en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

SFÂNTUL    HUGO     (1053-1132)

episcop  de Grenoble

SFÂNTUL    HUGO    (1024-1109)

abate de Cluny 

Se cunosc cel puţin 16 sfinţi sau fericiţi ce au purtat numele Hugo; între ei, mai însemnaţi prin activitatea şi influenţa pe care au exercitat-o în viaţa Bisericii sunt doi: Sfântul Hugo, abate (stareţ) la renumita mănăstire benedictină din Cluny (Franţa) – şi Sfântul Hugo, episcop de Grenoble (Franţa), reformator şi exemplu de trăire creştină. Ei au trăit aproape în acelaşi timp: Hugo episcop (1053-1132) şi Hugo abate (1024-1109); în multe privinţe, viaţa lor este foarte asemănătoare. Şi unul, şi altul au avut o foarte îndelungată activitate călugărească şi preoţească, îndeplinind însărcinări de mare însemnătate şi răspundere. La vârsta de 20 de ani, Hugo de Cluny a fost sfinţit preot, apoi a devenit prior (conducător al unui sector din mănăstire) şi, la 25 de ani, este ales abate al mănăstirii din Cluny, un mare focar de viaţa religioasă şi de cultură din acele timpuri. Hugo de Grenoble şi-a făcut studiile la Valencia şi Roma, avându-i ca profesori pe Ingmar şi Sfântul Bruno, şi, după împlinirea vârstei de 27 de ani, a fost numit de către Papa Grigorie al VIl-lea episcop de Grenoble; cu toate protestele sale şi repetatele încercări de a se retrage, timp de 52 de ani a păstorit cu înţelepciune şi dragoste dieceza ce i-a fost încredinţată.

În acel timp, Biserica Catolică trecea printr-o perioadă de mari frământări şi de scădere a nivelului de viaţă spirituală a credincioşilor şi a clerului; simonia – vânzarea şi cumpărarea funcţiilor bisericeşti –, nepotismul şi imoralitatea multor clerici făceau ravagii în via Domnului. Sfântul Papă Grigore al VIl-lea Hildebrand (1073-1085) a început opera de refacere şi reorganizare a Bisericii, operă pe care succesorii săi au continuat-o. Hugo de Cluny şi Hugo de Grenoble au răspuns la chemările Păstorilor supremi, angajându-se cu sinceritate în lucrarea de reînnoire şi deplină dăruire sufletească. Viaţa lor personală era o mărturie vie a acestei transformări. Şi unul, şi altul au contribuit mult la dezvoltarea vieţii mănăstireşti: Hugo de Cluny este unul dintre principalii susţinători şi propagatori ai reformei vieţii de mănăstire, reformă începută şi realizată în mod strălucit în mănăstirea benedictină din Cluny. Aici, după cum nota acel sever observator care a fost Sfântul Petru Damian, viaţa călugărească era luată în serios. „Ce să mai spunem despre severitatea pocăinţei, păstrarea cu stricteţe a Regulii, respectul pentru sfinţenia mănăstirii şi a orelor de tăcere? În timpul de studiu sau de lucru, sau de citire a Sfintelor Scripturi, nimeni nu umblă pe culoare încoace şi încolo, nimeni nu vorbeşte decât în caz de trebuinţă... Participarea la serviciile divine ocupă cea mai mare parte din zi, în aşa fel încât, în afară de timpul folosit pentru muncă, nu rămâne decât o jumătate de oră de conversaţie. Ei vorbesc foarte puţin.

În timpul tăcerii de noapte, iar în locurile special determinate (bucătărie, sacristie, dormitor, sufrageri şi hol exterior), chiar în timpul zilei, nu se vorbeşte decât prin semne alese, astfel încât se exclude orice uşurătate”. Şi Hugo de Grenoble a dovedit o înţelegere şi o preţuire deosebită pentru rolul şi valoarea vieţii de mănăstire. Când Sfântul Bruno, fostul său profesor, împreună cu alţi şase prieteni, a apelat la bunăvoinţa lui, rugându-l să le dea posibilitatea de a se constitui într-o mănăstire, el le-a oferit Valea Chartreuse, din Munţii Alpi, unde a luat fiinţă La Grande Chartreuse, mănăstire care şi astăzi atrage multe suflete mari. Bruno, ajutat de episcopul Hugo, face ca din stâncile reci să izvorască un torent de lumină pentru sufletele însetate de adevăr şi de pace. 

În decursul istoriei, mai ales în Evul Mediu, mulţi creştini considerau că vor ajunge la o purificare şi o înaltă desăvârşire a vieţii, dacă, părăsind pentru un timp locurile şi ocupaţiile obişnuite, se vor duce să viziteze Locurile sfinte unde a trăit, a murit şi a înviat Isus, sau morminte ale Sfinţilor martiri. Cartea „Urmarea lui Cristos” – Imitatio Christi – afirmă că puţini s-au întors acasă mai buni din aceste costisitoare şi primejdioase călătorii. Sufletele mari, asemenea Sfinţilor Hugo, au înţeles că purificarea şi desăvârşirea vieţii se realizează în reculegerea ce ne permite să ne apropiem sufleteşte de Dumnezeu; de aceea, au iubit liniştea şi retragerea în singurătate, cel puţin pentru anumite momente ale zilei. Este o alegere înţeleaptă, ce dă un înţeles adânc şi numelui pe care l-au purtat; numele Hugo provine din cuvântul hug = inteligenţă, putere de cunoaştere, de a înţelege valoarea lucrurilor. Sfinţii Hugo au înţeles deplin cuvântul psalmistului: „Mai de preţ este o zi în lăcaşul tău, Doamne, decât mii de zile în palatele celor ce nu te au pe Tine în inimă”.