en-USro-RO

| Login
17 noiembrie 2019

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE
DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI
29 decembrie
2.

 

Ne amintim cei mai în vârstă de timpurile când nu era curent electric. Casele erau slab luminate de lămpi şi opaiţe; nici vorbă de becuri pe stradă. Dacă astăzi sunt mult mai luminate casele şi străzile, în schimb, e noapte şi mult mai întuneric în sufletele oamenilor.

Sfântul Ioan tratează în prima lectură a Liturghiei de azi o temă foarte îndrăgită de el: este tema luminii şi a întunericului. Această temă o tratează şi Isus în Evanghelie. Isus îi împarte pe oameni în două categorii: fiii luminii şi fiii întunericului.

Cine sunt fiii luminii? Ne răspunde sfântul Ioan: sunt cei care îi iubesc pe Dumnezeu şi pe aproapele. Pe Dumnezeu îl iubeşte cel care împlineşte cuvântul său, care pune în practică poruncile sale. Iubirea lui Dumnezeu nu înseamnă sentiment, ci înseamnă a trăi după voinţa sa. Şi cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină. În schimb, cine nu merge pe urmele lui Isus în iubire şi ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu, cine îl urăşte pe fratele său, rămâne în întuneric.

Un celebru scriitor din timpurile noastre, Franz Kafka, într-o lucrare a sa, intitulată „Castelul”, ne dă imaginea perfectă a omului închis în el însuşi şi în egoismul său. Într-un castel, un rege trage să moară. Un servitor stă în genunchi lângă patul muribundului. Regele îi spune la ureche un mesaj foarte important şi urgent, pe care servitorul trebuie să-l ducă cuiva din afara castelului. Este atât de important, încât regele i-l mai spune o dată. Servitorul pleacă, dar nu reuşeşte să iasă din castel, căci acesta este un adevărat labirint, cu foarte multe camere. Servitorul revine mereu în acelaşi loc, nu reuşeşte să găsească o uşă de ieşire. Dar chiar dacă ar reuşi să iasă, nu i-ar folosi la nimic, deoarece curţile şi galeriile castelului sunt multe şi întortocheate. În plus, zidurile castelului sunt înconjurate cu un şanţ mare cu apă şi toate punţile ce fac legătura cu lumea din afară sunt ridicate. Aşa este sufletul omului egoist, închis în el însuşi, însingurat, izolat. El trăieşte betonat, închis ca într-o cazemată, ca într-un buncăr, fără uşi, fără ferestre, în întuneric total. Prin pereţii de beton ai buncărului, nici iubirea şi lumina lui Dumnezeu nu intră la el, nici lumina de la el nu iese la cei din afară, cu care nu poate comunica.

Îl rugăm pe Mântuitorul să spargă buncărul egoismului nostru, pentru ca lumina sa să pătrundă în noi, iar noi să fim cu adevărat lumina lumii, aşa cum ne-o cere el.