en-USro-RO

| Login
19 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

EPIFANIA DOMNULUI
3.

 

Am auzit în prima lectură a Liturghiei un imn de laudă pe care îl înalţă înţelepciunea lui Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi se numeşte Epifania Domnului. Epifanie este un cuvânt grecesc care înseamnă manifestare, arătare. Cristos se manifestă, se arată celor trei magi, trei păgâni, trei oameni de ştiinţă, trei astronomi veniţi din ţinuturile Orientului. Sărbătoarea de azi ne aminteşte unul dintre primele pelerinaje făcute la Betleem; nu primul, căci înaintea magilor au mers la iesle păstorii, au mers locuitorii din Betleem şi din cătunele învecinate, cărora păstorii le-au vorbit despre Prunc.

Ceea ce ne surprinde, în primul rând, la cei trei magi este promptitudinea, atitudinea lor hotărâtă: „Am văzut steaua lui în Orient şi am venit să ne închinăm”; nimic nu îi reţine, pleacă deîndată, nici o greutate nu-i poate opri: întreabă, cercetează, se informează, îşi riscă viaţa trecând pe la curtea crudului şi fiorosului Irod, steaua le dispare tocmai când erau aproape de sfârşitul călătoriei, dar, în cele din urmă, eforturile lor sunt răsplătite: l-au găsit pe copil împreună cu Maria, mama lui, şi, plecându-şi genunchii, i s-au închinat.

Exemplul magilor este un îndemn pentru noi: viaţa noastră trebuie să fie o căutare continuă a lui Cristos şi a învăţăturii sale. Propaganda care se face împotriva lui Cristos şi a religiei trebuie să înteţească în noi această căutare. Aşa cum o stea i-a ajutat pe magi să-l găsească pe Fiul lui Dumnezeu, la fel, stelele de pe cer, minunăţiile pe care le-a creat Dumnezeu în natură ne vor ajuta să-l găsim pe Creator. În timpul Marii Revoluţii Franceze, un trimis al Guvernului i-a ameninţat pe ţăranii dintr-o comună: „Vă vom dărâma biserica, pentru ca nimic să nu vă mai amintească de Dumnezeu”. Ţăranii, inteligenţi, i-au răspuns: „Stelele de pe cer trebuie să ni le lăsaţi, şi acestea se văd mai departe decât turnurile bisericii noastre. Ele ne vor aminti de Dumnezeu”. Magii au fost stăpâniţi de o sete de nepotolit de a-l găsi pe Mesia; de nu vom avea aceeaşi sete de a participa la sfintele slujbe, de a asculta cu atenţie cuvântul lui Dumnezeu care ni se citeşte, predica, catehismul, putem fi botezaţi, ne putem numi catolici, dar, în realitate, trăim şi murim fără a-l fi găsit pe Cristos.

La un om al lui Dumnezeu a venit odată un tânăr lipsit de credinţă şi i-a zis: „Vreau să-l găsesc pe Dumnezeu, spune-mi ce trebuie să fac”. Omul a zâmbit şi nu i-a spus nimic. A doua zi, tânărul repetă cererea. Nici un răspuns. A treia zi, la fel. Într-o zi, fiind foarte cald, l-a rugat pe tânăr să meargă la râu să facă o baie. Tânărul s-a aruncat în apă, iar omul lui Dumnezeu l-a apucat şi l-a ţinut câteva clipe sub apă. După ce i-a dat drumul, l-a întrebat: „De ce aveai nevoie mai mult când stăteai sub apă?” „De aer”. „Iată”, îi zice, „dacă vei simţi nevoia de Dumnezeu, aşa cum simţeai nevoia de aer când erai sub apă, îl vei găsi cu siguranţă”.

Ceea ce ne mai surprinde în Evanghelia Liturghiei de azi e următorul lucru: învăţaţii de la Ierusalim, preoţii, cărturarii, Irod cunosc planul lui Dumnezeu, ştiu precis locul unde s-a născut Mesia, cunosc timpul, dau indicaţii precise magilor veniţi de la atâta distanţă, iar ei, la un pas de Mesia – Ierusalimul e la câţiva km de Betleem –, nu fac nici un pas spre Cristos, n-au nici o dorinţă de a-l găsi, de a-l vedea, de a se închina lui Mesia, de a-i oferi darurile lor. Ei, care făceau parte din poporul ales al lui Dumnezeu, rămân complet reci, indiferenţi faţă de Cristos, în schimb, vin nişte străini, nişte păgâni, ca să i se închine şi să-i ofere daruri. Ce îl ţinea pe Irod departe de Cristos? Patimile, necurăţia, traiul în desfrâu, în concubinaj; setea de putere, de dominaţie. Ce le ţinea pe celelalte căpetenii ale poporului israelit departe de Cristos? Tot nişte patimi – dorinţa de avere, mândria, ambiţia. Acelaşi lucru îl observăm şi în viaţa atâtor creştini: îl cunosc pe Cristos, dar sunt mai departe de el decât cei din Africa şi Asia, care n-au auzit niciodată de el; îl înjură, îi înjură crucea pe care a murit pentru noi, lucru pe care păgânii din Africa şi Asia nu îl fac; n-au nici o poftă să vină la biserică să i se închine, să-l întâlnească la Liturghie, în sfânta Împărtăşanie. Ce-i ţine departe de Cristos? Patimile de tot felul: necurăţia, necumpătarea în băutură, ambiţia, lenea, ura ş.a.m.d.

Se ştie că trupul omenesc e mai complicat şi mai perfecţionat decât toate uzinele din lume, că sistemul nostru nervos e o uzină cu 25 de miliarde de piese aşezate fiecare la locul ei; dacă aceste piese dintr-un trup, neuronii, s-ar putea aşeza cap la cap, am avea un lanţ de peste o jumătate de milion de km. Stând de vorbă zilele trecute cu un medic foarte credincios şi discutând despre aceste lucruri, i-am pus, la un moment dat, întrebarea: „Domnule doctor, cum se explică faptul că medicii care cunosc anatomia, cunosc toate aceste minunăţii care nu pot fi rodul întâmplării oarbe, nu descoperă degetul lui Dumnezeu, cum pot fi printre ei atei, necredincioşi?” Şi mi-a răspuns cu un singur cuvânt: „Patimile”. Şi ei pot avea patimi, şi lor patimile le pot întuneca mintea încât să nu-l recunoască pe Dumnezeu.

Cât de trist sună cuvintele sfântului Ioan: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au preferat luminii întunericul, pentru că faptele lor erau rele. Căci cine săvârşeşte răul nu vine la lumină, ca să nu i se descopere faptele”.

În sfârşit, un ultim gând: sărbătoarea Epifaniei este sărbătoarea chemării tuturor popoarelor la mântuire. În Vechiul Testament, numai poporul evreu forma poporul lui Dumnezeu. În Noul Testament, o dată cu venirea lui Cristos, noul popor al lui Dumnezeu e format nu numai din evrei; alături de ei sunt primite toate popoarele păgâne reprezentate de cei trei magi păgâni. Acest lucru îl subliniază sfântul Pavel în a doua lectură, când spune: „Popoarele păgâne sunt chemate să participe în Cristos Isus la aceeaşi moştenire şi să formeze un singur trup, adică o singură Biserică, o singură turmă, un singur staul, cu un singur păstor, care este Cristos”. Şi aici e bine de atras atenţia acelor catolici care gândesc greşit, spunând: „Ce importanţă are că ai o religie sau alta, o Biserică sau alta, nu-i tot un Dumnezeu?” Da, dar iată că toţi sunt chemaţi să formeze un singur trup, adică o singură Biserică, pentru a se mântui. Fiecare trebuie să se străduiască să găsească singur Biserica pe care Cristos a întemeiat-o.

Magii s-au bucurat pentru că l-au găsit pe Cristos. Biserica s-a bucurat întotdeauna pentru că a fost chemată să-l cunoască pe Cristos; în secolul al IX-lea erau 8 zile de sărbătoare la rând. Să ne bucurăm şi noi de cunoaşterea lui Cristos şi să-l rugăm pe el să ne călăuzească mereu prin steaua credinţei, ca să-l putem vedea şi noi în ceruri faţă în faţă, aşa cum l-au văzut magii în ieslea din Betleem.