, nimeni n-are voie să se închidă în egoismul său. Binele comun se realizează prin dialog, deschidere, întrajutorare, toleranţă şi iertare reciprocă.

Unitatea şi armonia unei familii, a unei comunităţi, se cimentează în jurul mesei luate în comun: masa din sufragerie, şi, mai ales, masa euharistică. Prezenţa lui Isus în familie a transformat Familia din Nazaret într-un paradis. Prezenţa lui Isus din Euharistie, mai ales când trăim sub acelaşi acoperiş cu el, trebuie să transforme comunitatea noastră religioasă într-un Paradis unde domnesc pacea, armonia, iubirea şi bucuria.