en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2018

Rugăciunea Credincioșilor

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 18 noiembrie 2018

Sfintii zilei
Sfințirea Bazilicilor „Sf. Petru” și „Sf. Paul”;
Fer. Carolina Kozka, fc. m.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 33-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã duminicalã
verde, I
Lectionar
Dan 12,1-3: În acel timp va fi salvat poporul tãu.
Ps 15: Pãzește-mã, Dumnezeule, pentru cã îmi caut refugiu în tine!
Evr 10,11-14.18: El, printr-o singurã jertfã, i-a dus la desãvârșire pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți.
Mc 13,24-32: Va aduna pe toți aleșii sãi din cele patru vânturi.

Doamne Dumnezeul nostru, care chemi popoarele să se elibereze de blestemul morţii şi să urmeze calea vieţii, ascultă rugăciunea Bisericii tale, popor în drum spre Paştele veşnic al învierii şi al vieţii. Să spunem împreună:  

R.: Călăuzeşte-ne, Doamne, pe calea ta. 

– Pentru ca Biserica, prin lucrarea de evanghelizare a popoarelor, să descopere lumii înţelepciunea lui Dumnezeu, care ajută în înaintarea pe calea vieţii. Să ne rugăm: R.  

– Pentru ca Biserica şi organizaţiile pentru cooperarea dintre popoare să acţioneze împreună pentru promovarea dreptăţii şi a respectului faţă de lege. Să ne rugăm: R.  

– Pentru ca ţările sărace să poată actualiza modelele de dezvoltare coerente cu valorile culturilor lor. Să ne rugăm: R.  

– Pentru ca ţările bogate să-şi folosească tehnologiile pentru răspândirea unei civilizaţii care să-l ajute pe om să trăiască în pace cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu lumea. Să ne rugăm: R.  

– Pentru ca noi să devenim euharistie pentru cei săraci şi suferinzi, convinşi fiind că jertfa făcută din iubire nu distruge viaţa, ci o salvează de egoism şi violenţă. Să ne rugăm: R.  

– Pentru ca ingineria genetică să experimenteze căi noi, fără a compromite integritatea vieţii omeneşti. R. 

 – Pentru ca ajutorul dat ţărilor sărace să nu fie o acoperire pentru exploatarea miturilor iluzorii ale societăţii noastre. R.  

Părinte al vieţii, veghează paşii fiilor tăi. Ei te caută, urmând dorinţa de mântuire pe care ei pus-o în inima lor. Însoţeşte-i cu binecuvântarea ta, pentru ca să nu dea înapoi, ci să fie perseverenţi până la capăt. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.