en-USro-RO

Inregistrare | Login
23 septembrie 2017
Sfinti  »  Aprilie Search

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Sâmbătă, 23 septembrie 2017

Sfintii zilei
Ss. Pius din Pietrelcina, pr. **; Zaharia şi Elisabeta
Liturghierul Roman
Sf. Pius din Pietrelcina, pr. ** 
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb, P, R.
Lectionar
Gal 6,14-18: Prin cruce, lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume; 
Ps 15: Tu, Doamne, eşti partea mea de moştenire; 
Mt 11,25-30: Ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici.
Meditatia zilei
Sâmbătă din săptămâna a 24-a de peste an

03
Sf. Alois Scrosoppi, pr.

Alois s-a remarcat printr-un spirit tăcut, meditativ şi smerit, o voinţă de granit şi o inimă sensibilă faţă de nevoile celor părăsiţi şi suferinzi.

20
Sf. Anicet, pp. m.
28
Sf. Valeria, fc. m.
Prenumele Valeria este forma feminină a numelui Valeriu; amândouă provin din verbul latinesc valeo-valere = a fi sănătos, a avea trecere, a fi de valoare.
30
Sf. Sofia, m.

*

01
Sf. Hugo, ep.

Se cunosc cel puţin 16 sfinţi sau fericiţi ce au purtat numele Hugo; între ei, mai însemnaţi prin activitatea şi influenţa pe care au exercitat-o în viaţa Bisericii sunt doi: Sfântul Hugo, abate (stareţ) la renumita mănăstire benedictină din Cluny (Franţa) – şi Sfântul Hugo, episcop de Grenoble (Franţa), reformator şi exemplu de trăire creştină.

02
Sf. Francisc de Paola, pustnic *

El cunoştea foarte bine inima omului: dificultăţile deseori se nasc din neînţelegeri şi pun în pericol convieţuirea paşnică chiar între persoane total dăruite lui Dumnezeu. Numai caritatea poate să menţină vie fraternitatea, dar ea însăşi cere iertare.

03
Sf. Evagriu, m.
*
03
Sf. Benignus, m.
04
Sf. Isidor, ep. înv. *

Isidor nu a fost numai un transmiţător al credinţei părinţilor, dar şi un zelos apărător al autenticităţii sale. A întărit Biserica prin exemplu şi prin cuvânt, cel scris şi cel vorbit, fără să se încreadă în el însuşi, dar lăsându-se călăuzit întotdeauna de acţiunea Duhului Sfânt, convins că, “dacă doctrina nu e susţinută de har, nu ajunge la inimă, chiar dacă intră în ureche. Face zgomot afară, dar nu foloseşte la nimic. Numai atunci cuvântul lui Dumnezeu coboară din ureche în adâncul inimii, când intervine harul, operând în intimitate şi conducând la convertire”. Numai în acest caz, înţelegerea nu poate fi separată de convertire, deoarece, “după ce am cunoscut, trebuie să simţim datoria de a pune în practică lucrurile bune pe care le-am învăţat”. La 25 aprilie 1722, Grigore al XIII-lea l-a proclamat învăţător al Bisericii Universale.

05
Sf. Vincenţiu Ferrer, pr. *

Circumstanţele istorice au făcut din acest predicator neobosit al evangheliei o figură emblematică. El, deosebit de fidel Bisericii, s-a aflat, fără să vrea, de partea unui antipapă. Când şi-a dat seama de eroare, nu a pierdut timpul şi a folosit toate mijloacele care-i erau la dispoziţie pentru ca în Biserică să înceteze scandalul lipsei de unitate. Cu ascendentul său moral, a dat o contribuţie, nu lipsită de importanţă, în a reface între oamenii Bisericii dezbinările provocate de discordiile lor, evitând să se perpetueze o schismă, şi cu carisma sa de predicator popular, a salvat de erezie creştinătatea Europei Occidentale.

06
Sf. Marcelin din Cartagina, m.

Pentru creştini, numele Marcu aminteşte de unul dintre cei patru evanghelişti, ucenic credincios al sfinţilor apostoli Petru şi Paul. Amintirea acestui nume era o invitaţie la cunoaşterea şi urmarea cu credinţă a învăţăturii Sfântului Apostol Petru, pe care Marcu a exprimat-o în Evanghelia care-i poartă numele. Tribunul Marcelin din Cartagina a răspuns cu statornicie la această chemare.

07
Sf. Ioan Baptist de La Salle, pr. *

Spiritualitatea lui La Salle este aceea tipică şcolilor franceze ale timpului său, adică aceea a umanismului devot, care datora atâta sfântului Francisc de Sales. Ea ajuta la introducerea unei autentice vieţi evanghelice în cotidian şi lua în serios considerarea darurilor şi calităţilor umane ca daruri ale lui Dumnezeu, de utilizat pentru binele umanităţii. El a reţinut aceasta ca fiind ceva foarte adaptat pentru fiii săi.

08
Sf. Iulia Billart, călug.
09
Sf. Marcel, ep.
*
10
Sf. Mechtilda, fc.
*
11
Sf. Stanislau, ep. m. *

El este figura tipică a păstorului care nu a avut frică să-şi ridice glasul în apărarea valorilor morale, chiar şi atunci când vestirea evangheliei cenzurează viaţa oamenilor puternici. Aceştia, văzându-se demascaţi, răspund cu folosirea violenţei, dar, în timp ce gândesc să-i reducă la tăcere pe cei care îi incomodează, crează martiri ale căror voci răsună apoi peste veacuri.

11
Sf. Gemma Galgani, fc.
*
12
Sf. Iuliu I, pp. m.
*
13
Sf. Martin I, pp. m. *

Martin s-a născut la Todi, dar, o dată ajuns diacon al Bisericii din Roma, pentru calităţile sale neobişnuite în cunoaşterea învăţăturii şi în trăirea sfinţeniei, papa l-a trimis la Constantinopol ca reprezentant al său, astăzi, am zice, ca nunţiu apostolic. În contact cu curtea imperială şi cu patriarhatul cel mai important din Orient, locul convergenţei atâtor probleme religioase şi politice, a învăţat cât era de greu să împiedici politica să instrumentalizeze credinţa.

14
Sf. Tiburţiu, m.
14
Sf. Valerian, m.
14
Sf. Maxim, m.
14
Sf. Liduina, fc.
14
Fer. Isabela, fc. m.

*

15
Sf. Anastasia, m.
15
Sf. Damian de Veuster, pr.

*

16
Sf. Benedict Iosif Labre

*

16
Sf. Bernadeta Soubirous, fc.

Bernadeta Soubirous a fost canonizată sub numele de Maria Bernard; astfel se exprima legătura între numele Bernadeta şi numele Bernard. Acesta este un nume germanic, compus din: bero=urs şi hard= tare; la origine înseamnă urs puternic.

18
Sf. Amedeo, m
18
Sf. Elefterie, m.
19
Sf. Emma, văduvă

Adevărata mireasă a lui Cristos l-a slujit pe mirele ei ceresc prin rugăciune şi facere de bine, meritându-şi dragostea şi preţuirea, nu doar a unui soţ, ci a milioane de creştini care de mai mult de nouă secole o cinstesc cu un cult public. Trupul său, lipsit de mâna dreaptă de care am amintit, se odihneşte în Catedrala din Bremen.

20
Sf. Teotim, ep. de Tomis
21
Sf. Anselm, ep. înv.

Astăzi i se recunoaşte lui Anselm meritul de a fi afirmat cu claritate, în toate scrierile sale, că cel care vrea să facă teologie nu poate să se încreadă numai în inteligenţa sa, ci trebuie să aibă o vie experienţă a credinţei trăite.

22
Sf. Soter pp.
Sfântul Soter ştim că a fost papă de la 166 la 175 şi de la el a rămas o scrisoare trimisă credincioşilor din Corint, pentru a-i încuraja în încercările prin care treceau. 
22
Sf. Caius pp.
Sfântului Caius i se atribuie organizarea fazelor ce trebuie urmate până la primirea sfinţirii de episcop. A stat pe tronul Sfântului Petru între anii 283-296 şi, prin urmare, a murit înainte de începerea prigoanei lui Diocleţian, în 303: deci, foarte probabil, nu a fost martirizat. 
22
Sf. Leonida m.
Leonida, a fost văzut îngenunchind lângă leagănul copilului său Origene şi sărutându-i pieptul. Întrebat de ce face acest lucru, a răspuns: „Sărut chivotul unde locuieşte Sf. Treime”. O astfel de credinţă l-a învrednicit şi de coroana muceniciei.          
23
Sf. Gheorghe, m.

Sfântul Gheorghe este un martir al secolului al III-lea sau al IV-lea, cu siguranţă, însă, înainte de edictul lui Constantin. Ştim că a existat datorită unei foarte vechi biserici ridicate în cinstea sa la Lidda-Diospolis, în Palestina. Dincolo de faptul existenţei sale, nu avem certitudini despre acest sfânt şi, de aceea, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ne povesteşte passio, nesigur din punct de vedere istoric, scrisă B se spune B de un aghiotant al său pe nume Pasicrate.

23
Sf. Adalbert, ep. m.

S-a născut în jurul anului 956, dintr-un principe boem al nobilei familii Slavnik şi dintr-o mamă germană, Adilburga, rudă a regelui Henric I. A primit numele de Vojciech, care înseamnă ajutor al armatei, şi era destinat vieţii militare, dar încă de mic, o boală l-a adus în pragul morţii, şi atunci părinţii au făcut vot să-l dăruiască lui Dumnezeu pentru a-l putea salva.
Pe unde a trecut, Adalbert a semănat mănăstiri şi călugării săi au ştiut să ducă mai departe cu succes opera sa evanghelizatoare.

24
Sf. Maria a lui Cleofa

Maria a lui Cleofa (numită astfel după numele soţului) este considerată mama „fraţilor lui Isus”: Iacob cel Mic, apostol şi episcop de Ierusalim, şi Iosif. În limbajul semitic, cuvântul „frate” se atribuie şi verişorilor.

24
Sf. Fidel din Sigmaringen, pr. m.

"Sfântul Fidel revărsa plinătatea carităţii sale în întărirea şi ajutorarea aproapelui, îmbrăţişa cu inimă paternă pe toţi cei suferinzi, susţinea numeroşi săraci cu pomenile adunate din toate părţile. Alina singurătatea orfanilor şi a văduvelor, procurându-le ajutorul de la cei puternici şi de la principi. Îi ajuta fără să obosească pe prizonieri, cu toate mângâierile spirituale şi trupeşti de care era capabil, vizita cu multă preocupare pe bolnavi, îi încuraja, îi împăca cu Dumnezeu, îi întărea pentru a înfrunta ultima bătălie. Acest bărbat, Fidel, în nume şi în fapt, a excelat în apărarea neîncetată a credinţei...“.

25
Sf. Marcu, ev.

Marcu, ca şi ceilalţi evanghelişti, a intenţionat să ne transmită predica apostolică pentru a ne impulsiona pe calea urmării lui Cristos. Nu era interesul său să ne transmită o simplă doctrină, aşa cum făceau filozofii; vorbind despre Isus, voia să ne ajute să pornim pe un drum de credinţă, pentru a ne întâlni personal cu el în comunitatea eclezială.
Marcu a fost aproape în toate evenimentele dureroase ale pătimirii, ale învierii glorioase şi a Rusaliilor, şi a făcut apoi parte din comunitatea creştină împreună cu mama şi cu Barnaba, ruda sa.

26
Sf. Anaclet pp. m.

Sfântul Anaclet se ştie că a fost unul dintre succesorii imediaţi ai Sfântului Apostol Petru şi a condus Biserica de la anul 79 la anul 90.

26
Sf. Marcelin, pp. m.

Marcelin a fost la cârma corăbiei lui Petru tocmai în focul marii prigoane începute de Diocleţian în anul 303, când împăratul poruncise, sub ameninţarea cu moartea, să fie predate toate cărţile sfinte ale creştinilor, spre a fi arse. În veacul al V-lea, s-a afirmat că însuşi papa Marcelin, îngrozit de pedepsele crunte ce se aplicau celor care erau aflaţi că ascundeau aceste cărţi, ar fi devenit „trădător al sfintelor cărţi”. Sfântul Augustin răspunde că nu poate fi considerat „trădător” un episcop care şi-a dat sângele şi viaţa pentru Cristos.

27
Sf. Zita, fc.

Oraşul Lucea din Toscana-Italia şi-a ales-o ca patroană şi protectoare pe Sfânta Zita, care, timp de aproape 50 de ani, a îndeplinit munca de servitoare într-una dintre familiile înstărite ale oraşului. Numai la 30 de ani după moartea Zitei, Dante Alighieri o aminteşte în a sa Divina Commedia, atunci când, vorbind despre un magistrat din Lucea, îl arată ca fiind „mai în vârstă decât Sfânta Zita”.

28
Sf. Petru Chanel, pr. m.

“Era obişnuit să nu refuze niciodată locuitorii din Futuna, nici măcar pe cei care îl persecutau, scuzându-i întotdeauna şi nerespingându-i niciodată, chiar dacă erau inculţi şi supărători. Era plin de bunătate faţă de toţi, fără deosebire şi în orice situaţie, fără a respinge pe cineva”.

28
Sf. Ludovic M. Grignion de Montfort, pr.

Pentru Ludovic, săracul nu era un simplu om lipsit, de care se poate scăpa printr-o mică pomană, ci era sacramentul unei speciale prezenţe a lui Cristos între oameni. Dumnezeu i-a arătat cu claritate acest lucru încă din copilărie şi el nu l-a putut uita niciodată.

29
Sf. Ecaterina din Siena, fc. înv., patroană a Europei

Sfânta Ecaterina de Siena, prin carisma ei, auîncercat să aducă pace în suflete şi să reconstruiască unitatea Bisericii, dând o contribuţie importantă, în unele aspecte bine determinate, la civilizaţia europeană.

30
Sf. Pius al V-lea, pp.

Înţelegător cu cei umili, părintesc cu lumea simplă, dar sever cu cei care compromiteau unitatea Bisericii, nu a ezitat să o excomunice pe regina Angliei, Elisabeta I, şi să decreteze destituirea ei, fiind pe deplin conştient de consecinţele tragice pe care avea să le aibă acest gest pentru catolicii englezi. Pius al V-lea a murit la 1 mai 1572, la 68 de ani.

30
Sf. Iosif Cottolengo, pr.

Un tânăr canonic al Bisericii „Trupul Domnului” cunoştea toate ascunzişurile din Torino al anului 1820. Deseori era văzut cu o servietă mare de piele, plină cu ce aduna, intrând pe o străduţă sau alta şi întorcându-se cu servieta goală, urmat de cete de copii care nu mai conteneau cu „Mulţumim, unchiule!”.