en-USro-RO

| Login
16 decembrie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 16 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Adelaida, împ.; Aggeu, profet
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, III
Lectionar
Sof 3,14-18: Domnul se va veseli pentru tine cu cântare de bucurie.
Ps Is 12,2-6: Cântați cu bucurie și veselie cãci mare și sfânt este Domnul.
Fil 4,4-7: Domnul este aproape.
Lc 3,10-18: Și noi, ce trebuie sã facem?


31 decembrie
Ajunul Anului Nou
3.

 

Peste câteva ceasuri, vom spune adio anului, ne vom lua rămas-bun de la anul care s-a scurs. Cu ce sentimente trăim acest sfârşit de an? Desigur, cu unele sentimente de tristeţe, de melancolie, de regret, chiar dacă, în anul ce a trecut, nu am avut parte de prea multe bucurii, chiar dacă nu ni s-au împlinit speranţele şi urările de fericire pe care ni le-am făcut la începutul anului. Orice sfârşit este trist, căci ne aduce aminte de marele sfârşit, de sfârşitul vieţii. Cu anul care s-a scurs, viaţa noastră s-a mai scurtat cu un an, suntem cu un pas mai aproape de mormânt. Dar, de fapt, acesta n-ar trebui să fie un motiv de întristare, căci credinţa ne spune că, după acest sfârşit, urmează un nou început: la sfârşitul urcuşului, e piscul muntelui, la sfârşitul iernii, este primăvara, anotimpul florilor, la sfârşitul nopţii, e lumina aurorei. La sfârşitul vieţii, este o altă viaţă, trăită în casa Tatălui ceresc.

Este o altă tristeţe ce trebuie să ne umple inima la sfârşitul acestui an: e tristeţea, remuşcarea, părerea de rău pentru felul cum am trăit acest an: Atâta timp irosit în zadar! Cât de rău am folosit darurile lui Dumnezeu! Câtă nerecunoştinţă! Câte păcate! Câte înjurături! Câte beţii! Câte căderi ruşinoase! Câte certuri! Câtă suferinţă provocată altora! Cât bine aş fi putut face şi n-am făcut! Aş fi putut să fiu mai bun şi nu am fost. Am trăit în egoism şi răutate. Avem toate motivele să spunem ca psalmistul: „Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?” Rugăciunea pe care trebuie să o rostim astăzi nu poate fi alta decât Psalmul 50, miserere: „Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate, şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!”

Dar, în acelaşi timp, în ultimele ore ale acestui an, inima trebuie să ne fie plină de sentimente de recunoştinţă şi de mulţumire. E normal ca în această zi să se cânte în toate bisericile din lume imnul Te Deum: „Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim!” Ţie, Doamne, îţi mulţumim, căci, în anul ce s-a scurs, noi am primit din plinătatea ta, cum scrie sfântul Ioan, har peste har: că ne-ai dat încă 365 de zile, ca să lucrăm pentru mântuirea noastră, că nu ne-ai chemat din această viaţă când eram în duşmănie cu tine, că ne-ai iertat de atâtea ori în sacramentul Spovezii, că ni te-ai dat pe tine însuţi în sfânta Euharistie. Îţi mulţumim pentru atâtea haruri, pentru gândurile bune pe care ni le-ai inspirat, pentru lumina şi forţa primite ca să facem puţinul bine pe care l-am făcut, îţi mulţumim că ne-ai dat sănătate, putere de muncă, tărie în ispite, că ne-ai dat cele de trebuinţă pentru viaţa sufletului şi a trupului, că ne-ai ferit de atâtea pericole!

Iar în caz că sufletul nostru e încărcat de păcate, Dumnezeu ne face avertismentul pe care îl făcea poporului său în Cartea Proverbelor: „Întoarceţi-vă şi ascultaţi mustrările mele… Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă întind mâna şi nimeni nu ia în seamă, fiindcă respingeţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele, de aceea, şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire… Atunci mă vor chema şi nu voi răspunde, mă vor căuta şi nu mă vor găsi” (Prov 1,23-28).

Păşind în noul an, ne năpădesc şi ne tulbură gânduri ca acestea: „Ce se va întâmpla în anul care vine? Vom avea ce să mâncăm, cu ce să trăim? Nu ni se vor întâmpla cine ştie ce nenorociri? Nu ne vom îmbolnăvi? Nu vom muri? Nu se va îmbolnăvi, nu va muri cineva din familie?” Să ne păstrăm calmul şi liniştea sufletească. N-are rost să adăugăm la necazurile pe care le avem deja altele care încă nu au venit şi poate nici nu vor veni vreodată. Cele mai mari suferinţe ale vieţii mele, scrie un umorist, sunt cele provocate de nenorociri care nu s-au întâmplat niciodată.

Ne spune Isus în Evanghelie: „Nu vă îngrijoraţi, spunând: «Ce vom mânca, cu ce ne vom îmbrăca?» Este o providenţă, este un Tată în cer, care ştie de ce aveţi nevoie”. Unui sfânt celebru, lumea îi oferea bani. El refuza, zicând: „Pentru astăzi, îmi ajung banii pe care îi am”. „Bine, mâine, poimâine, în zilele ce urmează, din ce o să trăieşti?” Răspunsul era: „Garantaţi-mi voi că voi trăi mâine, poimâine, în zilele ce urmează, şi vă voi primi banii”.

Ce să ne dorim, ce să-i cerem lui Dumnezeu pentru anul care vine? Să păstreze şi să întărească în noi credinţa, căci fără credinţă suntem pierduţi. Să păstreze şi să întărească în noi speranţa şi convingerea că izvorul fericirii şi al păcii inimii sunt îmbrăţişarea şi acceptarea necondiţionată a voinţei sale, rămânând nezdruncinaţi în această convingere chiar şi atunci când Dumnezeu, aparent, nu ne ascultă rugăciunile.

Trăia undeva un sfânt care se ruga mult pentru alţii şi Dumnezeu îi asculta rugăciunile. Era întrebat: „Dacă Dumnezeu îţi ascultă rugăciunile, de ce nu te rogi pentru propria ta vindecare?” Sfântul era orb. Răspunsul era: „Prefer supunerea la voinţa lui Dumnezeu plăcerii de a-mi recupera vederea”. Spunea un înţelept: „Ori de câte ori Dumnezeu a voit să mă pedepsească, mi-a dat ce am dorit eu”. Dumnezeu ştie mai bine ce avem noi nevoie şi va veni ceasul în care îi vom mulţumi că nu a răspuns la tot ce i-am cerut noi. Îl rugăm să ne păstreze în iubirea sa, în anul pe care îl vom începe, spunând cu P. Aubry, un preot francez misionar în China: „Simt că îmbătrânesc; anii romantici ai vieţii mele s-au dus unul după altul; Dumnezeul meu, fă să îmbătrânesc în iubirea ta”.