en-USro-RO

| Login
24 septembrie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 24 septembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Gerard, ep. m.
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 25-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, I
Lectionar
Prov 3,27-34: Domnul îi urãște pe cei rãi.
Ps 14: Cine va locui, Doamne, în corturile tale?
Lc 8,16-18: Candela se pune pe candelabru, pentru ca toți cei care intrã sã vadã lumina.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 25-a de peste an

31 decembrie
Ajunul Anului Nou
2.

 

Ne aflăm în ultima zi a anului. O zi ca toate celelalte zile, am zice. Şi totuşi, este o zi deosebită de celelalte. Cu toată larma pe care o fac astăzi urătorii şi mascaţii, cu toată febra pregătirii Revelionului, în adâncul fiinţei noastre ne răscolesc gânduri şi sentimente pe care nu le cunoaştem în celelalte zile ale anului. Este gândul la timpul ce aleargă şi nu se mai întoarce; este nostalgia timpului dus pentru totdeauna, este gândul că viaţa noastră, şi aşa scurtă, s-a mai scurtat cu un an.

De fapt, nu sentimente de melancolie, ci de profundă recunoştinţă trebuie să ne stăpânească inimile în aceste momente. Recunoştinţă, mulţumire pentru timpul de 365 de zile pe care ni l-a dăruit Dumnezeu în acest an, cu tot ce a fost bun şi frumos în el. Nu am găsit pentru acest moment o rugăciune mai frumoasă decât aceea pe care obişnuia să o spună Maica Tereza de Calcutta:

„Doamne, noi îţi mulţumim pentru timp.

Când tu faci să cadă ploaia, noi îţi mulţumim.

Când faci să strălucească soarele, noi îţi mulţumim.

Când dezlănţui furtuna, noi ne încredem în tine.

Când ne faci să simţim frigul, noi căutăm căldura iubirii tale.

O, Doamne, Creatorul soarelui, al lunii şi al stelelor,

Al vântului, al furtunilor şi al mării, noi ştim că în inima a toate

Eşti tu, alături de noi!

O, Doamne, îţi mulţumim pentru timp!”

Şi dacă este un regret, o tristeţe, care trebuie să ne stăpânească inima în aceste momente, este regretul că am folosit atât de rău darul lui Dumnezeu, timpul acestui an care a trecut. L-am trăit departe de Dumnezeu, săvârşind atâtea şi atâtea păcate, atâta bine pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut, din egoism, din comoditate, din răutate. Ne amintim, când eram copii de şcoală, primeam un caiet nou, curat, ca să ne facem temele. Dar, la sfârşitul anului şcolar, văzând atâtea foi cu pete de cerneală, cu scris murdar şi neglijent, cu note proaste, cu teme rău făcute, îl rupeam şi îl dădeam pe foc. La începutul acestui an, Dumnezeu ne-a pus în mână un caiet nou, curat, cu 365 de pagini albe, ca să ne facem zilnic temele în anul care vine. Francezii au un cuvânt mai potrivit pentru temă: le devoir, adică datoria. Dacă răsfoim caietul nostru acum, pagină cu pagină, zi cu zi, cum arată? Ce găsim pe el? Este momentul acum să ne recunoaştem cu sinceritate şi umilinţă neglijenţele şi păcatele.

De sărbătorea Rosh ha Shanah – Anul Nou, evreii au un rit interesant, numit „taşlic”. Merg la o apă, la un pârâu, la un lac, pe ţărmul mării, şi acolo îşi întorc buzunarele pe dos, aruncând tot ce au în ele. Îşi amintesc cuvintele de iertare rostite de Dumnezeu prin unul dintre profeţi: „Eu voi arunca în mare păcatele tale”. Păcatele le purtăm nu în buzunare, ci în inimă. Le aruncăm şi noi acum, rugându-l pe Dumnezeu să le facă să dispară în oceanul îndurării şi iertării sale.

Dumnezeu, cum am spus, ne pune din nou acum în mâini un caiet nou, curat, cu 365 de pagini albe pentru anul pe care îl vom începe peste câteva ore. Nu ştim câţi îl vom completa. Pentru unii, vor rămâne file albe. Să avem grijă ce scriem pe ele. Când se ţinea Liturghia în latină, era un imn mişcător, Dies irae, ce se cânta la toate Liturghiile pentru morţi, şi în care găsim aceste versuri: Liber scriptus proferetur/ In quo totum continetur/ Unde mundus indicetur - „Va fi adusă cartea scrisă, în care e cuprins totul, pentru ca din ea să fie judecată lumea”.

Dumnezeu nu are nici o carte a vieţii în care să scrie faptele bune sau rele ale oamenilor. Cartea şi-o scrie fiecare. Această carte va fi adusă la judecată şi Dumnezeu ne va judeca după ce am scris în ea.

Cu toţii ne urăm în această seară fericire unii altora pentru anul care vine. Ce fericire aşteptăm şi de la cine o aşteptăm? Fericirea nu o vor aduce nici politicienii, nici Apusul, aşa cum nu ne-a adus-o Răsăritul, nici ceea ce numim noi şansa sau norocul. Fericirea nu se câştigă la loz în plic. Fericirea depinde numai de noi. Fericirea este în inima omului. Dacă nu o avem în inima noastră, nu o vom găsi nicăieri. Iar secretul fericirii pentru anul care vine ni-l descoperă Isus în Predica de pe Munte: „Fericiţi cei săraci în duh”, adică cei care au inima dezlipită de lucrurile pământului, „fericiţi cei cu inima curată, fericiţi cei blânzi, fericiţi făcătorii de pace, fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate”, adică de ceea ce este drept, corect, conform cu voinţa lui Dumnezeu.