Cristos a înviat! Da! Cristos a înviat! De aceea, să trăim această zi a Paştelui cu cea mai mare bucurie de care suntem capabili, căci astăzi este cea mai mare sărbătoare a noastră şi a întregii omeniri. Într-adevăr, învierea lui Cristos a schimbat o dată şi pentru totdeauna faţa întregului pământ şi soarta tuturor oamenilor. Învierea lui Cristos schimbă toate lucrurile: lumea, istoria, omul, prezentul şi viitorul pentru că toate acestea au fost ajunse de Fiul lui Dumnezeu care a pus pecetea sa peste întreaga creaţie. Chiar dacă mulţi nu cunosc realitatea acestui eveniment, unii îl ignoră, alţii îl interpretează în mod greşit, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a murit şi a înviat pentru a-i mântui pe oameni. Însă, din păcate, mulţi oameni văd învierea doar din punct de vedere biologic, adică recăpătarea tuturor funcţiilor corpului după ce ele s-au oprit în mod natural sau au fost provocate de factori externi. Este omul capabil să facă acest lucru astăzi cu toată tehnologia de care dispune? Nu, chiar dacă se pot menţine în mod artificial anumite funcţii ale corpului. Înainte de Cristos au mai înviat oameni? Da. Chiar în Biblie ne sunt relatate câteva cazuri. În Vechiul Testament, la cererea profetului Ilie, Dumnezeu îl învie pe fiul văduvei care îl găzduia. În Noul Testament Isus Cristos învie câteva persoane dintre care sunt amintite trei: fiica lui Iair, fiul văduvei din Naim şi Lazăr. Aceşti oameni au revenit la viaţa lor dinainte apoi au murit din nou. Oricum, până la Cristos exista în Israel un curent de gândire care admitea o înviere a morţilor dar care era o revenire la viaţa anterioară. În schimb, învierea lui Cristos este diferită de aceasta. Isus înviind din morţi a intrat în plinătatea vieţii lui Dumnezeu, o dimensiune cu totul nouă la care ne face şi pe noi părtaşi. De aceea, trupul său după înviere este diferit de trupul nostru fiind un trup glorificat aşa cum vor fi şi trupurile noastre la învierea de care vom avea parte datorită lui. |