en-USro-RO

Inregistrare | Login
28 iulie 2014

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 28 iulie 2014

Sfintii zilei
Sf. Victor I, pp. m.
Liturghierul Roman
Luni din săptămâna a 17-a de peste an
Liturghie la alegere, prefaţă comună
verde, I
Lectionar
Ier 13,1-11: Poporul meu va fi ca acel brâu putred, care nu mai este bun de nimic
Ps Dt 32,18-21: L-ai uitat pe Domnul, l-ai părăsit pe creatorul tău!
Mt 13,31-35: Grăuntele de muştar se face un pom, încât păsările cerului îşi fac cuib în ramurile lui
Meditatia zilei
Luni din săptămâna a 17-a de peste an


EPIFANIA DOMNULUI
9.

 

Toţi sfinţii părinţi ai Bisericii sunt de acord că cei trei împăraţi veniţi din Răsărit la Betleem au fost mari oameni de ştiinţă, savanţi în ştiinţele astronomice. Dar nu puţini sunt aceia care afirmă că au fost şi prezicători care citeau în stele: chiar sfântul Matei, în Evanghelia sa, îi numeşte magi, deoarece se ocupau cu magia, cu vrăjitoria, cu farmecele. Dar ajunşi la ieslea lui Cristos, au lepădat, o dată cu necredinţa lor, şi meseria aceasta diabolică. Pe drept cuvânt ne spun evangheliştii că s-au întors pe altă cale: au venit idolatri şi vrăjitori, s-au întors creştini şi adoratori ai Dumnezeului adevărat. Căci, deşi le-au rămas numele de magi, în realitate, după ce l-au cunoscut pe Cristos, n-au mai fost magi, au renunţat la magie, la meseria lor superstiţioasă de ghicitori şi vrăjitori, şi Biserica îi sărbătoreşte pe toţi trei astăzi ca pe nişte sfinţi, căci pe toţi trei îi găsim astăzi în calendar: sfinţii Gaşpar, Melchior şi Baltazar, ale căror oseminte, după cum spune tradiţia, se află în Catedrala din Köln, în Germania.

Sfântul Ignaţiu din Antiohia le scria creştinilor din Efes că, „odată venită în lume lumina adevărată, înţelepciunea lui Dumnezeu, înţelepciunea falsă a oamenilor trebuia să dispară, întunericul neştiinţei trebuia să fie izgonit, iar magia, vrăjitoria, superstiţia trebuia să fie stârpite din lume”.

Una dintre preocupările principale ale apostolilor a fost tocmai stârpirea magiei, a superstiţiilor. Faptele Apostolilor ne relatează că, după o predică ţinută la Efes de sfântul Pavel, mulţi dintre cei care făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile de ghicit şi le-au ars în faţa tuturor; cărţi în valoare de 50 de mii de arginţi. La rugăciunea lui Petru, Simon Magul, care prin vrăjitorie se înălţa în carul de foc în văzduh, s-a prăbuşit şi şi-a rupt gâtul.

Tot Faptele Apostolilor ne spun că sfântul Pavel la Antiohia nu avea succes în predicile sale, din cauza unui vrăjitor cu numele Elima: după ce sfântul Pavel îl dojeneşte, numindu-l fiul Satanei, îl orbeşte.

Pentru ca lumea să cunoască faptul că Cristos a venit să izgonească întunericul superstiţiei din lume, Dumnezeu l-a inspirat pe împăratul roman Tiberiu ca, în timp ce Cristos trăia pe pământ, să ia măsuri împotriva superstiţiilor şi a magiei: pe toţi vrăjitorii străini i-a ucis, iar pe cei romani i-a izgonit din ţară.

În trecut, când Biserica avea mai multă putere, ea poruncea episcopilor şi preoţilor să-i izgonească din parohii şi-i afurisea pe toţi cei care se ocupau cu descântece, cu ghicitoria sau cu vrăjitoria.

Deşi lumina lui Cristos a venit în lume de 2000 de ani, întunericul superstiţiilor n-a fost izgonit pe deplin din mijlocul nostru. Minţile creştinilor sunt pline de o mulţime de credinţe deşarte; sunt şi astăzi babe care descântă, sting cărbuni şi cositor, care ghicesc în cărţi şi în cafea şi la care catolicii noştri merg ca la izvorul tămăduirii, femeile merg să-şi afle viitorul sau să afle ce fac bărbaţii lor, plătesc să le facă de răzbunare sau să le dezlege căsătoriile. Şi cu cât scade în lume credinţa, mai ales în păturile culte, cu atât mai mult prind rădăcini superstiţiile.

Uitaţi-vă la locurile de parcare, şi veţi vedea pe boturile multor maşini agăţate două sau chiar trei potcoave. Oamenii nu cred în Dumnezeu, dar cred că acele potcoave le aduc noroc, îi feresc de accidente.

La Paris, acum vreo 50 de ani erau circa 35.000 de ocultişti, de vrăjitori; numărul lor îl întrecea pe cel al medicilor şi farmaciştilor.

Păcatul de superstiţie este considerat de către Biserică un păcat atât de mare, încât, în Evul Mediu, vrăjitorii erau arşi de vii. De ce este considerat un păcat atât de mare? Iată de ce: superstiţiile, vrăjitoriile, farmecele, ghicitoriile sunt inspirate şi patronate de însuşi Satana. A crede şi a practica aceste lucruri înseamnă a te lepăda se Dumnezeu şi a trece de partea duşmanului lui Dumnezeu, de partea Satanei, căruia îi ceri ajutor, cu care închei un târg.

La Botez ai fost întrebat: „Te lepezi de Satana?” Şi ai răspuns: „Mă lepăd!” Acum, prin superstiţii, te lepezi de Cristos şi te alipeşti de Satana. Să nu spună nimeni: „Cred în Dumnezeu, dar cred şi în farmece; merg la biserică, dar, dacă este cazul, merg şi la babe, la descântat”. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Dumnezeu spune în Vechiul Testament: „Duşmanul meu este acela care se împrieteneşte cu duşmanii mei”.

Istoria nu i-a putut ierta niciodată pe acei principi creştini care au cerut ajutor împotriva altor principi creştini de la turci, de la duşmanii creştinătăţii.

Mai mare păcat fac creştinii care, în anumite situaţii, recurg la descântece şi superstiţii, adică cer ajutor de la duşmanul lui Dumnezeu, de la Satana.

Sfântul Pavel le scrie aşa Corintenilor: „Nu vreau ca voi să fiţi tovarăşi ai diavolilor”. Dumnezeu, în Vechiul Testament, poruncea moartea nu numai a vrăjitorilor, dar şi a acelora care mergeau la ei: „Oricine se va duce la vrăjitori îl voi stârpi din mijlocul poporului meu”. Saul a consultat o vrăjitoare, o pitonisă, care a chemat sufletele morţilor, şi l-a ucis Dumnezeu.

Regele Ahazia, îmbolnăvindu-se, a trimis o solie la Beelzebub, idolul din Accaron, din Siria, şi Dumnezeu i-a dat prin proorocul Ilie sentinţa: „Nu este Dumnezeu în Israel, de ai trimis la Beelzebub? De aceea, din patul în care ai urcat nu vei mai coborî, ci de moarte vei muri”.

Poate unii dintre creştini nu-şi dau seama că a recurge la vrăjitorii şi descântece înseamnă un târg făcut cu Satana, din care omul, deşi i se pare că iese cu ceva în câştig, de fapt, întotdeauna Satana iese câştigătorul. De exemplu, când eşti bolnav şi mergi la descântat, e clar că nu de la Dumnezeu ceri sănătatea, căci în cazul acesta ai merge la preot; nu cositorul acela stins, nici gesturile pe care le face baba sau cuvintele pe care le bolboroseşte pot vindeca; deci nu poate interveni decât un al treilea care-ţi vine într-ajutor, şi acesta e Diavolul. „Dar”, zice sfântul Ioan Gură de Aur, „binefacerile Diavolului sunt mai periculoase decât loviturile de cuţit”. El îţi poate da ceva, să zicem, câţiva ani de sănătate, ca să-ţi răpească sufletul; îţi poate vindeca trupul ca să-ţi ucidă sufletul, căci spune Mântuitorul că Diavolul a fost ucigaş de la început, deci cine este câştigătorul? Tot el. „Căci ce i-ar folosi omului de ar câştiga lumea întreagă?” „Prin urmare”, zice sfântul Ioan Gură de Aur, „mai degrabă să mori bolnav, decât să te osândeşti sănătos, recurgând la ajutorul Diavolului”.

De când a ajuns Diavolul binefăcătorul oamenilor, să le dea sănătate, de vreme ce ştim că el este duşmanul nostru? Ştim cum i-a chinuit pe Iob, pe sfântul Anton, pe sfântul Ioan Bosco, în zilele noastre, pe Padre Pio, pe care îl zgâria şi-i provoca răni şi vânătăi noaptea. Sănătatea prin descântece este o momeală din partea Satanei, care vrea să-ţi vâneze sufletul, ca şi râma din undiţă, pe care pescarul o aruncă peştelui în apă pentru a-l prinde.

Nu numai să nu recurgem niciodată la asemenea lucruri, dar nici să nu ne temem că prin farmece şi vrăjitorii alţii ne pot face rău; întotdeauna să spunem ca psalmistul: „De-ar fi să umblu şi prin în ţinutul întunecat al morţii, nu mă voi teme de rele, căci tu, Doamne, eşti cu mine”.

Filip, regele Franţei, a aflat că cineva i-a aruncat în curte, noaptea, un chip de ceară fermecat, şi s-a rostit şi numele său; avea să-l calce cineva în picioare, sau avea să-l topească soarele şi el trebuia să moară. Dar regele l-a luat el însuşi şi l-a aruncat în foc, spunând: „Să vedem cine va fi mai puternic: Dumnezeu, să mă scape cu viaţă, sau Diavolul, să mă omoare”. Şi nu i s-a întâmplat nimic. Dumnezeu, şi nu Diavolul, este stăpânul a toate şi, fără voia lui, nimic rău nu ni se poate întâmpla.

Astăzi să privim spre cei trei magi şi să facem ce-au făcut ei; să lepădăm la picioarele lui Cristos orice superstiţie, orice credinţă deşartă, tot ce se împotriveşte credinţei creştine. „Fraţilor”, zice sfântul Pavel în Scrisoarea către Galateni, „ţineţi-vă bine şi nu vă puneţi iarăşi pe umăr jugul sclaviei”. V-aţi lepădat la Botez de Satana; deci, prin superstiţii şi descântece, nu vă puneţi iarăşi pe umeri jugul sclaviei Satanei.