Sfântul pustnic Arsenie, precum şi un sfânt martir Arsenie, amintit la 14 decembrie, asemenea tuturor bărbaţilor sfinţi, au arătat că o strălucită dovadă de bărbăţie este construirea cu elan a unei vieţii eroice şi pregătirea unei morţi sfinte.

Această foarte tânără martiră spaniolă, care în mozaicurile Bisericii „Sf. Apolinar cel Nou” din Ravena este reprezentată între alte două martire adolescente, Agnesa şi Cecilia, pare să fie una şi aceeaşi persoană cu cele două sfinte numite Eulalia şi amintite de „Martirologiul Roman”, la 12 februarie şi la 10 decembrie. Prima, cinstită la Barcelona, ar fi fost martirizată sub Diocleţian (284-305); a doua - martirizată la Merida în timpul tetrarhiei (Maximilian, Constantin, Diocleţian, Galeriu) de la 295 la 305.

Primele mărturii ale cultului public apar la Napoli, Italia, în Confraternitatea Inimii Neprihănite a Mariei, fondată de sfântul Ioan Eudes. Sărbătoarea a fost instituită în 1805.

Devoţiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus exista din secolele XI-XII, dar nu a luat avânt decât cu Sf. Jean Eudes (1601-1680) care a făcut-o publică, i-a compus un oficiu şi i-a fixat o sărbătoare.

Un tânăr canonic al Bisericii „Trupul Domnului” cunoştea toate ascunzişurile din Torino al anului 1820. Deseori era văzut cu o servietă mare de piele, plină cu ce aduna, intrând pe o străduţă sau alta şi întorcându-se cu servieta goală, urmat de cete de copii care nu mai conteneau cu „Mulţumim, unchiule!”.

Înţelegător cu cei umili, părintesc cu lumea simplă, dar sever cu cei care compromiteau unitatea Bisericii, nu a ezitat să o excomunice pe regina Angliei, Elisabeta I, şi să decreteze destituirea ei, fiind pe deplin conştient de consecinţele tragice pe care avea să le aibă acest gest pentru catolicii englezi. Pius al V-lea a murit la 1 mai 1572, la 68 de ani.

Sfânta Ecaterina de Siena, prin carisma ei, auîncercat să aducă pace în suflete şi să reconstruiască unitatea Bisericii, dând o contribuţie importantă, în unele aspecte bine determinate, la civilizaţia europeană.