en-USro-RO

| Login
14 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 14 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ștefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, cãlug. m.
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Înț 7,22-8,1: Înțelepciunea este iradierea luminii veșnice, oglinda fãrã patã a lucrãrii lui Dumnezeu.
Ps 118: Cuvântul tãu, Doamne, rãmâne în vecii vecilor.
Lc 17,20-25: Împãrãția lui Dumnezeu este înãuntrul vostru.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an

DUMINICA A II-A DUPĂ CRĂCIUN
2.
pentru copii

Tot ce s-a citit acum din Sfânta Scriptură sunt cuvinte greu de înţeles pentru voi. Cuvintele acestea sunt scrise pentru oamenii mari, şi chiar oamenii mari le înţeleg greu. Dar eu o să iau acum câteva cuvinte simple din Evanghelia pe care am auzit-o şi o să vi le explic. Spune sfântul Ioan, în Evanghelie, că Isus, care a venit în lume, a fost ca o lumină puternică, strălucitoare, care străluceşte noaptea şi alungă întunericul. Odată, un băiat ţinea în mână o lumânare aprinsă. Era noapte. Un om îl întreabă: „De unde ai lumina asta, de unde vine?” Copilul stinge lumânarea şi zice: „Mai întâi, spune-mi dumneata unde s-a dus lumina aceasta, ca să-ţi spun eu de unde a venit”. Aţi văzut, când e cerul senin, cum cade câte o stea foarte luminoasă; apare deodată, nu ştim de unde, străbate cerul şi apoi dispare, nu ştim unde merge, ce se întâmplă cu ea. Aşa a fost cu Isus, a apărut deodată, a fost 33 de ani, cât a trăit pe pământ, ca o stea care străbate cerul, şi apoi a dispărut. De unde a venit? De la Dumnezeu. Unde a plecat? Tot la Dumnezeu.

Dar aţi auzit ce spune, cu tristeţe în glas, sfântul Ioan? Isus, lumina, a venit în lume, a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Când s-a născut la Betleem, oamenii de acolo nu l-au primit în casă şi a trebuit să se nască într-un grajd, printre animale. Mai târziu, când a crescut mare, oamenii l-au urât, l-au prigonit şi, la urmă, ce au făcut? L-au ucis. L-au bătut în cuie pe cruce. Dar de ce oare oamenii l-au urât pe Isus, nu l-au primit pe cel care era lumina? Ne spune tot sfântul Ioan: pentru că oamenii erau răi, au iubit mai mult întunericul, pentru că faptele lor erau rele, ca să nu se vadă la lumină faptele lor. Îmi amintesc un lucru de când eram seminarist la Iaşi. Lângă Seminar e Parcul Copou. Şi era în parc, lângă gardul Seminarului, un bec puternic pe un stâlp, care lumina noaptea. Dar becul acela era mereu spart cu pietre. Azi era pus, mâine nu mai era. Cine spărgea becurile? Hoţii, vagabonzii, destrăbălaţii, care iubeau întunericul şi nu puteau suporta noaptea lumina, ca să nu vadă oamenii faptele lor rele.

Dar ne amintim că Isus, înainte de a se înălţa la cer, a spus: „Iată, eu voi rămâne cu voi până la sfârşitul lumii”. A rămas Isus cu noi? Da. Cum? Mai ales, în două feluri. Mai întâi, în sfânta Împărtăşanie. Căci ce primim în sfânta Împărtăşanie? Trupul şi sângele lui Isus. Ori de câte ori venim la Liturghie, noi ne întâlnim cu Isus. Dar şi după Liturghie, Isus rămâne toată ziua şi toată noaptea aici, în tabernacol, şi noi putem veni oricând în biserică şi să vorbim cu el în rugăciune. Dar de ce s-a ascuns Isus într-o bucăţică de pâine şi nu ni se arată aşa cum este, să-i vedem şi noi mâinile, picioarele, capul, aşa cum îl vedeau oamenii când era el pe pământ, acum două mii de ani? Ştiţi de ce? Pentru că, dacă oamenii răi l-ar vedea, l-ar ucide din nou.

Voi, în viaţă, să iubiţi lumina, adică pe Isus, nu întunericul, nu păcatul. Cine iubeşte întunericul, adică păcatul, când moare, întuneric găseşte. În întâmpinarea lui iese duhul întunericului. Aţi auzit de scriitorul german Goethe. El n-a fost un creştin bun. A ajuns pe patul de moarte. Cu câteva clipe înainte de a muri, a început să se facă întuneric înaintea ochilor lui, deşi în cameră era lumină. A început să strige la cei din jur: „Mai multă lumină, mai multă lumină! Aprindeţi lumina. Deschideţi geamurile, să vină lumina!” Dar n-avea cine să-i mai dea lumină. În schimb, cel care iubeşte în viaţă lumina, îl iubeşte pe Isus, când moare, găseşte lumină. Isus îi iese în întâmpinare. Isus este înconjurat de lumină. Aşa s-a întâmplat cu Francisc, unul dintre cei trei copii care au văzut-o pe Maica Domnului la Fatima. Francisc a murit când avea 9 ani. Dar cu puţin timp înainte de a muri, a strigat-o pe mama sa: „Mamă, ia te uită ce lumină frumoasă e acolo, lângă uşă!” Şi a murit zâmbind, privind la Isus care îl primea cu braţele deschise.

Voi ce doriţi să vedeţi când veţi muri? Lumina sau întunericul? Sigur că lumina. În acest caz, să-l iubiţi în viaţa voastră pe Isus.