en-USro-RO

| Login
21 august 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Marți, 21 august 2018

Sfintii zilei
Sf. Pius al X-lea, pp. **
Liturghierul Roman
Sf. Pius al X-lea, pp. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
alb. P
Lectionar
1Tes 2,2b-8: Ne-ar fi plãcut sã vã dãm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre 
Ps 88: Îndurãrile tale, Doamne, în veci le voi cânta 
In 21,15-17: Paște mielușeii mei! Paște oile mele!

Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 20-a de peste an


Timpul Adventului

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI, 28 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Am putea spune că Evanghelia Liturghiei de astăzi este o mică piesă de teatru, o dramă în miniatură, cu două personaje principale; un personaj pozitiv, celălalt negativ. Sunt doi bărbaţi, doi taţi de familie: unul e un om sfânt care apără viaţa, celălalt este un monstru care distruge viaţa. Primul este Iosif, tată şi soţ ideal, care îşi iubeşte familia, munceşte pentru familie, veghează permanent asupra vieţii copilului, şi face tot ce-i stă în putere ca să salveze viaţa copilului atunci când este în pericol. Evangheliile nu ne redau nici un cuvânt pe care l-ar fi rostit el. Iosif este omul tăcerii şi al ascultării, atent la ce îi spune Domnul, gata să împlinească prompt voinţa lui. Nu comentează, nu discută, nu pune întrebări. Ca la armată: se dă comanda şi ordinul se execută: „Iosife, scoală-te, ia copilul şi pe mama sa şi pleacă în Egipt, căci Irod vrea să ia viaţa Pruncului”. Iosif execută pe loc ordinul.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 24 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Regele David îi învinsese pe toţi duşmanii din jurul său şi se bucura acum de o perioadă de linişte, de pace. A profitat de ocazie ca să-şi construiască un palat regal pe colina Sionului, la Ierusalim. Dar se simţea cumva ruşinat: el locuia într-un palat luxos, iar arca Legământului, semnul prezenţei lui Dumnezeu, locuia într-un cort, afară. Se hotărăşte să-i construiască lui Dumnezeu o casă, o locuinţă, un templu. Dar, lucru neaşteptat, Dumnezeu îi zice: „Tu vrei să-mi construieşti mie o casă? Nu, eu îţi voi construi ţie o casă, un templu”. Era o profeţie care avea să se împlinească peste o mie de ani. Templul, locuinţa construită de Dumnezeu este Mesia Cristos, care se trăgea din dinastia regelui David. Cristos care avea să spună într-o zi: „Distrugeţi acest templu şi în trei zile îl voi zidi la loc”. Notează evanghelistul Ioan: se referea la templul trupului său.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 23 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Prima lectură a Liturghiei de astăzi ne duce cu mintea la poporul israelit din secolul al V-lea î.C. Evreii se reîntorseseră din robia babiloniană. Reconstruiseră templul dărâmat de Nabucodonosor. Viaţa morală a poporului însă era jalnică. În locul evreilor deportaţi în Babilon, regele Nabucodonosor adusese populaţii păgâne pe care le-a colonizat în Palestina. Evreii reîntorşi s-au amestecat cu aceste populaţii păgâne, au încheiat căsătorii mixte şi s-au lăsat contaminaţi de moravurile lor păgâne. Corupţia, decadenţa, dezordinea morală se infiltrase chiar şi în cultul adus la noul templu construit la Ierusalim. Evreii practicanţi, rămaşi fideli legii lui Dumnezeu se întrebau: unde este dreptatea lui Dumnezeu? Până când nelegiuiţii îşi vor face de cap nepedepsiţi? În numele lui Dumnezeu, profetul Malahia vesteşte că însuşi Domnul va veni în templul său, îl va curăţi de toată pângărirea, îi va îndepărta pe preoţii nedemni, va ţine judecată şi va rosti sentinţa de condamnare împotriva celor nelegiuiţi. Dar Domnul va trimite înaintea sa un crainic care să-i pregătească cum se cuvine calea, predicând convertirea. Tradiţia iudaică îl vede pe crainicul înainte-mergător în profetul Ilie. Şi astăzi, în noaptea de Paşti, la evrei uşa casei rămâne deschisă; la cina pascală e umplut un pahar cu vin – paharul lui Ilie – de care nimeni nu se atinge şi e rezervat un scaun – scaunul lui Ilie – pe care nimeni nu se aşază. În caz că Ilie vine pe neaşteptate în haine de cerşetor să găsească uşa deschisă şi să se aşeze imediat la masă. Isus le atrage atenţia evreilor de pe vremea sa: „Dacă vreţi să ştiţi, Ilie a venit deja”. Şi arată cu degetul spre Ioan Botezătorul.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 22 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

În Sfânta Scriptură, naşterea extraordinară, miraculoasă a unui copil este semnul chemării la o misiune specială din partea lui Dumnezeu. Aşa a fost naşterea lui Isaac dintr-o mamă sterilă şi foarte înaintată în vârstă. Aşa a fost naşterea lui Samson, naşterea lui Samuel destinat să devină primul mare profet al Israelului; aşa a fost naşterea lui Ioan Botezătorul şi nu putea fi altfel naşterea lui Isus din Fecioara Maria.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 21 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Cântarea Cântărilor, din care s-a citit la prima lectură, este un poem de iubire; este o bijuterie, o capodoperă a literaturii universale. În titlul ebraic al poemului, e scris: „Cea mai frumoasă cântare pe care a compus-o Solomon”. Poemul este atribuit aşadar împăratului Solomon, care, după cum ne informează Cartea I a Regilor, a compus 1005 poeme. Bibliştii sunt de părere că este vorba despre un „epitalam”, adică despre un poem de nuntă compus de un poet al curţii cu ocazia căsătoriei unui prinţ, poate chiar cu ocazia căsătoriei împăratului Solomon.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 20 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

„De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: Iată fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel”.

Era pe la anul 735 î.C. Ahaz, regele Ierusalimului, tânăr, slab, lipsit de înţelepciune, frivol, dedat la plăceri lumeşti, fără copii, a început să tremure văzând că i se clatină tronul. Regele Siriei s-a coalizat cu regele Samariei, capitala Regatului de Nord, şi armatele lor încercuiseră deja regatul Iudeii. Văzând că armatele inamice erau la hotarele ţării, regele Ahaz, pentru a ieşi din impas, intenţionează să încheie alianţe militare cu alte naţiuni păgâne. Dar profetul Isaia îl îndeamnă să se încreadă numai în Dumnezeu, nu în alianţe omeneşti. „Cere un semn ca dovadă că Dumnezeu e gata să te ajute” – îi spune profetul. Regele refuză, mascându-şi necredinţa cu pretextul religiozităţii: „Nu vreau să-l ispitesc pe Dumnezeu”. Profetul îi demască făţărnicia şi, în ciuda refuzului, îl asigură pe rege că totuşi Dumnezeu îi va da un semn: „Iată, Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu”.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 19 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

La Liturghia de azi, lecturile biblice ne prezintă istoria a două femei sterile: soţia lui Manoah, şi Elisabeta, soţia lui Zaharia, şi naşterea miraculoasă a doi copii: Samson şi Ioan Botezătorul. De altfel, în Sfânta Scriptură găsim o serie întreagă de femei sterile: Sara, Ana - mama lui Samuel, mama lui Samson, Elisabeta, dar care nasc prin intervenţia extraordinară a lui Dumnezeu. Ele prevestesc şi pregătesc maternitatea feciorelnică a Mariei, arătând concret că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 18 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dacă există un lucru pe care oamenii îl iubesc pe lumea aceasta, este dreptatea. Şi dacă e ceva care nu există pe lumea aceasta, este tot dreptatea. Cine este drept? E omul care trăieşte conform legilor prevăzute de drept. Dar la popoarele antice, nomade, analfabete nu exista vreun cod de drept scris. Când două persoane sau două clanuri încheiau o alianţă, un contract, îl parafau printr-un singur cuvânt: promit! Cel care îşi respecta promisiunea era considerat drept. Cel care o încălca era considerat trişor, trădător, infidel. Şi în acest caz, evident, primul partener era absolvit de orice obligaţie la care s-a angajat.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 18 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dacă există un lucru pe care oamenii îl iubesc pe lumea aceasta, este dreptatea. Şi dacă e ceva care nu există pe lumea aceasta, este tot dreptatea. Cine este drept? E omul care trăieşte conform legilor prevăzute de drept. Dar la popoarele antice, nomade, analfabete nu exista vreun cod de drept scris. Când două persoane sau două clanuri încheiau o alianţă, un contract, îl parafau printr-un singur cuvânt: promit! Cel care îşi respecta promisiunea era considerat drept. Cel care o încălca era considerat trişor, trădător, infidel. Şi în acest caz, evident, primul partener era absolvit de orice obligaţie la care s-a angajat.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, 17 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

De acum, sărbătoarea Crăciunului este aproape. Biserica vrea să ne facă o pregătire mai intensă pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, prin octava care începe astăzi.

Iar pentru prima zi a octavei, am citit prima pagină din Evanghelia sfântului Matei, care începe cu cuvintele: „Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham”. Mai exact, trebuia să fie tradus din textul original grec: „Cartea Genezei lui Isus Cristos”. Ştim că Biblia începe cu Cartea Genezei, în care ni se descrie crearea lumii şi a lui Adam, primul om. Cu Cristos începe o nouă Geneză, o nouă creaţie, o nouă Biblie; o nouă omenire se naşte. De altfel, apostolul Pavel îl numeşte pe Cristos noul Adam.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Sâmbătă din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Întreaga istorie a poporului ales a fost presărată cu păcate şi infidelităţi: idolatrie, nedreptate şi ipocrizie religioasă. Profeţii au avut misiunea de a striga împotriva păcatului şi a chema la pocăinţă. În prima lectură, îl auzim chemând la pocăinţă şi ameninţând pe profetul Sofonia, care a trăit pe la anul 640 î. C., cu vreo sută de ani înaintea profetului Isaia.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Sâmbătă din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Întreaga istorie a poporului ales a fost presărată cu păcate şi infidelităţi: idolatrie, nedreptate şi ipocrizie religioasă. Profeţii au avut misiunea de a striga împotriva păcatului şi a chema la pocăinţă. În prima lectură, îl auzim chemând la pocăinţă şi ameninţând pe profetul Sofonia, care a trăit pe la anul 640 î. C., cu vreo sută de ani înaintea profetului Isaia.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Vineri din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Spuneam în predica anterioară că Mântuitorul Cristos s-a făcut om şi şi-a vărsat sângele ca să ne redobândească harul sfinţitor, prin care să devenim prieteni şi copii ai lui Dumnezeu, părtaşi la viaţa dumnezeiască. Continui să vă vorbesc astăzi despre harul sfinţitor, pentru că este un lucru cu totul neînţeles, absurd, ca acest har, pe care îl primim iarăşi prin sfânta Spovadă, să-l pierdem atât de uşor, astfel încât, după o zi sau două, nici să nu ne mai putem apropia de sfânta Împărtăşanie. De ce trebuie să trăim necontenit în harul sfinţitor? Mai întâi, pentru frumuseţea, strălucirea pe care harul sfinţitor o dă sufletului nostru. Omul are înnăscută în el dorinţa de a fi ca Dumnezeu. „Veţi fi ca Dumnezeu”, le-a şoptit Ispititorul celor dintâi oameni, îndemnându-i să încalce porunca. Filosoful Bergson a spus: „Universul nu este altceva decât o maşină de fabricat dumnezei”, ceea ce exprimă situaţia omului de astăzi, care se crede Dumnezeu şi stăpânul absolut al lumii.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Joi din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Un rege renumit prin înţelepciunea şi puterea sa avea un fiu moştenitor al tronului, dornic de războaie, care nu visa decât la bătălii şi victorii. Bătrânul rege, pentru a-i tăia fiului său pofta de războaie, a pictat o sală a palatului numai cu scene zguduitoare de război. Pe un perete era reprezentat un măcel groaznic: se vedeau capete tăiate, desprinse de trup, cum se rostogoleau pe jos, mâini şi picioare tăiate, împrăştiate în toate părţile, râuri de sânge care curgeau pe pământ. Iar sub tablou, cu litere mari, erau scrise cuvintele: „Iată urmările războiului!”

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Miercuri din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Deşi profeţii l-au descris pe Mesia în cele mai mici amănunte, pe vremea lui Cristos, evreii, uitând de vechile profeţii, aşteptau un eliberator, un Mesia, cu totul altul decât cel care trebuia să vină în realitate. Nu aşteptau un Mesia eliberator al sufletelor din robia păcatelor, un întemeietor al împărăţiei veşnice, fără margini, spirituală, a sufletelor, ci ei, care de veacuri trăiau în umilinţă sub jugul, sub robia altor popoare, aşteptau acum un rege pământesc care să urce pe tronul de la Ierusalim şi să facă să reînvie timpurile glorioase ale regelui David, un comandant care pornind în fruntea unei armate puternice, să-i izgonească pe străinii care le cotropiseră ţara, să cucerească celelalte împărăţii şi să le supună la biruri.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Marţi din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Am văzut trecut pe scurt în revistă istoria poporului evreu, popor ales de Dumnezeu pentru ca din el să se nască Mântuitorul. Am văzut care a fost soarta lui de-a lungul veacurilor. Dar să vedem astăzi care a fost soarta popoarelor păgâne, înainte de venirea lui Cristos pe pământ. Mintea lor era cu totul întunecată şi s-au îndepărtat cu totul de la viaţa lui Dumnezeu, cum spune sfântul Pavel, căzând sub jugul tuturor viciilor şi păcatelor. Iată cum ni-i descrie sfântul Pavel în Scrisoarea către Romani: Ei gemeau sub povara păcatelor şi încercau zadarnic să se elibereze de greutatea care le apăsa şi le robea sufletele; de aceea, aduceau jertfe de tot felul, şi chiar jertfe omeneşti.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna a III-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Vestirea făcută Mariei este cea mai uluitoare, dar nu este unica în istoria mântuirii. În Vechiul Testament a fost vestită naşterea miraculoasă a multor personaje şi protagonişti ai planului de mântuire înfăptuit de Dumnezeu, cum a fost aceea a lui Isac, Samson, Ismail. În Noul Testament vestirea naşterii lui Isus are un preludiu în vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Sâmbătă din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Cristos, trebuind să ia un trup omenesc, să vedem acum cine sunt strămoşii de la care Cristos şi-a împrumutat carnea omenească, ce sânge a curs în venele lui.

Dacă deschidem Evanghelia după sfântul Matei, vedem că, chiar la începutul ei, ni se dă lista cu înaintaşii lui Cristos. Ceea ce surprinde în această listă este faptul că găsim în ea cinci nume de femei, şi ştim că, la evrei, în genealogii, adică în lista înaintaşilor, se treceau numai nume de bărbaţi şi niciodată nume de femei. Şi iată că printre strămoşii lui Cristos sfântul Matei pune şi cinci femei. Dar să vedem cine sunt acestea.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Vineri din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dacă în faţa ochilor ni se pune o fotografie, după acea fotografie putem recunoaşte uşor omul pe care îl reprezintă. Fotografia nu este totuna cu omul, dar între om şi fotografie există o asemănare. Şi dacă l-am văzut pentru prima oară pe acel om, putem spune: „Îl cunosc pe acesta, l-am văzut într-o fotografie”.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Joi din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Se povesteşte despre un pictor din vechime că lucra la un tablou ce reprezenta un cal. Şi era foarte necăjit, deoarece de mai mult timp se chinuia să picteze puţină spumă la botul calului şi nu reuşea aşa cum voia el. Într-o bună zi, pierzându-şi răbdarea, a izbit nervos penelul peste tablou. Dar, ca prin minune, a nimerit chiar peste botul calului şi pata lăsată de penel pe tablou era aşa cum voia el şi cum nu reuşise să facă cu toată arta sa.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Miercuri din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Evreii ajunşi în pământul făgăduit, în Canaan, după moartea lui Iosue, au fost conduşi de către judecători. Dintre judecători, cel mai important a fost Samuel, judecător (conducător) şi, în acelaşi timp, profet. Dar evreii nu erau mulţumiţi. Voiau şi ei un rege aşa cum aveau popoarele vecine. Samuel le împlineşte dorinţa. Îl unge rege şi-l face conducător al poporului evreu pe un tânăr înalt şi bine făcut din tribul lui Beniamin, pe care l-a întâlnit căutând măgăriţele tatălui său. Acesta purta numele de Saul. Învins de filisteni, Saul se sinucide, aruncându-se în propria lui sabie.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Marţi din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Să continuăm istoria poporului ales de Dumnezeu pentru ca dintr-însul să se nască Mesia. Isaac, feciorul lui Abraham, se căsătoreşte cu Rebeca şi, prin această căsătorie, credinţa lui Abraham în împlinirea făgăduinţei de către Dumnezeu se întăreşte. Din cauza foametei, Isaac este nevoit ca şi tatăl său să emigreze peste graniţele Canaanului în ţara filistenilor, dar, odată trecută calamitatea, se întoarce în ţara făgăduită lui Abraham şi urmaşilor săi de către Dumnezeu. Isaac are doi copii, pe Esau şi pe Iacob, care se urăsc de moarte. Iacob, moştenitorul lui Isac, din cauza furiei şi urii fratelui său, este nevoit să plece din Canaan în Mesopotamia şi, după 20 de ani de şedere în Haran, vine în ţara de unde plecase şi se împacă cu fratele său. Domnul îi schimbă numele în Israel. Are 12 fii, dar unul dintre ei, Iosif, este duşmănit de moarte de către fraţii săi, invidioşi pe el, pentru că tatăl lor ţinea mai mult la Iosif. Într-o zi, căzându-le în mână, se hotărăsc să-l omoare, dar, în cele din urmă, se răzgândesc şi-l vând unor negustori ce erau în trecere spre Egipt, ducând acasă tatălui lor vestea că o fiară l-a sfâşiat pe fiul său favorit. Tatăl a rămas înmărmurit. Inima sa a fost sfâşiată de durere, dar, în timp ce el jelea şi îşi rupea hainele, Iosif, fiul său, călătorea spre Egipt.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dumnezeu, hotărând să-l trimită pe Fiul său în lume, pentru ca, prin moartea sa, să ispăşească în locul oamenilor, nu l-a trimis dintr-o dată, pe nepregătite, astfel că Cristos nu a căzut pe pământ asemenea unui meteorit, ci Dumnezeu a anunţat venirea Fiului său în lume şi a pregătit această venire timp de câteva mii de ani. În acest scop, Dumnezeu şi-a ales un popor pe care l-a condus în mod minunat şi l-a păstrat timp de două mii de ani, salvându-l în anumite împrejurări, când, omeneşte vorbind, trebuia să dispară sau să fie înghiţit de alte popoare. Acest popor este poporul evreu. Din acest popor trebuia să se nască Fiul lui Dumnezeu făcut om. Acest popor a fost asemenea unei corăbii minunate, care a păstrat şi a purtat de-a lungul veacurilor speranţa întregului neam omenesc. Deşi plină de omoruri, adultere, răscoale şi alte crime de felul acesta, istoria poporului evreu nu este altceva decât istoria aşteptării acestui vlăstar, a acestei fiinţe excepţionale, pe care Dumnezeu a promis că o va ridica, a promis că se va naşte din mijlocul acestei naţiuni. De-a lungul veacurilor, milioane de evrei au trăit în această aşteptare şi cu această speranţă, nutrind în inimile lor speranţa că vor putea contempla faţa celui ce trebuia să vină. Mulţi şi-au vărsat sângele ca mărturie a acestei speranţe. Profeţii au fixat trăsăturile acestui glorios vlăstar şi evreii evlavioşi repetau zilnic textele ce se refereau la acela pe care îl numeau Mesia, Eliberatorul, Cristos, Unsul Domnului.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna a II-a, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dumnezeu, hotărând să-l trimită pe Fiul său în lume, pentru ca, prin moartea sa, să ispăşească în locul oamenilor, nu l-a trimis dintr-o dată, pe nepregătite, astfel că Cristos nu a căzut pe pământ asemenea unui meteorit, ci Dumnezeu a anunţat venirea Fiului său în lume şi a pregătit această venire timp de câteva mii de ani. În acest scop, Dumnezeu şi-a ales un popor pe care l-a condus în mod minunat şi l-a păstrat timp de două mii de ani, salvându-l în anumite împrejurări, când, omeneşte vorbind, trebuia să dispară sau să fie înghiţit de alte popoare. Acest popor este poporul evreu. Din acest popor trebuia să se nască Fiul lui Dumnezeu făcut om. Acest popor a fost asemenea unei corăbii minunate, care a păstrat şi a purtat de-a lungul veacurilor speranţa întregului neam omenesc. Deşi plină de omoruri, adultere, răscoale şi alte crime de felul acesta, istoria poporului evreu nu este altceva decât istoria aşteptării acestui vlăstar, a acestei fiinţe excepţionale, pe care Dumnezeu a promis că o va ridica, a promis că se va naşte din mijlocul acestei naţiuni. De-a lungul veacurilor, milioane de evrei au trăit în această aşteptare şi cu această speranţă, nutrind în inimile lor speranţa că vor putea contempla faţa celui ce trebuia să vină. Mulţi şi-au vărsat sângele ca mărturie a acestei speranţe. Profeţii au fixat trăsăturile acestui glorios vlăstar şi evreii evlavioşi repetau zilnic textele ce se refereau la acela pe care îl numeau Mesia, Eliberatorul, Cristos, Unsul Domnului.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Sâmbătă din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

După săvârşirea păcatului strămoşesc, puntea de legătură între Dumnezeu şi neamul omenesc s-a rupt. Omenirea zăcea neputincioasă în duşmănie cu Dumnezeu, lipsită de harul sfinţitor, fără dreptul la mântuire, şi singură nu se mai putea ajuta, nu se mai putea salva. Păcatul săvârşit împotriva unui Dumnezeu infinit cuprindea o răutate, o jignire infinită, şi omul mărginit nu-i poate aduce lui Dumnezeu pentru păcatul comis decât ispăşire mărginită. Să zicem că un om oarecare şi-ar fi dat viaţa ca ispăşire pentru ceilalţi oameni. Ce valoare avea ispăşirea unui păcătos? Să zicem că Dumnezeu ar fi creat un om sfânt, lipsit de păcatul strămoşesc şi de celelalte păcate, şi acesta ar fi murit pentru fraţii săi; dar nici această jertfă n-ar fi valorat. Sau să zicem că Dumnezeu ar fi dat tuturor oamenilor harul unei mari căinţe şi cu toţii s-ar fi îmbrăcat în sac şi cenuşă; dar nici aceasta n-ar fi fost de ajuns. Sau să zicem că Dumnezeu, printr-un act al bunăvoinţei sale, ar fi iertat toată omenirea fără nici un fel de ispăşire. Dar dreptatea lui Dumnezeu nu ar fi permis lucrul acesta. „Dacă eu vă sunt Tată”, spune Dumnezeu prin gura profetului Malachia, „unde este onoarea mea? Şi dacă sunt Domnul, Stăpânul, unde este respectul cuvenit?”

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Vineri din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Ne spune o legendă că Adam şi Eva, după ce au săvârşit păcatul şi au primit de la Dumnezeu porunca să părăsească paradisul pământesc, la plecare, au mai aruncat o ultimă privire peste plaiurile însorite şi acoperite cu flori fermecătoare ale paradisului. Inima le era plină de jale şi de durere; nicicând nu aveau să mai vadă această încântătoare grădină. Atunci l-au rugat pe Dumnezeu să le dea măcar o floare pe care să o ducă în surghiunul lor, ca o amintire din paradisul pe care l-au pierdut. Şi atunci, Dumnezeu le-a dat un crin. Aşa avem noi crinul, cea mai frumoasă floare, floarea paradisului.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Joi din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

O străveche legendă a grecilor ne vorbeşte despre un oarecare Prometeu, care, în mândria sa, s-a răsculat împotriva zeilor, voind să-i răstoarne şi să se aşeze în locul lor. Pentru a-şi atinge scopul, pentru a deveni puternic, mai întâi a furat focul din cer, el fiind acela care a adus focul pe pământ. Dar zeii l-au pedepsit pentru fapta sa îndrăzneaţă. A fost legat cu lanţuri de o stâncă din Munţii Caucazului. Zilnic venea câte un vultur şi ciugulea câte o bucată de carne din trupul său, iar sărmanul înlănţuit mereu privea să vadă dacă nu vine cineva să-l elibereze, să-l scoată din lanţuri.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Miercuri din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

În viaţa marelui artist italian Leonardo da Vinci se povestesc următoarele: se spune că marele maestru tocmai terminase de pictat un mare tablou. Era capodopera, cea mai frumoasă şi mai desăvârşită lucrare a vieţii sale. Prietenii, venind la el, au rămas uimiţi de frumuseţea operei. Dar artistul avea un duşman negru la suflet, care nu putea să-i privească lucrările fără să turbeze de invidie şi ură. Într-o noapte, a pătruns pe neobservate în atelierul pictorului şi, cu o furie de nedescris, a zgâriat tabloul, l-a murdărit, apoi l-a rupt în două, de sus şi până jos. A doua zi, artistul a rămas consternat, uimit de fapta josnică a duşmanului său.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Marţi din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Timpul Adventului este o recapitulare, o retrăire a istoriei omenirii de la crearea primului om până la venirea lui Cristos în lume. De aceea, în zilele care ne-au rămas până la Crăciun, să cercetăm, să trecem prin faţa ochilor noştri, pe scurt, istoria omenirii de la fericirea paradisului pământesc până la naşterea Mântuitorului pe paiele Betleemului. Astăzi, câteva cuvinte despre paradisul pământesc.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Marţi din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Timpul Adventului este o recapitulare, o retrăire a istoriei omenirii de la crearea primului om până la venirea lui Cristos în lume. De aceea, în zilele care ne-au rămas până la Crăciun, să cercetăm, să trecem prin faţa ochilor noştri, pe scurt, istoria omenirii de la fericirea paradisului pământesc până la naşterea Mântuitorului pe paiele Betleemului. Astăzi, câteva cuvinte despre paradisul pământesc.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE, Luni din săptămâna I, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Zilele Adventului, în care ne aflăm, sunt zile de aşteptare, de pregătire, de speranţă. Din pieptul nostru vor ieşi necontenit strigăte, rugăciuni, chemări, ca Mesia, Cristos, să vină, să coboare în mijlocul nostru. De pe buzele noastre se vor desprinde înflăcăratele chemări ale proorocilor şi patriarhilor din Vechiul Testament: „O, de ai sfâşia cerurile şi ai coborî! Vino, Doamne, şi nu întârzia, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi!”

NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE (8 decembrie), 2 (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

„Mă bucur în Domnul şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu; căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi m-a acoperit cu mantia sfinţeniei”.

Cu aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, care sunt aşezate pe buzele sfintei Fecioare Maria, începe sfânta Biserică Liturghia de astăzi. Sfânta Biserică doreşte ca aceleaşi haine ale mântuirii şi sfinţeniei, care au înveşmântat-o pe preacurata Fecioară Maria, să le îmbrace fiecare creştin, şi nu hainele modei păcătoase şi ale necuviinţei. Iată ce hotărăşte Biserica în această privinţă.

NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE (8 decembrie), 1 (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Sfântul episcop German completează astfel salutul îngerului din Evanghelia de astăzi: „Bucură-te, Marie, cea plină de har, bucură-te, tu, care eşti mai sfântă decât toţi sfinţii, mai presus decât cerurile, mai cinstită decât serafimii, mai slăvită decât heruvimii, mai mărită decât toate creaturile! Bucură-te, tu, porumbiţă, care ne-ai adus ramura de măslin a păcii, pe Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl. Bucură-te, tu, palat preacurat al lui Dumnezeu şi fără prihană, în care a locuit împăratul Preaînalt!”

Duminica IV din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Un poet din vremuri de demult a scris o foarte frumoasă poezie dedicată Marelui Rege. Locuitorii unui oraş aşezat undeva departe, la marginea regatului, aşteptau cu nerăbdare vizita pe care Marele Rege promisese să le-o facă. Dar timpul trecea şi Marele Rege nu mai venea. La un moment dat, şi-au pierdut speranţa şi nu-l mai aşteptau. Dar iată că, într-o noapte, Marele Rege soseşte într-adevăr la ei. Lumea aude zgomotul trăsurilor, huruitul roţilor, dar nu-i dă nici o importanţă. Oamenii zic: „Probabil că este un tunet ce se aude din depărtări”. Se aude sunetul trâmbiţelor, galopul cailor, dar lumea zice: „E vântul”. Şi se întoarce pe partea cealaltă şi îşi continuă somnul. Marele Rege se apropie de poarta oraşului, crainicii vestesc intrarea, dar nimeni nu-i iese în întâmpinare. Regele străbate străzile pustii şi întunecate ale oraşului. Mâhnit, părăseşte oraşul, fără a se mai întoarce vreodată în el.

Duminica IV din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Evenimentul pe care îl relatează Evanghelia de astăzi este cel mai important din istoria omenirii. În momentul în care Maria a rostit cuvintele: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”, s-a întâmplat un lucru nemaiauzit până atunci şi care nici nu avea să se mai audă: cerul a coborât pe pământ, Dumnezeu, creatorul cerului şi al universului, a coborât pe planeta noastră neînsemnată, care, în comparaţie cu universul, e ca o picătură de apă într-un ocean; Dumnezeu cel nevăzut se face văzut între oameni; Dumnezeu cel nesfârşit şi necuprins se închide în sânul îngust al Fecioarei; Dumnezeu cel nesfârşit de fericit, fără a-şi pierde dumnezeirea, devine un om supus suferinţei; Dumnezeu cel nemuritor devine un om muritor; stăpânul universului îmbracă chipul sclavului. Gândindu-ne la toate acestea, ne vine să spunem uimiţi cu Maria: dar cum se poate întâmpla aceasta? Şi tot îngerul ne răspunde ca şi Mariei: la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă! S-a împlinit profeţia profetului Ieremia, care spusese: „Ca un străin vei veni pe pământ şi ca un călător care se opreşte pentru popas”.

Duminica IV din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Evanghelia Liturghiei de astăzi ne vorbeşte despre un mesaj pe care îl primeşte Iosif prin îngerul trimis de Dumnezeu. Dar mesajul trimis lui Iosif nu poate fi înţeles decât având în vedere unul anterior trimis de Dumnezeu prin acelaşi înger Mariei. Mariei, îngerul îi spune că voinţa lui Dumnezeu este ca ea să devină mamă a celui care se va chema Fiul celui Preaînalt. Lui Iosif, îngerul îi spune că voinţa lui Dumnezeu este ca el să devină tată al celui ce va salva poporul de păcatele sale.

Duminica IV din Advent, Anul A (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

În primele pagini ale Sfintei Scripturi, găsim un strigăt dureros, plin de nelinişte, ca strigătul unui părinte ce îşi caută copilul pierdut. Este strigătul lui Dumnezeu ce îl căuta pe omul căzut în păcat: „Adame, unde eşti?” Omul se ascunsese prin tufişurile Paradisului. Omul refuza întâlnirea, dialogul, prietenia cu Dumnezeu. Întorcea spatele iubirii lui Dumnezeu. „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns”. Urmaşii lui Adam, fiindcă erau goi, despuiaţi de strămoşul lor de veşmântul harului sfinţitor, au continuat să se ascundă, să trăiască în frică, pentru că le era ruşine de ochii lui Dumnezeu.

Duminica IV din Advent, Anul A (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Puţine sunt zilele care ne mai despart de sărbătoarea cea frumoasă şi plină de farmec a Crăciunului. Sfânta Biserică, în rugăciunile şi în cântările ei, ne atrage tot mai insistent atenţia: Domnul este aproape; Cristos se va naşte curând; el este la uşă; pregătiţi-vă să-l primiţi cum se cuvine. Şi tot în acest scop, face să răsune cuvintele sfântului Ioan Botezătorul, pe tot parcursul Adventului: „Pregătiţi calea Domnului!”

Când un conducător de stat vine într-o localitate, toată lumea se alarmează şi îi pregăteşte cu înfrigurare o primire cât mai frumoasă: se repară drumurile, se asfaltează şoselele, se curăţă străzile pe unde va trece acel conducător cu maşinile, cu suita sa. Se pun flori, pancarte, se văruiesc clădirile, celor dărăpănate li se pune ceva în faţă pentru a nu fi văzute, cu alte cuvinte, nu este lăsat nimic la o parte, pentru ca acel conducător să-şi facă o impresie bună despre localitatea respectivă.

Duminica III din Advent, Anul C (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Pe când sfântul Ioan boteza pe malurile Iordanului, s-a apropiat de el o delegaţie de preoţi şi leviţi, care i-au zis: „Venim la tine din Ierusalim şi suntem trimişi de căpeteniile oraşului şi ale poporului ca să te întrebăm: «Tu cine eşti?»” În predica de astăzi, aş vrea să mă opresc numai asupra acestor trei cuvinte: „Tu cine eşti?” Această întrebare să ne-o punem fiecare dintre noi: „Cine sunt eu?” Sfântul Bernard îi scria Papei Eugen aceste cuvinte: „Nu vei fi înţelept dacă nu te vei cunoaşte pe tine însuţi. Pentru ce atâta curiozitate în a cerceta lumea din afară şi atâta scăpare din vedere în a cerceta lumea dinăuntrul nostru? Întoarce-te la tine, află cine eşti. Să nu fim ca ochiul care pe toate le vede, iar pe sine nu se vede. Îţi mărturisesc că nici o neştiinţă nu este mai primejdioasă decât aceea de a nu te cunoaşte pe tine însuţi. Dacă nu vei cunoaşte filosofia, literatura, mecanica, legile, medicina, te vei putea mântui; dar dacă nu te vei cunoaşte pe tine însuţi, nu te vei mântui”.

Duminica III din Advent, Anul C (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

„Fraţilor, bucuraţi-vă mereu în Domnul; şi iarăşi vă spun, bucuraţi-vă!” (Fil 4, 4-7)

Primele trei duminici ale Adventului ne vorbesc despre cele trei chemări fundamentale ale creştinului. Chemarea la speranţă, în prima duminică: „Ridicaţi-vă capetele, pentru că e aproape mântuirea voastră”. Chemarea la pocăinţă, în duminica a doua: Ioan predică un botez al convertirii şi al iertării păcatelor. Glasul lui răsună în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului!” Chemarea la bucurie, astăzi, în duminica a treia.

Duminica III din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dintre toate cuvintele ce au ieşit din gura lui Ioan Botezătorul şi pe care le-am auzit în Evanghelia Liturghiei de astăzi, cel mai mult ne reţine atenţia reproşul pe care el îl aruncă în faţă evreilor: „În mijlocul vostru este acela pe care voi nu-l cunoaşteţi”. De necrezut. Veacuri de-a rândul evreii suspinaseră, se rugaseră, îl aşteptseră pe Cristos, iar când a coborât în mijlocul lor, nu l-au cunoscut. Şi cu toată învăţătura şi minunile săvârşite de Isus sub ochii lor, au rămas în orbirea lor până la moarte; nu l-au cunoscut, de aceea, l-au şi ucis.

Duminica III din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Iudeii au trimis la Ioan, în pustiu, o delegaţie formată din preoţi şi leviţi, care i-au pus direct această întrebare: „Cine eşti tu?” Şi Ioan le-a spus cine era.

Această întrebare să ne-o punem fiecare dintre noi în ziua de astăzi: omule, cine eşti tu? Cum te-a creat pe tine cel care te-a creat? Pentru ce te-a creat? Cine eşti tu?... La această întrebare ne ajută să răspundem sfântul Ambroziu când zice: „Omule, tu eşti un tablou, un chip. Cel ce te-a lucrat este Domnul Dumnezeul tău. El şi-a făcut în tine autoportretul, căci te-a făcut după chipul şi asemănarea lui. Cel ce te-a lucrat e un atât de mare artist. Nu distruge acest tablou, acest chip sublim din tine, care a fost făcut nu cu vopsele, nu modelat în ceară, ci a lucrat cu harul, cu însăşi viaţa lui Dumnezeu”. Iată demnitatea, nobleţea cea mare a omului, iată cine eşti. Chipul său, Dumnezeu nu şi l-a imprimat în trupul, în carnea noastră, ci în sufletul nostru.

Duminica III din Advent, Anul A (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

„Fraţilor, fiţi răbdători până la venirea Domnului Isus Cristos!” Sărbătoarea Crăciunului fiind aproape, sfânta Biserică vrea să ne pregătească cu grijă sufletele şi inimile pentru apropiata venire a Domnului. Ea doreşte ca inimile să nu ne fie tulburate, zbuciumate, descurajate din cauza suferinţelor şi necazurilor ce se abat la tot pasul asupra noastră, sau din cauza răutăţii şi necazurilor pe care ni le fac cei din jur, deoarece Cristos, Principele Păcii, nu poate veni în ziua Crăciunului decât în inimile unde domnesc pacea şi dragostea. De aceea, sfânta Biserică ne repetă astăzi minunatele cuvinte ale sfântului Iacob: „Fraţilor, fiţi răbdători până la venirea Domnului. Aşa cum plugarul aşteaptă recolta robotind îndelung de primăvara, când aruncă sămânţa între brazde, până toamna, când îşi vede recolta în hambar, la fel, şi voi fiţi răbdători în suferinţă şi întăriţi-vă inimile, căci Domnul care vă va mângâia este aproape. Iar dacă alţii, fraţilor, vă supără şi vă chinuiesc viaţa cu vorbele şi răutăţile lor, nu numai că nu trebuie să vă răzbunaţi, dar nici să nu vă plângeţi, nici să nu-i judecaţi. Judecătorul stă deja înaintea uşii, el îi va judeca. Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare de la proorocii care au vorbit şi au suferit pentru numele Domnului”.

Duminica II din Advent, Anul C (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

După ce am ascultat cu atenţie cele trei texte biblice, dacă ar fi să dăm un nume acestei duminici, am putea să o numim duminica aşteptării. În prima lectură este în aşteptare Ierusalimul care, după mulţi ani de jale şi suferinţă, aşteaptă să se întoarcă acasă fiii săi eliberaţi, în sfârşit din robia Babilonului. În a doua lectură, apostolul Pavel îi pregăteşte pe creştinii din Filipi care aşteptau cu înfrigurare a doua venire a lui Cristos; îi pregăteşte pentru ziua întâlnirii cu Domnul. În textul evanghelic, Ioan Botezătorul îi pregăteşte pe ţărmul Iordanului îndemnându-i la pocăinţă pe iudeii care aşteptau şi ei cu înfrigurare venirea lui Mesia.

Duminica II din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

În viaţa lui Leonardo da Vinci se povesteşte că acesta terminase de pictat un nou tablou; era capodopera vieţii sale. Prietenii săi au venit a doua zi să-l admire. Dar ce le-a fost dat să vadă? Un vechi duşman al pictorului, un om rău şi invidios, care trata cu ură lucrările lui Leonardo şi nu putea suporta succesul şi faima acestuia, s-a strecurat neobservat în atelierul maestrului, a murdărit complet tabloul şi a făcut o tăietură de sus până jos, distrugându-l. Ne putem imagina consternarea şi mâhnirea artistului văzându-şi distrusă capodopera vieţii sale! E ceea ce s-a întâmplat cu capodopera mâinilor lui Dumnezeu: cu tabloul, cu portretul pe care Dumnezeu şi l-a făcut, l-a întipărit în sufletul omului. Duşmanul lui Dumnezeu, Satana, l-a murdărit, l-a desfigurat, l-a distrus; l-a desfigurat nu numai în primii noştri părinţi, ci şi în urmaşii săi.

Duminica II din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Glasul lui Ioan, care chema poporul la pocăinţă, făcea să răsune pustiul: „Mesia e aproape; pregătiţi-i calea; munţii şi dealurile să se plece, văile, prăpăstiile să se umple!” Şi, la strigătele lui, iudeii şi toţi cei din Ierusalim se botezau în râul Iordan şi-şi mărturiseau păcatele.

Prin glasul lui Ioan Botezătorul, în ziua de astăzi ne vorbeşte, de fapt, Biserica şi ne cheamă la pocăinţă. Cristos e aproape, naşterea lui e aproape: pregătiţi-i calea, aşa cum făceau iudeii pe malul Iordanului, prin pocăinţă, mărturisindu-vă ca şi ei păcatele. De fapt, dorinţa Bisericii este ca noi să începem de pe acum să ne gândim şi să ne pregătim pentru Spovada de la Crăciun. Cum vom face o bună mărturisire a păcatelor? Ne-o spune Ioan Botezătorul: munţii, dealurile mândriei să plece. De ce oare omul nu se spovedeşte? De ce nu vrea să-şi recunoască păcatele? Din mândrie nu vrea să se plece, să se umilească; crede că îşi înjoseşte demnitatea dacă şi-ar recunoaşte păcatele în faţa lui Dumnezeu şi în faţa preotului, care iartă la Spovadă păcatele în numele lui Dumnezeu.

Duminica II din Advent, Anul A (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Cu cât ne apropiem mai mult de sărbătoarea Naşterii Domnului, cu atât glasul sfântului Ioan Botezătorul se face mai insistent auzit la sfânta Liturghie. „Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui”. Drumurile întortocheate, adică minciunile, vorbele, făţărniciile, intrigile şi clevetirile pe la spate să devină drumuri drepte. Drumurile colţuroase ale certurilor, invidiei, duşmăniei să devină drumuri netede. Munţii, colinele mândriei, ale îngâmfării, ale încrederii în sine să se plece. Văile şi hăurile sufletului tău pustiu şi gol să se umple cu fapte bune. Cristos vrea să locuiască de Crăciun în sufletul nostru, nu ca odinioară în grajdul Betleemului, ci vrea să găsească o locuinţă frumoasă şi bine pregătită. Cum îi vom pregăti lui Cristos locuinţa pentru Crăciun? Smulgând, distrugând buruienile sălbatice, tufişurile păcatelor, ale pornirilor rele, care ne năpădesc şi ne sufocă sufletul.

Duminica I din Advent, Anul C (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Textul evanghelic al Liturghiei de azi ne poartă cu mintea la a doua venire a lui Cristos: „Atunci îl veţi vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.”

Isus a venit în lume la împlinirea timpurilor; a fost o venire în umilinţă şi suferinţă. Va veni din nou la sfârşitul timpurilor; va fi o venire cu putere şi slavă mare. Noi trăim acum amintindu-ne de prima sa venire şi aşteptând a doua sa venire. Un lucru ne surprinde ascultând Evanghelia de astăzi. Adventul este prin excelenţă timpul speranţei, iar Isus, descriind evenimentele de la sfârşitul timpurilor vorbeşte despre fenomene cosmice înspăimântătoare, despre groază, nelinişte, aşteptare, veghere, dar nu pomeneşte cuvântul speranţă. S-ar spune că Isus nu cunoaşte speranţa. Evangheliile sinoptice nu relatează vreo referire a lui Isus la speranţă. Dar iată că după Înviere această temă a speranţei explodează în scrisorile sfântului Pavel şi în celelalte scrieri ale apostolilor. Speranţa, împreună cu credinţa şi iubirea, este o componentă esenţială a existenţei creştine: „Acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi dragostea” (1Cor 13,13).

Duminica I din Advent, Anul C (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Toate cele trei lecturi biblice prevăzute pentru Liturghia duminicii de astăzi, prima din Advent, ilustrează un singur gând, o singură realitate pe care noi o constatăm cu uşurinţă: istoria omenirii şi istoria vieţii fiecăruia dintre noi este dominată de o luptă, de un război permanent între lumină şi întuneric, între bine şi rău, între împărăţia lui Cristos şi împărăţia Satanei. Şi este uşor de constatat că forţele întunericului şi ale răului par mai puternice decât forţele luminii şi ale binelui. Duşmanii lui Dumnezeu, prigonitorii, par întotdeauna victorioşi, iar cei buni sunt întotdeauna îngenuncheaţi. Dar din toate lecturile răzbate un îndemn de încurajare, de speranţă, de bucurie adresat celor buni, celor drepţi: să nu se lase pradă descurajării, pesimismului. Să aibă răbdare. Va veni o zi în care Dumnezeu va ţine judecata, va face dreptate. Victoria finală va fi a celor drepţi. În cele din urmă, binele va ieşi învingător.

Duminica I din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Putem spune că pentru catolici astăzi este Anul Nou: anul nou liturgic, bisericesc, bineînţeles, care cuprinde acelaşi număr de zile ca şi anul civil. Deosebirea este că el începe şi se încheie la date diferite. Dar există o deosebire şi mai mare, cea de conţinut.

Anul civil este o înşiruire de zile, săptămâni, luni, anotimpuri care nu amintesc nimic. Reflectă doar mişcările şi ritmurile Cosmosului, ale unor corpuri cereşti: rotirea zilnică a Pământului în jurul axei sale, rotirea anuală a Pământului în jurul Soarelui, ceea ce determină apariţia anotimpurilor, precum şi alternarea luminii şi a întunericului, a căldurii şi a frigului. E o veşnică repetare, o veşnică revenire. E un ciclu, un cerc. Anul civil începe şi revine exact în punctul de unde a plecat, ca iarăşi să o ia de la capăt.

Duminica I din Advent, Anul B (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Intrând astăzi în Advent, Biserica ne învaţă de la bun început ce trebuie să însemne pentru noi acest timp al Adventului; el are pentru noi o dublă semnificaţie: mai întâi, este un timp de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului, când cinstim prima venire a Fiului lui Dumnezeu în lume, şi, în al doilea rând, amintindu-ne de prima venire, mintea noastră trebuie să se îndrepte spre a doua venire a lui Cristos de la sfârşitul lumii. Sfârşitul lumii! Aceste două cuvinte bagă spaima în oameni. Lumea nu poate să le audă fără să se cutremure. În schimb, pentru cei care-l urmează pe Cristos, venirea a doua a lui Cristos înseamnă speranţă, aşteptare şi bucurie.

Duminica I din Advent, Anul A (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Adventului

Dacă aţi ascultat cu atenţie prima lectură pe care Biserica o propune astăzi la sfânta Liturghie, aţi remarcat că în cuvintele ei se află accente de o sfâşietoare durere şi de o jale ce seamănă a disperare. Sunt cuvintele poporului ales, ale evreilor, care departe de ţara lor, de casele şi de templul lor drag, se aflau la Babilon sub jugul robiei. Şi acolo, printre străini şi în ţară străină, se tânguiau, rugându-l pe Dumnezeu să le uite fărădelegile pentru care fuseseră pedepsiţi, să-şi întoarcă faţa către ei, să-i elibereze din robia în care gemeau. Şi iată că profetul Ieremia le trimite din Ierusalim o scrisoare celor ce zăceau în robia babiloniană, în care, printre altele, le spune: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război, pe care i-am dus de la Ierusalim la Babilon: «Zidiţi case şi locuiţi-le, sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor. Luaţi-vă neveste şi vă căsătoriţi, însuraţi-vă copiii, măritaţi-vă fetele şi vă înmulţiţi acolo unde sunteţi, ca să nu vă împuţinaţi. Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei». Căci iată ce zice Domnul: «De îndată ce vor trece 70 de ani ai Babilonului, îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa mea cea bună, aducându-vă înapoi în ţara voastră. Căci eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde»”.

DUMINICA A IV-A DIN ADVENT, Anul A (Pr. Paul Agu)
Timpul Adventului

În această ultimă duminică a Adventului, Biserica ne pune din nou în faţa operelor minunate ale lui Dumnezeu pentru a retrezi în noi credinţa şi speranţa. Căci, după cum se spune psalmistul, „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei care locuiesc pământul”.

DUMINICA A III-A DIN ADVENT, Anul A (Pr. Cristian Burcă)
Timpul Adventului

Suntem deja în duminica a III-a din Advent, iar Biserica ne invită să ne continuăm drumul de pregătire pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Adventul este un timp de aşteptare, un timp de pregătire. Dar Adventul este şi un timp de bucurie, şi nu întâmplător această duminică se numeşte şi „duminica bucuriei”.

DUMINICA A II-A DIN ADVENT, Anul A (Pr. Iosif Tiba)
Timpul Adventului
Un scriitor contemporan de spiritualitate punea pe seama lui Dumnezeu aceste uimitoare cuvinte: „Credinţa nu mă surprinde pe mine; iubirea, nici aceasta nu mă surprinde; însă speranţa, iată ce mă surprinde cu adevărat, deoarece este uimitor să priveşti acei oameni care, văzând cum toate trec, continuă să creadă că mâine va fi mai bine. Rămân surprins de ei chiar şi eu însumi” (Victor Sion, Vivere l’attimo presente).
DUMINICA I DIN ADVENT, anul A (Pr. Daniel Budău)
Timpul Adventului
Astăzi, când celebrăm prima duminică din Advent, începem şi un nou an liturgic. Prin intrarea în noul an liturgic, parcurgem o nouă etapă, o nouă perioadă din viaţa noastră. După ce duminica trecută l-am sărbătorit pe Isus Cristos, Regele Universului, iată că astăzi marcăm un nou început în istoria mântuirii personale. În perioada care va urma, Biserica va avea ca punct de reper sărbătoarea Naşterii Domnului. Mesajul ei şi fiecare manifestare a sa vor fi impregnate de apropiata venire a Domnului între oameni. Dar care este adevăratul spirit care ar trebui să caracterizeze pregătirea noastră pentru venirea Domnului?