en-USro-RO

| Login
20 august 2018

Omilia Duminicii

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 20 august 2018

Sfintii zilei
Ss. Bernard, abate, înv. **; Samuel, profet
Liturghierul Roman
Sf. Bernard, abate, înv. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
alb, P
Lectionar
Sir 15,1-6: Îl va umple de Duhul înțelepciunii și al înțelegerii
Ps 118: Învațã-mã, Doamne, hotãrârile tale 
In 17,20-26: Tatã, vreau ca acolo unde sunt eu sã fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat.

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 20-a de peste an


Timpul Craciunului

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Cuvântul lui Dumnezeu din Liturghia de azi ne vorbeşte despre iubire şi despre lipsa de iubire.

Cel care nu iubeşte, ne spune sfântul Ioan în prima lectură, rămâne întru moarte. Iubirea este viaţă. Cine nu iubeşte, nu există, e un mort, e un cadavru intrat în putrefacţie, care răspândeşte în jurul său o duhoare otrăvită care îi omoară şi pe cei din jurul său.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Copiii mei, să ne iubim unii pe alţii… Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă, pentru că îi iubim pe fraţii noştri. Cine nu-l iubeşte pe fratele său rămâne în moarte”. Expresiile sfântului Ioan ne răscolesc inima.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

După ce Ioan Botezătorul a spus, arătând cu degetul spre Isus, iată Mielul lui Dumnezeu, doi dintre ucenicii săi, Ioan şi Andrei s-au luat după Isus. Văzând că vin după el, Isus se întoarce şi îi întreabă: „Pe cine căutaţi?” „Învăţătorule, unde locuieşti?” „Veniţi şi vedeţi!” S-au dus şi în ziua aceea au rămas la el. Ce vor fi discutat împreună? Cei doi trebuie să-şi fi povestit viaţa lor. Îi vor fi spus lui Isus dorinţele lor, preocupările şi necazurile lor, speranţele şi planurile lor de viitor.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

La Liturghia de ieri, sfântul apostol Ioan ne-a vorbit despre copiii lui Dumnezeu. Astăzi, tot în prima lectură, sfântul Ioan ne spune că şi Diavolul are copii. Pământul acesta este locuit numai de două familii foarte numeroase: familia lui Dumnezeu şi familia Diavolului. Există copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului. Primii trăiesc în comuniune cu Dumnezeu, în prietenie cu el, sunt legaţi de el. Ceilalţi trăiesc în comuniune, în prietenie cu Cel Rău şi sunt legaţi de el. Copii ai Satanei! Cuvintele acestea ne înspăimântă. Există în lume o sectă satanică, de închinători la Satana, care se numeşte Copiii Satanei. Dar nu numai membrii acestei secte sunt copii ai Satanei. Sunt mult mai mulţi. Copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului trăiesc în lume cot la cot, sunt amestecaţi unii cu alţii. Cum îi putem deosebi pe unii de alţii? Unii au coarne, alţii nu? Nu, fiindcă nu au coarne nici unii, nici alţii.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Citind în continuare, la sfânta Liturghie, din Evanghelia sfântului Ioan, astăzi ne-a fost dat să auzim un episod foarte frumos şi instructiv: Isus îşi alege primii ucenici. Unul dintre cei doi ucenici, care a auzit cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu”, şi s-a luat pe urmele lui Isus, a fost Andrei. Acesta avea un frate cu numele de Simon şi l-a adus la Isus. Isus l-a fixat cu privirea. Când, în Evanghelie, găsim expresia „l-a fixat cu privirea”, suntem avertizaţi că în momentul acela se întâmplă un lucru deosebit de important. L-a fixat cu privirea şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona. De acum, te vei chema Chefa, adică piatră, stâncă”.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

În calendarul catolic pentru ziua de azi este fixată sărbătoarea sfântului Nume al lui Isus. Pentru noi cei de azi, nu are mare importanţă numele pe care îl purtăm. Purtăm numele pe care ni l-au pus părinţii la Botez; dar părinţii puteau să ne pună oricare alt nume. Dar la vechile popoare semite, inclusiv la evrei, numele nu se punea la întâmplare. El exprima esenţa, chemarea, misiunea unei persoane. De aceea când chema pe cineva la o misiune specială Dumnezeu îi schimba numele: Avram devine Abraham, Iacob devine Israel, Simon devine Petru, Levi devine Matei, Saul devine Pavel.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Era obiceiul, la romanii păgâni din vechime, ca, atunci când murea cineva, când era îngropat, să i se pună mortului în gură o monedă, un ban. Se spunea că sufletul mortului are de trecut o apă, un râu, şi i se punea banul în gură ca să aibă cu ce plăti barca sau podul peste această apă. Şi de la romani a rămas acest obicei care se mai observă ici-colo şi la noi cu ocazia înmormântării; la poduri se dau bani de pomană sau când este pus mortul în groapă i se pun bani în sicriu. Aceasta a fost o superstiţie la păgânii din vechime şi este un lucru nepermis pentru creştini. Dar ce am vrut să spun eu cu acest obicei păgân? Viaţa noastră pe pământ este o călătorie, avem şi noi de trecut peste o apă, peste oceanul zbuciumat al acestei vieţi. Avem şi noi nevoie de o monedă pe care să o ţinem în gură pentru a trece cu bine această apă, pentru a ajunge cu bine spre locurile fericite ale Paradisului. Şi această monedă este numele preasfânt al lui Isus, pe care îl sărbătorim astăzi şi pe care trebuie să-l avem mereu în gură.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Era obiceiul, la romanii păgâni din vechime, ca, atunci când murea cineva, când era îngropat, să i se pună mortului în gură o monedă, un ban. Se spunea că sufletul mortului are de trecut o apă, un râu, şi i se punea banul în gură ca să aibă cu ce plăti barca sau podul peste această apă. Şi de la romani a rămas acest obicei care se mai observă ici-colo şi la noi cu ocazia înmormântării; la poduri se dau bani de pomană sau când este pus mortul în groapă i se pun bani în sicriu. Aceasta a fost o superstiţie la păgânii din vechime şi este un lucru nepermis pentru creştini. Dar ce am vrut să spun eu cu acest obicei păgân? Viaţa noastră pe pământ este o călătorie, avem şi noi de trecut peste o apă, peste oceanul zbuciumat al acestei vieţi. Avem şi noi nevoie de o monedă pe care să o ţinem în gură pentru a trece cu bine această apă, pentru a ajunge cu bine spre locurile fericite ale Paradisului. Şi această monedă este numele preasfânt al lui Isus, pe care îl sărbătorim astăzi şi pe care trebuie să-l avem mereu în gură.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ecoul cântecelor de Crăciun nu s-a stins încă, şi iată că Biserica, la Liturghia de azi, ne îndreaptă gândurile spre sfârşitul dureros al copilului Isus. El va fi dus la moarte aşa cum un miel nevinovat este dus la înjunghiere. Aţi reţinut din Evanghelie că Ioan Botezătorul, văzându-l pe Isus venind spre el, a zis: „Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii!” În Vechiul Testament, jertfa de miei era cea mai cunoscută. În ajunul Paştelui, fiecare familie jertfea câte un miel. În templul din Ierusalim, se jertfeau zilnic câteva mii de miei. Sângele mielului înjunghiat ajungea până peste gleznele preoţilor de serviciu la templu. Oamenii erau conştienţi de păcatele lor, voiau să se elibereze de povara apăsătoare a păcatelor. Voiau să-şi treacă propriile păcate asupra mieilor de jertfă, pentru ca, o dată cu moartea mieilor, să fie distruse şi păcatele lor şi să fie iertaţi de Dumnezeu.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Textele din Sfânta Scriptură, care s-au citit la Liturghia de azi, scot în evidenţă câteva lucruri fundamentale pentru viaţa noastră creştină. Mai întâi, credinţa: credinţa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Evanghelia pe care am auzit-o este o mărturisire de credinţă pe care o face Ioan Botezătorul. Văzându-l pe Isus venind către el, Ioan a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Eu am văzut şi mărturisesc că el este Fiul lui Dumnezeu”.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Textele din Sfânta Scriptură, care s-au citit la Liturghia de azi, scot în evidenţă câteva lucruri fundamentale pentru viaţa noastră creştină. Mai întâi, credinţa: credinţa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Evanghelia pe care am auzit-o este o mărturisire de credinţă pe care o face Ioan Botezătorul. Văzându-l pe Isus venind către el, Ioan a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Eu am văzut şi mărturisesc că el este Fiul lui Dumnezeu”.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sfântul apostol Ioan, în prima lectură a Liturghiei, nu poate să-şi stăpânească uimirea în faţa unei realităţi extraordinare: „Vedeţi cât de mare este iubirea pe care ne-a arătat-o nouă Tatăl. El a voit să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Şi nu numai că ne numim, dar suntem cu adevărat!” Prin copilul din ieslea Betleemului, noi am devenit copii ai lui Dumnezeu. În grota Betleemului nu s-a născut numai Isus, Fiul lui Dumnezeu, ci ne-am născut noi, cu toţii, la noua viaţă a lui Dumnezeu, căci, prin Isus şi prin naşterea lui Isus, noi am devenit copiii lui Dumnezeu. Cum ar trebui să ne răsune în urechi cuvintele pe care sfântul Leon cel Mare le spunea creştinilor la predică, la Crăciun: „Recunoaşte-ţi, creştinule, demnitatea! Nu eşti fiul unui rege sau al unui împărat, ci mult mai mult, eşti fiul lui Dumnezeu!” Sfântul Augustin e de părere că textul sfântului Ioan, în care ne spune că suntem copii ai lui Dumnezeu, ar trebui să fie scris cu litere de aur şi pus în toate bisericile într-un loc unde toţi să-l poată vedea şi citi, pentru a deveni toţi creştinii conştienţi de demnitatea lor.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

În istoria Israelului au fost mulţi profeţi. Ultimul profet al Vechiului Testament a fost Ioan Botezătorul. În vorbirea noastră obişnuită profet este unul care prevesteşte lucruri care se vor întâmpla în viitor. În Sfânta Scriptură însă, cuvântul profet are un alt înţeles: profetul este cel care vorbeşte, nu cuvintele sale proprii, ci cuvintele lui Dumnezeu, vorbeşte în numele lui Dumnezeu.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Îi sărbătorim azi pe sfântul Vasile cel Mare şi pe sfântul Grigore din Nazianz. Doi sfinţi care au avut o mulţime de trăsături comune. Amândoi s-au născut în familii profund creştine, din părinţi creştini ideali. Vasile provenea dintr-o familie cu zece copii, care a dat Bisericii trei episcopi, trei sfinţi: pe el, Vasile, episcop de Cezareea, pe sfântul Grigore, episcop de Nisa, şi pe sfântul Petru, episcop de Sebaste. Sfântul Grigore provenea şi el dintr-o familie ce a dat Bisericii patru sfinţi: este vorba de el, Grigore, episcop de Nazianz, apoi de Constantinopol, mama sa, sfânta Nona, o soră a sa, sfânta Gorgonia, şi un frate, sfântul Cezar.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

După ce Biserica, timp de o săptămână şi mai bine, ne-a îndreptat privirile spre un Dumnezeu ce se umileşte până într-atât încât se naşte ca om într-un grajd, acolo unde se nasc şi trăiesc animalele, în Evanghelia de azi, ne îndreaptă privirile spre un om cu totul asemănător în umilinţă lui Cristos. Este Ioan Botezătorul. Ioan a rămas surprins şi speriat când preoţii şi leviţii de la Ierusalim l-au luat drept cine nu era. „Nu”, se apără el, „nu sunt nici Mesia, nici Ilie, nici marele profet”. „Atunci, cine eşti tu?” Şi aici se vede umilinţa lui Ioan: „Eu sunt unul care nu sunt vrednic nici măcar să-i dezleg curelele sandalelor lui Cristos”. La vremea aceea, numai sclavii se aşezau în faţa stăpânilor în genunchi şi le dezlegau curelele încălţămintei, ajutându-i să se descalţe. Ioan nu se considera vrednic să fie nici măcar sclavul lui Isus.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Iată-ne în ultima zi a anului. Iată-ne la ultima predică din acest an. Despre ce să vă vorbesc la această predică? Despre fericirea pe care ne-am urat-o unii altora în prima zi a acestui an şi pe care n-am avut-o? Despre suferinţele pe care nu ni le-am urat la începutul acestui an şi care, în schimb, ne-au însoţit în fiecare zi? Despre progresul ştiinţei şi tehnicii, despre succesele sportive, despre realizările economiei în acest an pe care îl încheiem? Nu, despre aceste lucruri are cine să vă vorbească. Mai degrabă să facem un bilanţ în ceea ce priveşte sufletele noastre: să vedem realizările sau nerealizările, succesele sau eşecurile în ceea ce priveşte activitatea, munca pe care am desfăşurat-o pentru sfinţirea şi mântuirea sufletelor noastre.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Iată-ne în ultima zi a anului. Iată-ne la ultima predică din acest an. Despre ce să vă vorbesc la această predică? Despre fericirea pe care ne-am urat-o unii altora în prima zi a acestui an şi pe care n-am avut-o? Despre suferinţele pe care nu ni le-am urat la începutul acestui an şi care, în schimb, ne-au însoţit în fiecare zi? Despre progresul ştiinţei şi tehnicii, despre succesele sportive, despre realizările economiei în acest an pe care îl încheiem? Nu, despre aceste lucruri are cine să vă vorbească. Mai degrabă să facem un bilanţ în ceea ce priveşte sufletele noastre: să vedem realizările sau nerealizările, succesele sau eşecurile în ceea ce priveşte activitatea, munca pe care am desfăşurat-o pentru sfinţirea şi mântuirea sufletelor noastre.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Peste câteva ceasuri, vom spune adio anului, ne vom lua rămas-bun de la anul care s-a scurs. Cu ce sentimente trăim acest sfârşit de an? Desigur, cu unele sentimente de tristeţe, de melancolie, de regret, chiar dacă, în anul ce a trecut, nu am avut parte de prea multe bucurii, chiar dacă nu ni s-au împlinit speranţele şi urările de fericire pe care ni le-am făcut la începutul anului. Orice sfârşit este trist, căci ne aduce aminte de marele sfârşit, de sfârşitul vieţii. Cu anul care s-a scurs, viaţa noastră s-a mai scurtat cu un an, suntem cu un pas mai aproape de mormânt. Dar, de fapt, acesta n-ar trebui să fie un motiv de întristare, căci credinţa ne spune că, după acest sfârşit, urmează un nou început: la sfârşitul urcuşului, e piscul muntelui, la sfârşitul iernii, este primăvara, anotimpul florilor, la sfârşitul nopţii, e lumina aurorei. La sfârşitul vieţii, este o altă viaţă, trăită în casa Tatălui ceresc.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ne aflăm în ultima zi a anului. O zi ca toate celelalte zile, am zice. Şi totuşi, este o zi deosebită de celelalte. Cu toată larma pe care o fac astăzi urătorii şi mascaţii, cu toată febra pregătirii Revelionului, în adâncul fiinţei noastre ne răscolesc gânduri şi sentimente pe care nu le cunoaştem în celelalte zile ale anului. Este gândul la timpul ce aleargă şi nu se mai întoarce; este nostalgia timpului dus pentru totdeauna, este gândul că viaţa noastră, şi aşa scurtă, s-a mai scurtat cu un an.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Te Deum laudamus, Te Dominum confitemur.

Suntem în ultima zi a anului. În toate bisericile din lume, în această zi i se înalţă lui Dumnezeu imnul Te Deum, imnul de laudă şi mulţumire pentru toate binefacerile cu care ne-a copleşit în cele 365 de zile ale anului care s-a scurs.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sfântul Ioan, în prima lectură a Liturghiei, are un îndemn şi un cuvânt de încurajare pentru toate vârstele. El se adresează copiilor, spunându-le că Dumnezeu le iartă păcatele de dragul copilului Isus născut pe pământ. Se adresează tinerilor, încurajându-i să rămână tari în războiul crâncen pe care îl are de purtat cu Cel Rău. Iar arma pe care le-o recomandă în acest război este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă se vor lăsa călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu, de Evanghelie, şi-au asigurat victoria.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Mai era acolo, când l-au prezentat părinţii pe Isus la templu, şi o bătrână cu numele de Ana. Avea 84 de ani. Viaţa nu-i oferise multe bucurii. Moartea bărbatului i-a distrus căminul în floarea tinereţii. Trăise cu bărbatul ei în căsătorie numai şapte ani. Cum fetele, la evrei, se căsătoreau la 12 ani, tânăra nevastă a rămas văduvă la numai 19 ani. De peste 60 de ani, trăia în văduvie, singură, părăsită, neajutorată, neluată în seamă. Ne-o putem imagina: bătrână, cu faţa acoperită de riduri, încovoiată, fără putere, sprijinindu-se în toiag, considerată de toţi că face de pomană umbră pământului, că nu o mai strânge Dumnezeu. Un gol imens în viaţa ei: 60 de ani de singurătate! Dar un gol pe care Ana a ştiut să-l umple cu Dumnezeu. A găsit soluţia ca să nu cadă în disperare. Şi-a oferit viaţa lui Dumnezeu; îl slujea ziua şi noaptea, prin rugăciuni şi posturi, neîndepărtându-se de templu. Viaţa ei era o jertfă permanentă ce se înălţa spre Dumnezeu ca fumul de tămâie.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sunt mişcătoare cuvintele pe care apostolul Ioan, în prima lectură, le adresează creştinilor de toate vârstele. Se adresează mai întâi copilaşilor. Apoi se adresează bătrânilor şi, în sfârşit, celor tineri. Dacă am fost atenţi la Evanghelie, am remarcat în ea personaje ce aparţin celor trei vârste. Printre copilaşi îl găsim pe Isus, pe care părinţii îl oferă lui Dumnezeu la templul din Ierusalim. Acest copilaş este mic, mic de tot. Se hrăneşte la pieptul mamei sale, plânge ca orice copil, apoi îi cresc dinţişorii, creşte încetul cu încetul, are trei ani, apoi şase, apoi începe să meargă la şcoală, învaţă să scrie, să citească, ajunge la vârsta pubertăţii, a adolescenţei şi, urmând sfaturile mamei sale, sub ochii grijulii ai lui Iosif, Isus – cum spune evanghelistul – creştea şi înainta în înţelepciune, în vârstă şi în har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sfântul Ioan, în prima lectură a Liturghiei, ne vorbeşte şi astăzi despre lumină şi întuneric. Două gânduri se desprind din cuvintele auzite în prima lectură. Dumnezeu este lumină. În această lumină, noi îl vedem, îl cunoaştem pe Cristos. Vedem, de asemenea, urmele paşilor săi, ca noi să putem călca pe urmele lui, să trăim aşa cum el a trăit, să împlinim poruncile şi legile Domnului, aşa cum el le-a împlinit. O cunoaştere teoretică a lui Cristos, o credinţă abstractă în Cristos este absolut inutilă. A-l cunoaşte pe Cristos, fără a merge pe urmele lui, fără a împlini poruncile lui, este minciună, ipocrizie, viaţă trăită în întuneric.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ne amintim cei mai în vârstă de timpurile când nu era curent electric. Casele erau slab luminate de lămpi şi opaiţe; nici vorbă de becuri pe stradă. Dacă astăzi sunt mult mai luminate casele şi străzile, în schimb, e noapte şi mult mai întuneric în sufletele oamenilor.

PREDICI PENTRU ZILELE FERIALE DIN TIMPUL CRĂCIUNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ascultând Evanghelia Liturghiei de azi, nu ne vine a crede urechilor. Nu ştim ce să admirăm mai mult: umilinţa Fiului lui Dumnezeu? Umilinţa Mamei lui Dumnezeu? Înţelepciunea şi cuminţenia bătrânului Simeon? „Părinţii lui Isus l-au dus la Ierusalim ca să-l prezinte Domnului”. Cărui Domn? Nu era el însuşi Domnul? Isus, „deşi Dumnezeu, scrie apostolul Pavel, nu a ţinut cu tot dinadinsul să apară egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine, a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor” (Fil 2,6-7). Pe copilul din braţele Mariei nimic nu-l trădează a fi Dumnezeu; e un copil ca toţi ceilalţi copii.

BOTEZUL DOMNULUI, Anul B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ascultând Evanghelia Liturghiei de astăzi, nu ştim ce să admirăm mai mult: descoperirea dumnezeirii lui Isus de către Tatăl său ceresc sau umilinţa sfântului Ioan Botezătorul? Mai mult decât toate acestea, trebuie admirată, poate, smerenia Mântuitorului; el, care nu cunoaşte umbră de păcat, se aşază astăzi în rând cu păcătoşii şi primeşte din mâinile lui Ioan botezul pocăinţei. El nu s-a mulţumit numai să ne predice necontenit umilinţa, să ne recomande locul de pe urmă, ci a voit să meargă înaintea noastră printr-o viaţă care, de la sărăcia Betleemului până la crucea Calvarului, n-a fost decât un şir neîntrerupt de umilinţe. Văzându-l astăzi pe Cristos pe malul Iordanului, în rând cu cei păcătoşi, ne răsună în urechi cuvintele pe care sfântul Bernard ni le adresează: „Ruşinează-te, ţărână îngâmfată! Un Dumnezeu s-a făcut mic şi tu vrei să devii mare? Dacă tu, om fiind, nu vrei să urmezi exemplul altui om, închipuindu-ţi că îţi micşorezi demnitatea, urmează-l măcar pe Creatorul tău. Şi dacă nu vrei să-l urmezi pe toate căile pe care el a umblat, urmează-l măcar pe acea cale care l-a condus să îmbrace veşmântul nimicniciei tale”.

BOTEZUL DOMNULUI, Anul B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Celebrăm astăzi o nouă epifanie, o nouă manifestare a lui Cristos. Am zice, a treia epifanie. Prima Epifanie a fost la Crăciun, când Cristos s-a descoperit păstorilor evrei. A doua Epifanie a avut loc atunci când Cristos s-a descoperit păgânilor reprezentaţi prin magii veniţi din Răsărit.

BOTEZUL DOMNULUI, Anul A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Noi toţi, cei care ne aflăm acum în această biserică pentru a sărbători Botezul Domnului, suntem oameni botezaţi. În primele zile ale existenţei noastre pământeşti am fost aduşi la biserică şi, în momentul în care preotul ne-a turnat pe cap apa Botezului, s-a petrecut cu noi ceea ce s-a întâmplat cu Isus în momentul în care Ioan l-a botezat în apa Iordanului: cerurile ni s-au deschis. Din acel moment, accesul în cer a fost posibil. Duhul Sfânt a coborât asupra noastră, nu sub formă de porumbel ca asupra lui Isus, ci într-o formă nevăzută, dar reală. Vocea Tatălui s-a făcut auzită şi pentru noi: „Acesta este Fiul meu preaiubit”. Prin Botez, Dumnezeu ne-a adoptat ca fii ai săi.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătoarea de astăzi a Epifaniei Domnului a fost în sfânta Biserică una dintre cele mai importante sărbători chiar de la începutul creştinismului. În ziua de astăzi, Cristos s-a făcut cunoscut pentru prima dată popoarelor păgâne. Faptul că pe pereţii catacombelor din Roma s-au descoperit până în prezent nu mai puţin de 10 picturi care îi prezintă pe cei trei magi, unul dintre tablouri datând din jurul anului 100, ne spune cât de mult preţuiau primii creştini acest eveniment, găsirea lui Mesia de către păgâni.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Toţi sfinţii părinţi ai Bisericii sunt de acord că cei trei împăraţi veniţi din Răsărit la Betleem au fost mari oameni de ştiinţă, savanţi în ştiinţele astronomice. Dar nu puţini sunt aceia care afirmă că au fost şi prezicători care citeau în stele: chiar sfântul Matei, în Evanghelia sa, îi numeşte magi, deoarece se ocupau cu magia, cu vrăjitoria, cu farmecele. Dar ajunşi la ieslea lui Cristos, au lepădat, o dată cu necredinţa lor, şi meseria aceasta diabolică. Pe drept cuvânt ne spun evangheliştii că s-au întors pe altă cale: au venit idolatri şi vrăjitori, s-au întors creştini şi adoratori ai Dumnezeului adevărat. Căci, deşi le-au rămas numele de magi, în realitate, după ce l-au cunoscut pe Cristos, n-au mai fost magi, au renunţat la magie, la meseria lor superstiţioasă de ghicitori şi vrăjitori, şi Biserica îi sărbătoreşte pe toţi trei astăzi ca pe nişte sfinţi, căci pe toţi trei îi găsim astăzi în calendar: sfinţii Gaşpar, Melchior şi Baltazar, ale căror oseminte, după cum spune tradiţia, se află în Catedrala din Köln, în Germania.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătoarea de astăzi era considerată la începutul creştinismului ca regina şi mama tuturor sărbătorilor. După cum ne spune sfântul Grigore din Nazianz, împăratul păgân Valens, asistând la ceremoniile pe care sfântul Vasile le săvârşea în biserică cu prilejul acestei sărbători, a ameţit, şi ar fi căzut dacă nu l-ar fi susţinut cei din jurul său; atât de maiestuoase, de impresionante erau acele ceremonii. Împăraţii creştini de la începutul Bisericii ţineau să ia parte împreună cu tot poporul la slujba şi ceremoniile sărbătorii de astăzi, iar unii dintre împăraţi dădeau dispoziţie ca 7 zile înaintea acestei sărbători şi 7 zile după, tribunalele să fie închise. Această sărbătoare, în care Cristos s-a arătat pentru prima dată păgânilor, este ziua chemării noastre la credinţă; este ziua în care Dumnezeu ne-a smuls din puterea întunericului şi ne-a aşezat în împărăţia luminii sale. Astăzi, cei mulţi, veniţi de la Apus şi Răsărit, au început să vină şi să stea la masă împreună cu Abraham, Isaac şi cu Iacob, în timp ce fiii împărăţiei au fost aruncaţi în întunericul cel mai dinafară.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Celebrăm astăzi marea solemnitate a Epifaniei Domnului. „Epifania” este un cuvânt de origine greacă şi înseamnă manifestare, descoperire, revelaţie, apariţie. Dar ce epifanie, ce apariţie a Domnului sărbătorim azi? Domnul nu şi-a făcut apariţia deja la Crăciun? Ba da. De fapt, sunt două epifanii ale Domnului. La prima, Domnul s-a dezvăluit celor ce făceau parte din sânul poporului evreu: Iosif, Maria, Elisabeta, Ioan Botezătorul, păstorii de la Betleem, Simeon şi Ana, bătrânii de la templul din Ierusalim. În epifania de astăzi, Cristos se dezvăluie popoarelor păgâne, care trăiau în afara poporului evreu, reprezentate prin magii păgâni veniţi din Răsărit la Betleem.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătorim astăzi Epifania Domnului. „Epifanie” înseamnă dezvăluire, arătare. Isus, Fiul lui Dumnezeu, se dezvăluie păgânilor reprezentaţi prin cei trei magi care sosesc la Betleem călăuziţi de o stea. Este o sărbătoare plină de farmec, mai ales pentru creştinii de aici, din Orient. Aceşti trei magi şi steaua ce i-a călăuzit i-au fascinat întotdeauna pe creştini şi le-au stimulat imaginaţia. Celor care aţi fost în pelerinaj la Betleem, în ziua de Crăciun, v-am amintit de fântâna din Bazilica „Naşterii Domnului”. Aceea ar fi fântâna la care magii şi-ar fi adăpat cămilele. Şi tot în acea fântână ar fi căzut steaua ce i-a călăuzit la Betleem. Pelerinii veniţi din Europa la Betleem descriu în jurnalele lor de călătorie că în apropiere de grota naşterii Domnului era o masă: pe acea masă şi-au pus magii darurile. Şi tot la acea masă, Maria şi Iosif au mâncat împreună cu Magii.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Există o strânsă legătură între mesajul pe care ni l-a transmis cuvântul lui Dumnezeu în sărbătoarea Anului Nou şi cel pe care ni-l transmite cuvântul lui Dumnezeu în ziua de azi, în sărbătoarea Epifaniei. În ziua de Anul Nou, am citit cuvintele din Cartea Numerelor: „Domnul să facă să lumineze faţa lui peste tine şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea”.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„A venit Domnul, Regele nostru; în mâinile lui sunt domnia, puterea şi mărirea”. Cu aceste cuvinte începe Liturghia sărbătorii de astăzi a Epifaniei. Iar când Regele vine pe lume, supuşii vin de pretutindeni să-i prezinte felicitările, omagiile, cadourile. Cei dintâi care vin să prezinte omagiile şi cadourile sunt păstorii; o fac chiar în noaptea în care Cristos se naşte. Peste o săptămână, vin rudele, vecinii, cunoştinţele; este un obicei străvechi, mai ales în Orient, ca, la câteva zile după ce mama aduce un copil pe lume, rudele, vecinii, cunoştinţele, naşii să vină şi să prezinte felicitări şi cadouri pentru mamă şi copil. Aşa a apărut în Biserică sărbătoarea Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu, la 1 ianuarie, care la început se numea sărbătoarea felicitării Maicii Domnului.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Am auzit în prima lectură a Liturghiei un imn de laudă pe care îl înalţă înţelepciunea lui Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi se numeşte Epifania Domnului. Epifanie este un cuvânt grecesc care înseamnă manifestare, arătare. Cristos se manifestă, se arată celor trei magi, trei păgâni, trei oameni de ştiinţă, trei astronomi veniţi din ţinuturile Orientului. Sărbătoarea de azi ne aminteşte unul dintre primele pelerinaje făcute la Betleem; nu primul, căci înaintea magilor au mers la iesle păstorii, au mers locuitorii din Betleem şi din cătunele învecinate, cărora păstorii le-au vorbit despre Prunc

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

În unele ţări ale lumii, sărbătoarea de azi, sărbătoarea Epifaniei, este sărbătoarea copiilor; e o zi mult aşteptată de copii, pentru că e ziua cadourilor pe care copiii le primesc astăzi în amintirea darurilor pe care copilul Isus le-a primit de la magii veniţi din Răsărit. De fapt, Epifania e o sărbătoare îndrăgită şi aşteptată nu numai de copii, dar şi de cei în vârstă. De aceea, împăraţii de odinioară ai Bizanţului porunceau ca sărbătoarea Epifaniei să dureze o săptămână întreagă. Magii, care i-au adus lui Isus în dar aur, smirnă şi tămâie, ne aduc şi nouă astăzi în dar învăţăturile cele mai frumoase şi mai preţioase.

EPIFANIA DOMNULUI, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Cu multe sute de ani înainte de naşterea lui Cristos, profetul Isaia a scris cuvintele din prima lectură: popoarele vor umbla în lumina ta. În a doua lectură, sfântul Pavel face cunoscut că nu numai poporul evreu, ci toate popoarele, chiar şi cele păgâne, sunt chemate la credinţă şi la mântuirea adusă de Cristos

DUMINICA A II-A DUPĂ CRĂCIUN, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Evanghelia pe care am auzit-o la Liturghia de astăzi am ascultat-o pentru a treia oară în această perioadă a Crăciunului. Biserica ne-a propus-o în ziua de Crăciun, ne-a propus-o la Liturghia din ultima zi a anului, astăzi ne-a propus-o din nou. Este vorba despre Prologul, adică despre începutul Evangheliei sfântului Ioan, care trebuie să fie ascultat mereu pentru a aprofunda misterul Cuvântului lui Dumnezeu, care s-a făcut trup. Acest text de la începutul Evangheliei sfântului Ioan, spune sfântul Augustin, ar trebui să fie scris cu litere de aur şi pus în toate bisericile, în locurile unde poate fi văzut şi citit cel mai bine. De altfel, până la ultima reformă liturgică, acest text era scris cu litere aurite pe o foaie pusă în ramă şi stătea permanent în partea stângă a altarului. Preotul citea acest text la sfârşitul fiecărei Liturghii.

DUMINICA A II-A DUPĂ CRĂCIUN, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Tot ce s-a citit acum din Sfânta Scriptură sunt cuvinte greu de înţeles pentru voi. Cuvintele acestea sunt scrise pentru oamenii mari, şi chiar oamenii mari le înţeleg greu. Dar eu o să iau acum câteva cuvinte simple din Evanghelia pe care am auzit-o şi o să vi le explic. Spune sfântul Ioan, în Evanghelie, că Isus, care a venit în lume, a fost ca o lumină puternică, strălucitoare, care străluceşte noaptea şi alungă întunericul. Odată, un băiat ţinea în mână o lumânare aprinsă. Era noapte. Un om îl întreabă: „De unde ai lumina asta, de unde vine?” Copilul stinge lumânarea şi zice: „Mai întâi, spune-mi dumneata unde s-a dus lumina aceasta, ca să-ţi spun eu de unde a venit”. Aţi văzut, când e cerul senin, cum cade câte o stea foarte luminoasă; apare deodată, nu ştim de unde, străbate cerul şi apoi dispare, nu ştim unde merge, ce se întâmplă cu ea. Aşa a fost cu Isus, a apărut deodată, a fost 33 de ani, cât a trăit pe pământ, ca o stea care străbate cerul, şi apoi a dispărut. De unde a venit? De la Dumnezeu. Unde a plecat? Tot la Dumnezeu.

DUMINICA A II-A DUPĂ CRĂCIUN, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Legea Vechiului Testament poruncea ca femeia ce va naşte un copil, în cea de a patruzecea zi după naştere, să meargă la templu, ca să se cureţe prin rugăciune. Preacurata Fecioară Maria, deşi îl zămislise pe Isus în chip minunat şi rămăsese fecioară şi după naştere, şi nu era supusă legii de curăţăre, totuşi, din smerenie, s-a supus şi ea acestei legi. Se prezintă deci la uşa templului şi se supune slujbei de curăţare. A adus cu ea în dar doi porumbei, darul celor săraci, căci nu avea de unde să aducă un miel, aşa cum obişnuiau să aducă cei bogaţi la o asemenea ocazie. Slujba era pe sfârşite, când intră Simeon, un bătrân slujitor al templului. Pentru credinţa lui puternică şi pentru viaţa cinstită, Dumnezeu îi făgăduise că nu va muri înainte de a-l fi văzut pe cel aşteptat de neamuri, pe Mesia. Adânc mişcat şi plin de fericire, îl ia în braţele sale tremurătoare şi, ridicându-şi ochii spre cer, rosteşte: „Acum, slobozeşte-l, Doamne, pe robul tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta, pe care ai făgăduit-o înaintea tuturor popoarelor”. Maria şi Iosif rămân adânc impresionaţi de credinţa acestui bătrân şi cuvintele lui le umplu inimile de bucurie şi de mulţumire. Dar această bucurie încetează când bătrânul Simeon adaugă: „Pruncul acesta este semnul ce va stârni împotrivire, e pus spre prăbuşirea şi ridicarea multora din Israel. Şi o sabie ascuţită va străpunge inima mamei sale”. Acest copil va fi semnul căruia i se va sta împotrivă.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Astăzi, în prima zi a anului celebrăm una din cele mai frumoase sărbători, sărbătoare închinată maternităţii Mariei. Titlul complet al sărbătorii de azi este: Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu.

Iată un privilegiu unic pe care Dumnezeu îl face unei femei: Maria e fecioară înainte de a naşte, e fecioară la naştere, rămâne fecioară şi după naşterea lui Isus. Urmând cursul naturii, o femeie pentru a deveni mamă, nu poate să rămână fecioară. Pentru a culege rodul maternităţii, trebuie să piardă floarea fecioriei. E ceea ce se întâmplă şi în lumea plantelor, a copacilor: pentru a aduce rod, trebuie să-şi piardă floarea. E normal să ne punem întrebarea: cum s-a putut întâmpla acest lucru cu Maria? Însăşi Maria a pus mirată întrebarea când îngerul i-a adus vestea că îl va naşte pe Mesia: cum se va întâmpla aceasta, de vreme ce, de comun acord cu Iosif, am renunţat să devin mamă? Răspunsul vine prompt: pentru oameni acest lucru este cu neputinţă, dar nu pentru Dumnezeu. Vei zămisli şi vei naşte prin puterea Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte e vorba de o minune. Pentru un ateu, pentru unul care nu crede în Dumnezeu, faptul că Maria a rămas fecioară şi după naştere e un lucru absurd, o poveste, un mit; dar nu pentru cine crede în Dumnezeu. Căci ce Dumnezeu ar fi acela care nu este atotputernic, care nu poate să facă minuni? Noi nu putem umbla cu picioarele pe apa mării ca pe stradă, nu putem să dăm vederea unui orb din naştere, nu putem să punem un paralitic pe picioare, nu putem învia un om care a murit de patru zile şi a intrat în putrefacţie. Dar toate aceste lucruri le-a făcut Cristos, fiindcă este Dumnezeu. La fel, fiindcă este Dumnezeu, Duhul Sfânt a putut înfăptui în Maria miracolul maternităţii sale feciorelnice.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Domnul să-şi îndrepte faţa senină către tine şi să-ţi dăruiască pacea”.

Cuvântul pe care îl auzim la tot pasul azi e cuvântul „pace”. Peste tot se fac demonstraţii, mitinguri de pace, tratative, conferinţe de pace şi dezarmare, iar efectul? Omenirea se înarmează într-un ritm înspăimântător. Cursa înarmărilor creşte într-un mod demenţial: 1000 de miliarde de dolari pe an în lume pentru armament; milioane de oameni, cele mai ascuţite minţi lucrează pentru armament; există atâta armament încât fiecare locuitor de pe pământ să poată fi ucis de 15 ori. Înarmarea Cosmosului. Se vorbeşte peste tot de pace, iar războiul bântuie pretutindeni pe faţa pământului. În Afganistan sunt aproape un milion de morţi în 5 ani; de atâţia ani curge sânge în Liban; este război în America Latină, în Irak şi în ţările din Africa.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Fascinaţi de vederea copilului – Dumnezeu din iesle, pe care l-am sărbătorit în aceste zile ale Crăciunului –, noi poate am lăsat-o puţin la o parte, am uitat-o pe aceea în sânul căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi s-a făcut om. Iată de ce Biserica, în ziua de azi, prima zi a anului, ne îndreaptă privirile, e adevărat, spre Cristos, dar spre Cristos din braţele Mamei sale; ne îndeamnă să-l primim pe Cristos, dar să-l primim ca şi păstorii din Betleem, din braţele Mamei sale.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Primele cuvinte cu care se întâmpină oamenii în ziua de astăzi sunt acestea: „An Nou fericit!” Şi cum aş putea să încep prima predică din acest an, dacă nu prin a vă face aceeaşi urare: „An Nou fericit!”?

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Pretutindeni oamenii astăzi îşi urează unul altuia un Nou An fericit. Aceeaşi urare o fac eu astăzi, urându-vă un Nou An fericit. Dar ce fel de fericire ne dorim şi visăm noi în noul an care a început? Fericire în familie? Note bune la învăţătură şi succes la examene? Sănătate? O căsătorie reuşită? Recoltă îmbelşugată? Dacă v-aş ura în ziua de azi numai acestea, nu v-am urat un Nou An fericit. Căci chiar dacă vi s-ar realiza toate aceste dorinţe, nu aţi fi în posesia fericirii.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Suntem în prima zi a anului. Încă un an din viaţa noastră a trecut, încă 365 de zile, cu multele lor suferinţe şi necazuri şi cu puţinele lor bucurii, au dispărut pentru totdeauna. Dacă privim în jurul nostru, vedem că unii dintre aceia care au ascultat anul trecut predica din ziua de Anul Nou nu mai sunt printre noi, au murit; pentru ei, anul N. a fost ultimul din viaţă. Dacă vom privi la anul în jurul nostru, vom vedea că iarăşi câţiva dintre aceştia, care suntem acum de faţă, nu vor mai fi. Pentru câţiva dintre noi, anul N. va fi ultimul an viaţă. Pentru cine anume? Nu ştim. Fiecare dintre noi, fie că e tânăr, fie că e bătrân, poate muri în orice clipă. De aceea, am găsit potrivit să vă vorbesc în predica aceasta, câteva minute, despre timp. Nimic nu este mai preţios în viaţa omului decât timpul, şi totuşi, nimic nu este mai puţin preţuit şi mai mult risipit decât timpul. Noi ne plângem că am pierdut un proces, că am pierdut o sumă de bani sau un lucru oarecare, dar ne plângem aşa de rar şi ne facem atât de puţine remuşcări că am pierdut timpul. Timpul ne-a fost dat de Dumnezeu ca să facem binele, şi astfel, să câştigăm împărăţia cerului. Dar noi îl folosim atât de puţin în acest scop! S-ar părea că Diavolul cunoaşte mai bine decât noi valoarea timpului, căci nu lasă nici o clipă neîntrebuinţată, zi şi noapte ne ispiteşte.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Un poet musulman (turc), Nazim Hikmet, scria într-una dintre poeziile sale aceste versuri: „Cea mai frumoasă mare e aceea pe care noi încă nu am navigat./ Cel mai frumos copil al nostru e acela care încă nu s-a născut./ Zilele noastre cele mai frumoase sunt acelea pe care încă nu le-am trăit./ Iar cuvintele mele cele mai frumoase sunt acelea pe care încă nu ţi le-am spus”.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

La începuturile Bisericii, ziua de 1 ianuarie, ziua de Anul Nou, nu era una de bucurie, cu mâncare şi băutură bună, cum este acum. Dimpotrivă, era o zi de post, de pocăinţă, de rugăciune. La păgâni, la romani, pe 1 ianuarie era sărbătorit zeul Ianus, numit bifrons, adică cel cu două feţe: cu o faţă privea spre anul ce a trecut, cu cealaltă, spre anul ce începea. Şi păgânii, în această zi, aveau nişte distracţii urâte, numite Saturnalii: era un fel de carnaval cu beţii, cu orgii. Umblau pe străzi mascaţi, strigau, făceau tămbălău mare, cu tot felul de instrumente de făcut zgomot, vorbeau murdar. Pentru ca creştinii să nu ia parte la asemenea distracţii urâte, Biserica îi chema pe fiii ei la rugăciune, post şi pocăinţă, numind ziua 1 de ianuarie Ziua Izgonirii Idolilor.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Este obiceiul din moşi-strămoşi ca, în prima zi a anului, să ne facem urări unii altora. Ce ne urăm pentru noul an? De toate: sănătate, fericire, spor în toate, viaţă lungă. Este un obicei, o tradiţie şi atâta tot. Nu ne aduce nimic. Şi anul trecut ne-am urat fericire în ziua de Anul Nou. Şi am fost mai fericiţi în anul care a trecut? Câţi au murit din această comunitate în acest an? Şi celor ce au murit li s-a urat la începutul anului trecut sănătate şi viaţă lungă. Nu le-au folosit la nimic urările.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Începem astăzi un an nou şi ne aflăm acum în casa lui Dumnezeu, ca să-l începem bine sub privirea preacuratei Fecioare Maria şi a Copilului pe care ea îl ţine în braţe. Este ziua când se fac urări. Biserica, mama noastră, în prima lectură a Liturghiei, ne face şi ea o urare. Ne adresează cuvintele cu care preoţii binecuvântau poporul în Vechiul Testament: „Iahve să te binecuvânteze şi să te păzească. Iahve să-ţi lumineze faţa şi să se îndure de tine. Iahve să-şi îndrepte faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea”.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Poarta anului vechi s-a închis pentru totdeauna şi, de câteva ceasuri, am păşit într-un an nou. Astăzi, oamenii se vizitează, îşi urează unul altuia un an nou fericit. Eu însumi vă urez din toată inima un an nou fericit. „An Nou fericit” le spune sfânta Biserică, în ziua de astăzi, tuturor copiilor săi. Dar toate urările noastre, pe care ni le spunem, nu fac noul an să ne fie mai fericit, mai bun. Acesta este un simplu obicei între oameni. Însă sfânta Biserică, dorindu-ne un an nou fericit, ne arată şi calea pe care trebuie să o urmăm, pentru ca anul pe care l-am început să fie cu adevărat fericit. Astfel, în epistola Liturghiei de astăzi, ne adresează aceste cuvinte sfântul Pavel: „Fraţilor, să ne lepădăm de orice nelegiuire şi dorinţă păcătoasă şi să trăim în această lume cu cumpătare, dreptate şi evlavie”. Deci primul lucru pe care trebuie să-l respectăm, pentru ca noul an să ne fie fericit, este cumpătarea, înfrânarea de la orice dorinţă şi poftă rea, care se împotriveşte legii lui Dumnezeu.

SFÂNTA MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie (Anul Nou), (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Urarea pe care o face sfânta Biserică fiilor săi în prima zi a anului, am auzit-o în prima lectură: „Domnul să te binecuvânteze şi să te ocrotească… Să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea”. Aceasta era formula cea mai solemnă de binecuvântare din Vechiul Testament. Ea fusese încredinţată de Moise lui Aron şi fiilor acestuia, preoţii, iar ei o rosteau asupra poporului la sfârşitul slujbelor religioase, cu ocazia marilor sărbători.

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul C, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Când Dumnezeu a creat omenirea, a început prin a crea o familie. Când Dumnezeu a voit să mântuiască omenirea, a ales cu grijă o familie în care Fiul său să se nască. Familia, spune Papa Ioan Paul al II-lea, „este unul dintre bunurile cele mai preţioase pe care le are omenirea”. Biserica ne îndreaptă astăzi privirile spre sfânta Familie din Nazaret, acea familie pe care a sfinţit-o Cristos şi în care el, cum scrie evanghelistul Luca, „creşte în înţelepciune, în vârstă, şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul C, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Când Satana, duşmanul lui Dumnezeu, al Bisericii şi al omului, vrea să lovească în Dumnezeu, să distrugă Biserica, să-l distrugă pe om, începe prin a lovi în familie, prin a distruge familia. Dacă privim situaţia familiei la ora actuală la popoarele creştine sau care se numesc creştine, ne dăm seama că este un dezastru, o adevărată tragedie. Propaganda pe toate căile a amorului liber, a sexului liber, a dus la prăbuşirea familiei. Constatăm convieţuirea fără căsătorie, convieţuirea înainte de căsătorie, ceea ce conduce, în mod inevitabil, la o căsătorie falimentară, copii abandonaţi şi nefericiţi, care se trezesc cu două-trei rânduri de părinţi divorţaţi şi recăsătoriţi, legalizarea avortului, legalizarea divorţului şi, culmea monstruozităţii şi a pervertirii, legalizarea căsătoriei homosexualilor şi a lesbienelor, în ţări care se consideră civilizate, precum Franţa sau Germania. Prăbuşirea, degradarea familiei, complotul organizat împotriva vieţii copilului au dus la prăbuşirea natalităţii, ceea ce înseamnă pentru popoarele atât din Vestul, cât şi din Estul Europei o adevărată sinucidere. Studii ştiinţifice riguroase arată că, în ritmul actual al naşterilor, popoare ca francezii, germanii, englezii, ba şi românii, vor ajunge la jumătatea populaţiei pe care o au acum. Iar peste trei sute de ani, aceste popoare vor dispărea complet de pe faţa pământului şi vor fi înlocuite de emigranţi: musulmani, turci, arabi, africani, asiatici, ţigani.

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătoarea de azi a Sfintei Familii nu duce cu mintea, de fapt, la trei familii: la familia Sfintei Treimi din cer, la familia sfântă din Nazaret şi la propria noastră familie. Familia Sfintei Treimi din cer e formată din trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În Familia Sfintei Treimi domneşte dragostea, pacea, armonia desăvârşită.

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Acum 2000 de ani, pe una dintre străzile orăşelului Nazaret se afla o căsuţă săracă şi retrasă, care nu se deosebea cu nimic de celelalte case, care nu atrăgea cu nimic extraordinar privirile oamenilor, dar care atrăgea necontenit privirea lui Dumnezeu asupra sa. Casa aceasta săracă adăpostea sub acoperişul său trei fiinţe: un bărbat cu nevasta sa şi un copil. Bărbatul se numea Iosif, era de meserie lemnar. Lumea care trecea pe stradă îl vedea în micul său atelier cu mâinile suflecate, cu şorţul în faţă şi creionul de lemnar după ureche, cu ferăstrăul sau rindeaua în mână, ocupat de dimineaţa până seara cu lucrul său; fie că lucra la o căruţă, fie că făcea o masă, un scaun sau un alt obiect. Toţi vedeau în el un simplu lemnar şi nimeni nu bănuia câtuşi de puţin că acest umil meseriaş avea dese convorbiri cu Îngerii Domnului, că el îl creştea în casa sa pe Fiul lui Dumnezeu, că îl învăţa meserie pe Creatorul cerului şi al pământului. El făcea mici afaceri cu oamenii, se angaja să le facă altora fie o casă, fie o şură, fie un gard, dar el era cel căruia Dumnezeu îi încredinţase cel mai mare secret şi cea mai mare afacere din istoria omenirii: mântuirea neamului omenesc.

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul B, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sfânta Biserică îşi începe unul dintre imnurile sărbătorii de azi cu următoarele cuvinte: „O, sfântă căsuţă din Nazaret, care ai adăpostit sub acoperişul tău tot ceea ce lumea a avut mai minunat şi mai scump! Soarele care înconjoară pământul cu lumina sa de aur nicicând nu a văzut în drumul său ceva mai sfânt şi mai frumos decât această casă.”

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Avem astăzi sărbătoarea Sfintei Familii. În plus, încheiem anul 1995, care, după cum ştim, a fost declarat de sfânta Biserică Anul Internaţional al Familiei. Ne amintim din Vechiul Testament de prima binecuvântare pe care a dat-o Dumnezeu când a creat lumea. Dumnezeu a binecuvântat prima familie: familia celor dintâi oameni, a lui Adam şi Eva. Citim în Cartea Genezei: „Dumnezeu i-a binecuvântat, zicându-le: «Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul»”. Primul rod pe care l-a produs pomul mântuirii a fost sfânta Familie din Nazaret. Când Fiul lui Dumnezeu vine în lume pentru a instaura împărăţia lui Dumnezeu, primul lucru pe care îl face este să-şi aleagă o familie. Creştinismul s-a născut aşadar nu într-o biserică, nu într-o mănăstire, ci într-o familie. Prin aceasta, Dumnezeu a voit să ne arate că familia este la fel de preţioasă şi de sfântă în ochii săi ca şi o mănăstire, ca şi o biserică.

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Liturgia Bisericii nu putea găsi un timp mai potrivit decât acesta, care urmează imediat după Crăciun, pentru a ne pune în faţa ochilor, spre contemplare şi imitare, Familia sfântă din Nazaret, modelul tuturor familiilor creştine.

SFÂNTA FAMILIE duminica din octava Crăciunului sau 30 decembrie, Anul A, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Cu sărbătoarea de astăzi, sfânta Biserică vrea să ne arate importanţa pe care o are familia. Familia este celula de bază a societăţii. Şi aşa cum nu poate fi un trup sănătos cu celule bolnave, la fel, nu poate exista o societate sănătoasă cu familii bolnave; sigur, sub aspect moral.

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI, 28 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Să reflectăm câteva momente asupra unei fraze pe care sfântul Ioan ne-a spus-o în prima lectură: „Dumnezeu este lumină şi în el nu este întuneric”. Ce lucru preţios este lumina! Să ne închipuim ce ar fi viaţa noastră fără lumină, dacă am fi nevoiţi să trăim permanent cufundaţi în întuneric, într-o veşnică noapte. Ochii nu ne-ar folosi la nimic. De ne-am duce mâna numai la un centimetru distanţă de ochi, nu o vedem. Ce este lumina soarelui pentru ochii trupului este Dumnezeu pentru ochii minţii şi ai sufletului. Dumnezeu este lumină. Cine nu-l are pe Dumnezeu trăieşte în întuneric, se naşte în întuneric, moare, dispare în întuneric. Nu ştie pentru ce se naşte, nu ştie pentru ce trăieşte, nu ştie pentru ce moare, nu ştie ce să facă cu viaţa lui.

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI, 28 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Masacrarea copiilor nevinovaţi de sângerosul călău Irod a provocat întotdeauna emoţie, milă, indignare în inimile creştinilor. Câţi copii au fost masacraţi? Între 25.000 şi 40.000 ne spun legendele. Câteva zeci, cel mult câteva sute, ne spun învăţaţii, calculând câţi copii sub doi ani puteau fi la populaţia Betleemului şi a împrejurimilor la vremea aceea. Ce înseamnă aceasta pe lângă cei peste un milion de copii avortaţi, măcelăriţi în fiecare an, la poporul nostru român de propriile lor mame, de proprii lor părinţi?

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI, 28 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Există o mare asemănare între ceea ce ne povesteşte sfântul Matei în Evanghelia Liturghiei de azi cu privire la Isus şi ce ne povesteşte Cartea Exodului din Vechiul Testament cu privire la Moise. Cristos este noul Moise. Astfel, faraonul Egiptului îi omoară pe toţi copiii evreilor. La fel, Irod, regele Iudeii, îi omoară pe toţi copiii mai mici de doi ani din Betleem şi din împrejurimi. Moise, ca să scape de furia faraonului, care voia să-l ucidă, fuge în ţară străină. La fel, Isus, ca să scape de furia regelui Irod, care voia să-l ucidă, fuge în ţară străină, în Egipt. Când a trecut pericolul, Dumnezeu îi spune lui Moise să se întoarcă în ţară: „Întoarce-te, căci au murit toţi cei care căutau să ia viaţa copilului”. Exact aceleaşi cuvinte i le spune îngerul lui Iosif când îi cere să ia mama şi copilul şi să se întoarcă în ţară.

SFINŢII PRUNCI NEVINOVAŢI, 28 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Liturgia de astăzi începe cu acest îndemn pe care ni-l face Biserica: „Veniţi să-l adorăm pe Cristos cel născut pentru noi, care le-a dat pruncilor nevinovaţi cununa martiriului”.

Liturgia acestei sărbători ne pune în faţa ochilor două tablouri, două scene, am zice, două piese de teatru, care se petrec în două locuri diferite. Prima se petrece pe pământ: e o tragedie sângeroasă, cutremurătoare. Actorul principal e un monstru, o fiară însetată de sânge, care măcelăreşte copii nevinovaţi, fiinţe ce nu se pot apăra şi care au dreptul să trăiască. Că Irod era o fiară, nu un om, rezultă şi din faptul că în ultimii ani ai vieţii i-a ucis pe trei dintre proprii săi copii. Uciderea copiilor nevinovaţi este cea mai îngrozitoare crimă, de aceea, uciderea copiilor a fost considerată întotdeauna ca fiind lucrarea Satanei. Faraonul Egiptului, care a poruncit să fie ucişi, înecaţi în Nil, copiii evreilor, spre a-i lua viaţa lui Moise, a fost considerat de evrei drept o întruchipare a Satanei. Irod, care, ca şi faraonul, ucide copii ca să ia viaţa celui de al doilea Moise, viaţa lui Isus, a fost considerat de creştini tot o întruchipare a Satanei.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Credinţa noastră creştină se întemeiază pe trei mistere fundamentale: naşterea, moartea şi învierea lui Cristos; trei mistere pe care noi le medităm în rugăciunea sfântului Rozariu cu misterele sale de bucurie, de durere şi slavă; trei mistere pe care Biserica le celebrează, în ordine, în cele trei zile ale Crăciunului: alaltăieri am sărbătorit întruparea, naşterea Domnului. Dar Biserica doreşte să nu ne oprim aici, ci să descoperim şi celelalte mistere care se ascund îndărătul copilului culcat pe paie în ieslea Betleemului. De aceea ieri l-am sărbătorit pe sfântul Ştefan, martir, ca să ne amintim de răstignirea şi moartea lui Cristos pe cruce.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Alaltăieri am sărbătorit naşterea lui Isus, ieri, prin moartea de martir a sfântului Ştefan, am evocat patima şi crucea lui Isus; astăzi, în sărbătoarea sfântului Ioan, Evanghelia ne propune spre meditare învierea.

În dimineaţa zilei de Paşti, Maria Magdalena a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Isus. Ioan era ucenicul pe care îl iubea Isus: lucrul era evident. Isus îl prefera şi, pentru acest motiv, printre ceilalţi apostoli apar manifestări de invidie. Nu că pe ceilalţi nu i-ar fi iubit. Dar aşa cum într-o familie mama îşi iubeşte toţi copiii şi pentru toţi e gata să-şi dea viaţa, totuşi, pe cel mai mic, fiind mai nevinovat, îl iubeşte în mod deosebit; era normal ca, în familia celor 12 apostoli, Isus să-l iubească în mod deosebit pe Ioan, care, potrivit tradiţiei, era cel mai tânăr şi singurul ce nu fusese căsătorit.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ca să ne putem da seama de trăsătura dominantă a unui om, este de ajuns să-i citim o scrisoare: cuvântul folosit de cele mai multe ori în scrisoare ne spune exact ce este în sufletul acelui om. Ca să aflăm trăsătura dominantă a sufletului sfântului Ioan, e de ajuns să-i citim Evanghelia. Cuvântul ce revine mereu ca un leit-motiv într-o simfonie este „iubire”, folosit în Evanghelia sa de mai bine de 40 de ori.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sfântul apostol Ioan, fiul lui Zebedeu şi al Salomeii, a fost, fără îndoială, unul dintre ucenicii la care Isus ţinea deosebit de mult. De aceea, în Evanghelia pe care a scris-o, Ioan nu-şi zice niciodată pe nume, dar îşi zice întotdeauna: „ucenicul pe care îl iubea Isus”. Era şi normal; în grupul de apostoli, Ioan era cel mai tânăr, aproape un copilandru, şi era normal ca Isus să ţină mai mult la el ca la ceilalţi, aşa cum e normal ca, într-o familie, tata şi mama să ţină la copilul cel mai mic mai mult decât la ceilalţi copii. În Sfânta Scriptură stă scris: „Cine iubeşte curăţia inimii îl va avea ca prieten pe rege”. Ioan era feciorelnic, era curat, de aceea, l-a avut ca prieten pe rege, pe Cristos. Pentru acest motiv, Isus a ţinut să-l aibă alături de el la cele mai importante evenimente ale vieţii sale. Ioan este de faţă la învierea fiicei lui Iair, e prezent la schimbarea la faţă a lui Isus, e lângă Isus în timpul agoniei din Grădina Măslinilor, e singurul de faţă dintre apostoli pe Calvar în clipele dureroase ale răstignirii şi morţii lui Isus.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

În duminicile dinaintea Crăciunului s-a făcut auzit mereu glasul sfântului Ioan Botezătorul, căci nimeni nu putea mai bine ca el să ne înveţe cum să ne pregătim pentru venirea lui Isus. Acum, după Crăciun, sfânta Biserică ne propune un alt Ioan, pe sfântul Ioan evanghelistul, pentru că nimeni nu putea mai bine ca el să ne înveţe cum trebuie să-l urmăm pe Cristos. Sfântul Ioan mai este supranumit şi apostolul iubirii.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„În dimineaţa Paştelui, Maria Magdalena a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Isus”, la Ioan. De ce la aceşti doi apostoli aleargă Maria Magdalena, ca să ducă vestea cea mare a învierii, şi nu la alţii? Că a alergat la Simon Petru, înţelegem. El era capul tuturor, primise o funcţie şi o responsabilitate unică. Numai lui îi spusese Isus: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Dar la Ioan pentru ce a alergat? Tocmai fiindcă era ucenicul pe care îl iubea Isus şi nimeni nu se putea bucura mai mult ca el aflând că Isus trăieşte, că a înviat. Dar dacă Ioan era ucenicul pe care îl iubea Isus, la fel de bine s-ar putea spune că Ioan era ucenicul care îl iubea pe Isus. Petru şi Ioan alergau împreună la mormânt. Dar Ioan a alergat mai repede şi a ajuns cel dintâi. A alergat mai repede fiindcă era mai tânăr decât Petru. Dar a alergat mai repede fiindcă iubirea din inima lui, dorinţa de a-l vedea pe Isus îi puneau aripi la picioare, îl făceau să zboare mai mult decât să alerge.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Astăzi, la două zile după sărbătoarea Crăciunului, Biserica îl sărbătoreşte pe sfântul Ioan, apostol şi evanghelist. Ieri l-am sărbătorit pe primul martir, pe sfântul Ştefan, azi, pe ultimul dintre apostoli. Ne întrebăm: ce este cu grupul acesta de sfinţi, pe care Biserica îi sărbătoreşte imediat după Crăciun: sfântul Ştefan, sfântul Ioan, Pruncii nevinovaţi? De ce pe ei, şi nu pe alţii? I-a selecţionat Biserica anume? Da. În tradiţia Bisericii, aceşti sfinţi, care urmează imediat după Crăciun, sunt numiţi comites sponsi – însoţitorii, suita mirelui. Orice mire, în cortegiul său de nuntă, are nişte cavaleri de onoare. Mireasa, la rândul ei, are şi ea în suita ei nişte domnişoare de onoare. Orice rege, orice regină au o suită de onoare. Biserica a voit să-i facă şi lui Cristos, regele şi mirele născut pe pământ, o suită de onoare. Sfinţii pe care-i sărbătorim în aceste zile formează cortegiul Pruncului născut la Betleem.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

În aceste trei zile ale Crăciunului, noi celebrăm, de fapt, în rezumat, concentrat, întreaga lucrare de mântuire înfăptuită de Cristos, cu cele trei mistere centrale pe care le medităm în Rozariul de bucurie, în Rozariul de durere şi în Rozariul de slavă. Astfel, alaltăieri, am avut în faţa ochilor naşterea Cuvântului lui Dumnezeu; ieri, cu sărbătoarea sfântului Ştefan, care moare rugându-se sub ploaia de pietre pentru ucigaşii săi, am avut în faţa ochilor crucea şi moartea lui Cristos. Astăzi, în sărbătoarea sfântului Ioan, cu mărturia lui Ioan din Evanghelia pe care am ascultat-o, ni se propune spre reflecţie învierea lui Cristos.

SFÂNTUL IOAN, APOSTOL ŞI EVANGHELIST, 27 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Timpul sfânt al Adventului a fost dominat de figura lui Ioan Botezătorul, cel care a pregătit în pustiu calea Domnului. Nimeni nu putea să ne înveţe mai bine ca el cum să ne pregătim pentru sărbătorea naşterii lui Cristos. Acum, dacă sărbătorea Crăciunului a venit, timpul de după Crăciun este dominat de figura unui alt Ioan: este sfântul Ioan, apostol şi evanghelist: o dată ce Cristos s-a născut, nimeni nu ne poate învăţa mai bine ca el cum să-l urmăm pe Mântuitorul venit în lume.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am avut sărbătoarea Crăciunului, astăzi îl sărbătorim pe sfântul Ştefan, primul creştin care şi-a vărsat sângele pentru credinţa în Cristos. Şi nu e întâmplător faptul că Biserica a pus în prima zi după Crăciun sărbătoarea unui martir care a murit ucis cu pietre.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am sărbătorit venirea pe lume a unui Dumnezeu care, din dragoste către noi, oamenii, a coborât din cer şi a îmbrăcat trup omenesc. Astăzi avem sărbătoarea unui om care, din dragoste către Dumnezeu, s-a dezbrăcat de trupul său şi a zburat la cer. Este vorba despre sfântul Ştefan, cel dintâi martir. Şi aş vrea, în predica de astăzi, să scot în evidenţă două aspecte din viaţa acestui sfânt, şi anume: spiritul lui de împăciuire şi spiritul de iertare.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Dintre toate sărbătorile pe care le cunoaşte creştinismul, nu este una mai plină de farmec şi încântare ca sărbătoarea Crăciunului. Ieslea din bisericile noastre, cu Pruncuşorul în ea, cu păstoraşii în jur, cu colindele frumoase, înmoaie şi înduioşează chiar şi inimile cele mai tari. În realitate, primul Crăciun a fost mult mai puţin idilic şi încântător.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am sărbătorit Crăciunul, astăzi sărbătorim un alt Crăciun: două naşteri, una după alta. Ieri, naşterea lui Isus pe pământ, azi, naşterea sfântului Ştefan pentru cer. S-ar părea că sărbătoarea de azi, cu scena sângeroasă a uciderii cu pietre a lui Ştefan, nu se potriveşte cu sărbătoarea de ieri; vine cumva să umbrească bucuria Crăciunului, cu colindele lui duioase, cu brazi frumos împodobiţi, cu Moş Crăciun care împarte daruri la copii, cu ieslea curată în care doarme Pruncuşorul de ghips. De fapt, se potriveşte foarte bine, fiindcă primul Crăciun a arătat cu totul altfel: a fost mult mai banal şi mai dureros. Grajdul în care s-a născut Isus nu a fost grajdul elegant, curat, frumos, reprezentat de arta creştină, cum este şi acesta din biserică, ci grajdul adevărat, aşa cum îl cunoaştem noi, cei care provenim de la ţară; este adăpostul murdar şi urât mirositor al animalelor. Îngerul care le-a apărut păstorilor în noaptea Crăciunului nu le-a spus: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Pruncuşor”, ci „vi s-a născut un Mântuitor”. Şi ştim că mântuirea a venit prin moartea pe cruce. Deja în noaptea Crăciunului la orizont se proiecta crucea, Calvarul.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri, cerul a făcut pământului un cadou: acest cadou este Isus. Astăzi, pământul face cerului un cadou: acest cadou este Ştefan, primul martir. În noaptea Crăciunului, scara pe care a văzut-o patriarhul Iacob în vis a legat cerul cu pământul: o scară care avea un capăt în cer şi celălalt rezemat de pământ: o scară a iubirii. Pe această scară a iubirii, ieri, Fiul lui Dumnezeu a coborât din cer pe pământ; pe aceeaşi scară a iubirii, astăzi, Ştefan urcă de pe pământ la cer.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

I-am auzit ieri pe îngerii lui Dumnezeu cântând în înălţimile cerului, bucurându-se de venirea pe pământ a lui Isus Cristos. Dar pentru ce s-au bucurat îngerii de venirea lui Cristos? Ce folos au tras îngerii din faptul că Cristos a venit pe pământ? Cumva Cristos, venind pe pământ, i-a mântuit şi pe ei? Nu, căci ei, de vreme ce n-au păcătuit, n-aveau nevoie să fie mântuiţi! Atunci, pentru ce au cântat şi s-au bucurat? La această întrebare ne răspunde sfântul Grigore cel Mare: Cristos născându-se şi deschizându-le oamenilor cerul, numărul îngerilor avea să se completeze la loc, oamenii aveau să ocupe în cer tronurile îngerilor răi căzuţi în păcat. Oamenii aveau să fie tovarăşii lor de fericire, împreună cu ei moştenitori ai cerului, aveau să fie asemenea lor după cuvântul Mântuitorului: cei aleşi vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iată de ce au cântat şi s-au bucurat îngerii la naşterea lui Cristos. Şi cel dintâi care a mers să ocupe tronul unui înger căzut în păcat a fost sfântul Ştefan, pe care îl sărbătorim în ziua de astăzi. El, chiar mai înainte de a-şi vărsa sângele, a fost asemenea îngerilor lui Dumnezeu din ceruri, căci ne spun Faptele Apostolilor că, în timp ce discuta cu duşmanii săi, faţa lui strălucea ca faţa unui înger.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sfântul Pavel, în Scrisoarea sa către Corinteni, scrie aceste cuvinte: „Fraţilor, noi am devenit spectacolul lumii şi al îngerilor şi al oamenilor, căci suntem batjocoriţi şi noi binecuvântăm, suntem prigoniţi şi noi răbdăm, suntem huliţi şi noi înălţăm rugăciuni”.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Ieri am sărbătorit Crăciunul, adică naşterea Domnului. Astăzi sărbătorim un alt Crăciun, o altă naştere, naşterea pentru cer a unui om: este Ştefan. Ieri Dumnezeu s-a născut pentru pământ, azi un om s-a născut pentru cer. Este vorba despre Ştefan, cel dintâi creştin care a sigilat cu sângele său propriu credinţa în Cristos, de aceea, a rămas înscris în calendar cu numele de protomartir - primul martir al Bisericii.

SFÂNTUL ŞTEFAN, PRIMUL MARTIR, 26 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Îl sărbătorim astăzi pe primul martir al creştinismului, pe sfântul Ştefan. De fapt, primul martir al creştinismului nu este sfântul Ştefan, ci este însuşi Cristos, care a murit răstignit pe cruce. Sfântul Ştefan este primul creştin care şi-a vărsat sângele pentru credinţa în Cristos. Sfântul Ştefan este omul credinţei. Aşa îl caracterizează sfântul Luca în Faptele Apostolilor, descriind alegerea celor şapte diaconi. Cel dintâi a fost ales Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt. Sfântul Ştefan ne arată ce înseamnă cu adevărat să crezi în Cristos, ce este credinţa. A crede în Cristos nu înseamnă a accepta nişte idei, nişte învăţături, nişte adevăruri de credinţă, pe care ni le-a descoperit Isus. Credinţa nu este doar un act al minţii, ci este un act al fiinţei umane în totalitatea ei, la care iau parte mintea, voinţa şi inima omului. Credinţa, pentru Ştefan, este o adeziune, un ataşament, nu faţă de învăţătura unui om ce a trăit un timp pe pământ, apoi a dispărut în nefiinţă, ci faţă de o persoană vie, faţă de Cristos, mort, dar înviat. Înainte de a-şi da sufletul, a exclamat: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu!” Credinţa lui Ştefan era o credinţă vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa lui.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătoarea Crăciunului ne face să retrăim astăzi cel mai fericit eveniment din istoria omenirii: naşterea lui Isus, venirea Fiului lui Dumnezeu cu trup omenesc în mijlocul nostru. După două mii de ani, ecoul glasului îngerului, care ne invită la bucurie, nu s-a stins încă. Pentru a descrie explozia de bucurie ce s-a revărsat asupra pământului când glasul îngerului s-a făcut auzit în înălţimea cerului deasupra Betleemului în noaptea Crăciunului, sfânta Biserică ne pune în faţă scena impresionantă din prima lectură, din Cartea profetului Isaia. Era pe la anul 550 î. C. Majoritatea poporului ales se afla în exil, în Babilon. Dar iată că, într-o zi, vine din Babilon un crainic; el aleargă peste crestele munţilor Palestinei, se îndreaptă spre Ierusalim, aducând o veste mare. Cei dintâi care îl zăresc sunt străjerii cetăţii. Bucuria explodează în toată cetatea: Dumnezeu a eliberat poporul său; poporul se întoarce acasă. Privirile tuturor se îndreaptă spre orizont, să-i vadă pe compatrioţii lor exilaţi întorcându-se în patrie, călăuziţi de însuşi Dumnezeu. Până şi ruinele Ierusalimului sunt invitate să izbucnească în strigăte de bucurie: exilul s-a terminat, începe o epocă nouă. Şi profetul adaugă: Dumnezeu a mângâiat poporul său, el nu ne-a părăsit, nu a uitat de noi, ne-a iertat fărădelegile pentru care ne-a pedepsit, el s-a întors în mijlocul nostru, aducându-ne eliberarea şi pacea.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Astăzi, în ziua de Crăciun, la toate Liturghiile, sfânta Biserică ne porunceşte să ne aşezăm în genunchi, atunci când rostim la Crez cuvintele: „Şi s-a întrupat din Maria Fecioară şi s-a făcut om!” Pentru ce vrea Biserica să cădem în genunchi la auzul acestor cuvinte? Să cădem în genunchi de mirare şi de uimire, văzându-l pe acela în faţa căruia tremură chiar şi heruvimii şi serafimii, acoperindu-şi faţa cu aripile lor, culcat într-o iesle, între două animale.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Există undeva un orfelinat aşezat în apropiere de linia ferată, unde trăiesc o mulţime de copii orfani, abandonaţi, care nu cunosc din partea nimănui un strop de dragoste, de afecţiune. Când aud apropiindu-se un tren, copiii ies cu toţii afară, privesc trenul alergând cu viteză, numără vagoanele, urmăresc vagonul pe care scrie „Poşta”, şi în inima lor se întreabă: „Oare în trenul acesta este vreun pachet, vreo scrisoare pentru mine? Oare vine cineva cu trenul acesta să mă viziteze?” Dar cum nimic din toate acestea nu se întâmplă, copiii intră trişti în casă, ca să iasă din nou la trenul următor.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Sărbătorim astăzi din nou cu bucurie naşterea Domnului – evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Dacă popoarele păgâne îşi imaginau dumnezeii lor locuind undeva foarte departe, pe un munte înalt, dincolo de nori, unde oamenii nu pot să ajungă, trăind într-o lume a lor, fără să le pese de soarta oamenilor de pe pământ, iată, Dumnezeul cel adevărat vine şi îşi aşază locuinţa în mijlocul oamenilor. „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Pe bună dreptate, noi am putea spune ceea ce spunea odinioară Moise poporului ales: „Care este acel popor, oricât de mare ar fi el, care să-şi aibă dumnezei atât de aproape, aşa cum este Dumnezeul nostru?”

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Într-una din zile, Mântuitorul le-a spus ascultătorilor săi: „Fericiţi ochii care văd ce vedeţi voi şi urechile care aud ce auziţi voi. Căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi nu au văzut, şi să audă ce auziţi voi, şi nu au auzit”. Aceste cuvinte ne răsună în urechi, în aceste momente, nouă, celor care ne aflăm lângă ieslea Mântuitorului. Ne numărăm printre puţinii oameni de pe pământ care au fericirea să fie în ziua de Crăciun la locul unde a venit pe lume Fiul lui Dumnezeu făcut om. Aici, în locul unde ne aflăm noi acum, s-a petrecut evenimentul central al istoriei omenirii. În acest loc, Cristos a împărţit definitiv istoria lumii în două ere: era dinainte de Cristos şi era de după Cristos. În acest loc, Dumnezeu şi-a descoperit negrăita sa iubire faţă de oameni. În acest loc, pentru prima dată, cerul s-a unit cu pământul. Aici s-a instalat acea scară pe care a văzut-o patriarhul Iacob în visul său. Acea scară sprijinită cu un capăt de pământ şi cu celălalt de cer. Pe această scară, Dumnezeu coboară la oameni, iar oamenii urcă la Dumnezeu.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Crăciunul este sărbătoarea Naşterii Domnului. Dar, de fapt, la Crăciun noi nu sărbătorim o singură naştere, ci trei naşteri ale Domnului. De aceea, Biserica, din cele mai vechi timpuri, a marcat această triplă naştere cu trei Liturghii diferite de Crăciun, celebrate la momente diferite şi având texte şi rugăciuni diferite. Astfel, avem Liturghia de la miezul nopţii, în care comemorăm naşterea istorică, biologică, trupească a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, naştere ce s-a petrecut acum 2000 de ani la Betleem. Avem, apoi, Liturghia din dimineaţa Crăciunului, de la auroră, în care comemorăm naşterea mistică, spirituală a lui Isus Cristos în sufletele noastre; viaţa lui Cristos, viaţa supranaturală, dumnezeiască a lui Cristos se naşte în noi la Botez şi o recuperăm, când am ucis-o prin păcat, prin sacramentul Spovezii. Această naştere spirituală a lui Cristos în noi ar fi imposibilă fără prima sa naştere, cea de la Betleem. Şi, totodată, prima sa naştere ar fi cu desăvârşire inutilă, dacă el nu se naşte prin har în sufletul nostru. Avem, în sfârşit, a treia Liturghie, cea din ziua Crăciunului, pe care o celebrăm acum. La această Liturghie comemorăm o altă naştere: naşterea din veşnicie a Fiului lui Dumnezeu din Tatăl. Despre această naştere din veşnicie noi nu am şti absolut nimic, dacă n-ar fi fost naşterea lui Cristos în timp, cea de la Betleem. Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, ne-a descoperit că el este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină, născut, şi nu creat, cel de o fiinţă cu Tatăl”. Naşterea sa pământească e ca o prelungire a naşterii sale din veşnicie.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Timpurile pe care le trăim, am putea să le numim timpurile interviurilor: interviuri în ziare, interviuri la radio, interviuri la televiziune. Dacă în acest moment ar veni un reporter şi ne-ar întreba: „Pentru dumneavoastră, ce înseamnă Crăciunul?” Răspunsul nostru imediat ar fi: „Crăciunul este sărbătoarea copiilor. Avem bradul frumos împodobit, ieslea cu Pruncuşorul, pe Moş Crăciun, cadourile ce bucură inima copiilor”.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

În noaptea sfântă, când în grajdul Betleemului s-a născut Cristos, nu s-au arborat drapele, armata nu a fost pusă în stare de alertă, salve de tun nu au salutat sosirea lui pe lume, aşa cum s-a întâmplat când împăratului Napoleon i s-a născut un moştenitor. Ziarele şi telegraful nu au comunicat fulgerător vestea în lumea întreagă, şi totuşi, naşterea acestui copil, care vine pe lume într-un sătuc necunoscut, dintr-o ţară neînsemnată, din părinţi neînsemnaţi, rămâne evenimentul cel mai însemnat din istoria omenirii. Au fost mulţi oameni care, după numele lor obişnuit, au adăugat sintagma „cel Mare”: Carol cel Mare, Leon cel Mare, Grigore cel Mare, Ştefan cel Mare. Dar copilul ce se naşte azi pe paie este mai mare decât toţi aceşti oameni mari.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a venit să locuiască în mijlocul nostru”. Naşterea Domnului este, fără îndoială, evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Cu ea începe era nouă sau era creştină, cu această naştere începe numărătoarea anilor şi a secolelor, încetând numărătoarea de la întemeierea Romei sau de la olimpiadele greceşti. Naşterea Domnului a împărţit definitiv istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos. Dar nu pentru aceasta este important Crăciunul şi nici pentru tradiţiile, datinile străvechi, folclorul, colindele, care ne încălzesc inimile de Crăciun.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Cu şapte secole înainte de Cristos, profetul Isaia a scris: „Noi umblăm orbecăind ca nişte orbi, zăcem ca nişte morţi în întuneric, urlăm ca urşii şi gemem ca porumbeii în aşteptarea mântuirii”. Dar iată că, în sfârşit, îngerii vestesc bucuria cea mare: timpul de aşteptare s-a terminat. Astăzi, în cetatea lui David, s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Cei dintâi cărora Dumnezeu, prin glasul păstorilor, le aducea vestea cea mare a naşterii Mântuitorului nu au fost savanţii, învăţaţii lumii, de care Ierusalimul era plin, nici Irod sau vreunul dintre regii acestui pământ, nici măcar preoţii de la templul din Ierusalim, ci nişte păstori, nişte oameni simpli, săraci, fără ştiinţă de carte. Pe ei i-a ales Dumnezeu cei dintâi martori, misionari, care să vestească lumii vestea cea mare a lui Mesia. La aceşti păstori se gândea Cristos când mai târziu avea să spună: „Te preamăresc, Tată, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de la cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici”.

NAŞTEREA DOMNULUI, În ziua de Crăciun, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Pagina din Evanghelia după sfântul Luca, pe care am auzit-o acum, este extraordinar de frumoasă şi de mişcătoare: e plină de farmec şi de învăţătură. Erau în acel ţinut păstori care făceau de strajă, păzindu-şi turmele. Un înger al Domnului le-a apărut şi slava Domnului i-a învăluit în lumină. Pe vremea aceea, păstorii erau oameni săraci, umili, ignoranţi şi dispreţuiţi. Stând mereu cu oile lor, nu învăţau carte, nu cunoşteau Legea, nu mergeau sâmbăta la sinagogă, nu mergeau ca toată lumea la pelerinaj la templul din Ierusalim. De aceea, învăţaţii timpului, fariseii, considerau că pentru oamenii aceştia atât de păcătoşi nu era nici o speranţă de mântuire şi că, atunci când va veni Mesia în lume, îi va nimici cu suflarea gurii sale. Şi, când acolo, tocmai ei erau preferaţii Domnului. Lor li se descoperă pentru prima dată Mesia, sunt primii chemaţi la mântuire. Dar cu câtă însufleţire răspund ei la chemarea îngerului! Lasă oile singure în toiul nopţii, cu riscul de a fi furate de tâlhari şi sfâşiate de lupi, merg şi îl găsesc pe Cristos. Dar întâlnirea aceasta cu Cristos le schimbă complet viaţa: nu mai sunt cei de mai înainte. Mai mult, ei sunt primii apostoli, primii vestitori, primii predicatori ai lui Cristos în lume. Căci, spune evanghelistul, s-au întors lăudându-l şi preamărindu-l pe Domnul şi vorbind tuturor despre Prunc.

NAŞTEREA DOMNULUI, La aurora Crăciunului, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Cuvântul lui Dumnezeu, pe parcursul Adventului, ne-a călăuzit şi ne-a ajutat să-l descoperim pe cel care trebuia să vină: e Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, e Mântuitorul, e cel care prin întrupare a devenit Emanuel, adică Dumnezeu în mijlocul nostru. Misterul Crăciunului ne-a fost deja explicat. În marea şi frumoasa sărbătoare de azi nu mai e nevoie de prea multe explicaţii. E de ajuns să contemplăm cu bucurie şi recunoştinţă misterul unui Dumnezeu care se face om. La aceasta ne îndeamnă lecturile biblice ale Liturghiei de astăzi care, probabil că aţi observat, sunt toate trei foarte scurte, mult mai scurte decât la celelalte Liturghii, venind parcă se ne spună că misterul naşterii Domnului este prea mare ca să poată fi cuprins în cuvinte.

NAŞTEREA DOMNULUI, La aurora Crăciunului, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Un Prunc ni s-a dat nouă, un copil ni s-a născut nouă”. De Pruncul din ieslea Betleemuluim care ni s-a dat nouă, de copilul care ni s-a născut nouă, numai copiii se pot apropia. Numai copiii se pot bucura de prezenţa şi vederea lui. Crăciunul este în mod exclusiv sărbătoarea copiilor: copiii copii, copiii bătrâni, dar care sunt asemenea copiilor: nevinovaţi, curaţi, buni la suflet. Copiii se înţeleg între ei. Doi copii mici se întâlnesc pe drum: imediat se apropie unul de altul, se iau de mână, se prind de gât; nu s-au văzut niciodată, dar sunt deja prieteni; nu ştiu să vorbească, dar se înţeleg, râd, gânguresc fericiţi unul la altul, se privesc încântaţi, fiecare văzând pe chipul celuilalt, ca într-o oglindă, propriul său chip frumos şi nevinovat.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Era obiceiul pe vremea lui Isus şi mai este şi astăzi la beduinii, la păstorii nomazi care locuiesc în corturi în pustiul Palestinei ca, la naşterea unui copil, femeile care au asistat-o pe mamă la naştere să iasă din cort şi să vestească tatălui care aşteaptă afară cu nerăbdare evenimentul cu aceste cuvinte: Îţi vestim o bucurie mare: astăzi ţi s-a născut un fiu. Când în noaptea Crăciunului se naşte la Betleem Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cerul se deschide şi îngerii lui Dumnezeu vestesc marele eveniment păstorilor şi întregii omeniri: „Vă vestesc vouă o bucurie mare care va fi pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul”.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Iată, vă vestesc o bucurie mare”. Păstorii din câmpia Betleemului, aceşti oameni săraci cu duhul, au fost cei dintâi cărora Isus le-a vestit venirea sa în lume. Corul de îngeri le aduce vestea cea bună: „Bucuraţi-vă, astăzi vi s-a născut Mântuitorul în cetatea lui David”.

Cu uimirea şi cu credinţa păstorilor, cădem şi noi acum în genunchi în adoraţie în faţa celui care, Dumnezeu fiind din veşnicie, a voit să se facă om din dragoste faţă de noi, oamenii.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

După ce, în zilele Adventului, am aşteptat, am suspinat, ne-am rugat: „Picuraţi cerurilor rouă de sus şi norii să-l plouă pe cel drept, să se deschidă pământul şi să-l nască pe Mântuitorul”, iată că Biserica, în noaptea aceasta, ne dă vestea cea mare. Ea introduce Liturghia din noaptea de Crăciun cu acest îndemn: „Să ne bucurăm cu toţii în Domnul, căci s-a născut în lume Mântuitorul. Pacea adevărată a coborât din cer la noi”.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Multe şi frumoase au fost cântările ce au încântat şi mai încântă încă urechile şi au fermecat inimile oamenilor; dar, dintre toate, cea mai frumoasă cântare ce a răsunat vreodată în lume a fost aceea pe care îngerii lui Dumnezeu au făcut-o să răsune în înălţimile albastre ale cerului, deasupra Betleemului, în noaptea sfântă a Crăciunului: „Mărire în cer lui Dumnezeu şi, pe pământ, pace oamenilor de bunăvoinţă...”

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Cântaţi-i Domnului un cântec nou, căci lucruri minunate a făcut el”. Cu aceste cuvinte ale psalmistului ne îndeamnă sfânta Biserică să ne unim în noaptea aceasta cântările de bucurie cu cântecele pe care le-au intonat îngerii sub bolta cerului înstelat al Betleemului. Sfânta Biserică ia cuvintele de pe buzele îngerilor şi ni le adresează nouă: „Bucurie mare vă vestesc vouă, vi s-a născut, în cetatea lui David, Mântuitorul, care este Cristos Domnul”. Uitaţi măruntele griji ale pământului, descreţiţi-vă frunţile, bucuraţi-vă, căci în noaptea aceasta totul e farmec, totul e armonie, totul e fericire. Un Dumnezeu s-a născut pe paiele unui grajd, a luat chipul unui copilaş plăpând, el a coborât pe pământ, ca să caute şi să salveze ceea ce era pierdut. Timpul de groază, de teroare de mai înainte s-a dus. În Pruncul din iesle, cum spune sfântul Pavel, s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea lui de oameni.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Tu ai înmulţit bucuria, ai sporit bucuria poporului tău”.

Liturghia din Noaptea Crăciunului este în întregime un imn închinat bucuriei. O bucurie pe care Dumnezeu, cu şapte sute şi ceva de ani mai înainte, o vestea prin profetul Isaia poporului evreu deportat de împăratul Teglat Falasar al III-lea la Babilon, aşa cum am auzit în prima lectură: „Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii şi el se bucură înaintea ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii”.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Vă vestesc vouă o bucurie mare, care bucurie va fi a întregului popor”. Cu toate că îngerii din înălţimea cerului ne vestesc bucuria, ceea ce am auzit în Evanghelia pe care am ascultat-o ne lasă în suflet, mai degrabă, un sentiment de tristeţe, de mâhnire, de apăsare. „Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când Maria trebuia să nască. Şi l-a născut pe Fiul ei cel dintâi născut, l-a înfăşat în scutece şi l-a culcat în iesle, fiindcă nu era loc pentru ei în casa de poposire” (Lc 2,6-7). Fiul lui Dumnezeu vine în mijlocul oamenilor, iar când se naşte, oamenii nu găsesc pentru el un loc sub acoperişul casei lor, nu-i oferă un leagăn, îi oferă doar un grajd şi o iesle din care se hrănesc animalele. El avea să spună mai târziu: „Bateţi şi vi se va deschide”. Maria, Mama sa, care îl purta în sân, a bătut la uşile caselor din Betleem, dar toate au rămas închise. Isus e nevoit să se nască în afara cetăţii, după cum avea să moară în afara cetăţii.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

Să retrăim câteva minute evenimentul ce s-a petrecut acum două mii de ani pe plaiurile Palestinei. În acest scop, ne putem lăsa călăuziţi de povestirea atât de simplă a evangheliştilor. Dar la povestirea lor aş vrea să adaug o experienţă unică şi de neuitat, pe care am trăit-o eu însumi în Ţara Sfântă.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului li s-a arătat şi slava Domnului i-a învăluit în lumină” (Lc 2,8-9).

Într-un imn religios ce se cânta la sinagogă deja înainte de naşterea lui Cristos, sunt cântate patru nopţi celebre, pe care evreul nu trebuie să le uite niciodată, deoarece sunt scrise în Cartea amintirilor.

NAŞTEREA DOMNULUI, 25 decembrie, (PR. CLAUDIU DUMEA)
Timpul Craciunului

„Crăciun trist, melancolic şi amar, ai sosit şi anul acesta la noi?” Cuvintele acestea, scrise de un poet francez, par să fie nelalocul lor, vor parcă să ne strice bucuria acestei nopţi de Crăciun, când totul e atât de frumos şi de încântător, când casele sunt împodobite cu brazi, cu beculeţe colorate, când colindele ne încântă urechile şi ne înduioşează inimile, când parcă devenim şi noi copii, bucurându-ne împreună cu copiii care îl aşteaptă pe Moş Crăciun să le aducă daruri.

BOTEZUL DOMNULUI, Anul A (Pr. Ciprian Tiba)
Timpul Craciunului

După ce am parcurs perioada Crăciunului în care am sărbătorit Naşterea Domnului nostru Isus Cristos şi, mai apoi, Sfânta Familie, după ce, cu bucuria caracteristică acestor sărbători, am intrat într-un nou an calendaristic, al cărui început l-am marcat prin alte două sărbători, Sfânta Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu şi Epifania Domnului, iată că Biserica ne invită astăzi să sărbătorim un alt eveniment din viaţa lui Cristos, şi anume Botezul său. Importanţa acestei sărbători este scoasă în relief, în primul rând, de cea a Epifaniei Domnului, care o anticipă într-un fel, iar în al doilea rând, de poziţia ei în timpul liturgic, adică drept concluzie la perioada Crăciunului şi început la timpul de peste an.

DUMINICA A II-A DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI, Anul A (Pr. Marius Bulai)
Timpul Craciunului

 Cu puţin timp în urmă am celebrat Naşterea Domnului la Betleem şi avem încă proaspăt în minte mesajul pe care îngerul l-a dus păstorilor: „Vi s-a născut mântuitorul, care este Cristos Domnul”.

Dacă Adventul era timp de aşteptare şi de speranţă, timp de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului, iată că acum suntem deja în bucuria acestei sărbători. Crăciunul este sărbătoarea luminii şi a bucuriei în care planul veşnic al Tatălui îşi are începutul concret. Cristos s-a născut la Betleem într-un grajd sărac şi se naşte şi astăzi în inima fiecărui om care îl acceptă şi îi doreşte prezenţa. Dar Cristos nu se naşte numai la Crăciun, ci se naşte în fiecare clipă în inima aceluia care îi dăruieşte fiinţa sa în întregime. Astfel, cel care îl primeşte este umplut de lumina lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră, iar inima lui devine transparentă, lăsând să iasă afară lumina celui care a coborât în fiinţa sa. Acum timpul speranţei s-a împlinit şi toţi cei care se convertesc şi îl acceptă devin prietenii săi, prietenii luminii.

EPIFANIA DOMNULUI, Anul A (Pr. Adrian Pârţac)
Timpul Craciunului
După ce în urmă cu câteva zile am celebrat Naşterea Domnului, astăzi Biserica ne invită să celebrăm un alt moment din istoria mântuirii noastre: Epifania Domnului. Această solemnitate constituie încoronarea timpului de bucurie specific Crăciunului; ea trebuie celebrată şi văzută în lumina acelei stele care i-a călăuzit pe magi şi care luminează viaţa acestui copil misterios, iar prin acesta se răspândeşte asupra întregii umanităţi de-a lungul istoriei.
SOLEMNITATEA SFINTEI FECIOARE MARIA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 1 ianuarie, Anul A (Pr. Ioan Budulai)
Timpul Craciunului
Astăzi începem un nou an şi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu pentru a-l începe bine, uniţi cu preasfânta Fecioară Maria, mama lui Isus şi mama noastră. Celebrăm solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, dar este clar că prima lectură de la Liturghie nu a fost aleasă pentru acest motiv, ci pentru că este Anul Nou: e binecuvântarea Domnului pentru tot anul, aşa cum este ea exprimată în Vechiul Testament.
SFÂNTA FAMILIE: ISUS, MARIA, IOSIF, Anul A (Pr. Romeo Neculai)
Timpul Craciunului
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Sfântul Părinte Leon al XIII-lea ne-a lăsat sărbătoarea care se celebrează şi astăzi, Sfânta Familie. Văzând cum, treptat, multe dintre familiile creştine se îndepărtau de valorile specifice ale acesteia, acest papă s-a gândit să inspire întregul popor creştin să trăiască după modelul familiei de la Nazaret.
SOLEMNITATEA NAŞTERII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS – Liturghia din timpul zilei –, Anul A (Pr. Claudiu Robu)
Timpul Craciunului

După ce în timpul Adventului, care este prin excelenţă un timp de aşteptare, ne-am pregătit inima prin rugăciune şi pocăinţă, iată-ne acum ajunşi la momentul când suntem invitaţi să ne bucurăm, căci în cetatea lui David s-a născut Mântuitorul. Naşterea lui Isus este semnul că promisiunea făcută de Dumnezeu părinţilor noştri s-a împlinit. Aşteptarea poporului nu a fost zadarnică. În această zi, întreaga creştinătate se bucură, căci prin naşterea lui Cristos, Dumnezeu Tatăl şi-a arătat milostivirea şi iubirea faţă de oameni. Cristos vine în lume pentru a împlini planul răscumpărător al Tatălui; vine să ne aducă eliberarea de sub puterea păcatului. Dar oare ne-am pregătit noi aşa cum se cuvine pentru această întâlnire?

SOLEMNITATEA NAŞTERII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS – Liturghia de noapte –, Anul A (Pr. Iulian Farţade)
Timpul Craciunului

După ce ne-am pregătit sufletele în timpul acestor patru săptămâni ale Adventului, iată-ne ajunşi în această noapte sfântă şi minunată, în care se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament. Motivul pentru care am lăsat la o parte pregătirile şi obiceiurile străbune şi ne-am adunat în această noapte aici, în biserică, este acela de a-l întâmpina pe pruncul Isus.