en-USro-RO

| Login
15 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 15 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Albert cel Mare, ep. înv. *; Leopold al III-lea
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), IV
Lectionar
Înț 13,1-9: Dacã au putut sã pãtrundã tainele universului, cum de nu l-au descoperit pe Domnul lui?
Ps 18: Cerurile dau mãrturie despre slava lui Dumnezeu.
Lc 17,26-37: Așa va fi în zilele Fiului Omului.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 32-a de peste an

SFÂNTA MARIA,
NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
1 ianuarie (Anul Nou)
1.

 

Poarta anului vechi s-a închis pentru totdeauna şi, de câteva ceasuri, am păşit într-un an nou. Astăzi, oamenii se vizitează, îşi urează unul altuia un an nou fericit. Eu însumi vă urez din toată inima un an nou fericit. „An Nou fericit” le spune sfânta Biserică, în ziua de astăzi, tuturor copiilor săi. Dar toate urările noastre, pe care ni le spunem, nu fac noul an să ne fie mai fericit, mai bun. Acesta este un simplu obicei între oameni. Însă sfânta Biserică, dorindu-ne un an nou fericit, ne arată şi calea pe care trebuie să o urmăm, pentru ca anul pe care l-am început să fie cu adevărat fericit. Astfel, în epistola Liturghiei de astăzi, ne adresează aceste cuvinte sfântul Pavel: „Fraţilor, să ne lepădăm de orice nelegiuire şi dorinţă păcătoasă şi să trăim în această lume cu cumpătare, dreptate şi evlavie”. Deci primul lucru pe care trebuie să-l respectăm, pentru ca noul an să ne fie fericit, este cumpătarea, înfrânarea de la orice dorinţă şi poftă rea, care se împotriveşte legii lui Dumnezeu.

Mulţi, foarte mulţi creştini nu au o concepţie, o idee serioasă, sănătoasă despre viaţă şi despre rostul lor pe acest pământ, despre datoriile pe care le au de îndeplinit. Viaţa noastră nu este un simplu vis, nu e o călătorie de plăcere, ci este un lucru serios, o slujire a lui Dumnezeu, este o pregătire pentru veşnicie. Să nu ne lăsăm înşelaţi de rătăcirile care domină lumea, mai ales cu privire la viaţa de căsătorie.

A fi creştin înseamnă a-l urma pe Cristos. Şi cine nu suferă, cine nu ştie să se înfrâneze, să se jertfească, nu îl urmează pe Cristos. „Dacă cineva vrea să vină după mine”, a spus Isus, „să se lepede de el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”. Sau, după cum spune sfântul Pavel, „viaţa creştină înseamnă a fi mort şi îngropat cu Cristos”. Dar, mai ales, se cere cumpătarea la băutură. Cine nu este cumpătat la băutură nu poate avea un an fericit.

Astăzi, îşi urează cel mai mult oamenii fericirea, dar poate astăzi este ziua când au loc cele mai multe beţii. Cum poate fi fericit un om care, din cauza băuturii, se înjoseşte, rosteşte cele mai îngrozitoare înjurături, săvârşeşte cele mai urâte fapte de desfrâu? Cum poate fi fericită o femeie, când bărbatul vine mereu beat, când suferă atâtea lipsuri din cauză că banii merg pe băutură? Cum pot fi fericiţi copiii într-o casă unde tata şi, mai ales, mama se îmbată, şi din cauza aceasta se ceartă, se înjură, dau ocazie de scandal? Copiii n-au îmbrăcăminte pe ei, n-au ce să mănânce, căci banii merg pe băutură. Unde nu este cumpătare la băutură, nu poate fi fericire.

În al doilea rând, pentru a avea un an fericit, trebuie să ducem o viaţă de dreptate, adică să-i dăm fiecăruia ce este al său. Să nu furăm din cinstea, din bunul nume al aproapelui nostru, prin bârfe, prin vorbire de rău, prin minciuni şi tot felul de scorneli. Să nu facem pagubă nimănui prin hoţie, prin minciuni, prin înşelătorie.

În cele din urmă, vom avea un an fericit dacă vom duce o viaţă evlavioasă. A duce o viaţă evlavioasă înseamnă a duce o viaţă plină de credinţă, dar o credinţă vie, trăită. Din nefericire, în mulţi creştini din comunitatea aceasta, credinţa este moartă. Sunt mulţi care doar se numesc creştini; sunt botezaţi, dar, în realitate, trăiesc ca nişte păgâni, ca nişte atei, trăiesc numai pentru trupul lor, ca şi cum nici n-ar avea un suflet de mântuit. A duce o viaţă evlavioasă înseamnă a avea nădejde în Dumnezeu. Timpurile sunt grele, pline de suferinţe, neplăceri şi lipsuri; neplăcerile nu ne vor cruţa în anul pe care l-am început. Degeaba vom căuta ajutor la oameni. Ajutorul, speranţa, mângâierea noastră vor fi numai la Dumnezeu. Dar, mai presus de toate, evlavia înseamnă iubirea faţă de Dumnezeu, iar această iubire se arată prin fapte. Îl vom iubi pe Dumnezeu dacă vom respecta poruncile lui. „Cine are poruncile mele şi le ţine, acela mă iubeşte”, a spus Isus. Vom fi evlavioşi dacă ne vom ruga cu regularitate dimineaţa şi seara, înainte şi după masă, când trage clopotul. Şi ar fi un lucru atât de frumos dacă părinţii s-ar ruga cu glas tare împreună cu copiii lor!

Vom fi evlavioşi dacă vom lua parte la sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare şi chiar în zilele de lucru, când putem. Şi dacă ne gândim la numărul mare al acelora care nu vin duminica la biserică, situaţia în comunitatea aceasta este îngrijorătoare, jalnică. Vom duce o viaţă evlavioasă dacă ne vom apropia des de sfânta Spovadă şi de sfânta Împărtăşanie, nu o dată sau de două ori pe an. Şi în această privinţă, situaţia nu este deloc îmbucurătoare. Dintre toate satele dimprejur, este poate satul cu Spovezile şi Împărtăşaniile cele mai puţine pe an.

Aş dori din toată inima ca anul acesta să aducă un progres serios în această privinţă. Şi este un lucru greşit de tot a spune că evlavia e pentru cei bătrâni, că unui tânăr nu-i stă bine să fie evlavios, să meargă des la sfânta Împărtăşanie, la oficierea Liturghiei, că ne-ar lua toţi în râs. Ce greşeală! Omul, în tinereţe, când are mai multă viaţă în el, când poate să-l iubească mai bine pe Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să fie evlavios. Oare la bătrâneţe, când nu mai suntem buni de nimic, când nimeni nu se mai uită la noi, atunci îi vom sluji cu evlavie lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu se mulţumeşte cu resturile, cu ceea ce lumea respinge şi oamenilor nu le mai place? Un păgân s-a dus într-o zi la templu cu un sac de nuci. Avea o mare nenorocire şi se ruga aşa: „Zeule, dacă mă scapi de acest necaz, îţi jertfesc jumătate din nucile acestea”. Se spune că rugăciunea i-a fost ascultată şi omul şi-a ţinut cuvântul. A dat jumătate din nuci, dar în ce fel? I-a dat zeului cojile şi pentru el a reţinut miezurile. La fel facem şi noi: jumătate din viaţa noastră i-o dăm lui Dumnezeu, dar îi dăm partea cea mai rea, bătrâneţea, îi dăm resturile, cotoarele vieţii noastre. Tinereţea, partea cea mai bună, o păstrăm pentru noi, pentru Diavol, pentru păcat. Şi apoi, suntem siguri că vom ajunge la bătrâneţe? Nu mor oamenii şi la tinereţe? Isus a blestemat smochinul care nu a adus roade să se usuce doar după trei ani de viaţă. Nu l-a mai lăsat să îmbătrânească. La fel cum albinele îşi adună mierea vara, nu toamna, la fel cum furnicile îşi strâng hrana înainte de a da îngheţul, la fel, şi noi, cât suntem tineri, să strângem merite pentru sufletul nostru, să ducem o viaţă evlavioasă, să nu lăsăm această treabă pentru bătrâneţe.

În felul acesta trebuie să petrecem anul pe care l-am început, dacă vrem să fie fericit. Şi eu vă doresc tuturor, din toată inima, un An Nou fericit. An Nou fericit bătrânilor! Dumnezeu să le uşureze greutatea anilor care îi apasă şi cât mai puţine lacrimi să curgă pe obrajii lor. An Nou fericit părinţilor! Grijile şi necazurile lor să fie uşurate de dragostea şi ascultarea copiilor. An Nou fericit scumpilor noştri tineri! Lor le doresc să-şi aducă aminte cât mai des de cuvintele Sfintei Scripturi: „Bine îi va fi omului dacă va fi purtat jugul Domnului din tinereţea sa”. An Nou fericit copiilor! Lor le doresc ca, îndrumaţi de sfaturile părinţilor şi întăriţi de exemplul lor, să crească, asemenea lui Isus, în vârstă, în har şi în înţelepciune înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să petrecem anul pe care l-am început cât mai bine, cu cât mai mult folos pentru sufletul nostru.