en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

31 decembrie
Ajunul Anului Nou
4.

 

Iată-ne în ultima zi a anului. Iată-ne la ultima predică din acest an. Despre ce să vă vorbesc la această predică? Despre fericirea pe care ne-am urat-o unii altora în prima zi a acestui an şi pe care n-am avut-o? Despre suferinţele pe care nu ni le-am urat la începutul acestui an şi care, în schimb, ne-au însoţit în fiecare zi? Despre progresul ştiinţei şi tehnicii, despre succesele sportive, despre realizările economiei în acest an pe care îl încheiem? Nu, despre aceste lucruri are cine să vă vorbească. Mai degrabă să facem un bilanţ în ceea ce priveşte sufletele noastre: să vedem realizările sau nerealizările, succesele sau eşecurile în ceea ce priveşte activitatea, munca pe care am desfăşurat-o pentru sfinţirea şi mântuirea sufletelor noastre.

Ce a însemnat anul N. pentru comunitatea noastră? În aparenţă, nimic deosebit. Un an ca toţi ceilalţi de mai înainte, în care s-au născut x copii, s-au cununat y perechi de tineri şi au murit z bătrâni. Dar nu aceasta trebuie să ne reţină atenţia, ci trebuie să ne reţină atenţia binefacerile cele multe cu care ne-a copleşit Dumnezeu în acest an şi la care noi am corespuns atât de rău! Atâtea haruri şi binefaceri pe care ni le-a dat: sănătatea şi puterea de muncă, pâinea de toate zilele, sfânta Liturghie, pe care am avut-o nu numai în fiecare duminică, ci în fiecare zi, pe care am neglijat-o din nepăsare, masa sfintei Împărtăşanii, pe care Dumnezeu ne-a întins-o permanent şi de care nu ne-am apropiat. Marele har al acestui an au fost sfintele misiuni ce s-au ţinut: acele predici înflăcărate care ar fi trebuit să înmoaie şi cărămizile din pereţii bisericii şi care par să nu fi înmuiat şi să nu fi întors nici o inimă omenească, deoarece nu s-a văzut după ele nici o îndreptare, nici un progres în bine.

Exista în Berlin o stradă ce se numea Aleea Victoriei, pentru că de-a lungul ei se aflau statuile eroilor naţionali. Dar la cutremur toate statuile s-au prăbuşit şi s-au mutilat, pierzând care un picior, care o mână, care capul şi, de atunci, poporul a schimbat numele străzii, numind-o strada Invalizilor. Aşa ceva s-a întâmplat şi în comunitatea noastră: văzând cum creştinii ticseau biserica, înghesuindu-se la Spovadă şi Împărtăşanie, îi puteai numi comunitatea eroilor, a sfinţilor; dar văzând peste câteva săptămâni aceeaşi răceală, aceeaşi indiferenţă, îi puteai numi comunitatea invalizilor, căci au revenit la aceleaşi boli şi infirmităţi ale sufletului. Nu ştiu dacă aş putea să spun în această clipă: „Iată, cutare, de la misiuni, vine duminica la biserică, cutare bea mai puţin, cutare înjură mai puţin”.

În această ultimă zi a anului, cu siguranţă că Dumnezeu se plânge de noi ca odinioară în sfânta Carte: „Cu puteam face mai mult viei mele în anul care a trecut şi nu am făcut? Căci, iată, în loc să găsesc roade frumoase, struguri frumoşi, n-am găsit decât agurida păcatului şi a indiferenţei, care îmi strepezeşte dinţii...”

Marea binefacere a lui Dumnezeu în anul acesta a fost că s-a îndurat de noi, ne-a cruţat, nu ne-a chemat la el în timp ce eram în duşmănie cu el.

Cu toate urările de mulţi ani pe care şi le-au făcut oamenii la începutul acestui an, zilnic în lume în acest an au murit peste 100.000 de oameni. Pe câţi dintre aceştia moartea i-a găsit pregătiţi? Vai, poate cei mai mulţi au început în acest an o veşnicie de chinuri, de suferinţă în Iad; cât va ţine această veşnicie de suferinţă pe care au început-o? Întotdeauna! Dacă un osândit ar vărsa o lacrimă la o mie de ani, când lacrimile lui ar forma un ocean, veşnicia ar fi încă la început. Iată, poate, motivul cel mai puternic pentru care să-i aducem astăzi mulţumiri lui Dumnezeu: că nu ne-a chemat la judecată în acest an, când eram vrednici de osândă şi ne-a lăsat timp de îndreptare de convertire.

În aceste ore care încheie anul, tot ce este zgomot pe faţa pământului se face auzit: hăitul din gură, pocnetul bicelor, sunetul tălăncilor şi tot ce poate face zgomot este pus în funcţie. De ce? Ca nimeni să nu mai poată dormi în ultimele ceasuri ale anului. Tot vacarmul acesta să ne aducă aminte de cuvintele sfântului Pavel: „Fraţilor, a sosit ceasul să ne trezim din somn”. Să ne întrebăm ce am făcut. Pe cine am ofensat de atâtea ori în anul care a trecut? Unde sunt acum? Unde aş fi putut, sau unde aş fi meritat să fiu?

„Fraţilor”, zice sfântul Pavel, „dezbrăcaţi-vă de omul cel vechi şi de faptele lui şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu”.

Lăsând în urmă anul vechi, să lăsăm în urmă omul vechi şi să păşim în anul nou ca oameni noi, hotărâţi de a fi mai buni decât în anul care atrecut.