en-USro-RO

| Login
14 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 14 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ștefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, cãlug. m.
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Înț 7,22-8,1: Înțelepciunea este iradierea luminii veșnice, oglinda fãrã patã a lucrãrii lui Dumnezeu.
Ps 118: Cuvântul tãu, Doamne, rãmâne în vecii vecilor.
Lc 17,20-25: Împãrãția lui Dumnezeu este înãuntrul vostru.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an

SFÂNTA MARIA,
NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
1 ianuarie (Anul Nou)
8.

 

Pretutindeni oamenii astăzi îşi urează unul altuia un Nou An fericit. Aceeaşi urare o fac eu astăzi, urându-vă un Nou An fericit. Dar ce fel de fericire ne dorim şi visăm noi în noul an care a început? Fericire în familie? Note bune la învăţătură şi succes la examene? Sănătate? O căsătorie reuşită? Recoltă îmbelşugată? Dacă v-aş ura în ziua de azi numai acestea, nu v-am urat un Nou An fericit. Căci chiar dacă vi s-ar realiza toate aceste dorinţe, nu aţi fi în posesia fericirii.

Se consideră că cel mai fericit om de pe faţa pământului ar fi fost Solomon, căci el a văzut cum i s-au împlinit toate dorinţele; ca la urmă să tragă această concluzie: „Am făcut lucruri mari; mi-am zidit case, mi-am sădit vii; mi-am plantat grădini şi livezi de pomi roditori, mi-am făcut iazuri, am cumpărat robi şi roabe; am avut cirezi de boi şi turme de oi mai multe decât avuseseră cei ce au trăit înaintea mea la Ierusalim; mi-am adunat bogăţii împărăteşti, am adus cântăreţi şi cântăreţe; am ajuns mai mare decât toţi cei care fuseseră înaintea mea la Ierusalim. Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat şi inima nu mi-am oprit-o de la nici o bucurie. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la tot ce făcusem, am văzut că toate nu sunt decât deşertăciune şi goană după vânt, căci nimic nu este trainic sub soare”. Oare nu ne-am urat şi noi la începutul anului trecut fericire? Şi ce a fost anul trecut, dacă nu un drum presărat cu cruci şi suferinţe? Cine poate pretinde că a fost pe deplin fericit?

Într-o zi, un om a avut curajul să spună că este fericit. Acel om era principele Bavariei, Albrecht. Era logodit cu Agnesa Bernauer, cea mai frumoasă fată din Augsburg; în culmea fericirii, călătorea într-o zi de primăvară cu o suită numeroasă pe o câmpie. Trecând pe lângă casa unui ţăran a văzut scrise pe poarta acestuia următoarele cuvinte: „Eu cunosc crucea şi suferinţele; scriu aceste cuvinte cu cretă. Dacă este cineva care nu cunoaşte acestea, să şteargă cuvintele pe care le-am scris”. Prinţul, citind aceste cuvinte, a spus unui servitor: „Du-te şi şterge aceste cuvinte. Eu sunt omul care n-am nici o cruce şi nici o suferinţă”. Abia au fost şterse acele cuvinte, când în goana calului s-a apropiat un om care i-a spus: „Stăpâne, nu vă îngroziţi şi fiţi milostiv cu mine, dacă vă aduc o veste rea. Mireasa înălţimii voastre a murit. A fost găsită înecată în Dunăre”. Lovit ca de un fulger, prinţul a stat multă vreme neclintit. Înainte de a porni înapoi la drum, a spus servitorului: „Du-te şi scrie înapoi acele cuvinte despre cruce şi suferinţă”.

În ziua de azi o altă fericire vă urez, nu pe aceea pe care pământul nu ne-o poate da, ci fericirea pe care ne-o dă nouă resemnarea şi supunerea la voinţa lui Dumnezeu.

Un bogat îi ura unui cerşetor la început de an: „An Nou fericit!” Dar cerşetorul îi spune: „Îmi doreşti fericire? În viaţa mea nu am avut o zi nefericită. Fericit am fost întotdeauna”. „Cum poţi să afirmi acestea tu, un simplu muritor?” „Pentru că toate dorinţele mi s-au îndeplinit întotdeauna”. „Cum asta?” „Eu nu doresc niciodată decât ceea ce doreşte bunul Dumnezeu. Şi orice s-ar întâmpla, împlinindu-se voia lui Dumnezeu, se împlinesc şi dorinţele mele”.

Vă doresc azi acea fericire pe care ne-o poate da nouă respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Despre regele Ezechia scrie sfânta Carte: „El a făcut ce este bine, ce este drept şi adevărat înaintea Domnului său. A lucrat cu toată inima pentru casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru popor şi, de aceea, a fost fericit”.

Vă doresc acea fericire pe care ne-o dau nouă faptele de dragoste şi de milă faţă de aproapele: iertarea unui duşman, un sfat bun dat unuia care este în greşeală, o vizită la un bolnav... Şi mai presus de toate, vă doresc acea fericire pe care ne-o dă nouă o viaţă de credinţă puternică, de prietenie şi dragoste cu Dumnezeu.

În anul 1927 a căzut la pat, greu bolnavă, Eva Lavalière. Doi ani de zile până la moarte, nu s-a mai mişcat din pat. Această actriţă, idol al Parisului, adorată şi iubită şi peste hotare, tânără şi fermecătoare, fusese vedeta teatrului francez. Turneele pe care le făcea în alte ţări erau adevărate triumfuri; i se deschidea în faţă o carieră strălucită, un viitor luminos, i se ofereau palatele cele mai strălucitoare. Dar, deşi adorată şi purtată pe palme, nu avea nici o clipă de fericire. Scârbită de viaţa frivolă de necredinţă pe care o ducea, într-o zi, a luat o hotărâre eroică. Se întoarce la Dumnezeu, părăseşte teatrul, palatele şi viitorul strălucitor, ca să trăiască în umilinţă şi sărăcie. A mers la Lourdes şi acolo ocupaţia ei este de a transporta bolnavii de ici-colo, purtându-i cu targa sau împingând la cărucioarele infirmierilor. Şi iat-o căzând bolnavă la pat. O boală grea de rinichi şi alte suferinţe grele o chinuie noaptea şi ziua. Dar în mijlocul suferinţelor, sfârşitul ei este fericit; se simte răstignită împreună cu Cristos. Nimeni dintre prietenii de lume de mai înainte nu avea voie să intre în cămăruţa ei de suferinţă, în afară de renumitul dramaturg Robert de Flers, membru al Academiei Franceze, care a fost primit într-o scurtă vizită. La sfârşitul discuţiei, Eva i-a spus: „Spuneţi tuturor celor care vor întreba de mine că aţi văzut-o pe cea mai fericită femeie din lume”.

De am avea noi tot ce-şi doresc oamenii azi, în ziua de Anul Nou, dar dacă nu avem o credinţă puternică, dacă nu avem prietenia lui Dumnezeu, suntem cei mai nefericiţi oameni. În schimb, oricare ar fi nefericirile ce s-ar abate asupra noastră, dacă îl avem pe Dumnezeu, avem adevărata fericire. Când tânărul Tobia a pornit împreună cu însoţitorul său în lunga sa călătorie, bătrânul său tată le-a spus la despărţire: „Călătorie fericită! Dumnezeu şi îngerul să vă însoţească în drumul vostru!”

Ca bătrânul Tobia vă spun şi eu acum: „Călătorie fericită în noul an pe care am pornit! Dumnezeu şi îngerul să vă însoţească necontenit în drumul vostru!”