Sacrificiul lui Abraham

Abraham a luat lemnele pentru arderea de tot şi le-a pus pe umerii fiului său, Isaac; a luat în mâini focul şi cuţitul şi au plecat împreună (Gen 22,6). Isaac, care duce lemnele pentru arderea de tot, este figura lui Cristos, care şi-a dus singur crucea, deşi ducerea lemne­lor pentru jertfă este funcţia preotului. Aşadar, el devine şi victimă, şi preot. Dar şi ceea ce urmează: şi amândoi au plecat împreună se referă la acelaşi mister. Într-ade­văr, în timp ce Abraham, mergând să aducă jertfa, ia cu sine focul şi cuţitul, Isaac nu merge în urma lui, ci împreună cu el, arătând prin aceasta că îndeplineşte cu el aceeaşi funcţie preoţească.

Ce urmează după aceasta? Isaac, zice Scriptura, i-a spus tatălui său, Abraham: „Tată!” (cf. Gen 22,7). În acest moment, glasul fiului este cel al ispitei. Îţi imaginezi cumva că fiul care urma să fie jertfit nu a tulburat, cu glasul său, inima tatălui? Abraham, chiar dacă era tare prin credinţa sa, i-a răspuns totuşi cu o voce iubitoare: „Ce este, fiul meu?” Isaac a spus: „Iată focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru jertfă?” Abraham însă a răspuns: „Fiul meu, va avea grijă Dumnezeu de mielul pentru jertfa sa!” (Gen 22,7-8).

Mă emoţionează acest răspuns al lui Abraham, atât de delicat şi prudent. Nu ştiu ce vedea el în spirit, deoarece nu vorbeşte despre prezent, ci despre viitor când spune: va avea grijă Dumnezeu de miel. Fiului care îl întreabă despre prezent îi răspunde vorbind despre viitor. Căci Domnul însuşi se va fi îngrijit de miel în persoana lui Cristos.

Abraham a întins mâna şi a luat cuţitul, ca să-l jertfeas­că pe fiul său. Atunci, îngerul Domnului l-a strigat din cer, zicând:„Abrahame, Abrahame!” „Iată-mă!”, a răspuns acesta. Iar îngerul i-a zis: „Nu-ţi ridica mâna asupra copilului şi să nu-i faci nici un rău, căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu” (Gen 22,10-12). Să com­parăm aceste cuvinte cu cele spuse de Apostol în privinţa lui Dumnezeu: El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi (Rom 8,32). Iată-l pe Dumnezeu că se ia la întrecere cu oamenii cu o generozitate excepţională! Abraham i l-a oferit lui Dumnezeu pe fiul său muritor, care însă nu va muri atunci, în timp ce Dumnezeu l-a dat la moarte pentru toţi oamenii pe Fiul său nemuritor.

Abraham a ridicat ochii şi a văzut la spate un berbec cu coarnele încurcate într-un tufiş (Gen 22,13). Am spus mai sus, mi se pare, că Isaac îl prefigura pe Cristos; cu toate acestea, aici, se pare că berbecul îl prefigu­rează pe Cristos. Este interesant să ştim că ambele figuri, şi Isaac care nu este jertfit, şi berbecul care este jertfit, se referă la Cristos. Cristos este Cuvântul lui Dum­nezeu, dar Cuvântul s-a făcut trup (In 1,14).

Aşadar, Cristos pătimeşte, dar în trup; îndură moartea, dar în trup, a cărui figură, aici, este berbecul, după cum spunea şi Ioan: Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii (In 1,29). Cuvântul însă şi-a păstrat incoruptibilitatea, care este proprie lui Cristos după spirit, şi a cărui figură este Isaac. De aceea, el este şi victimă, şi mare preot după spirit. Căci acela care oferă Tatălui jertfa după trup este acelaşi care este jertfit pe altarul crucii.