en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTUL STANISLAU

episcop martir

(1030-1079)

“Dumnezeu i-a dat harul de a-şi încheia cu martiriul slujirea pastorală”
[1].

Stanislau s-a născut în anul 1030, într-un mică localitate la marginea Cracoviei, şi, după ce a studiat la benedictinii din oraş, a fost trimis la diferite mănăstiri din Occident, în Belgia şi în Franţa, unde a avut posibilitatea de a se forma atât cultural, cât şi spiritual, respirând cu amândoi plămânii ideile reformei gregoriene, care voia eliberarea Bisericii de dependenţa puterii civile, pentru a readuce clerul şi poporul la o viaţă mai evanghelică. S-a numit gregoriană după papa Grigore al VII-lea, care a fost promotorul principal al acesteia.

Întors în patrie, a fost hirotonit preot de episcopul Lambert care, descoperindu-i talentul, îl pregătea pentru a-l avea ca succesor, numindu-l mai întâi canonic şi apoi predicator.

În anul 1072, la moartea lui Lambert, a fost chemat să-i succeadă prin voinţa unanimă a regelui Boleslau al II-lea, a clerului şi a poporului. Desemnarea a fost confirmată de Roma. Avea 42 de ani şi îl aştepta o muncă foarte solicitantă: în unele regiuni ale Poloniei, deja încreştinate, se simţea nevoia actualizării reformei gregoriene, în timp ce în altele era urgent să se asigure prima vestire a evangheliei.

Chiar şi regii trebuie să asculte de Dumnezeu şi să-l respecte pe om

Pe atunci, Cracovia era capitala regatului şi reşedinţa regelui Boleslau. Acesta, la început, a favorizat activitatea lui Stanislau, dar mai apoi relaţiile între cei doi au devenit din ce în ce mai dificile. Regele avea un caracter suspicios şi, după victoria împotriva ruşilor, la Kiev, a devenit violent şi corupt: comitea samavolnicii împotriva săracilor, ducea o viaţă imorală, dând scandal grav pentru supuşii săi.

Stanislau, de acord cu alţi episcopi şi inspirat de exemplul sfântului Ioan Botezătorul, l-a dojenit de mai multe ori şi cu severitate, dar inutil. Atunci a aplicat învăţătura papei Grigore al VII-lea, excluzându-l din comuniunea eclezială.

Fidel până la martiriu

Excomunicarea l-a înfuriat la culme pe rege, care s-a hotărât să se răzbune, acuzându-l pe Stanislau de infidelitate faţă de rege, şi a ordonat uciderea lui.

Se pare că însuşi regele a participat la oribila execuţie: episcopul a fost atacat la altar în timp ce celebra Euharistia. A fost lovit la cap, apoi a fost făcut bucăţi, după cum era obiceiul cu trădătorii. Era 11 aprilie a anului 1079.

Reacţia populară a fost în totalitate favorabilă episcopului. Trupul său, reconstituit, a fost înmormântat cu onorurile unui martir şi regele a trebuit să fugă în exil, cu conştiinţa delictului şi pedeapsa excomunicării. S-a retras în Ungaria şi, după mai mulţi ani de şedere în ascuns, a cerut iertare pentru păcatul său şi s-a retras să facă pocăinţă ca frate laic în conventul benedictin din Osjak.

O legendă povesteşte că membrele separate şi împrăştiate ale martirului s-au reunit în mod miraculos şi trupul lui Stanislau şi-a arătat din nou splendoarea. Cu această formă literară, polonezii, al căror teritoriu va fi mereu divizat şi revendicat de diferite părţi, au voit să exprime profunda lor aspiraţie de a fi respectaţi ca un singur popor, un singur pământ şi o singură credinţă.

Stanislau a fost canonizat de Inocenţiu al IV-lea, la Assisi, în anul 1253, şi este venerat în Polonia ca “martir al adevărului”. Ioan Paul al II-lea a inserat memoria sa în calendarul liturgic universal al Bisericii Catolice.

El este figura tipică a păstorului care nu a avut frică să-şi ridice glasul în apărarea valorilor morale, chiar şi atunci când vestirea evangheliei cenzurează viaţa oamenilor puternici. Aceştia, văzându-se demascaţi, răspund cu folosirea violenţei, dar, în timp ce gândesc să-i reducă la tăcere pe cei care îi incomodează, crează martiri ale căror voci răsună apoi peste veacuri.



[1] Din Rugăciunea liturgiei zilei.