en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

Sf.  IOAN I

(+526)

papă martir

“Victimă a lui Cristos, prin domiciliu forţat, a întărit, prin mărturia martiriului, slujirea sa apostolică”.

Ioan era originar din Toscana, dar s-a mutat la Roma, devenind diacon al acestei Biserici şi câştigându-şi respectul clerului şi al poporului care l-a ales papă după moartea lui Hormisdas, în 523.

Păstorul

A fost în oficiu doar treizeci de luni, dar a dat un mare impuls vieţii creştine, restaurând biserici şi cimitire, promovând cântul sacru şi reforma liturgică, ce va fi dusă apoi la capăt de marele papă Grigore; el a fixat data celebrării Paştelui într-un mod preluat de multe Biserici încă şi astăzi, şi a introdus era creştină, începând numărarea anilor nu de la întemeierea Romei, ci de la naşterea lui Cristos. El a reunit diferite concilii în Franţa şi în Africa. Un papă, deci, care îşi cunoştea misiunea.

Cu puţin timp înainte de alegerea sa, încetase separarea existentă atunci de Biserica de la Constantinopol, şi prin meritul împăratului Iustinian August.

În Occident, până în acel moment, domnea pacea, deoarece Teodoric, rege al ostrogoţilor, s-a impus ca împărat, obţinând recunoaşterea ca rege al Italiei şi exarh al imperiului. De la Ravenna, el controla mare parte din Occident, cu dorinţa secretă de a deveni stăpân absolut, cu sprijinul temuţilor săi goţi, răspândiţi în multe locuri şi aproape toţi de credinţă ariană.

Faţă de catolici s-a arătat întotdeauna plin de respect: admira civilizaţia romană şi dorea să o transmită şi alor săi, pentru a face un singur popor cu cei învinşi. În acest scop, chemase la curtea sa personaje ilustre ca Boeţiu, Simachus şi Cassiodor. L-a vizitat, la Roma, pe papa Hormisdas, oprindu-se în rugăciune la mormântul sfântului Petru “ca un catolic”, oferind daruri pentru restaurarea de biserici şi monumente. Populaţia capitalei a avut impresia că el a adus Roma la strălucirea cezarilor şi a răspuns prin mari manifestări de bucurie.

Teodoric a dat sprijinul său episcopului Romei şi catolicilor pentru a-i avea de partea sa, dar când împăratul Iustinian August s-a străduit să-l împace pe patriarhul său şi pe ceilalţi episcopi ai Orientului cu Roma, a devenit extrem de bănuitor, temându-se că uneltesc împotriva lui.

Martirul

Temerile sale au devenit certitudine când împăratul a emis un edict prin care obliga toţi arianii să restituie bisericile şi să se convertească la catolicism, văzând în aceasta o lovitură necinstită împotriva goţilor ariani. Au început atunci răzbunările. Numai pentru că a avut corespondenţă epistolară cu împăratul, Teodoric l-a trimis la moarte, pentru înaltă trădare, pe consulul Albino din Roma; acelaşi lucru l-a făcut cu Boeţiu, care îl apărase pe prietenul său, şi cu socrul său, Simachus, capul Senatului roman, şi cu învăţatul Cassiodor. Teodoric, care până în acel moment apărea în faţa tuturor ca un om politic cu vederi largi şi cu un guvern înţelept, a devenit, aproape dintr-o dată, un tiran periculos.

L-a convocat la Ravenna pe papa Ioan şi a constituit o comisie formată din papa, din episcopul Ravennei şi din patru iluştri senatori. Ei au fost trimişi la Bizanţ pentru a obţine de la împărat revocarea decretului împotriva arianilor, restituirea bisericilor care fuseseră luate şi întoarcerea arianilor convertiţi la credinţa lor dinainte.

Înainte de a pleca, papa a spus clar că în conştiinţă nu putea cere ca cei ce se convertiseră să se reîntoarcă la arianism, deoarece era vorba despre o erezie, dar ordinul ameninţătorului Teodoric nu admitea replici. Regele ostrogot se gândea că, datorită prestigiului papei şi cu teama pe care el credea că o va putea transmite împăratului, va obţine, aşa cum s-a întâmplat în trecut, ceea ce voia. Dar timpurile se schimbaseră.

La Constantinopol, papa a fost primit cu mari onoruri, “aşa cum I se cuvenea sfântului Petru”, atât de împărat, cât şi de patriarh. I s-a oferit privilegiul de a celebra solemn Crăciunul în biserica “Sfânta Sofia”. La Paşti, apoi, în timpul liturgiei, împăratul a voit să fie din nou încoronat de el. Niciodată nu mai fusese o asemenea idilă între vechea şi noua Romă. Papa şi însoţitorii săi au vorbit evident despre scopul misiunii lor şi împăratul a promis că va restitui bisericile arianilor care nu înţelegeau să se convertească, dar nimic mai mult.

Teodoric s-a considerat înşelat şi, când grupul s-a întors în Italia, toţi membrii săi au fost arestaţi şi închişi. Papa a murit, după câteva luni, în mai 526. Funeraliile sale au fost un triumf, prin afluxul de credincioşi şi, după patru ani, trupul său a fost dus la Roma şi îngropat în porticul “Sfântul Petru”, iar deasupra i-a rămas o inscripţie poetică ce-l pomenea ca “victimă pentru Cristos”, simbol al tuturor acelora care s-au jertfit întru apărarea credinţei evanghelice şi a libertăţii Bisericii.