en-USro-RO

Inregistrare | Login
18 decembrie 2017

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 18 decembrie 2017

Sfintii zilei
Ss. Malahia, profet; Graţian, ep.
Liturghierul Roman
18 decembrie
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent II
violet, III, LN
Lectionar
Ier 23,5-8: Îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă.
Ps 71: În zilele lui, va înflori dreptatea şi multă pace.
Mt 1,18-24: Isus se va naşte din Maria, logodnica lui Iosif, fiul lui David.
Meditatia zilei
18 decembrie

EPIFANIA DOMNULUI
7.

 

Celebrăm astăzi marea solemnitate a Epifaniei Domnului. „Epifania” este un cuvânt de origine greacă şi înseamnă manifestare, descoperire, revelaţie, apariţie. Dar ce epifanie, ce apariţie a Domnului sărbătorim azi? Domnul nu şi-a făcut apariţia deja la Crăciun? Ba da. De fapt, sunt două epifanii ale Domnului. La prima, Domnul s-a dezvăluit celor ce făceau parte din sânul poporului evreu: Iosif, Maria, Elisabeta, Ioan Botezătorul, păstorii de la Betleem, Simeon şi Ana, bătrânii de la templul din Ierusalim. În epifania de astăzi, Cristos se dezvăluie popoarelor păgâne, care trăiau în afara poporului evreu, reprezentate prin magii păgâni veniţi din Răsărit la Betleem.

Dar se mai dezvăluie ceva în epifania de azi: e un mister ce se dezvăluie şi pe care apostolul Pavel, în a doua lectură a Liturghiei de azi, îl numeşte „misterul lui Cristos”. Un mister ascuns generaţiilor de mai înainte şi descoperit acum. Misterul constă în faptul că popoarele păgâne sunt chemate să formeze un singur trup, adică o singură Biserică, împreună cu poporul evreu; astfel, sunt şi ele chemate la mântuirea adusă de Cristos.

Nu este cazul să ne oprim şi să vorbim prea mult acum despre cele povestite în Evanghelia de azi: cine erau acei magi, câţi erau, cum îi chema, de unde veneau, cu ce se ocupau. Nu ne oprim la cămilele şi dromaderii lor. Nu facem cercetări astronomice, ca să vedem ce este cu steaua aceea care le-a apărut. Nu ne ocupăm nici de regele Irod, care, cu toată inteligenţa şi perfidia sa, a fost păcălit de către magi, căci aceştia s-au întors în ţara lor pe altă cale. Lăsăm la o parte aceste amănunte de ordin secundar şi încercăm să desprindem învăţăturile esenţiale pe care ni le oferă cuvântul lui Dumnezeu din Liturghia sărbătorii de azi.

Găsim în el două învăţături esenţiale. Prima e că la Cristos se ajunge prin credinţă, iar credinţa nu este rodul eforturilor şi căutărilor omului, ci este darul gratuit al lui Dumnezeu. Credinţa presupune o epifanie în care Cristos i se dezvăluie omului; presupune o stea, o lumină care să-l călăuzească la el. Omul nu poate să-l cucerească pe Dumnezeu, ci se lasă cucerit de Dumnezeu. Omul care nu are credinţă sau a pierdut-o îl caută cu înfrigurare pe Dumnezeu, dar când începe să-l caute, harul lui Dumnezeu lucrează deja în el, Dumnezeu i-a trimis deja o stea. B. Pascal, marele gânditor creştin, în tinereţe, din cauza vieţii sale uşuratice, a pierdut darul credinţei, l-a pierdut pe Cristos. Nefericit, prin căutări şi eforturi eroice, l-a regăsit. După convertire, aude glasul lui Isus: „Tu nu m-ai fi căutat dacă eu nu te-aş fi găsit”.

Despre celebrul filosof grec Plotin se povesteşte că, într-o zi, un elev al său l-a invitat la o slujbă religioasă. „Nu mă mişc de aici”, răspunde filosoful. „Zeii trebuie să vină la mine, nu eu să merg la ei”. Este exact ce s-a întâmplat cu magii şi ce s-a întâmplat cu noi, cei care am primit darul credinţei şi l-am găsit pe Cristos. Magii n-ar fi venit la Cristos, dacă el, Cristos, nu s-ar fi dus mai întâi la ei. Cum s-a dus? Le-a trimis o stea. Dar n-a fost de ajuns. Nimeni nu porneşte la un drum greu peste ţări şi mări, luându-se după o stea pe care o vede pe cer; Cristos le-a sădit în suflet darul credinţei, le-a dat o lumină interioară, o inspiraţie, o convingere interioară că, urmând acea stea, îl vor găsi pe el la Betleem.

În ultimii ani, au pătruns şi la noi, mai ales la oraşe, o mulţime de secte de origine păgână, asiatice: secte budiste, hinduiste, taoiste, în care îşi bagă capul, mai ales, cei tineri. Membrii acestor secte încearcă să-l găsească pe Dumnezeu şi să se unească cu divinitatea prin forţele lor omeneşti, prin diferite mijloace şi tehnici: gimnastică, yoga, meditaţie transcendentală, exerciţii de respiraţie, regim vegetarian, droguri ş.a.m.d. Vă daţi seama ce lucru monstruos face un creştin care, după ce a primit harul credinţei, l-a găsit pe Cristos, s-a unit cu el prin sfintele sacramente, mai ales prin Botez şi Euharistie, aruncă darul primit? După ce a fost cucerit de Dumnezeu prin har, încearcă să-l cucerească pe Dumnezeu cu forţele sale.

Harul lui Dumnezeu, darul gratuit al credinţei, este o chemare care cere un răspuns din partea omului. Este o lumină ce îl invită să se pună în mişcare, să pornească la drum spre a-l întâlni pe Cristos. Omul poate urma această invitaţie, dar poate şi să o refuze. Este exact ce ne spune Evanghelia de azi. Magii au urmat invitaţia, au urmat steaua şi l-au întâlnit pe Cristos. În schimb, Irod, cărturarii, preoţii de la Ierusalim au văzut şi ei steaua; în plus, cunoşteau din Scripturi, de la profetul Miheea, locul exact unde trebuia să se nască Mesia, dar nu s-au pus în mişcare, nu s-au deplasat câţiva kilometri până la Betleem, pentru a-l întâlni pe Cristos.

A doua învăţătură esenţială: Cristos poate fi găsit numai în Biserica pe care el a întemeiat-o; în unica sa Biserică. El este capul, Biserica este trupul. Cristos, capul, poate fi găsit numai acolo unde este trupul, adică Biserica.

Profetul Isaia, în prima lectură a Liturghiei, descrie o uriaşă procesiune de regi, care, înconjuraţi de popoarele lor, se îndreaptă spre cetatea sfântă a Ierusalimului, învăluită de lumina Domnului. Or, în limbaj biblic, Ierusalimul este imaginea Bisericii. O imagine care îl făcea pe sfântul Augustin să exclame plin de entuziasm: „O, fericită Biserică! Ridică-ţi aşadar ochii şi deschide-i asupra lumii, vezi acum moştenirea ta, care se întinde până la marginile lumii; vezi cum se împlineşte acum ceea ce s-a spus: «I se vor închina lui toate popoarele pământului, toate popoarele îi vor sluji lui»” (En. Ps. 47, 71).

Judecaţi acum singuri ce se întâmplă cu acei catolici care părăsesc Biserica, se rup de unica Biserică a lui Cristos şi se duc la secte. Ei nu se rup numai de Biserica lui Cristos, ci de însuşi Cristos, care nu poate fi găsit decât în Biserica sa. Bucuria cea mare, ce i-a cuprins pe magi când l-au găsit pe Isus, să stăpânească astăzi şi inimile noastre. Să-l adorăm şi noi pe Isus împreună cu magii şi, deschizându-ne tezaurul inimii, să-i oferim aurul credinţei, smirna speranţei şi tămâia iubirii.