en-USro-RO

| Login
25 aprilie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Miercuri, 25 aprilie 2018

Sfintii zilei
SF. MARCU, ev.
Liturghierul Roman
SF. MARCU, ev.
Liturghie proprie, Gloria, prefațã pentru apostoli II
roșu, P
Lectionar
1Pt 5,5b-14: Vã salutã Marcu, fiul meu.
Ps 88: Îndurãrile tale, Doamne, în veci le voi cânta. (sau Aleluia.)
Mc 16,15-20: Predicați evanghelia la toatã fãptura!
Meditatia zilei
SF. MARCU, ev.

SFÂNTUL IOAN NEPOMUK

(1320-1383)

preot

Nepomuk este o mică localitate din Boemia (Cehoslovacia), despre care poate nu s-ar fi ştiut nimic niciodată, dacă în anul 1320 nu s-ar fi născut aici, dintr-o familie de oameni înaintaţi în vârstă, care mult s-au rugat lui Dumnezeu să aibă şi ei un copil, acela ce avea să rămână în istoria Bisericii cu numele de Ioan Nepomuk. De mic se simţea atras spre viaţa de reculegere şi rugăciune, pe care o descoperă în mănăstirea cistercienilor din apropierea casei părinteşti. După ce termină studiile superioare la universitatea recent înfiinţată de Carol al IV-lea în Praga, este sfinţit preot şi i se încredinţează misiunea de predicator la Catedrala oraşului. Locuitorii din Praga, şi îndeosebi studenţii, simt că o lumină răsare în mijlocul lor, de aceea, îl înconjoară cu drag şi-i ascultă cuvântul. I se oferă un scaun episcopal, de asemenea, şi alte posturi de mare însemnătate şi cu venituri substanţiale, dar el refuză categoric; acceptă numai oficiul de administrator al operelor de binefacere, considerând că, astfel, va avea posibilitatea de a veni în ajutorul celor mulţi şi lipsiţi. Ioan nu se mulţumeşte numai să împartă ajutoare materiale, să hrănească sufletele cu predicile şi apostolatul său, ci îşi oferă serviciile şi în apărarea drepturilor oamenilor simpli în conflictele cu cei înstăriţi şi sus-puşi. Această activitate trezeşte împotriva lui o ură ascunsă cu grijă, dar neadormită, chiar şi în sufletul tânărului rege Venceslau. Venceslau avea şi alte motive de a nu-l vedea cu ochi buni pe neobositul propovăduitor al Evangheliei. Crescut de o mamă frivolă, ameţit de linguşelile unor supuşi interesaţi, tânărul Venceslau se lasă pradă unei vieţi dezordonate, călcând în picioare iubirea sinceră a soţiei sale, Ioana, care trebuia să suporte o viaţă de chin. Pentru liniştirea şi întărirea sufletului ei, se adresează în spovadă preotului Ioan. Acesta îi dă îndrumările şi încurajarea credinţei, care o ajută pe Ioana să-şi regăsească calmul şi curajul vieţii. Venceslau, ca orice soţ incorect, începe să o bănuiască pe soţie de complicitate la acţiuni organizate împotriva lui; se adresează duhovnicului soţiei şi-i cere, prin ademeniri şi linguşiri, să-i descopere destăinuirile din spovadă ale Ioanei. Preotul, păstrându-şi calmul şi demnitatea, răspunde: Non licet - „Nu este îngăduit”. Regele recurge la ameninţări, dar tot de atâtea ori primeşte acelaşi răspuns. Atunci, porunceşte să fie aruncat în carceră şi torturat; este întins pe scaunul de tortură, i se rup câteva coaste, membrele îi sunt arse cu torţe aprinse; Ioan doar atât spune: „Isuse, Maria!”

Deoarece nu reuşeşte să obţină nici o declaraţie, îl pune în libertate, cerându-i să se mai gândească. În ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, în ziua de 16 mai 1383, preotul trecea prin faţa palatului. Venceslau îl vede şi trimite să fie adus la el: „Ori vorbeşti, ori vei muri chiar în noaptea aceasta”, îi spune, în culmea mâniei, Venceslau. Ioan tace şi îl priveşte compătimitor. „Luaţi-l din ochii mei şi aruncaţi-l în râu”. Călăii, pregătiţi, pun mâna pe el şi, de pe podul ce leagă Praga Mică de Praga Mare, îl aruncă în apele râului Moldava. În timpul nopţii, o lumină neobişnuită plutea încet deasupra apei. Regina, din apartamentul ei, vede neobişnuitul fenomen şi aleargă la rege să-l întrebe: „Ce să fie oare acea lumină pe apă?” Cuprins de remuşcări şi spaimă, Venceslau aleargă din cameră în cameră, negăsindu-şi liniştea. Trupul martirului – martir al secretului spovezii – este pescuit şi înmormântat în Catedrala Mitropolitană. În ziua de 14 aprilie 1719, după mai bine de 300 de ani, corpul este deshumat şi, spre uimirea tuturor, limba este aflată intactă. Şi astăzi, un relicviar împodobit cu 1.200 de diamante păstrează limba care a ştiut să tacă chiar în faţa morţii. Pe placa funerară a mormântului sunt săpate următoarele cuvinte: „Sub această lespede zace trupul fericitului şi slăvitului făcător de minuni Ioan Nepomuk, doctor, canonic al acestei biserici şi duhovnic al reginei; care, deoarece a păstrat secretul spovezii, a fost chinuit crunt şi apoi aruncat de pe podul din Praga în râul Moldava, din porunca lui Venceslau al IV-lea, regele Boemiei, în anul 1383”. Confirmând cinstirea adusă de veacuri şi minunile săvârşite la mormântul lui Ioan Nepomuk, Papa Benedict al XII-lea, în anul 1729, l-a ridicat la cinstea sfintelor altare. Şi astăzi, limba care a ştiut să tacă vorbeşte lumii întregi.