en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

Anul C
2.

 

Când Dumnezeu a creat omenirea, a început prin a crea o familie. Când Dumnezeu a voit să mântuiască omenirea, a ales cu grijă o familie în care Fiul său să se nască. Familia, spune Papa Ioan Paul al II-lea, „este unul dintre bunurile cele mai preţioase pe care le are omenirea”. Biserica ne îndreaptă astăzi privirile spre sfânta Familie din Nazaret, acea familie pe care a sfinţit-o Cristos şi în care el, cum scrie evanghelistul Luca, „creşte în înţelepciune, în vârstă, şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.

Textele biblice, pe care Biserica ni le propune pentru Liturghia de astăzi, pun bazele trainice ale familiei creştine. Prima lectură e luată din Cartea Înţelepciunii lui Ben Sirah. Acest Ben Sirah a fost un om înţelept şi foarte învăţat. El a compus cartea pe la anul 180 î.C. Cu puţin timp înainte, grecii ocupaseră Palestina şi familiile evreieşti erau în pericol să se contamineze de anumite influenţe şi obiceiuri păgâne greceşti. Înţeleptul le aminteşte compatrioţilor săi că secretul fericirii în familie e frica de Dumnezeu, că la temelia familiei stă cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, reia şi explică cuvântul lui Dumnezeu din Cartea Deuteronomului: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi atrage-le atenţia copiilor asupra datoriei pe care o au, de a respecta, de a iubi, de a-i ajuta pe părinţi, mai ales la bătrâneţe şi atunci când, eventual, judecata le-a slăbit”.

În a doua lectură, sfântul Pavel, de asemenea, le dă Colosenilor normele creştine de conduită în familie, pentru ca în familie să domnească pacea şi armonia. Când a compus această Scrisoare, Apostolul era în închisoare la Roma (anii 61-63). Acolo fusese informat că familiile creştine din Colosa, care trăiau în mijlocul păgânilor, erau ameninţate de anumite teorii şi concepţii filosofice păgâne periculoase. Apostolul îi îndeamnă să-şi îndrepte privirile nu spre filosofi, ci spre Cristos, şi să se îmbrace cu aceleaşi sentimente pe care le-a avut Cristos, şi anume: îndurarea, bunătatea, umilinţa, blândeţea, răbdarea şi, mai presus de toate, dragostea. Femeile să fie supuse bărbaţilor, bărbaţii să-şi iubească femeile, taţii să nu fie duri, brutali cu copiii, copiii să fie supuşi părinţilor, căci acest lucru este plăcut Domnului.

Evanghelia ne prezintă familia sfântă din Nazaret. O familie care a cunoscut toate necazurile şi suferinţele familiilor noastre. Unul dintre aceste necazuri ni-l povesteşte astăzi evanghelistul Matei. Irod, tiranul, vrea să omoare copilul. Sfânta Familie fuge în ţară străină, în Egipt. Şapte ani trăiesc în exil, în sărăcie, în lipsă, fără casă, fără adăpost, fără să cunoască lumea, printre străini, trăind din mila altora. După şapte ani, când moare tiranul, se întorc la Nazaret: găsesc totul în paragină; trebuie să muncească din greu să-şi refacă gospodăria. Sunt săraci, şi totuşi, în familia sfântă din Nazaret domnesc pacea, fericirea, mulţumirea. Această familie este un mic Paradis. Secretul? Unul singur: în această familie domneşte voinţa lui Dumnezeu. Toţi ascultă. Maria ascultă de Dumnezeu: „Fie mie după cuvântul tău”. Să nu ne imaginăm că sfânta Fecioară a spus aceste cuvinte o singură dată în viaţa ei, atunci când i-a apărut îngerul; le-a spus în orice moment al vieţii. Iosif ascultă de Dumnezeu: „Ia-o pe Maria de soţie… Scoală-te, ia mama şi copilul şi fugi în Egipt… Întoarce-te în ţara lui Israel…” Iosif execută totul, prompt. Isus ascultă: el a venit ca să împlinească voinţa Tatălui. Ascultă şi de părinţi. Întorcându-se de la Ierusalim, notează evanghelistul, era supus lor.

Toţi muncesc cu hărnicie. Sâmbăta atelierul se închide. Toţi sunt la sinagogă, la slujbă. Dimineaţa şi seara, în sfânta Familie, ca în toate familiile evreieşti, rugăciunea se face în comun, cu glas tare. În această casă nu s-a auzit niciodată o ceartă, un cuvânt dur, o înjurătură, un blestem, un cuvânt murdar. Mai târziu, Isus avea să se adreseze lui Dumnezeu aşa cum i se adresa lui Iosif în casa din Nazaret, cu cuvântul abba, adică tăticule. Aceasta e sfânta familie din Nazaret, modelul tuturor familiilor creştine. Noi putem face ce voim din familia noastră, ori paradisul, ori iadul. Dacă în familie vor domni legea şi voinţa lui Dumnezeu, rugăciunea, îndeplinirea datoriilor creştine va fi paradisul; dacă vor domni păcatul, înjurătura, blestemul, cearta, beţia, neglijarea Liturghiei şi a sacramentelor, va fi iadul.

Toţi părinţii trebuie să înveţe de la Iosif şi de la Maria datoriile pe care le au faţă de copiii lor. De a se îngriji de viaţa lor, de hrană, de îmbrăcăminte şi, mai ales, de sufletele lor; de a-i supraveghea, de a nu-i lăsa de capul lor, de a nu-i scandaliza. Părinţii se plâng adesea că au copii răi. Copiii sunt aşa cum sunt crescuţi. Fac ce văd şi ce aud de la părinţi. Eu personal n-am înjurat, n-am blestemat, n-am vorbit o vorbă murdară în viaţa mea. De ce? Fiindcă asemenea lucruri nu le-am auzit niciodată din gura părinţilor mei.

Undeva, într-o pădure, au venit pe lume doi pui de papagal. Unul a nimerit în peştera unor bandiţi, altul în coliba unui călugăr care trăia în acea pădure. Într-o zi, regele s-a rătăcit prin acea pădure. A nimerit în peştera bandiţilor. Cum a intrat, papagalul a început: „Prinde-l, dă-i, omoară-l!” Speriat, regele a ieşit şi a fugit. A ajuns la coliba călugărului. Papagalul îl întâmpină: „Vino, vino, intră, sărmanul de tine, eşti obosit, vino, vino, intră”. Regele intră bucuros. „Ce papagal bun”, zice regele. „Am întâlnit puţin mai înainte unul rău, care m-a ameninţat cu moartea”. „E frate-său”, zice călugărul. „Dar papagalii nu sunt nici buni, nici răi. Ei repetă ce au auzit de la alţii”. Aşa sunt şi copiii: ei nu sunt nici buni, nici răi. Repetă şi fac ce au văzut la părinţi. De aceea, un cunoscut filosof din vechime, când auzea pe drum un copil înjurând sau vorbind, nu-i zicea nimic, mergea şi îi dădea tatălui copilului o palmă peste gură.

Îi cerem acum lui Dumnezeu să binecuvânteze familiile noastre cu rugăciunea de la Liturghia de astăzi: „Dumnezeule, care ne-ai dat un strălucit exemplu de viaţă în sfânta familie de la Nazaret, dă-ne, te rugăm, harul să trăim în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim uniţi prin aceeaşi iubire, pentru ca odată să gustăm răsplata veşnică în bucuria casei tale”.