Iubiţi fraţi şi surori, să ne unim în vocaţiile noastre cu rugăciunea pe care Cristos o adresează Tatălui şi cu glasul Duhului care este în noi, spunând:
R.: Doamne, ascultă‑ne.
– Dă, Doamne, poporului tău zidit pe apostoli zile senine şi roade de bine. Noi te rugăm: R.
– Binecuvântează-i Doamne pe papa, pe episcopi şi pe colaboratorii lor pe care tu îi trimiţi să evanghelizeze şi dă‑le iubire şi înţelepciune. Noi te rugăm: R.
– Luminează-i, Doamne, pe tinerii şi tinerele noastre care fac o alegere decisivă a vieţii şi cheamă noi lucrători în secerişul tău. Noi te rugăm: R.
– Dă, Doamne, tuturor creştinilor o relaţie personală şi profundă cu Cristos, ca să poată comunica cu bucurie altora propria credinţă. Noi te rugăm: R.
– Trezeşte, Doamne, în comunitatea noastră parohială un reînnoit angajament de a evangheliza, prin cuvinte şi fapte, ambientul în care trăim. Noi te rugăm: R.
– Pentru ca şi noi să ne lăsăm evanghelizaţi. R.
– Pentru preoţii, călugării şi călugăriţele din parohia noastră. R.
Doamne, tu ne‑ai chemat pe lume încredinţându‑ne o misiune specială în Biserica ta, şi ne iubeşti cu o iubire veşnică: atrage‑ne tot mai mult la tine şi fă‑ne instrumente ale mântuirii tale. Prin Isus Fiul tău, fratele şi mântuitorul nostru, care vieţuieşte şi domneşte în toţi vecii vecilor. Amin.