Sf. Ahile

(sec. I sau IV?)

martir

“Avem, putem spune, două monede: aceea a Domnului şi aceea a lumii; şi fiecare dintre ele poartă sculptată propria amprentă: necredincioşii au imprimat chipul acestei lumi, credincioşii, însufleţiţi de iubire, poartă efigia lui Dumnezeu Tatăl, prin trăsăturile lui Isus Cristos. Dacă nu suntem dispuşi să murim pentru a imita pătimirea sa, viaţa sa nu este în noi”^[1].

Singura informaţie certă este că Nereu şi Ahile au fost doi martiri romani, veneraţi deja din timpul papei Damasus, în secolul al IV-lea. El a compus pentru ei o inscripţie sepulcrală, din care au ajuns şi la noi mici fragmente. Din acestea putem afla că cei doi erau soldaţi romani martirizaţi pentru credinţa lor în timpul persecuţiei lui Diocleţian.

O altă tradiţie spune, în schimb, că ei ar fi fost fraţi, amândoi botezaţi de sfântul Petru, în slujba matroanei Domitila, soţia împăratului Titus Flavius Clement. Împreună cu stăpâna lor, ei ar fi fost exilaţi în Insula Ponza şi apoi au fost supuşi la torturi teribile, la Terracina, şi, la urmă, au fost decapitaţi. Trupurile lor, recuperate de creştini, au fost înmormântate în acelaşi mormânt cu Domitila, pe via Ardeatina. Lăsând deoparte aceste evenimente istorice, pe care probabil niciodată nu le vom cunoaşte cu certitudine, rămâne faptul că ei au dat mărturie pentru credinţa lor prin martiriu.

^[1] Ignaţiu de Antiohia, Scrisoarea către magnezieni, V, 2.