en-USro-RO

| Login
22 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 22 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mã va urma ca în vremea tinereții ei;
Ps 44: Ascultã, fiicã, privește și pleacã-ți urechea 
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 33-a de peste an

SFÂNTA MARIA,
NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
1 ianuarie (Anul Nou)
2.

Urarea pe care o face sfânta Biserică fiilor săi în prima zi a anului, am auzit-o în prima lectură: „Domnul să te binecuvânteze şi să te ocrotească… Să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea”. Aceasta era formula cea mai solemnă de binecuvântare din Vechiul Testament. Ea fusese încredinţată de Moise lui Aron şi fiilor acestuia, preoţii, iar ei o rosteau asupra poporului la sfârşitul slujbelor religioase, cu ocazia marilor sărbători.

„Domnul să-ţi dăruiască pacea”. Papa Paul al VI-lea a stabilit în 1968 ca în prima zi a anului să fie celebrată Ziua Mondială a Păcii. Trăim într-o lume dominată de o cultură a morţii şi a violenţei. Să ne gândim numai la atâtea filme cu violenţă, cu împuşcături, cu crime, pe care le savurează copiii. Am rămas uimit să văd zilele acestea o mulţime de copii, la săniuş, ţinând în mână jucării. Ce jucării? Automate, puşti, pistoale. Dar absolut nici o jucărie de alt gen decât cel militar. Biserica ne cere astăzi să facem educaţia păcii începând cu copiii. Dacă vreţi un exemplu concret: Anul acesta, cu o duminică înainte de Crăciun, toţi copiii din Parohia „Sfântul Ioan” din Lecca (Italia) au fost rugaţi să aducă la biserică jucăriile lor războinice, arme, soldaţi şi maşini de război, şi să le arunce în containerele din faţa bisericii. S-au umplut două containere. În schimb, copiii au primit 140 de pachete cu jucării inofensive.

Profetul Isaia, vorbind despre Mesia, l-a numit „principele păcii”. În noaptea Crăciunului, deasupra grotei Betleemului, îngerii au cântat: „Pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă”. Înainte de a părăsi lumea, Isus a spus: „Pacea mea v-o las vouă; pacea mea v-o dau vouă”. Şi adaugă: „Nu cum o dă lumea o dau eu”. Şi cum dă lumea pacea? Prin violenţă şi prin forţa armelor. Aşa cum o dădea împăratul Augustus la vremea când s-a născut şi a trăit Cristos. Pentru a menţine pacea în Imperiul Roman, la prima revoltă iudaică pe care a înăbuşit-o (66-70), a măcelărit peste un milion de evrei. Aşa cum o dau americanii în zilele noastre, care, pentru a menţine pacea în lume, bombardează Irakul. Pacea pe care o oferă Cristos e sigură, trainică, adevărată. E pacea cu Dumnezeu, e pacea inimii, este dezarmarea inimii. Căci ce sunt războaiele din familii şi din lume, dacă nu suma războaielor din inimile oamenilor? Când inimile sunt dezarmate, când încetează războiul cu Dumnezeu, prin iertarea adusă de Cristos, mitralierele, tunurile, rachetele, bombele devin mai inofensive decât jucăriile copiilor.

Dar tot astăzi, în prima zi a anului, Biserica o celebrează pe Maria, Regina Păcii, cea care l-a născut pe Cristos, Principele Păcii, mai exact, celebrează maternitatea ei divină, calitatea ei de mamă a lui Dumnezeu.

Sărbătoarea a apărut în Orient; s-a fixat îndată după Crăciun şi s-a numit Sărbătoarea Felicitării Maicii Domnului. Era obiceiul în Orient, şi mai este şi acum, ca, la câteva zile după naşterea unui copil, să vină rudele, vecinii, prietenii să o felicite pe mamă şi să ofere cadouri pentru copil şi pentru mamă. Cum putea să rămână Maria nefelicitată pentru copilul adus pe lume? Din Orient, sărbătoarea a trecut la Roma şi s-a stabilit pe 1 ianuarie. Pentru prima dată, s-a ţinut la Roma în biserica cea mai veche închinată Maicii Domnului, construită în secolul al IV-lea, numită biserica Sancta Maria Antiqua, Cea Veche. Biserica s-a construit în Forul Roman, lângă templul zeiţei Vesta, templu unde vestalele, fecioarele romane, întreţineau nestins focul sacru. O legendă susţinea că, în fiecare an, pe 1 ianuarie, venea un balaur şi înghiţea o fecioară, o vestală. Creştinii le-au dat păgânilor replica: o fecioară, Maria, l-a răpus pe balaur, a zdrobit capul Satanei cu călcâiul ei.

Maria a fost proclamată ca Mamă a lui Dumnezeu – Theotokos – la Conciliul din Efes (431). Dar Maria nu este numai Mama lui Dumnezeu, a lui Cristos, ea este şi Mama noastră. Ne-o spune clar apostolul Pavel, în a doua lectură a Liturghiei de azi. „Când s-a împlinit timpul, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său născut din femeie… pentru ca noi să dobândim înfierea”. Astfel încât, ne spune acelaşi Apostol în Scrisoarea către Romani, Cristos este „primul născut dintre mulţi fraţi” (Rom 8,29). Devenind fraţi cu Cristos, Mama lui Isus, fratele nostru, este şi Mama noastră. Era normal ca un alt conciliu, în timpurile noastre, Conciliul al II-lea din Vatican, să o proclame pe Maria Mamă a Bisericii, adică Mamă a tuturor celor botezaţi.

Şi dacă Maria ne este Mamă, nu este normal şi natural ca noi, copiii, să ne asemănăm la chip cu ea? Un misionar, în Japonia, călătorea cu trenul. Ca să nu piardă vremea, se ruga breviarul. La o scuturătură a trenului, i-a ieşit din breviar o iconiţă a Maicii Domnului şi a căzut. Un copil, aşezat în faţa misionarului, se apleacă şi o ridică. Dar, curios, ca toţi copii, înainte de a i-o da, o priveşte cu atenţie. „Cine este doamna aceasta frumoasă?”, îl întreabă pe misionar. După o clipă de ezitare, misionarul îi zise: „E mama mea”. Nu minţise. Copilul se uită la misionar, se uită la iconiţă şi zice: „Nu prea semeni cu ea”. „Şi totuşi”, îi explică misionarul, „toată viaţa m-am străduit să semăn cât de cât cu ea”.
Cu creştinii din cele mai vechi timpuri, o felicităm şi noi azi pe Maica Domnului pentru copilul adus pe lume. Iar cadoul care să-i bucure inima să fie promisiunea noastră că, în anul pe care îl începem sub privirea ei, ne vom strădui să fim cât mai asemenea cu ea în sfinţenie, în virtute, în respectarea legilor lui Dumnezeu, în iubire faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri.