en-USro-RO

| Login
22 iunie 2018
Sfinti  »  Iunie   Search

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 21 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **
Liturghierul Roman
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
alb, P
Lectionar
1In 5,1-5: Aceasta este victoria cu care a învins lumea: credința noastrã 
Ps 15: Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire 
Mt 22,34-40: Sã-l iubești pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta! Sã-l iubești pe aproapele tãu ca pe tine însuți!

Meditatia zilei
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **

01
Sf. Iustin, filozof m. **

Sf. Iustin era un filozof şi a ajuns la adevăr în urma unei lungi cercetări şi de câtva timp avea la Roma o şcoală ce respecta normele legii şi învăţa ceea ce, după părerea sa, aducea omului mântuirea. Însuşi împăratul Marc Aureliu urma o filozofie, aceea a lui Epicur. De ce creştinii trebuiau împiedicaţi să-l urmeze pe Cristos? Tocmai pentru a revendica acest drept sacru, el a scris foarte mult şi a adresat ultimilor doi împăraţi şi persoanelor mai de vază din Roma două Apologii în favoarea creştinismului.

02
Sf. Marcelin, m.

*

02
Ss. Petru, m.

*

03
Ss. Carol Lwanga şi îns., m. **

Viaţa şi moartea de martiri a Sfântului Carol şi a însoţitorilor săi au avut loc în Africa, într-o regiune care astăzi face parte din Uganda. Pe atunci, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ţinutul se numea Buganda şi se afla sub conducerea regelui Mwanga; acesta adunase la curtea lui un grup dintre cei mai frumoşi şi inteligenţi tineri, care să-i stea la dispoziţie în calitate de paji sau copii de casă. În fruntea lor se afla tânărul Carol, admirat pentru frumuseţea şi inteligenţa lui, dar suspectat pentru faptul că era creştin, cum erau cei mai mulţi dintre paji.

04
Sf. Francisc Caracciolo, pr.

După un an de noviciat, Ascaniu Caracciolo a depus voturile călugăreşti, luându-şi numele de Francisc. Această mică congregaţie, care îşi stabileşte reşedinţa într-o casă mică din apropierea Bisericii della Misericordia, în anul 1593, a ţinut prima adunare generală, în cadrul căreia Francisc a fost obligat să primească oficiul de superior general. Între timp, tânăra congregaţie a deschis o casă la Roma. După ce a expirat termenul oficiului de superior general, Francisc se duce în Spania, unde întemeiază un centru al Congregaţiei la Valadolid şi un colegiu la Alcala; apoi a îndeplinit oficiul de maestru de novici la Madrid, după care a fost rechemat la Neapole, ca superior al Mănăstirii Santa Maria Maggiore.

05
Sf. Bonifaciu, ep. m.

Bonifaciu şi-a menţinut implicarea sa şi a reuşit, totodată, să transmită pasiunea sa chiar dincolo de hotarele provinciei sale bisericeşti. Regula sfântului Benedict era deja trăită în toate conventele şi călugării care n-o adoptau nu puteau să se numească benedictini, ci simpli canonici regulari care, la rândul lor, trebuiau să observe anumite norme; viaţa episcopilor şi a diecezelor lor îşi afla inspiraţia în Regula pastorală a sfântului Grigore, care, împreună cu evanghelia, a fost pusă pe umerii lor în timpul ceremoniei de hirotonire; se clarificase, în sfârşit, că ei trebuiau să menţină o strânsă legătură cu episcopul Romei. După ce şi-a împlinit misiunea, renunţând la scaunul din Köln, care i-a fost desemnat de un sinod cu aprobarea papei, pentru a nu alimenta aversiunea din partea francă, şi punându-l pe Lullo ca succesor al său la Mainz, Bonifaciu a voit să-şi păstreze ultimele energii pentru convertirea ţinutului strămoşilor săi, Saxonia.

06
Sf. Norbert, ep. *

Spiritualitatea lui Norbert se bazează, ca şi spiritualităţile monastice ale timpului, pe umilinţa ce conduce la despuierea totală de sine, la slujirea aproapelui, şi care dă posibilitatea de a ajunge la cea mai înaltă unire cu Dumnezeu. În Norbert pot fi reliefate apoi alte două elemente particulare: elanul de a răspândi împărăţia lui Dumnezeu în lume, prin predicare şi grijă pastorală, şi, de asemenea, prin deplina supunere faţă de autoritatea Bisericii.

07
Sf. Robert, ep.
*
09
Sf. Efrem, diacon înv. *

Acest învăţător al Bisericii siriene este un îndrăgostit al cuvântului lui Dumnezeu: el îl meditează, îl explică, îl pune în versuri şi muzică şi îl cântă. Şi face aceasta nu pentru a-şi satisface rafinatul său gust artistic, ci pentru a înrădăcina credinţa în cultura poporului său.

Efrem s-a născut la Nisibi, în Mesopotamia, în anul 306, dintr-o familie creştină, şi a fost educat la şcoala episcopului locului, Iacob. În acest om al lui Dumnezeu, foarte iubit de Efrem, el a aflat nu numai pe părintele credinţei, dar şi promotorul studiilor sale. Sfântul episcop şi-a dat seama de talentele, de inteligenţa şi bunătatea tânărului catecumen şi a voit ca acesta să fie bine instruit în doctrina creştină şi în celelalte ştiinţe. La 18 ani, l-a botezat, şi foarte curând l-a ales ca diacon şi colaborator al său atât în administrarea bunurilor, cât şi în cateheză.

10
Fer. Ioan Dominici, călug.

Admirator şi ucenic al Sfintei Ecaterina de Siena, elev şi colaborator al Fericitului Raimund de Capua, Fericitul Ioan Dominici a fost maestrul lui Fra Angelico, pictorul devenit Fericitul Angelico, şi al Sfântului Antonin din Florenţa. Fra Angelico i-a prins portretul într-un tablou cu Răstignirea, în San Marco la Florenţa, iar Sfântul Antonin şi-l amintea astfel: „Voce sonoră ca o trompetă... capabilă nu numai să înveţe şi să înveselească, dar şi să îngenuncheze şi să înmoaie inimile împietrite. În fiecare zi celebra Sfânta Liturghie cu deosebită evlavie. Umil în îmbrăcăminte, mare în statură, cu mersul grav, cu o înfăţişare simpatică, amabil cu săracii şi necunoscuţii, apropiat de oamenii de jos, impunând respect celor de sus, capabil să dea cele mai potrivite sfaturi în toate domeniile, cu o privire senină şi gravă; foarte pudic în atitudinile sale, atent... simplu... şi drept, îndrăgostit de sărăcie atât de mult, încât nu poseda nici cărţile necesare pentru învăţământ şi predicaţie, nici chiar Biblia...” A fost cel dintâi animator al reînnoirii vieţii călugăreşti în mănăstirile dominicane din Italia.

10
Sf. Diana, călug.
*
11
Sf. Barnaba, ap. **

Cunoştinţele pe care le avem despre Barnaba provin aproape în întregime din Faptele Apostolilor. El s-a născut în Cipru, dar trăia la Ierusalim, unde îmbrăţişase creştinismul, devenind unul dintre cei mai înflăcăraţi creştini din comunitate. El îşi vânduse bunurile şi câştigul l-a pus la picioarele apostolilor.

12
Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile)
*
13
Sf. Anton de Padova, pr. înv. **

La 15 ani, a intrat în Mănăstirea “Sfântul Vincenţiu”, care aparţinea călugărilor regulari ai sfântului Augustin, la doar câţiva kilometri de Lisabona. Era singura cale pentru a putea progresa în studii, dar a fost şi ocazia pentru a descoperi frumuseţea vieţii religioase trăite în regula augustiniană; o viaţă comună modelată pe prima comunitate creştină, unde călugării căutau să fie o singură inimă şi un singur suflet, şi cu acest spirit se lansau apoi în afara conventului pentru a construi Biserica.

Fernando a avut cei mai buni maeştri şi a devenit un augustinian fervent. Avea însă un singur regret: părinţii veneau prea des la el şi acest lucru îl tulbura. Exista în Portugalia tristul obicei de a intra în mănăstiri nu pentru a face o scurtă vizită sau pentru a aprofunda viaţa spirituală, ci pentru a profita de rudele devenite călugări. Acest lucru nu a fost pe plac tânărului Fernando care, neputând să se opună unui obicei înrădăcinat de mult timp, i-a surprins pe toţi, cerând să fie transferat la Mănăstirea “Sfânta Cruce” de la Coimbra, a circa 175 km de Lisabona.

14
Sf. Valeriu, m.

Valeriu este tot un nume roman şi are ca rădăcină verbul voleo, valére = a fi puternic, a fi sănătos; de la acest cuvânt se trag numele destul de răspândite astăzi: Valeriu, Valerian, Valentin, Valeria, Valentina, Valeriana; se pare că şi numele legendare Valerian, Veler şi Lér au legătură cu numele Valeriu, însemnând persoană sănătoasă, puternică, în stare de a înfăptui lucruri mari. Martirologiul Roman consemnează peste douăzeci de sfinţi care au purtat nume din familia Valeo, Valére = a fi sănătos, a fi puternic; ei repetă şi adeveresc cuvântul psalmistului: „Puterea mea şi lauda mea este Domnul!”

15
Sf. Iolanda, călug.
*
15
Sf. Modest, m.
*
15
Sf. Crescenţia, m.
*
16
Sf. Francisc Regis, pr.

S-a născut într-un sătuc de la poalele Pirineilor, în ziua de 31 ianuarie 1597. Deşi tatăl şi unchiul său luaseră parte la luptele împotriva calvinilor, Francisc se arăta un suflet liniştit, gânditor şi pios. În rugăciunile sale, îi recomanda lui Dumnezeu pe toţi oamenii, fără deosebire de credinţa lor religioasă. La vârsta de 19 ani, intră în Colegiul Iezuiţilor din Toulouse, şi aici se hotărăşte să devină preot. Dorea din suflet să poată începe cât mai curând activitatea de preot şi, pentru aceasta, a renunţat la studiile pentru obţinerea dreptului de „profesor”. La 15 iunie 1631, celebrează prima Sfântă Liturghie. Este trimis în oraşul Montpellier, oraşul clinicilor şi al facultăţilor, în care calvinii angajau deseori discuţii savante şi furtunoase cu preoţii şi credincioşii catolici. Francisc începe să arate, prin expuneri simple, adevărurile de credinţă. Deşi vocea îi era slabă şi cuvintele folosite de el cu totul obişnuite, deseori cei care-l ascultau izbucneau în lacrimi de căinţă, simţind că, prin acel umil predicator, le vorbeşte Dumnezeu. Îi cunoştea personal pe săracii, bolnavii şi deţinuţii din Montpellier; le scutura paturile şi le primenea cu mâinile lui, şi nu se ruşina să cerşească pentru ajutorul lor. În ajun de sărbători şi de duminici, mergea pe la casele bogaţilor, le ura sărbători fericite, iar la urmă întreba dacă nu cumva au disponibilă o pasăre pentru bolnavii săi. Astfel de purtare a readus la sânul Bisericii Catolice mulţi calvini. Pentru ei, Francisc a întemeiat multe asociaţii euharistice, prin care dorea să-i ţină cât mai aproape de izvorul tăriei şi al bucuriei creştine.

16
Sf. Benone, ep.
*
17
Sf. Nicandru m.

Martirologiul Roman îi aminteşte pe aceşti doi martiri care şi-au mărturisit credinţa în Cristos, fiind osândiţi la moarte prin tăierea capului, probabil în această zi. Faptul s-a petrecut în localitatea Venàfrum din provincia Campania, în Sudul Italiei, pe vremea împăratului Maximilian.

17
Sf. Marcian, m.
18
Sf. Marcu m.
18
Sf. Marcelin, m.
19
Preasfânta Treime
*
19
Sf. Romuald, abate

În timpuri de criză, când Cuvântul nu mai era ascultat, s-au ridicat giganţi ai sfinţeniei, care l-au impus cu elocvenţa vieţii. În dorinţa de a evangheliza din nou creştinismul medieval al timpului lor, Bernard de Clairvaux a simţit că trebuie să reformeze viaţa cenobitică a monahilor, Norbert de Xanten, să înnoiască viaţa apostolică a clerului diecezan şi Romuald, să readucă strălucirea spiritului genuin al pustnicilor din vechime.

19
Sf. Iuliana Falconieri
*
19
Sf. Alina, fc. m.

Alena sau Alina este un prenume feminin derivat de la Adelina, ceea ce înseamnă „nobil şi dulce” în limba germană (de a prefixul „adal” – nobil şi „lind” – dulceaţă «adeverb»).

20
Sf. Sever, pp. m.
*
21
Sf. Alois de Gonzaga, călug. **

Alois s-a născut în castelul din Castiglione delle Stiviere, situat între Brescia şi Mantova, la 9 martie 1568, ca fiu al marchizului don Ferrante Gonzaga şi al contesei donna Marta Tana di Santena, doi tineri soţi întorşi de puţin timp de la curtea din Madrid, unde împreună au fost în slujba regelui Filip al II-lea şi a reginei Elisabeta.
A fost proclamat fericit în 1605, sfânt în 1726 şi, în anul următor, patron al tineretului şi, deoarece cea mai mare parte a seminariilor post-tridentine erau conduse de iezuiţi sau se inspirau din spiritualitatea ignaţiană, Alois de Gonzaga a fost propus ca model al tuturor aspiranţilor la preoţie.

22
Sf. Paulin de Nola, ep. *

S-a născut prin anul 353/54, la Bordeaux, unde tatăl său era funcţionar imperial. Părinţii săi, înrudiţi cu o bogată familie senatorială romană, erau creştini. Educat în litere de Ausoniu, maestru inegalabil în acel timp, preceptor imperial şi om sus-pus în lumea politică, Pontius Meropius Anicius Paulinus a făcut mari progrese în litere şi în magistratură. În 381, era deja guvernator al Campaniei şi avea primele contacte cu Nola şi cu istoria martiriului sfântului Felix. Tulburat de relatarea martiriului său, a abandonat oficiul şi demnitatea de guvernator şi a pornit pe drumul de întoarcere în Galia, oprindu-se puţin timp la Milano, unde, în jurul anului 384, l-a cunoscut pe episcopul Ambroziu.

22
Sf. Ioan Fisher, ep.

În timp ce se afla încă în închisoare, papa l-a numit cardinal, în speranţa de a-l putea salva, dar totul a fost inutil. Sentinţa regală îl condamna la moarte.
A urcat eşafodul cu mare demnitate, s-a îndreptat spre mulţimea celor prezenţi şi a spus: “Popor creştin, voi fi dat imediat morţii pentru credinţa în sfânta Biserică Catolică a lui Cristos”. Apoi a recitat Te Deum şi şi-a încredinţat capul în mâinile călăului. Era ziua de 22 iunie 1535. Capul său a fost înfipt într-un par şi ţinut expus timp de 15 zile pe podul Londrei, apoi a fost aruncat în Tamisa şi în locul său a fost pus acela al lui Thomas Morus.
El a fost primul din seria martirilor pe care această tristă divizare a provocat-o în acei ani.
Ioan Fisher a fost aşezat în rândul sfinţilor din calendarul universal al Bisericii Catolice Romane în 1935, de către papa Pius al XI-lea.

22
Sf. Thomas Morus, m. *

Era un om de mare echilibru şi de o inteligenţă cunoscută, cum dă mărturie şi această rugăciune care îi aparţine: “Doamne, dă-mi o digestie bună şi, natural, şi ceva de mâncare. Dă-mi sănătatea trupului şi buna-dispoziţie pentru a o putea menţine. Doamne, dă-mi un suflet sănătos, care să aibă mereu înaintea ochilor ceea ce este bun şi curat, încât să nu se scandalizeze în faţa păcatului, dar să ştie întotdeauna să găsească mijloacele pentru a-i opune remediul. Doamne, dă-mi o inimă care nu cunoaşte aversiunea, murmurul, suspinul şi lamentarea. Nu permite să mă preocup prea mult de ceea ce-mi centrează atenţia spre mine, adică spre ceea ce se cheamă "eu". Doamne, dă-mi simţul umorului: dă-mi harul să ştiu să zâmbesc la o glumă, pentru a şti să reţin pentru viaţă un pic de bucurie şi să-i ajut şi pe alţii să participe la ea”.

23
Trupul şi Sângele Domnului
*
23
Sf. Alice, m.
*
25
Sf. Wilhelm, abate
*
26
Sf. Ioan, m.

*

26
Sf. Paul, m.

*

27
Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv. *

Ciril, în timpul vieţii sale, a experimentat de toate. Cu umorul tipic al englezilor, Newman a scris că episcopul alexandrin “nu ar fi fost de acord ca sfinţenia sa să fie judecată în baza acţiunilor sale”. Şi totuşi, a fost recunoscut sfânt mai întâi de poporul său şi apoi de toată Biserica, până la a-şi câştiga şi în Occident titlul de părinte şi învăţător al Bisericii, nu atât pentru virtuţile care nu-i lipseau, dar, mai ales, pentru că a trăit în umbra sfinţeniei lui Atanasiu, profesând cu fidelitate adevărata credinţă şi scriind atâtea cărţi pline de înţelepciune.

28
Sf. Irineu, ep. m. **

“Lucrurile de atunci - scrie el - mi le amintesc mai bine decât cele mai recente, deoarece ceea ce se învăţă în copilărie formează un tot unitar cu viaţa şi se dezvoltă şi creşte o dată cu ea. Eu ţi-aş putea descrie locul unde fericitul Policarp se oprea, de obicei, pentru a ne vorbi, şi cum îndemna, şi cum îşi începea argumentul, ce viaţă ducea, cum era ca persoană; discursurile pe care le ţinea poporului, cum povestea despre legăturile apropiate avute de el cu Ioan şi cu alţii care l-au văzut pe Domnul, despre cei care îşi aminteau cuvintele şi lucrurile auzite despre Domnul, despre minunile şi învăţătura sa. Toate acestea, Policarp le-a învăţat chiar de la martorii oculari ai Cuvântului vieţii. Şi el le învăţa în deplină armonie cu Sfintele Scripturi. Aceste lucruri, pe care pe atunci, prin harul milostivirii divine, le ascultam cu atenţie, le păstrez în memorie; încă nepuse în carte, dar în intimitatea inimii mele şi, prin harul lui Dumnezeu, cu preocupare şi iubire mi le amintesc”.

29
Sf. Petru, ap.

Petru, născut la Betsaida Galileii, fiul lui Ioan sau Iona, fratele lui Andrei, căsătorit, locuia la Cafarnaum când l-a cunoscut pe Învăţătorul. În evanghelii, nu a fost niciodată precizat numele soţiei sau al fiilor, dar este pomenită soacra, vindecată în mod miraculos de Isus.
Petru şi Andrei au pus pe picioare, împreună cu Iacob şi Ioan, ceea ce astăzi am numi o mică, dar eficientă industrie de pescuit. Săpături recente la Cafarnaum au adus la lumină ceea ce ar fi fost casa lui Petru. E foarte mare, aproape de lac şi, ca şi sinagoga, este situată în afara aglomeraţiei de cocioabe care formau oraşul. Semne că familia lui Petru o ducea destul de bine din punct de vedere economic.
În prima sa întâlnire cu Isus, au putut fi auzite cuvintele: “Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; te vei numi Chefa, adică Petru” (In 1,42). A-i da un nume nou însemna a-i indica misiunea pentru care a fost destinat.
Nu ştim ce a înţeles atunci cel interesat. Desigur, acea întâlnire a confirmat ceea ce îi spusese fratele: “L-am aflat pe Mesia!” (In 1,41) Amândoi s-au întors la pescuit, deoarece era necesar să ducă mai departe afacerea familiei, dar imediat ce era posibil, se întorceau să-l audă pe Învăţătorul.

29
Sf. Paul, ap.

Martiriul celor doi mari apostoli, la Roma, a fost dintotdeauna amintit cu veneraţie de creştinii din lumea întreagă. Deja în anul 200, preotul roman Caius îi scria unui prieten: “Eu pot să-ţi arăt trofeele apostolilor. Dacă ai vrea cu adevărat să mergi la Vatican sau pe via Ostia, vei găsi trofeele celor care au fondat Biserica”. Săpăturile efectuate sub bazilica vaticană au confirmat existenţa trofeului lui Petru.
Pentru cunoaşterea apostolului Paul, să se consulte ziua de 25 ianuarie. Aici, prezentăm numai figura lui Petru.

30
Primii Sfinţi Martiri din Roma *

Sfântul Clement Romanul, papă, vorbind despre o mulţime de martiri, se referea la măcelul îngrozitor petrecut la Roma sub împăratul Nero, după înfricoşătorul incendiu din oraş, în 16 iulie 64.

16
Inima Neprihănită a Mariei **

Primele mărturii ale cultului public apar la Napoli, Italia, în Confraternitatea Inimii Neprihănite a Mariei, fondată de sfântul Ioan Eudes. Sărbătoarea a fost instituită în 1805.