en-USro-RO

| Login
22 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 22 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mã va urma ca în vremea tinereții ei;
Ps 44: Ascultã, fiicã, privește și pleacã-ți urechea 
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 33-a de peste an

EPIFANIA DOMNULUI
8.

 

Sărbătoarea de astăzi era considerată la începutul creştinismului ca regina şi mama tuturor sărbătorilor. După cum ne spune sfântul Grigore din Nazianz, împăratul păgân Valens, asistând la ceremoniile pe care sfântul Vasile le săvârşea în biserică cu prilejul acestei sărbători, a ameţit, şi ar fi căzut dacă nu l-ar fi susţinut cei din jurul său; atât de maiestuoase, de impresionante erau acele ceremonii. Împăraţii creştini de la începutul Bisericii ţineau să ia parte împreună cu tot poporul la slujba şi ceremoniile sărbătorii de astăzi, iar unii dintre împăraţi dădeau dispoziţie ca 7 zile înaintea acestei sărbători şi 7 zile după, tribunalele să fie închise. Această sărbătoare, în care Cristos s-a arătat pentru prima dată păgânilor, este ziua chemării noastre la credinţă; este ziua în care Dumnezeu ne-a smuls din puterea întunericului şi ne-a aşezat în împărăţia luminii sale. Astăzi, cei mulţi, veniţi de la Apus şi Răsărit, au început să vină şi să stea la masă împreună cu Abraham, Isaac şi cu Iacob, în timp ce fiii împărăţiei au fost aruncaţi în întunericul cel mai dinafară.

Ne spune sfânta Carte că, printre pedepsele trimise împotriva Egiptului, a fost şi aceasta: a trimis Dumnezeu un întuneric atât de mare, încât nimeni nu îndrăznea să se mişte din loc. Acelaşi întuneric învăluia păgânismul, pe strămoşii noştri, mai înainte ca Dumnezeu să-i cheme la minunata sa lumină. Cine poate descrie grozăviile şi cruzimile în care se zbăteau? Se închinau la copaci, la pietre, la câini, la şerpi. Adorau apele curgătoare, mările şi stelele de pe cer. Oameni cei mai vicioşi, ca Hercule şi Bachus, erau aşezaţi în rândul zeilor şi adoraţi. Cine nu ştie că egiptenii îl pedepseau cu moartea pe cel care lovea sau omora un scorpion, o pisică sau un crocodil, care erau considerate animale sfinte? Ce să mai spun despre jertfele lor? Amoniţii îşi ardeau copiii în cinstea lui Moloh, locuitorii din Rhodos şi Creta îşi îmbrăcau copiii în haine de sărbătoare şi îi înjunghiau în cinstea lui Saturn.

Strămoşii noştri daci se aruncau singuri în vârful suliţelor, jertfindu-se lui Zamolxe. Uneori era jertfit un singur om, care era trimis astfel ca sol la Zamolxe, ca să ceară anumite lucruri de la el.

Cruzimile erau nemaipomenite. Ungurii, de pildă, beau sângele şi mâncau carnea crudă asemenea fiarelor, le scoteau inimile celor prinşi în război, le tăiau şi mânca fiecare câte o bucăţică. Erau, de asemenea, multe popoare ce mâncau carne de om. Bătrânii şi cei bolnavi erau înjunghiaţi şi mâncaţi de către rude sau aruncaţi la câini sau la păsări. Copiii puteau de la naştere să trăiască sau să moară, sau să fie vânduţi, după bunul plac al tatălui. Sclavii şi femeile puteau fi vânduţi sau ucişi. Legile lui Platon permiteau minciuna, interziceau ajutorul acordat celor bolnavi, permiteau ca sclavii şi femeile să fie vânduţi, permiteau uciderea copiilor.

Ca să ne dăm seama de dezmăţul enorm care exista în lume, este destul să citim Scrisoarea sfântului apostol Pavel către Romani. Casele de desfrâu erau considerate locuri sfinte; uneori asemenea fapte se petreceau în public, mai ales în sărbătoarea zeiţei Venus, zeiţa desfrâului şi a lui Bachus. Ne spune un istoric că numai la Corint exista o casă cu o mie de asemenea femei destrăbălate.

Astăzi sărbătorim ziua în care Cristos ne-a chemat la lumină din întunericul viciilor şi al monstruozităţilor în care zăceau strămoşii noştri. De aceea, nu ne mai mirăm că cei dintâi creştini sărbătoreau cu atâta fast ziua aceasta.

Faptele Apostolilor ne vorbesc despre o vedenie a sfântului Petru: el a văzut un cearşaf mare legat la cele patru colţuri, coborând din cer şi venind pe pământ. În el erau tot felul de dobitoace cu patru picioare, de şerpi şi broaşte, păsări ale cerului, şi a auzit o voce care i-a spus: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă”. „Nicidecum, Doamne”, îi răspunde Petru, „căci în viaţa mea nu am mâncat nimic spurcat sau necurat”. Glasul i-a spus din nou: „Ceea ce Dumnezeu a curăţat să nu numeşti spurcat”.

Ceea ce Petru a văzut în acel cearşaf era omenirea cu toate viciile şi monstruozităţile ei. Dar Cristos a curăţat-o, chemând-o la lumina Evangheliei, astfel încât acolo unde înfloreau barbaria, desfrâul, cruzimea, au apărut florile alese ale virtuţii: martiri, fecioare, monahi, episcopi, soţi ce întruchipau blândeţea, curăţia, sfinţenia.

Astăzi este ziua în care s-a adeverit ceea ce a spus proorocul Isaia: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, şi celor care locuiau în ţinutul umbrei morţii, o lumină le-a apărut”.

Mulţumindu-i lui Dumnezeu că ne-a chemat la minunata sa lumină, să căutăm să nu ne mai întoarcem la faptele întunericului care îi învăluia pe păgâni, pe strămoşii noştri. „Eraţi odinioară întuneric”, ne spune sfântul Pavel, „acum sunteţi lumină. În Domnul să umblaţi ca nişte copii ai luminii”.