en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

3 ianuarie
4. Numele lui Isus

 

Era obiceiul, la romanii păgâni din vechime, ca, atunci când murea cineva, când era îngropat, să i se pună mortului în gură o monedă, un ban. Se spunea că sufletul mortului are de trecut o apă, un râu, şi i se punea banul în gură ca să aibă cu ce plăti barca sau podul peste această apă. Şi de la romani a rămas acest obicei care se mai observă ici-colo şi la noi cu ocazia înmormântării; la poduri se dau bani de pomană sau când este pus mortul în groapă i se pun bani în sicriu. Aceasta a fost o superstiţie la păgânii din vechime şi este un lucru nepermis pentru creştini. Dar ce am vrut să spun eu cu acest obicei păgân? Viaţa noastră pe pământ este o călătorie, avem şi noi de trecut peste o apă, peste oceanul zbuciumat al acestei vieţi. Avem şi noi nevoie de o monedă pe care să o ţinem în gură pentru a trece cu bine această apă, pentru a ajunge cu bine spre locurile fericite ale Paradisului. Şi această monedă este numele preasfânt al lui Isus, pe care îl sărbătorim astăzi şi pe care trebuie să-l avem mereu în gură.

Există, spune sfântul Pavel, un nume care este mai presus de orice nume, şi oricine îl va invoca se va mântui. Şi spune sfântul Marcu în Faptele Apostolilor că nu li s-a dat oamenilor alt nume sub cer, prin care să se poată mântui, decât numele sfânt al lui Isus. Veacuri de-a rândul oamenii Vechiului Testament au dorit să cunoască acest nume şi cu ochii ridicaţi spre cer strigau: „Deschide, Doamne, cerul şi coboară, ca să ne fie cunoscut numele tău!” Şi, când a sosit timpul mântuirii, îngerul Gabriel, o dată cu vestea cea bună, a adus din cer şi numele aceluia care avea să se nască din Fecioara Maria: „Îi vei pune Pruncului numele de Isus”, i-a zis îngerul în somn lui Iosif, adică Mântuitor, „pentru că el va mântui poporul de păcate”.

Maria şi Iosif au ascultat de porunca lui Dumnezeu; la opt zile după naştere, când copilul a fost circumcis după obiceiul evreiesc, a fost chemat pentru prima dată cu numele de Isus. Şi îndată ce acest nume a apărut, regii pământului au fost puşi în mişcare. Regele Irod îl caută pentru a-l omorî, alţi trei regi din trei părţi ale pământului vin de departe, pentru a-i cunoaşte numele, pentru a-l adora, pentru a-l recunoaşte ca stăpân al lor. Au urmat apoi 30 de ani, în care timp se părea că acest nume a fost dat uitării; îl rostea numai o femeie, Maria, atunci când îşi chema copilul la masă; îşi amintea de el şi îl rostea un meseriaş modest, Iosif, atunci când îl învăţa pe Fiul lui Dumnezeu meseria de lemnar. Rosteau acest nume copiii din Nazaret, când se jucau împreună cu Isus. Apoi, timp de trei ani, numele lui Isus era pe toate buzele evreilor, era numele celui mai mare profet, al celui mai mare făcător de minuni.

După trei ani, acest nume a fost văzut scris pe o cruce ca fiind numele unui răufăcător, ca fiind numele unuia care a încercat să se facă rege: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. Dar după moartea pe cruce, acest nume a devenit atotputernic. Paraliticului care cerea de pomană, Petru şi Ioan i-au spus: „Iată, nu avem nici aur, nici argint ca să-ţi dăm, dar ceea ce avem îţi dăm: în numele lui Isus Cristos, Nazarineanul, scoală-te şi umblă”. Şi îndată, spun Faptele Apostolilor, i s-au îndreptat şi i s-au întărit coapsele şi fluierele picioarelor şi a început să umble normal. Prin mijlocirea acestui nume, Biserica în faşă a început să facă semne şi minuni. Acest nume s-a răspândit cu iuţeala fulgerului pe toată suprafaţa pământului.

Şi astăzi, după două mii de ani, acest nume este numele cel mai cunoscut pe pământ, este numele rostit cel mai des: unii îl pronunţă pentru a-l ataca, pentru a-l înjura, alţii spre a-l adora. Acest nume este primul cuvânt pe care îl învaţă copilaşul o dată cu cuvintele „tată” şi „mamă” şi este ultimul cuvânt pe care îl rosteşte omul pe patul de moarte. Acest nume a fost întotdeauna, pentru sfinţi şi pentru creştinii cei buni, un cuvânt plăcut ca un fagure de miere, a fost pentru ei tărie şi lumină. A pronunţa acest nume, scria sfântul Bernard, înseamnă a-ţi lumina mintea, a-ţi întări voinţa, a-ţi potoli imboldurile patimilor, a-ţi uşura necazurile, a fi eliberat de dorinţele rele.

Sfântului Francisc de Assisi, când pronunţa acest nume, inima îi bătea atât de puternic încât mai-mai să-i spargă pieptul, iar fericirea şi bucuria pe care o simţea înăuntrul său i se puteau citi uşor şi pe faţă. Bătrânul episcop de Antiohia, sfântul Ignaţiu, în timp ce era târât la Roma pentru a fi osândit la moarte, pentru a fi sfâşiat de dinţii fiarelor, repeta neîncetat numele sfânt al lui Isus. Călăii i-au poruncit să tacă, să nu mai pronunţe acest nume. „Voi veţi putea stinge acest nume de pe buzele mele, dar nu-l veţi putea scoate din inima mea”, le-a răspuns el. A fost sfâşiat de fiare în arenă, dar fiarele nu s-au atins de inima lui. Şi spune tradiţia că inima lui a fost găsită şi în ea a fost găsit scris acest nume: Isus. Dar să ne gândim la miile şi milioanele de martiri ce au suferit cele mai grele chinuri şi şi-au dat viaţa rostind numele preasfânt al lui Isus. Să ne gândim la miile de pustnici, de călugări, de călugăriţe, care, departe de lume, au găsit putere şi alinare, mângâiere în acest sfânt nume. Să ne gândim la misionarii care, cu jertfe de neînchipuit, pătrund până în locurile cele mai grele şi mai primejdioase pentru a face cunoscut acest sfânt nume.

Acest nume, este adevărat, este numele cel mai urât, care are cei mai mulţi duşmani, dar la fel de adevărat este că e numele cel mai iubit şi cel mai adorat de pe suprafaţa pământului. Şi câtă putere are şi astăzi numele lui Isus în Biserică! În numele lui se iartă păcatele la Spovadă: „Eu te dezleg de păcatele tale în numele…” În numele lui devenim copii ai lui Dumnezeu: „Eu te botez în numele...” Tot ce primim de la Dumnezeu, în numele lui primim, de aceea, orice rugăciune a Bisericii se încheie prin cuvintele: „Prin Cristos”.

Acest nume să ne fie drag tuturora. Acest nume să-l iubim. Să-l rostim adeseori şi cu respect. Mai ales în suferinţă, atunci când alţii ne nedreptăţesc, ne fac rău, să-l rostim din toată inima. „Fericiţi veţi fi când vă vor vorbi de rău şi vă vor face nedreptate pentru numele meu; bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci plata voastră mare este în ceruri”.