en-USro-RO

| Login
24 septembrie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Luni, 24 septembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Gerard, ep. m.
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 25-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, I
Lectionar
Prov 3,27-34: Domnul îi urãște pe cei rãi.
Ps 14: Cine va locui, Doamne, în corturile tale?
Lc 8,16-18: Candela se pune pe candelabru, pentru ca toți cei care intrã sã vadã lumina.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 25-a de peste an

SFINŢII SIXT I, SIXT AL II-LEA şi SIXT AL III-LEA
papi

 

 

În amintirea faptului că Domnul Isus, atunci când i-a spus lui Simon, fratele lui Andrei, că pe el va zidi Biserica, i-a schimbat şi numele, zicându-i „Piatră”, încă din vechime, cei care sunt aleşi ca succesori ai Sfântului Petru îşi schimbă numele, alegându-şi un altul, care, eventual, să exprime unul sau mai multe aspecte ale misiunii ce le este încredinţată. Papa ales în anul 115 şi-a luat numele de Xystus, cuvânt care, în limba greacă, înseamnă „portic”, intrare triumfală într-un edificiu; astăzi noi spunem mai curent portal. Probabil că noul ales dorea să-şi aducă aminte că el trebuie să fie portalul prin care se intră în Biserica lui Cristos. Deoarece cuvântul xystus se pronunţă mai greu, în vorbirea obişnuită a devenit sixtus; Martirologiul Roman, însă şi rugăciunea euharistică I îl păstrează în forma autentică, Xystus (portal de intrare în Biserica lui Cristos).

Cinci sunt papii ce au purtat acest nume; dintre aceştia, primii trei sunt onoraţi cu numele de „Sfânt”, iar Sixt al IV-lea este acela care a ordonat construirea celebrei „Capele Sixtine” din Vatican. Pe sfinţii Sixt îi amintim în ziua de 3 aprilie, dedicată primului dintre ei de Martirologiul Roman vechi, deoarece comemorarea Sfântului Sixt al II-lea, singurul reţinut în noul calendar, se face la 7 august, zi în care îl vom aminti pe Sfântul Gaetan.

Sfântul Sixt I a fost papă în două perioade: 115-117 şi 125-127. Tradiţia ne spune că era de origine romană, fiu al unui oarecare Pastore, din Via Lata. În timpul pontificatului său, s-a dat decretul ca laicii, îndeosebi femeile, să nu atingă vasele sacre folosite la slujbe; ulterior, această dispoziţie a fost modificată. Tot el este cel ce a orânduit ca, la sfârşitul rugăciunii solemne de mulţumire – prefaţa –, preotul să invite tot poporul ca, împreună cu celebrantul, să cânte întreitul „Sfânt” – Trisaghion. Alte date asupra vieţii şi activităţii lui nu avem. Nici nu se ştie sigur dacă a îndurat moarte de martir sau nu.

În schimb, este absolut sigur că Papa Sixt al II-lea a murit ca martir în ziua de 6 august a anului 257. Executarea lui a avut loc în baza decretului împăratului Valerian, care hotărâse decapitarea „pe loc” şi confiscarea bunurilor aparţinând episcopilor, preoţilor şi diaconilor. Sixt a fost ucis o dată cu şase diaconi ai săi; al şaptelea, Laurenţiu, a suferit aceeaşi moarte la câteva zile după aceea. Trupul lui Sixt al II-lea a fost înmormântat în cripta papilor din catacombele Sfântului Calixt; amintirea lui a lăsat o urmă atât de luminoasă şi adâncă, încât s-a dispus menţionarea lui în Canonul Roman al Sfintei Liturghii. Scriitorul Ponţiu, scriind biografia Sfântului Ciprian, se referă şi la moartea de martir a papei Sixt, pe care îl numeşte „preot bun şi paşnic”.

Sfântul Sixt al III-lea a trăit două secole mai târziu şi a fost Papă între anii 432-440. Prin învăţătura şi energia lui, a contribuit la distrugerea pelagianismului, învăţătura greşită a lui Pelagius, care susţinea că omul poate ajunge la mântuire şi desăvârşire numai prin puterile cu care Dumnezeu a înzestrat firea omenească, fără a fi necesar harul deosebit al lui Dumnezeu, dăruit nouă prin întruparea Cuvântului. În tinereţe, şi Sixt aderase la această erezie, iar acum o combătea cu atâta îndârjire, încât Sfântul Augustin l-a invitat să fie mai moderat. Se mai aminteşte faptul că a intervenit pentru împăcare între Sfântul Căirii din Alexandria şi Ioan din Antiohia. În scrisoarea pe care le-a trimis-o, notează: „Sfântul Apostol Petru a transmis tot ceea ce el a primit urmaşilor săi. Nu e uşoară grija şi munca ce ne revine, pentru ca Biserica lui Dumnezeu să fie fără pată şi fără nici o deformare”. Sixt al III-lea a fost şi un mare constructor: lui i se datorează frumoasa Bazilică „Santa Maria Maggiore”, precum şi zidirea din temelii ori mărirea altor biserici romane.

Deşi sunt amintite şi realizările în domeniul construcţiilor ori al vieţii sociale, cea mai mare operă la care au lucrat sfinţii părinţi papi este păstrarea şi înfrumuseţarea Bisericii lui Cristos, „temelie şi coloană a adevărului şi a păcii”.