en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

Anul B
1.

 

Sfânta Biserică îşi începe unul dintre imnurile sărbătorii de azi cu următoarele cuvinte: „O, sfântă căsuţă din Nazaret, care ai adăpostit sub acoperişul tău tot ceea ce lumea a avut mai minunat şi mai scump! Soarele care înconjoară pământul cu lumina sa de aur nicicând nu a văzut în drumul său ceva mai sfânt şi mai frumos decât această casă.”

Dar să aruncăm în ziua de astăzi o privire pe fereastra căsuţei pe care sfânta Biserică o cântă în imnul său, să-i cercetăm pe cei dinăuntru şi să vedem dacă familiile noastre se aseamănă, cel puţin pe departe, cu sfânta Familie din Nazaret, modelul tuturor familiilor creştine.

Mai întâi îl vom găsi acolo pe un bărbat muncitor cu numele de Iosif. Un muncitor harnic, un lemnar cu mâinile crăpate şi bătătorite de muncă. Nu leneveşte, este prins de dimineaţa şi până seara de munca sa; e un meseriaş serios, care îşi ţine cuvântul dat şi nu ia trei preţuri pe munca sa. Uneori munceşte greu, se loveşte la mână, se taie, dar din gura sa nu ies înjurături, ştie să-şi păstreze cumpătul şi să fie calm. Evanghelia nu ne relatează nici măcar un cuvânt ieşit din gura sa; tăcea şi muncea. Banul câştigat nu-l ducea la cârciumă, ci îşi hrănea cu el soţia şi copilul. Era un om evlavios, avea dese convorbiri cu îngerii lui Dumnezeu. Se ruga dimineaţa şi seara, se ducea în fiecare sâmbătă la sinagogă. În fiecare an făcea 140 de km până la Ierusalim, de Paşti, ca să se închine în templu. De aceea, pe drept cuvânt îl numeşte evanghelistul Matei om drept, adică om sfânt, evlavios. Era un soţ exemplar, unde s-a pomenit vreodată să o certe pe soţia sa, să ţipe la ea, să o acuze pe nedrept, să o lovească? Era un tată plin de dragoste faţă de copilul Isus. Cu câtă dragoste muncea pentru el! L-a învăţat şi pe el meserie. Cu câtă grijă l-a căutat când l-a pierdut la Ierusalim!

Mai era alături de Iosif în acea casă Maria, soţia lui. O femeie harnică şi vrednică; făcea de mâncare, mătura, torcea, ţesea, spăla, pentru ca soţul ei şi Isus să fie mulţumiţi şi să se simtă bine. N-o vedeai toată ziua la vecine şi la cumetre, la bârfă, aruncând veninul vorbirii de rău asupra tuturor sau murdărindu-şi buzele cu vorbe şi glume josnice. Era o soţie delicată, atentă, plină de dragoste faţă de soţul ei. Cum ştia cu zâmbetul ei să însenineze faţa, să descreţească fruntea soţului, când acesta se întorcea obosit de la muncă! Cu aceeaşi dragoste îşi iubea copilul. Nu se lăsa întrecută în evlavie de către Iosif. Îngerul Gabriel a găsit-o rugându-se atunci când la buna vestire a mers la ea şi i-a adus mesajul Domnului. Deşi nu era obligată, în fiecare an mergea cu Iosif la Ierusalim, la templu. Câtă grijă avea faţă de copilul Isus!

Şi mai era în acea casă Isus, copil bun, ascultător, cuminte, supus părinţilor săi. El nu şi-a văzut niciodată părinţii beţi, certându-se şi bătându-se sau vorbind ce nu trebuie. Atât de bine s-a simţit în casa părinţilor săi, încât nu a părăsit-o până la vârsta de 30 de ani. În acea căsuţă domnea mereu pacea, armonia, bucuria, castitatea desăvârşită. Nicicând acea casă nu a fost atinsă de acel viciu care pângăreşte atâtea familii şi le transformă în adevărate cuiburi de desfrâu. De aceea, această căsuţă atrăgea mereu privirea lui Dumnezeu şi admiraţia îngerilor asupra ei.

Dar acum să ne îndreptăm privirile asupra familiilor noastre. Oare domneşte aceeaşi evlavie ce domnea în familia sfântă din Nazaret? Oare câţi dintre bărbaţii şi femeile acestei comunităţi s-au spovedit la Crăciun? Un sfert, jumătate? Poate! Ca să nu mai spun că o bună parte din tineret şi dintre copii nu s-au spovedit. Despre ce evlavie se poate vorbi la aceia care nu ascultă sfânta Liturghie, nu vin la biserică nici măcar la Paşti sau la Crăciun?

Sunt aici de mai mulţi ani, dar sunt atâţia pe care nu i-am văzut măcar o dată la Spovadă sau Împărtăşanie. Degeaba m-am chinuit cu ei. Ei muncesc toată săptămâna, vin acasă, trag câte o beţie şi nici vorbă de biserică. Apoi, iar la muncă. Pentru ce oare trăiesc oamenii aceştia? E drept că mai fac poate câte o cruce din când în când, ţin icoane pe pereţi, dar aceasta este numai o spoială de evlavie.

În Italia, poliţia a prins un mare bandit cu numele Mosolino. Şi ce credeţi? La gâtul lui au fost găsite medalii sfinte. Bandit şi, totuşi, evlavios. Nimic mai ridicol! Ce folos la atâţia creştini că se roagă dimineaţa, că ţin icoane pe pereţi, dacă toată ziua înjură pe Dumnezeu, crucea, tot ce-i mai sfânt? A înjura pe Dumnezeu sau lucrurile sfinte este un păcat mai mare decât a jefui la drumul mare.

Oare aceeaşi pace, armonie, înţelegere este şi în familiile noastre ca în sfânta Familie din Nazaret?

Observaţi că mă opreşte de multe ori pe drum poliţistul. Ce credeţi că-mi spune? „Părinte, mai predicaţi în biserică, spuneţi lumii să nu mai bea atât de mult. Bărbaţii care se îmbată îşi alungă femeile, le bat; sunt lucruri care nu se întâmplă în altă parte.” Sincer vă spun că aş prefera să-mi dea câteva palme sau o amendă câteva sute de lei, decât să-mi spună lucrurile acestea.

Oare cum pot fi părinţii atât de cruzi, încât să aducă pe lume copii şi apoi să-i lase flămânzi şi goi, căci banii se duc pe băutură? Lucruri monstruoase se întâmplă la petreceri, la nunţile din comunitatea noastră. Am auzit că unii nu se mulţumesc să se îmbete o singură dată, ci de mai multe ori, dacă nunta ţine mai multe zile. Mulţi merg cu gândul acesta: „Cel puţin, dacă dau un ban să nu-mi pară rău”. Este un semn de mare înapoiere, de revenire la păgânism. În casele păgânilor romani era o încăpere numită vomitorium. Când făceau ospeţele lor, după ce se ghiftuiau, mergeau în acea încăpere, se gâdilau în gât cu o pană de flamingo, vomau şi după aceea luau cheful de la capăt. Ce deosebire este între acei păgâni şi creştinii noştri, care renunţă la orice demnitate şi bun simţ omenesc, se îmbată, nici nu se trezesc bine şi iarăşi se apucă de băut? Ce să mai spun despre scandalul, exemplul rău pe care îl dau părinţii copiilor lor, mai ales la beţie? Şi aici să fac o paranteză; o întâmplare din noaptea de Crăciun.

Sărbătoarea Crăciunului este cea mai frumoasă, cea mai plină de farmec, nu numai pentru copiii care se bucură de brăduţul împodobit şi care îl aşteaptă pe Moş Crăciun să le aducă daruri, dar şi pentru cei mari, şi pentru preot. Duminica trecută, în noaptea de Crăciun deci, după ce stătusem câteva ore în scaunul de Spovadă, mă îndreptam spre parohie. Deşi eram degerat de frig, mă bucuram din toată inima de farmecul nopţii de Crăciun. Era o sărbătoare încântătoare. Totul era pace, calm, armonie; copacii erau îmbrăcaţi în haină albă de chiciură, cerul era senin, stelele sclipeau pe cer; mi se părea că în înălţimi aud corurile îngerilor cântând Pruncuşorului Isus venit pe lume. Eram aproape de marginea satului, când iată că, în loc de cântece îngereşti, aud nişte porcării omeneşti; mă uit spre stânga şi văd că un huligan beat striga spre mine cu cuvinte murdare şi mă înjura. Mai erau câţiva tineri ce se plimbau pe şosea. Când i s-a spus că e preotul, a continuat să mă înjure murdar. În acel moment s-au dus pentru mine tot farmecul şi vraja nopţii de Crăciun.

Dar să lăsăm acest lucru la o parte şi să ne gândim puţin. Oare acest individ, ca şi toţi aceia care îşi beau minţile, nu aceleaşi murdării şi înjurături le proferează şi acasă, în faţa copiilor? Cu siguranţă că da. Şi atunci? Mai bine ar fi pentru ei dacă şi-ar lega un pietroi de gât şi s-ar arunca în fântână, ca să se înece. N-o spun eu, ci Cristos. El pentru cei care îl schingiuiau s-a rugat. Negustorilor care spurcau casa Tatălui său le-a croit spinarea cu biciul. Lui Iuda, care l-a vândut, i-a spus: „Mai bine nu s-ar fi născut omul acesta”. Mai greu decât pe toţi aceştia îl ameninţă pe cel care dă scandal: „Vai de cel prin care vine scandalul”; şi: „Decât să dai scandal unuia dintre aceştia mai mici, mai bine ar fi să-ţi legi o piatră de moară de gât, să te arunci în mare şi să te îneci”.

Să ne mai mirăm că din asemenea părinţi se aleg nişte copii neascultători, care ajung, la rândul lor, nişte beţivi, stricaţi, huligani, depravaţi? Nici nu se poate altfel. Ce au văzut la părinţi când au fost mici, aceea vor face şi copiii când vor creşte mari.

Noi cu toţii dorim să avem pace, mulţumire, fericire în familie. Noi singuri ne facem fericirea ori Iadul. De vrem fericirea, privirile noastre să fie îndreptate permanent spre sfânta Familie din Nazaret. Căci în acea casă unde bărbatul e ca Iosif, femeia e ca Maria, acolo şi copiii vor fi buni şi cuminţi ca Isus, în acea casă va fi Paradisul.