en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

5 IANUARIE
1.

 

„Copiii mei, să ne iubim unii pe alţii… Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă, pentru că îi iubim pe fraţii noştri. Cine nu-l iubeşte pe fratele său rămâne în moarte”. Expresiile sfântului Ioan ne răscolesc inima.

Iubirea înseamnă viaţă. Cine nu iubeşte e mort, nu există. O zi trăită fără iubire e o zi moartă. O familie fără iubire este o familie tristă: e un mort sau mai mulţi morţi în ea; trebuie pus steagul negru la poartă.

Mai şocantă este o altă expresie a sfântului Ioan: „Oricine îl urăşte pe fratele său este un ucigaş”, un criminal, asemenea lui Cain, care era de la Cel Rău şi l-a ucis pe fratele său, Abel. Şi de ce l-a ucis? Pentru că era invidios. Pentru că faptele sale erau rele, iar ale fratelui său erau bune. „Şi ştim, scrie sfântul Ioan, „că nici un ucigaş nu are viaţă veşnică în el”.

„Copilaşii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul”. Sfântul Ioan ne avertizează să nu ne facem iluzii. Iubirea nu înseamnă sentiment, emoţie, instinct, nici declaraţii de iubire, ci înseamnă fapte, mergând, când e cazul, împotriva sentimentului.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus simţea, fără voia ei, o mare antipatie faţă de o călugăriţă din mănăstire. Călcându-şi pe inimă, Tereza îi zâmbea prietenoasă când o întâlnea, o ajuta, îi arăta toate semnele de iubire. Într-o zi, călugăriţa respectivă o întreabă: „Soră Tereza, dar ce găseşti la mine, de îmi arăţi atâta simpatie şi iubire?” Dacă ar fi fost să-i răspundă, Tereza i-ar fi răspuns astfel: „Te iubesc pentru că îmi eşti antipatică”.

În sfârşit, Ioan ne îndreaptă privirile spre Isus, exemplu şi model de iubire şi de iertare: iubirea lui nu a constat în sentiment sau declaraţii de iubire, ci în fapte: „Noi am cunoscut iubirea lui prin aceea că şi-a dat viaţa pentru noi”. Când scria aceste cuvinte, Ioan îşi amintea de momentele dureroase petrecute la picioarele crucii, când îl privea pe Isus murind, rugându-se pentru ucigaşii săi: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”.