en-USro-RO

| Login
24 ianuarie 2020

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

EPIFANIA DOMNULUI
6.

 

Sărbătorim astăzi Epifania Domnului. „Epifanie” înseamnă dezvăluire, arătare. Isus, Fiul lui Dumnezeu, se dezvăluie păgânilor reprezentaţi prin cei trei magi care sosesc la Betleem călăuziţi de o stea. Este o sărbătoare plină de farmec, mai ales pentru creştinii de aici, din Orient. Aceşti trei magi şi steaua ce i-a călăuzit i-au fascinat întotdeauna pe creştini şi le-au stimulat imaginaţia. Celor care aţi fost în pelerinaj la Betleem, în ziua de Crăciun, v-am amintit de fântâna din Bazilica „Naşterii Domnului”. Aceea ar fi fântâna la care magii şi-ar fi adăpat cămilele. Şi tot în acea fântână ar fi căzut steaua ce i-a călăuzit la Betleem. Pelerinii veniţi din Europa la Betleem descriu în jurnalele lor de călătorie că în apropiere de grota naşterii Domnului era o masă: pe acea masă şi-au pus magii darurile. Şi tot la acea masă, Maria şi Iosif au mâncat împreună cu Magii.

Steaua care i-a călăuzit pe magi la Betleem a fost prevestită în Vechiul Testament cu mai bine de o mie de ani înainte. Citim în Cartea Numerelor că evreii se aflau dincolo de Marea Moartă, în dreptul Betleemului, în Ţara Moabului, şi se pregăteau să intre în Ţara Făgăduită. Balac, regele Moabului, văzând că evreii au tăbărât în teritoriul lui, l-a pus pe un profet al său, pe Balaam, să-i blesteme pe evrei. Dar profetul, cuprins de duhul lui Dumnezeu, în loc să-i blesteme, i-a binecuvântat. Şi-a îndreptat ochii spre Betleem şi, printre altele, a spus: „Îl văd, dar nu acum. Îl privesc, dar nu de aproape”. Se referea la Cristos. Şi continuă: „O stea răsare din Iacob, un sceptru de cârmuire se ridică din Israel”.

Fiecare om normal are sădită în el dorinţa de a-l căuta şi de a-l găsi pe Dumnezeu, dar pe Dumnezeul adevărat, nu un Dumnezeu inventat de închipuirea omenească. Şi acest lucru pare cu neputinţă de realizat. Un cunoscut învăţat evreu, Maimonide, care a trăit pe la anul 1200, scrie într-o carte a sa că Dumnezeu locuieşte pe un vârf de munte, într-o fortăreaţă înconjurată cu ziduri. Toţi oamenii încearcă să pătrundă până la el şi să-i vadă chipul. Unii nu reuşesc să ajungă nici până la zidurile ce îi înconjoară castelul. Alţii ajung până la poartă, dar nu pot trece mai departe. Alţii intră în castel, dar se rătăcesc pe coridoare şi nu găsesc sala unde îşi are tronul Marele Rege. Când va veni Mesia, scrie filosoful evreu, va pătrunde până la tronul unde domneşte Dumnezeu şi, mergând pe urmele lui, şi alţii vor putea să ajungă la el.

Pentru noi, Mesia a venit. Prin el, noi putem ajunge la Dumnezeu, îl putem găsi sau, mai degrabă, el ne găseşte pe noi, căci Dumnezeu a coborât la noi sub chip de Prunc, şi oricine îl poate găsi, îl poate întâlni. Cei trei magi au pornit în căutare şi, în cele din urmă, l-au găsit pe Dumnezeu în Copilul Isus. Experienţa lor ne arată şi nouă ce trebuie să facem pentru a ne întâlni cu Cristos. Este vorba de trei lucruri, de trei etape ale unui drum. Primul: magii sunt astronomi, oameni care cercetează şi admiră permanent cerul, stelele de pe boltă. Privind mereu stelele, văd o stea deosebită şi pornesc la drum.

Aşa începe şi drumul credinţei noastre: privind bolta înstelată, privind imensitatea mării, privind măreţiile şi frumuseţile naturii, mintea ne poartă spre Dumnezeu, spre atotputernicia şi înţelepciunea sa nesfârşită. Dar numai steaua n-a fost de ajuns ca magii să ajungă la Cristos. A fost necesar Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Ajunşi la Ierusalim, steaua dispare. Aici, magii iau contact cu Sfânta Scriptură. Din Cartea profetului Miheea, ei află exact locul unde trebuia să se nască Cristos. Numai privind stelele, noi putem descoperi un Dumnezeu abstract, un Dumnezeu al filosofilor, al teiştilor. Dar la Cristos, la Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob, ne poate conduce numai cuvântul Sfintei Scripturi, care ni se citeşte şi ni se explică, mai ales, la sfânta Liturghie.

Dar cunoaşterea Scripturii încă nu e de ajuns pentru a-l găsi pe Cristos. Iată, Irod a cunoscut cuvântul Scripturii, îl cunoşteau şi preoţii de la Ierusalim, şi teologii pe care el i-a consultat, dar nici unul dintre aceştia nu l-a găsit pe Cristos.

Urmează a treia etapă: este harul, este lumina credinţei, pe care o revarsă Dumnezeu în sufletul omului, iar lumina se reflectă într-o oglindă curată, pe suprafaţa unei lumi curate, nu în mocirlă, nu în noroi. Sufletele magilor erau curate, frumoase, sincere, fără păcat, de aceea, în ele s-a revărsat harul lui Dumnezeu, lumina credinţei, şi au putut ajunge să-l întâlnească şi să-l vadă pe Cristos.

„Unde este regele nou-născut al iudeilor?” – l-au întrebat magii pe Irod. Magii l-au recunoscut pe Isus ca rege şi stăpân al lor. În sărbătoarea de astăzi, să-l recunoaştem şi noi pe Cristos drept rege şi stăpân al nostru. În politică, putem fi republicani, putem fi şi regalişti. Când este vorba despre credinţă, nu putem fi decât regalişti. Regele nostru este Cristos, născut din dinastia regală a lui David. Lui să-i reînnoim astăzi jurământul de supunere şi fidelitate. Ca şi magii, care, ajungând în faţa lui Isus, s-au închinat cu faţa la pământ. Şi, deschizând comorile lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă.

La noi, în România, este obiceiul ca cei mici să primească daruri la Crăciun: Moş Crăciun e cel care le aduce. În celelalte ţări, în Italia, de pildă, copiii primesc daruri la Epifanie. Copiii lasă noaptea ghetuţele afară la uşă şi dimineaţa le găsesc pline cu daruri. Am fost zilele trecute la Tabga, pe malul Lacului Genezaret, şi în Biserica „Înmulţirii pâinii” am văzut un lucru neobişnuit: era acolo aranjată ieslea sus, iar jos, papuceii lui Isus. Dar erau goi. Poate azi vor fi plini. În aceşti papucei ai Pruncului Isus să punem şi noi darurile noastre. Să-i oferim lui Isus în dar credinţa, speranţa, iubirea noastră şi promisiunea de a trăi o viaţă frumoasă, curată, aşa cum o doreşte el.