„Nu vă temeţi de oameni... Ceea ce vă spun la întuneric, vestiţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche, predicaţi de pe acoperişuri” (Mt 10,26-27).
Poate părea ciudat ca în societatea noastră, în vremea noastră, să mai vorbim despre curajul cuvântului. Teme despre care până nu demult toţi vorbeau cu reţinere şi timiditate sunt acum la ordinea zilei. Şi, totuşi, există o excepţie: pentru a vorbi despre Cristos avem nevoie de curaj. În societatea de astăzi, nu este nevoie de curaj pentru a spune da faptelor murdare, păcatului, ci, mai degrabă, pentru a face semnul crucii. Curajul cuvântului nu este o invenţie a retoricii moderne, ci este datoria fiecărui creştin, chemat să-şi afirme credinţa în Cristos, în viaţa veşnică, în principiile evanghelice, mai ales în iubire. A sosit ceasul în care creştinul să propună societăţii soluţii şi principii creştine. E timpul să luăm în mână bătrâna şi, în acelaşi timp, veşnic tânăra evanghelie şi să descoperim între rândurile ei un răspuns la diversele probleme cu care ne confruntăm. Atâta nedreptate, atâta necinste, sub toate formele ei de manifestare, atâţia care profită de eticheta lor creştină ca să înainteze în viaţa publică, ca apoi să dea dovada goliciunii sufleteşti şi a sărăciei credinţei lor.