en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

EPIFANIA DOMNULUI
2.

 

În unele ţări ale lumii, sărbătoarea de azi, sărbătoarea Epifaniei, este sărbătoarea copiilor; e o zi mult aşteptată de copii, pentru că e ziua cadourilor pe care copiii le primesc astăzi în amintirea darurilor pe care copilul Isus le-a primit de la magii veniţi din Răsărit. De fapt, Epifania e o sărbătoare îndrăgită şi aşteptată nu numai de copii, dar şi de cei în vârstă. De aceea, împăraţii de odinioară ai Bizanţului porunceau ca sărbătoarea Epifaniei să dureze o săptămână întreagă. Magii, care i-au adus lui Isus în dar aur, smirnă şi tămâie, ne aduc şi nouă astăzi în dar învăţăturile cele mai frumoase şi mai preţioase.

Acum câteva zile, am sărbătorit naşterea lui Cristos. Astăzi sărbătorim descoperirea lui Cristos la popoarele păgâne. La Crăciun, Mântuitorul s-a făcut cunoscut păstorilor din neamul evreiesc, astăzi se face cunoscut primilor reprezentanţi ai neamurilor păgâne. Venirea magilor la Betleem şi închinarea pe care o aduc lui Cristos ne vorbesc, în primul rând, de universalitatea mântuirii. Cristos e salvatorul tuturor oamenilor, al oamenilor simpli, săraci, fără cultură, cum au fost păstorii, al oamenilor bogaţi, savanţi, conducători de popoare, cum au fost magii; toate epocile, toate culturile, toate rasele sunt chemate să îmbrăţişeze adevărul descoperit de Cristos. Tradiţia creştină îi prezintă pe cei trei magi având trei culori diferite ale feţei: ei reprezintă toate rasele omeneşti, pe care Cristos le cheamă la el.

Ascultând cu atenţie Evanghelia de azi, un lucru ne surprinde. Regele Irod făcea parte din poporul ales al lui Dumnezeu, cunoştea exact din cărţile sfinte, din profeţi, locul şi data naşterii lui Cristos, Betleemul era la numai câţiva km depărtare de Ierusalim, unde îşi avea reşedinţa, şi totuşi, Irod nu face nici un pas să se apropie de Cristos, să-l găsească; în schimb, îl caută şi îl găsesc nişte străini veniţi de la capătul pământului.

Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu noi. Facem parte din poporul lui Dumnezeu, suntem botezaţi, şi totuşi, e posibil să fim departe de Cristos, să fim excluşi de la mântuire. Mântuitorul are în această privinţă un cuvânt greu în Evanghelie: „Vă spun că mulţi vor veni de la Răsărit şi de la Apus şi vor sta la ospăţ cu Abraham, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, acolo unde este plâns şi scrâşnire a dinţilor”.

Ca şi magii, trebuie să întrebăm, să ne interesăm, să aprofundăm învăţătura lui Cristos, Evanghelia, adevărurile de credinţă. Astăzi se învaţă şcoală multă, 10 clase obligatorii, e foarte bine. Dar câtă ignoranţă există în cele religioase, în cunoaşterea lui Cristos! Cine vizita până în anii din urmă Universitatea din Cairo, din Egipt, rămânea surprins de ceea ce vedea: Universitatea era o hală uriaşă, care cuprindea vreo 30-40.000 de studenţi. Aici, aşezaţi pe rogojini, studenţii ascultau cursurile, aici dormeau, aici luau masa. Iar cartea din care învăţau era una singură: Coranul. Filosofia, dreptul, istoria, etica, ştiinţele economice şi sociale, pe toate le învăţau din cartea lor sfântă: Coranul. Europenilor, miraţi de un asemenea sistem de învăţământ, arabii le răspundeau: „Chimia e importantă, dar Allah este şi mai important”. La fel am putea spune noi: tot ce se învaţă în şcoli e important: chimia e importantă, fizica, matematica… dar Evanghelia e mult mai importantă, Cristos este mult mai important.

Un al doilea gând, pe care îl reţinem din Evanghelia de azi, e acesta: cu toate căutările lor, magii nu ar fi ajuns niciodată la Cristos dacă Dumnezeu nu le-ar fi trimis o lumină, o stea care să-i călăuzească. La fel e credinţa. La Cristos nu putem ajunge numai prin strădaniile, prin căutările minţii noastre. Credinţa e, mai presus de toate, o lumină şi un dar ce vine de sus, de la Dumnezeu. E o lumină pe care, din nefericire, omul o poate respinge, o poate refuza. Cum spune sfântul Ioan în Evanghelia sa: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au preferat întunericul, pentru că faptele lor erau rele”. „Cine săvârşeşte răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, pentru ca faptele sale să nu fie date în vileag”.

În sfârşit, Dumnezeu vrea ca ceea ce steaua a fost pentru magi să fim noi pentru cei din jurul nostru, să fim o stea, o lumină care să-i călăuzească pe alţii la credinţă, la Cristos. Evanghelia nu o spune, dar spune tradiţia că magii veniţi din Răsărit nu s-au mulţumit să păstreze pentru ei fericirea de a-l fi găsit şi cunoscut pe Cristos, ci, întorcându-se în ţara lor, l-au predicat pe Cristos, l-au făcut cunoscut şi celorlalţi oameni, iar în cele din urmă, şi-au vărsat sângele ca martiri pentru Cristos.

Astăzi, în sărbătoarea Epifaniei, li se punea crucea în mână misionarilor care pleacau în ţările păgâne să-l predice pe Cristos. Dar, de fapt, noi cu toţii trebuie să fim misionari în mijlocul lumii în care trăim. Într-un document al ultimului Conciliu ecumenic, găsim scrise aceste cuvinte: „Biserica din natura sa este misionară. Biserica îi invită pe toţi fiii săi ca, printr-o profundă transformare interioară şi având o conştiinţă vie a răspunderii cu privire la răspândirea Evangheliei, să ia parte la munca misionară”.

Nu demult, un preot a făcut în Italia o anchetă. A pus la o sută de catolici această întrebare: „Aţi încercat vreodată să vă apropiaţi de cineva şi să-l aduceţi la credinţă?” Din o sută de persoane, 72 au declarat că nu au încercat niciodată; 20 că au vorbit doar despre credinţă şi abia 8 au făcut ceva să aducă pe alţii la credinţă. În general, răspunsurile au fost: „Dar de ce avem preoţi? Să le furăm meseria?” „Din principiu, nu mă ocup de ceea ce nu mă priveşte”. „Abia am timp să mă gândesc la mine, când să mă mai gândesc şi la alţii?” Dacă o asemenea anchetă s-ar face printre noi, cei de faţă, ce am răspunde? Pe câţi am încercat să-i aducem la Cristos? Printr-o profundă transformare interioară, spune Conciliul. O viaţă frumoasă creştină e o stea, o lumină ce îi poate călăuzi pe alţii spre Cristos: voi sunteţi lumina lumii, aşa să lumineze lumina voastră, spune Cristos.

Magii veniţi de departe au aşezat la picioarele Mântuitorului darurile lor preţioase: aur, smirnă şi tămâie. La picioarele lui să aşezăm şi noi ca dar dorinţa şi hotărârea noastră de a duce o viaţă frumoasă şi sfântă, de a fi lumină şi călăuză spre Cristos pentru toţi cei din jurul nostru.