en-USro-RO

| Login
26 ianuarie 2020

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

SFÂNTA MARIA,
NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
1 ianuarie (Anul Nou)
6.

 

Un poet musulman (turc), Nazim Hikmet, scria într-una dintre poeziile sale aceste versuri: „Cea mai frumoasă mare e aceea pe care noi încă nu am navigat./ Cel mai frumos copil al nostru e acela care încă nu s-a născut./ Zilele noastre cele mai frumoase sunt acelea pe care încă nu le-am trăit./ Iar cuvintele mele cele mai frumoase sunt acelea pe care încă nu ţi le-am spus”.

Poetul exprimă în aceste versuri extraordinara capacitate a omului de a spera, de a visa, de a aştepta pe viitor ceea ce în trecut nu s-a întâmplat, de a avea parte în viitor de ceea ce nu a avut parte până acum. Câte suferinţe, câte mizerii, câte decepţii, câte nenorociri, poate, câte neîmpliniri au fost în anul ce a trecut! Şi totuşi, acum, la început de an, cu aceeaşi speranţă, cu acelaşi entuziasm incurabil, ne dorim şi ne urăm unii altora fericirea, realizările, împlinirile de care până acum nu am avut parte. Şi este bine aşa, căci, dacă nici speranţă pentru viitor nu mai avem, chiar că nu mai avem nimic!

Biserica, în Liturgia de astăzi, ne aminteşte însă că, în primul rând, trebuie să-i prezentăm urările noastre Mamei lui Isus şi Mamei noastre cereşti, preacuratei Fecioare Maria. Sărbătoarea de azi a Maternităţii Maicii Domnului se inspiră dintr-un obicei foarte vechi, care, cel puţin în unele părţi, există şi la noi şi se numeşte „rodină”. La câteva zile după ce o mamă naşte un copil, naşii, rudele, prietenii merg în „rodină”, adică merg să o felicite pe mamă pentru copilul adus pe lume, să-i prezinte urări de bine, o dată cu darurile lor oferite pentru mamă şi pentru copil. În această zi, creştinii o felicită pe Maria pentru copilul pe care l-a adus pe lume. La început, sărbătoarea de azi se numea în Răsărit „Sărbătoarea Felicitării Maicii Domnului”.

Ziarele şi televiziunile au grijă să afle care este primul copil ce s-a născut în ziua de Anul Nou într-o ţară, într-o localitate. Îi dau numele, fotografia, ca şi cum acel copil ar fi un fel de prevestire, ca şi cum de soarta lui ar fi legată soarta noului an. Biserica ne pune şi ea în faţă astăzi un copil abia venit pe lume – copilul pe care sfânta Fecioară îl ţine în braţe. Numele lui este Isus, care, tradus, înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”, „Dumnezeu salvează”, căci de acest copil depinde pentru noi soarta noului an; el este Dumnezeu, singurul ce ne poate salva.

Biserica, în prima zi a anului, ne-o pune în faţă pe Maica Domnului cu copilul în braţe, pentru ca, pe tot parcursul anului, s-o privim şi să ne lăsăm călăuziţi de ea. Ca sfântul Ioan Vianney, care, fiind dintr-o familie săracă, pe când era în seminar, în vacanţă se angaja să lucreze la o vie. Dimineaţa, când începea lucrul, scotea din buzunar o statuetă a Maicii Domnului şi o aşeza în celălalt capăt al viei. Când termina de lucrat un rând, o ducea la capătul celuilalt rând. Şi aşa făcea ziua întreagă. Din când în când, îşi înălţa capul şi o privea pe Maica Domnului de la capătul rândului. În felul acesta, lucra cu spor, timpul trecea repede şi seara aproape că nu simţea oboseala.

Nu este oare un lucru nepotrivit faptul că Biserica începe noul an cu o sărbătoare în cinstea Maicii Domnului, şi nu în cinstea lui Cristos? Nu a luat Mama locul Fiului? Nu, căci toată cinstirea şi felicitările aduse Mamei bucură, în acelaşi timp, inima Fiului. „Cultul adus Maicii Domnului”, spune un scriitor din zilele noastre, „este ca untdelemnul dintr-o candelă, ca ceara unei lumânări de pe altar. care alimentează şi întreţine flacăra iubirii faţă de Isus”.

Sfânta Biserică ne binecuvântează şi ne face urarea sa la început de an, folosindu-se de cuvintele cu care Aron, fratele lui Moise, binecuvânta poporul: „Domnul să te binecuvânteze şi să te apere… El să facă să strălucească peste tine faţa sa şi să-ţi dăruiască pace”.

Să-ţi dăruiască pace. Nu se poate face o urare mai frumoasă: să avem pace în acest an. Nu întâmplător, în 1968, Papa Paul al VI-lea a proclamat ziua de 1 ianuarie ca Zi Mondială a Păcii; avea convingerea că Maria, Regina Păcii, care l-a adus pe lume pe Cristos, Principele Păcii, ne poate garanta pacea: pacea interioară, în inima noastră, pacea în familie, în comunitate, pacea cu vecinii, cu tovarăşii de muncă, pacea în ţară, pacea în lume.

La fericitul Clemente Marchisio, un paroh sfânt, mort cu o sută de ani în urmă, a venit un om care fusese grav ofensat. Era tulburat, clocotea sângele în el. „Ce să fac?”, îl întreabă. Răspunsul: „Mergi repede şi spune trei de «Bucură-te, Marie...» pentru cel care te-a ofensat şi vei avea din nou pacea în inimă”. Iată cât de uşor, prin mijlocirea sfintei Fecioare, se poate avea pacea în inimă, în familie, în societate, în lume, fără a mai fi nevoie de psihiatri, de comisii de împăciuire, de tribunale, de forţe armate de menţinere a păcii în lume, care, în realitate, se dovedesc a fi atât de iluzorii şi neputincioase.

Dumnezeu să facă să strălucească peste noi faţa sa, pentru ca, în lumina feţei sale, a învăţăturii sale şi sub privirea Maicii sale preacurate, să putem străbate cu bine zilele noului an în care am intrat.