en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

Sf. Pahomie

(287-348)

abate – stareţ

Din dorinţa de a ajunge la o desăvârşire spirituală deosebită, mulţi creştini, în primele veacuri, se retrăgeau în pustiu, unde îşi impuneau o viaţă aspră, trăind într-o singurătate aproape totală; ei se numeau: eremiţi, monahi, anahoreţi. Deşi râvna lor a fost lăudată şi preţuită de lumea creştină, s-a pus întrebarea dacă îndârjirea lor în a se supune la cazne, posturi, vegheri prelungite era o trăire autentică a Evangheliei sau o vocaţie cu totul specială. Mai mult, singurătatea lor îi punea în primejdia de a cădea în orgoliu sau în atitudini bizare. Pentru eliminarea acestei primejdii, un călugăr egiptean din secolul al IV-lea, Sfântul Pacomie, propune o nouă formă de viaţă călugărească: cenobismul, sau viaţa comună, formă în care disciplina şi autoritatea elimină anarhia anahoreţilor.

El i-a format pe ucenicii săi la viaţa în comun, întemeind, nu departe de malurile Nilului, primul cenobium, comunitate de viaţă spirituală, după exemplul aceleia întemeiate de Apostoli la Ierusalim, bazată pe comuniunea în rugăciune, în muncă, în grija de cele necesare vieţii, concretizată într-o sinceră şi deplină slujire reciprocă. Legea fundamentală ce reglementa această viaţă era Sfânta Scriptură, pe care călugărul o învăţa pe de rost şi o recita cu glas scăzut în timp ce se ocupa de lucru manual. Aceasta era şi principala formă de rugăciune: întâlnirea cu Dumnezeu prin sacramentul Cuvântului.

Sfântul Pacomie s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 287, din părinţi păgâni. La vârsta de douăzeci de ani, a fost înrolat cu forţa în armata imperială şi a ajuns prizonier în Teba, împreună cu alţi recruţi. Ascunşi de întunericul nopţii, câţiva creştini s-au apropiat de ei şi le-au oferit ceva de mâncare. Gestul necunoscuţilor l-a impresionat pe Pacomie, care i-a rugat să-i spună cine i-a îndemnat să facă aceasta. „Dumnezeu din cer”, a fost răspunsul creştinilor. În noaptea aceea, Pacomie s-a rugat la Dumnezeul creştinilor să-l scape de lanţuri, făgăduind în schimb să-şi dedice viaţa cu totul slujirii Sale. Fiind pus în libertate, şi-a împlinit făgăduinţa, cerând să fie primit în comunitatea creştină dintr-o localitate din Sud, actualul Kasr-es-Sayad; aici s-a pregătit pentru botez şi a devenit creştin.

Câtva timp a dus o viată ascetică, de rugăciune şi post, lucrând la diferite familii din partea locului. Apoi, timp de şapte ani, a stat sub conducerea unui călugăr în vârstă, Palamon. Într-o zi, aflându-se în singurătatea pustiului, o voce misterioasă i-a cerut să-şi fixeze acolo locuinţa, deoarece în jurul lui se va aduna o mulţime de ucenici. Era în anul 325. După douăzeci şi trei de ani, în 348, când Pacomie părăsea acest pământ, în ţinutul acela erau nouă mănăstiri de bărbaţi şi una de femei, cu peste şapte mii de călugări şi călugăriţe. Locul unde a fost înmormântat Sfântul Pacomie a rămas necunoscut, deoarece pe patul de moarte l-a chemat pe ucenicul său, Teodor, şi i-a cerut să-i promită că va ascunde rămăşiţele sale pământeşti, astfel încât pe mormântul său să nu se ridice nici un fel de biserică, asemănătoare cu martyrion, capele ce se ridicau pe mormintele martirilor. Era ultimul act al vieţii sale de adâncă umilinţă şi totală dăruire numai lui Dumnezeu.