en-USro-RO

| Login
18 noiembrie 2018

Rugăciunea Credincioșilor

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 18 noiembrie 2018

Sfintii zilei
Sfințirea Bazilicilor „Sf. Petru” și „Sf. Paul”;
Fer. Carolina Kozka, fc. m.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 33-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã duminicalã
verde, I
Lectionar
Dan 12,1-3: În acel timp va fi salvat poporul tãu.
Ps 15: Pãzește-mã, Dumnezeule, pentru cã îmi caut refugiu în tine!
Evr 10,11-14.18: El, printr-o singurã jertfã, i-a dus la desãvârșire pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți.
Mc 13,24-32: Va aduna pe toți aleșii sãi din cele patru vânturi.

Cristos, preotul unic şi veşnic, se arată ca Trimisul lui Dumnezeu, care vindecă omenirea bolnavă şi o eliberează de sub puterea diavolului. Să‑l invocăm pe Tatăl ceresc, ca să facă să strălucească şi în noi victoria lui Mesia, spunând: 

R.: Doamne, prin tine vom învinge moartea.

Să ne rugăm pentru Biserică:
– Domnul să continue să vindece şi să elibereze omenirea suferindă prin lucrarea creştinilor. R.

Să ne rugăm pentru autorităţile civile:
– ca ele să nu caute o putere care divide şi asupreşte, ci care răspunde necesităţilor celor umili şi lipsiţi de apărare. R.

 Să ne rugăm pentru mulţimile rătăcite ale fugarilor, emigranţilor refuzaţi şi bătrânilor abandonaţi:
– Providenţa lui Dumnezeu să ne asiste pe fiecare dintre noi şi să-i determine la solidaritate pe creştini. R.

Să ne rugăm pentru bolnavii psihici:
– infirmitatea lor, unită cu pătimirea lui Cristos, să ajute la mântuirea tuturor şi să ne facă mai conştienţi de responsabilitatea noastră faţă de cei slabi. R.

Să ne rugăm pentru comunitatea noastră locală:
– ca ea să caute cu perseverenţă prezenţa lui Cristos în rugăciune şi sacramente, pentru a fi reînnoită de el. R.

– Pentru ţara lui Isus şi popoarele care locuiesc acolo. R.

– Pentru dezvoltarea medicinei în sensul respectului faţă de om. R.

Dumnezeule, noi te rugăm prin mijlocirea lui Isus, Fiul tău: vindecă inima şi trupul nostru, pentru ca să putem experimenta astăzi şi în fiecare zi milostivirea ta. Tu care vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor. Amin.