en-USro-RO

| Login
17 august 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 17 august 2018

Sfintii zilei
Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, cãlug.
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III
Lectionar
Ez 16,1-15.60.63 (16,59-63): Frumusețea ta era desãvârșitã datoritã strãlucirii cu care eu te-am înzestrat; la adãpostul faimei tale, ai ajuns o desfrânatã. (Îmi voi aminti de alianța mea fãcutã cu tine; tu îți vei aminti de cãile tale și te vei umili.)
Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6: Veți scoate apã cu bucurie din izvoarele mântuirii.
Mt 19,3-12: Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise sã vã lãsați soțiile. De la început însã nu a fost așa
.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 19-a de peste an

SFÂNTUL ALBIN (ALBU) (470-550)
episcop

În Martirologiul Roman sunt treisprezece sfinţi care poartă acest  nume; dintre ei, opt au fost episcopi. În ziua de 1 martie sunt amintiţi trei: primul este unul dintre primii martiri englezi, care, de fapt, purta numele de Albanus, dar, pentru a se deosebi de un martir din Magonza, care purta acest nume şi era foarte cinstit la Roma, i s-a schimbat numele în Albin; tot la această dată sunt comemoraţi Sfântul Albin, episcop de Vercelli, şi Sfântul Albin, episcop de Angers.

Albin, al cincilea succesor al Sf. Eusebiu. întemeietorul Episcopiei de Vercelli, a fost sfinţit episcop în anul 452, într-o perioadă de mari frământări sociale. Abia în acest an, generalul Actius a putut începe lupta împotriva goţilor şi hunilor, care invadează Italia chiar de la începutul veacului al V-lea. Noul episcop a reconstruit biserica mitropolitană, pe ruinele micii bazilici înălţate de Sfântul Eusebiu deasupra mormântului martirului Teofrast. Pentru a da o solemnitate deosebită ceremoniei sfinţirii, Albin aştepta să treacă pe acolo vreun episcop mai însemnat: aşteptarea i-a fost răsplătită, deoarece s-a anunţat trecerea Sfântului Gherman, episcop de Auxerre, care se afla în drum spre Ravena. Sfântul episcop a promis că se va opri la întoarcere şi va prezida ceremonia sfinţirii. Dar în timpul şederii la Ravena, Gherman moare; la Vercelli a revenit doar sicriul cu trupul său neînsufleţit. Când sicriul a fost aşezat în mijlocul bisericii, deodată, toate lumânările şi candelele s-au aprins de la sine. Faptul a fost considerat cu atât mai miraculos cu cât în zilele precedente se încercase de mai multe ori să se aprindă toate lumânările, dar nu s-a reuşit. Era împlinirea promisiunii făcute de Sf. Gherman de a contribui la înfrumuseţarea ceremoniei de sfinţire a bisericii. Despre Sf. Albin, episcop de Vercelli, nu mai cunoaştem alte amănunte.

Sfântul Albin (în franceză, Aubin), episcop de Angers, este unul dintre sfinţii cei mai populari ai Evului Mediu, îndeosebi în părţile nordice ale Europei. S-a născut la Vannes, în Franţa, dintr-o familie nobilă, în jurul anului 470. Pentru a fi primit în mănăstirea din Tincillac, a renunţat la titlul de nobil şi la moştenirea bogată ce-i revenea din partea părinţilor. Cu toate că din adâncul inimii dorea să rămână necunoscut, faima calităţilor sale umane şi religioase îl aducea permanent în atenţia tuturor. În anul 504, a fost ales abate, stareţ, şi timp de douăzeci şi cinci de ani a îndeplinit această misiune, până când, în anul 529, din ascultare faţă de Sf. Părinte Papa, a primit să fie episcop de Angers.

Cu mult zel, dar şi cu deosebită fermitate şi prudenţă, şi-a păstorit dieceza, atrăgând asupra sa mai multă ostilitate decât aprobare. Bunul episcop însă era mai mult decât mulţumit, ştiind că era de partea sa aprobarea unui sfânt, prietenul său, Sfântul Cezariu. A murit la 1 martie 550. La numai şase ani după moarte, renumele lui de sfinţenie tot mai strălucitor i-a îndemnat pe credincioşi să-i dedice o biserică în oraşul Angers, unde au fost depuse şi rămăşiţele sale pământeşti.

 

Albin (Albu) face parte din categoria numelor care iniţial au exprimat anumite particularităţi somatice ale unui copil (Albu, Roşu, Şchiopu, Micu, Marele); sau se atribuia unui om venit din oraşul Alba. Fără îndoială că sfinţii care au purtat acest nume, rostindu-l, îşi aduceau aminte de haina albă primită la botez, ca semn al nevinovăţiei.